Acţiune în constatare. Sentința nr. 7971/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7971/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 7971/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civila Nr. 7971/2015
Ședința publică de la 28 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R. B.
Grefier M. A. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant B. Z., reclamant B. E. și pe pârât S.C. C. E. IPOTECAR IFN S.A., având ca obiect acțiune în constatare
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul ca instanța a amânat pronunțarea pentru aceasta data, cauza fiind reținuta spre soluționare la data de 11.09.2015, încheierea de ședința de la acea data precum si cea de amânare ulterioara a pronunțării din 25.09.2015 făcând parte integranta a prezentei hotărâri.
INSTANȚA
Constata ca prin cererea inregistrata la instanta la data de 24.11.2014 reclamantii B. Z. și B. A. E. au chemat in judecata pârâta S.C. C. E. Ipotecar IFN S.A solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța: să se constatare că ctt. 5 pct. 1 lit. c și pct. 4.4 din contractul de credit nr._/13.02.2008 constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000; să se dispuna modificarea clauzelor contractuale în sensul eliminării acestor prevederi din contract menținând ca valabile restul dispozițiilor convenției de credit; să se dispuna obligarea pârâtei la despăgubiri, constând in suma plătită cu titlu de de comision de administrare de la data de 20.03.2009 pana la zi; să se dispuna obligarea pârâtei la modificarea ratei lunare prin înlăturarea din aceasta a sumei plătită cu titlu de comision de administrare; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces;
în fapt, la data de 13.02.2008, s-a încheiat Convenția de credit nr._/2008, intre S.C. C. E. IPOTECAR IFN S.A. prin mandatar S.C. C. E. BANK ROMÂNIA SA-Suc. Oradea si B. Z. și B. A. în calitate de împrumutati, pentru suma de 44.856 CHF, pe o perioada de 360 luni, instituindu-se in favoarea băncii, pentru garantarea acestui imprumut, ipoteca de rangul I asupra imobilului, descris in pct. 7 din Convenția de credit.
Pe de alta parte, acest comision de administrare nu a devenit nul doar ca urmare a intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010, ci este si reprezintă si o clauza abuziva, in sensul Legii nr. 193/2000.
Astfel potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 "O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimental consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor. "
De menționat faptul că în ceea ce privește pct. 4.4 din convenția de credit atacată acesta este abuziv introdus încălcând flagrant dispozițiile art. 4 din Legea 193/2000 întrucât este o clauză unilaterală. Mai mult dacă această clauză s-ar fi dorit a fi aplicată just atunci având în vedere fluctuația dobânzii din ultima perioadă rata dobânzii ar trebui modificată dar spre nefericirea pârâtei înspre o valoare mai redusă.
Potrivit art. 7 din Convenția de credit au inteles sa garanteze creditul cu un imobil proprietatea sa imobil pentru care s-a incheiat o polița de asigurare, la valoarea evaluata a imobilului si nu a creditului, cu o societate de asigurare agreata de banca, pentru acoperirea tuturor riscurilor, polița ce a fost cesionata in favoarea Băncii.
Valoarea acestui comision a fost stabilita in mod aleatoriu si netransparent, fara nici o legătura cu eventualele pierderi ale Băncii ca urmare a producerii unui eveniment viitor si nesigur. Daca . fi dorit acoperirea pierderilor generate de producerea evenimentului viitor, in convenția de credit ar fi trebuit sa se stipuleze modul in care urmează a fie modificate obligațiile pârtilor ca urmare a producerii evenimentului
Clauzele contractuale prevăzute la pct. 5 pct. 1 lit. c și și pct. 4.4 din convenția nr._/13.02.2008 privind obligarea reclamantilor la plata unui comision de risc sunt clauze abuzive in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000.
De asemenea, solicita eliminarea din convenția de credit nr._/13.02.2008 a prevederilor pct. 4.4 referitoare la posibilitatea Băncii de a revizui rata dobânzii curente in mod unilateral, fara semnarea unui act adițional.
Este adevărat ca au semnat convenția de credit nr._/13.02.2008, insa aceste clauze pe care le consider abuzive nu au fost negociate cu el, ci au fost clauze prestabilite de către Banca.
Dispozițiile art. 4 alin. 2 si 3 din legea 193/2000 care prevede ca: "O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. " "Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restu contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens ".
În conformitate cu art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000: „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivația întemeiată. în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul".
Astfel o clauză contractuală, în speță modificare unilaterală a dobânzii, nu este abuzivă în măsura în care acest lucru se face în baza unui motiv întemeiat prevăzut și în contract și totodată cu condiția informării grabnice a clientului care să aibă de asemenea libertatea de a rezilia imediat contractul. Se constată că motivul prevăzut în contract este acela al costului resurselor de creditare. Ori în speță acest motiv nu este unul întemeiat întrucât poate fi apreciat în mod subiectiv de către instituția bancară, fără vreo raportare la starea de fapt reală.
Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția „motivului întemeiat", pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate, deși prevăzută formal în condițiile generale de creditare este lipsită de aplicabilitate, fiind evident că împrumutatul nu are posibilitatea rambursării integrale și într-un termen foarte scurt a unor sume atât de importante ca cele în discuție, astfel încât clauza privind modificarea dobânzii este abuzivă.
în plus, instanța de control judiciar reține că prescripția dreptului la acțiune intervine în ipoteza în care partea, având posibilitatea de a acționa în vederea protejării dreptului său, lasă să treacă termenul de trei ani prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. în măsura în care partea nu a avut posibilitatea de a acționa, nici sancțiunea impusă de lege nu este incidență, fiind de principiu că acolo unde încetează rațiunea legii, trebuie să înceteze și aplicarea ei.
Până la momentul declarării abuzive a clauzelor de către instanța de judecată, reclamanții nu aveau posibilitatea de a solicita restituirea prestațiilor întrucât nu au cunoscut întinderea pagubelor (art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 aplicabil pentru identitate de rațiune juridică).
În drept, invoca dispozițiile Legii nr. 193/2000
Pârâta prin întâmpinarea depusa la dosar solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu
Între C. E. Ipotecar, în calitate de creditor, și B. Z., în calitate de împrumutat, și B. A. E., în calitate de codebitor, s-a încheiat: Contractul de Facilitate de credit și de Garanție nr._ din data de 13.02.2008 prin care s-a acordat un împrumut în cuantum de 48.856 CHF în vederea achiziționării imobilului situat în Jud. Bihor, Mun. Oradea, ., .. cadastral 5134/3/36 înscris în CF nr._ a Mun. Oradea.
Ulterior, la data de 31.03.2009 între C. E. Ipotecar și C. E. NV a intervenit contractul de cesiune de creanță către C. E. NV, cesiune notificată împrumutatului prin adresa: Nr. 2714229_965548 din data de 08.04.2009, comunicată către Bereki Z. la adresa indicată în Convenția de credit,
De asemenea, împrumutații au fost notificați și cu privire la modificările intervenite odată cu adoptarea OUG 50/2010 prin adresa: Nr._ din data de 15.09.2010, comunicată către Bereki Z., Nr._ din data de 15.09.2010, comunicată către Bereki A. E.,
La data de 22.07.2013 între C. E. NV și împrumutați s-a încheiat: Actul adițional la Contractul de Facilitate de credit și de Garanție nr._ din data de 13.02.2008, prin_care s-a acordat o reeșalonare a creditului, aceștia fiind scutiți pentru o perioadă de 12 luni de la plata principalului, precum și de la plata comisionului de rambursare anticipată pe viitor.
Pe cale de excepție pârâta invocă
1. Excepția lipsei calității procesuale pasive a C. E. Ipotecar IFN
Având în vedere că drepturile și obligațiile rezultate din contractul de credit au fost cesionate de C. E. Ipotecar, C. E. Bank NV fiind, în prezent, actualul creditor în temeiul Contractului de credit și garanție pârâta nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză pentru restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de administrare după data 31.03.2009,
Faptul că actuala creditoare este cunoscută și de către reclamanți este dovedit de transmiterea notificării de cesiune, după cum a arătat în prezentarea situației de fapt.
Așadar, chiar dacă cesiunea de creanță nu ar fi fost adusă la cunoștința împrumutatului, asta nu înseamnă că respectivul contract nu este valabil sau nu îi este opozabil acestuia Reclamanții au semnat un act adițional cu C. E. NV, așa cum am arătat în prezentarea situației de fapt.
Astfel, întrucât C. E. Ipotecar nu mai are calitatea de parte în Contractul de credit apreciază că nu poate fi obligată să restituie sume de bani care nu au intrat în patrimoniul său după cesiunea creditului
2. Excepția lipsei de interes a reclamanților în contestarea prevederilor art. 4.4. Contractul de credit
Așa cum rezultă din cuprinsul tabelului ce înfățișează evoluția ratei dobânzii pe durata contractuală, împrumutații au beneficiat de reducerea ratei dobânzii de la 4,5% la data de 20.08.08, data de la care s-a început încasarea dobânzii, la 3,97%, la data de 01.01.15. Astfel, este evident că modificările ce au operat în privința dobânzii au fost efectuate exclusiv în favoarea împrumutaților și, în consecință, nu subzistă niciun motiv valid pentru care s-ar putea reține caracterul abuziv al clauzei 4.4. ce acordă posibilitatea Băncii de a revizui rata dobânzii.
Prin stipularea clauzei prevăzute la art. 4.4. părțile contractului de credit vizează tocmai asigurarea echilibrului contractual, debitorul fiind în mod exclusiv avantajat de adjustarea dobânzii pe parcursul derulării Contractului de credit
Pe fondul cauzei arata urmatoarele
Prevederile Legii 193/2000 exclud în mod expres din sfera de aplicare prevederi contractuale reglementate de alte acte normative, iar posibilitatea perceperii comisionului de administrare este reglementată în două legi speciale
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 „Clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi".
Cu alte cuvinte, dacă o clauză contractuală este reglementată și permisă expres de o altă lege, nu poate fi considerată abuzivă în temeiul Legii nr. 193/2000, deoarece în acest caz ne-am afla într-o situație de contradicție între două legi.
Prin inserarea textului citat în cuprinsul Legii nr. 193/2000, s-a făcut aplicarea regulii conform căreia ceea ce este permis printr-o lege nu poate fi considerat ilegal prin altă lege deoarece același raport juridic nu poate fi legal și ilegal în același timp
De asemenea, perceperea comisionului de administrare, astfel cum am menționat, este admisă expres de art. 36 alin. (1) din OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori: "Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor".
Potrivit art. 36 alin. (3) comisionului de administrare se percepe pentru monitorizarea, înregistrarea, efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării și rambursării creditului acordat consumatorului.
Prin urmare, vă rugăm să observați că acest drept al creditorului de a percepe comision de administrare este recunoscut în mod neîndoielnic de către legiuitor în chiar legislația specifică protecției consumatorului în raport cu instituțiile bancare, stipularea expresă a acestuia în chiar cuprinsul contractului fiind obligatorie.
Așadar, perceperea comisionului de administrare nu poate fi considerată abuzivă, atâta timp cât este permisă expres atât de Legea 190/1999 privind creditul ipotecar, cât și de OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Rolul și modul în care se percepe comisionul de administrare sunt definite extrem de clar în art. 36 alin. (3) din OUG nr. 50/2010: „Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. în cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului".
Prevederile art. 5.1 lit. c) redau în mod clar, astfel cum este prevăzut de Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori coroborată cu OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, fără echivoc și fără utilizarea unor terminologii de specialitate sau încriptată: scopul comisionului în cauză, respectiv de administrare a facilității de credit acordate, formula de calcul folosită în vederea determinării cuantumului acestuia, respectiv 0.15% pe luna din soldul creditului, precum și modalitatea si termenul de plată a acestui comision, respectiv plătibil începând cu scadenta a 13-a, de către împrumutat, odată cu rambursarea ratelor de credit.
în aprecierea caracterului abuziv al clauzelor se are în vedere momentul încheierii contractului, circumstanțele și exprimarea clară și inteligibilă a acestora, toate în condițiile unei obligații excesive a consumatorului, însă veniturile rezultate din dobânzile și comisioanele reglementate prin contractul de credit, asupra cărora părțile și-au manifestat voințele juridice în deplină libertate și cunoaștere a legii, constituie venituri clar determinate, sau cel puțin determinabile
De aceea, lipsirea băncii de contraprestațiile legal stabilite în contractele aflate în derulare, are efectul unei atingeri aduse proprietății în înțelesul jurisprudentei Curții Europene a Drepturilor Omului, aceste drepturi de creanță fiind asimilate, din perspectiva jurisprudentei Curții Europene a Drepturilor Omului, cu noțiunea de bun.
Nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de Legea nr. 193/2000pentru a ne afla în prezența unor clauze abuzive atât în ceea ce privește existența comisionului de administrare
O clauză contractuală dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator are caracter abuziv doar atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:
să nu fi fost negociată;
să fie contrară cerințelor bunei-credințe
să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului;
să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul contractului.
Chiar dacă nu ar fi fost expres permisă de lege perceperea comisionului de administrare și de acordare, clauzele supuse spre analiză prezentei cauze nu îndeplinesc cele patru condiții cumulative
a) în ceea ce privește negocierea clauzelor considerate a fi abuzive
Pentru a se putea discuta despre aplicabilitatea Legii nr. 193/2000, una din condițiile impuse este ca o clauză contractuală considerată a fi abuzivă să fi fost prestabilită, adică să nu fi existat posibilitatea clientului de a o influența.
Din faptul că, în practică, băncile sunt cele care redactează clauzele contractelor de credit reiese că, de regulă, pentru contractele de credit, clienților le sunt puse în față înscrisuri standard, pe care pot să le semneze sau nu, însă nu le pot influența conținutul.
Proba contrară acestui fapt, adică proba faptului că un anumit client avea posibilitatea reală de a influenta clauzele contractului se face prin dovedirea posibilității clientului de a negocia, de a propune o contraofertă anterior semnării efective a contractului.
în cazul de față, apreciem că am făcut pe deplin această probă prin depunerea la dosar a ofertei de creditare făcută de bancă, acceptată prin semnătură de către client.
D. ulterior acceptării acestei oferte s-a redactat contractul de credit, clientul având posibilitatea efectivă de a veni cu o contraofertă. Faptul că nu a făcut-o nu echivalează cu impunerea unor clauze în contractul de credit întrucât condiția impusă de lege este ca un client să aibă posibilitatea să influențeze o clauză, nu neapărat să își și manifesteze acest drept.
Este foarte posibil ca un client, cum a a fost și cazul de față, să accepte oferta personalizată care i se face și atunci se trece direct la semnarea contractului de credit, însă acest lucru nu înseamnă că nu avea posibilitatea să negocieze.
Un raționament contrar, care ar impune proba negocierii efective, ar presupune în sarcina comerciantului obligația de a-și modifica oferta din proprie inițiativă, fără a-i fi cerut acest lucru de către client.
Mai mult, în cazul de față, clienții au obținut mai multe facilități concretizate printr-o scutire de la plata comisionului de administrare pentru primele 12 luni contractuale, precum și o scutire de la plata dobânzii pentru primele 6 luni, așadar nu poate susține că nu au negociat contractul din moment ce elementele sale de bază, printre care și prețul contractului, în care sunt incluse și comisioanele, s-au modificat în avantajul acestora.
Mai mult, nu se poate susține că Banca nu a fost receptivă la nevoile reclamanțior în măsura în care a fost dispusă să reeșaloneze creditul acordat semnând în acest sens un act adițional prin care împrumutații au fost scutiți de la plata principalului pentru 12 luni și de la achitarea comisionului de rambursare anticipată pe viitor.
Toate aceste aspecte ar trebui să conducă la concluzia că Banca a fost de bună-credintă în relația cu reclamanții pe toată durata contractuală.
b) Clauza cuprinsă în art. 5.1 lit. c) din Contractul credit nu este contrară cerințelor bunei-credințe
Așa cum am precizat la un punct anterior, Banca a prezentat, cu bună-credință, către solicitantul de credit, intenția de a percepe acest comision și modul în care se calculează - oferta de credit anterioară încheierii contractului, detalierea acestuia în cuprinsul contractului etc.
Vă rugăm să observați că aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, ușor de înțeles, de priceput, de deslușit. Adică citind respectiva clauză, consumatorul să aibă reprezentarea exactă a consecințelor pe care le va produce, mai precis - în cazul unei clauze privind prețul contractului, să aibă reprezentarea exactă a prețului care va fi achitat sau a modului în care se va calcula.
Iar clauza privind comisionul de administrare îndeplinește această condiție.
Ceea ce încearcă reclamanții să facă este să adauge o condiție nouă, care nu este impusă de lege, și anume ca orice comerciant să justifice de ce percepe acel preț.
Or, condiția privind caracterul inteligibil al unei clauze care stabilește prețul nu presupune nicidecum prezentarea unei justificări pentru modul în care comerciantul a stabilit prețul.
în ceea ce privește comisionul contestat, cerința este pe deplin îndeplinită prin faptul că obligația sa economică, sub aspectul cuantumului, este determinată și fixă încă de la semnarea contractului.
Deci evaluarea consecințelor economice ale clauzei care reglementează comisionul de administrare este întotdeauna posibilă în cazul unui consumator mediu.
Mai mult, rolul lui și modul de calcul este explicat la art. 36 alin. (3) din OUG nr. 50/2010.
c) Clauza cuprinsă în art. 5.1 Ut c) din Contractul credit nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților
în primul rând, vă rugăm să aveți în vedere că simpla acordare a unui credit presupune o . proceduri inerente acestei activități comerciale, proceduri pe care împrumutătorul este nevoit să le efectueze pe toată durata contractului.
Totodată, art. 5.1 lit. c) din Contractul de credit este clar, cuantumul comisionului fiind determinat și nu depinde de voința unilaterală a creditoarei deoarece a fost stabilit de ambele părți la data încheierii convenției, nefiind prevăzute clauze de modificare unilaterală a acestui comision.
Nu poate fi vorba despre un dezechilibru câtă vreme, în schimbul acestui drept de a încasa comisionul de administrare, împrumutătorul prestează serviciile de administrare a creditului către client, constând în monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului.
în schimbul acordării sumelor de bani către client banca percepe dobândă, însă datorită specificului contractului de împrumut bancar, care presupune restituiri succesive, monitorizarea acestora și a restului de plată, etc, băncile suportă costuri pe toată durata creditului.
Așadar, dreptul creditoarei de a încasa comisionul este echilibrat de obligația corelativă de a asigura administrarea creditului, fapt care impune suportarea unor cheltuieli, cheltuieli recunoscute de art. 36 al OUG 50/2010 ca fiind justificate.
Rațiunea economică a comisionului de administrare nu este una care reflectă un dezechilibru între obligațiile părților, ci, mai degrabă, o modalitate de asigurare a echilibrului contractual. Comisionul de administrare constituie obiect al convenției părților- art. 5.1 lit. c), obligația asumată de reclamantâti fiind una previzibilă. Faptul că ulterior încheierii contractului de credit reclamanții se pretind a fi lezați din punct de vedere financiar prin perceperea comisionului de administrare nu este de natură a conferi înțelegerii părților privind plata creditului, natura unei clauze abuzive
Pretențiile reclamanților sunt fondate pe o interpretare a clauzelor contractuale, exclusiv în favoarea lor, iar o astfel de interpretare este în mod vădit, de natură a crea grave prejudicii Băncii.
d) Clauza cuprinsă în art. 5.1 Ut. c) din Contractul credit se referă chiar la obiectul principal al contractului, respectiv prețul contractului.
Conform art. 2 lit. h din Legea 190/1999, „costul total al creditului pentru consumator este reprezentat de toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care isunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale".
Astfel cum este prevăzut în legea privind creditul ipotecar, lege specială care derogă de la dreptul comun în materie, comisioanele, inclusiv comisionul de administrare, face parte din costul total al creditului, iar acesta la rândul său, alături de marja de profit a băncii reliefată de o fracțiune din rata dobânzii, formează prețul contractului de credit, acesta din urmă reprezentând componenta esențială a obiectului contractului de credit.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, natura abuzivă nu poate fi analizată în ceea ce privește costul creditului, sau al adecvării acestuia față de serviciile oferite la schimb.
Așadar, comisionul de administrare face parte din prețul contractului de credit, astfel că nu poate face obiectul controlului exercitat de Legea nr. 193/2001 cât timp clauza care îl reglementează este exprimată într-un limbaj ușor inteligibil.
Nu se poate susține de exemplu, că comisionul de administrare nu face parte din prețul contractului cât timp face parte din rata lunară pe care o are de plătit clientul și este evidențiat ca atare în scadențar.
O intervenție a instanțelor în ceea ce privește prețul contractului ar însemna o intervenție inacceptabilă asupra principiilor care guvernează economia de piață, obligând astfel un comerciant la micșorarea veniturilor pe care le încasează în legătură cu o anumită activitate.
Cu alte cuvinte, consumatorii nu vor putea invoca ca fiind abuzive clauzele prin care se stabilește structura costului creditului, deoarece acest lucru ar echivala cu o încercarede modificare a elementelor esențiale asupra cărora au convenit, o micșorare a propriei prestații, al cărei cuantum a fost agreat de ambele părți la momentul semnării contractului.
Clauza 4.4. referitoare la posibilitatea de a revizui dobânda nu este abuzivă.
Cu privire la această clauză trebuie, în primul rând, precizat că aceasta nu se încadrează în ipoteza descrisă în Anexa 1 lit. g din Legea nr. 193/2000, potrivit căreia „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale".
Astfel, în art. 4.4 din Convenția de credit se prevede că Banca:
„ va avea dreptul, fără a fi însă obligat în niciun fel, să revizuiască nivelul dobânzii curente, după primul an de la prima utilizare a Creditului, în funcție de indicele de referință LIBOR 6M + 4 % p.a."
Așadar, susținerile reclamanților privind existența clauzei abuzive care este oferită cu titlu de exemplu în Anexa la Legea nr. 193/2000 sunt nereale, deoarece acolo se vorbește despre dreptul comerciantului de a modifica în mod unilateral o clauză, prin propria voință.
Este evident din modul de redactare a clauzei respective că dobânda variază independent de voința creditorului, în baza unui indice financiar internațional și nu în funcție de costurile de creditare ale băncii, așa cum în mod greșit susțin reclamanții în cererea de chemare în judecată.
Or, atâta timp cât creditorul nu poate influența evoluția acestui indice, nu putem vorbi de o clauză care dă dreptul comerciantului să modifice în mod unilateral contractul.
Așadar, revizuirea nivelului dobânzii nu poate interveni prin propria voință a băncii, în mod aleatoriu, ci în funcție de criterii obiective, raportat la indicele de referință de pe piața monetară.
De asemenea, aceste modificări de interpretare sunt obiective și nu se realizează exclusiv de către Bancă. Rațiunea introducerii acestor clauze se justifică și din punctul de vedere al întinderii în timp a contractelor de credit.
Astfel, în condițiile în care aceste contracte își produc efectele pentru perioade cuprinse, în principiu, între 25 -30 de ani, este pe deplin justificat ca părțile să aibă în vedere, la momentul încheierii acestora, modificările economice, legislative și de interpretare care ar putea să afecteze costurile suplimentare în legătură cu aceste contracte.
Mai mult decât atât, nu s-ar putea considera că Banca a modificat în mod abuziv contractul de credit câtă vreme împrumutații au avut în vedere, încă de la încheierea convenției, după cum se poate observa din cuprinsul Ofertei de credit, pe care o atașăm prezentei, că dobânda este fixă timp de un an, iar ulterior aceasta variază în funcție de indicele LIBOR după algoritmul LIBOR 6M + 4% p.a.
Atașăm de asemenea atât graficul de rambursare emis la data acordării creditului, cât și cel privind evoluția dobânzii pe care îl atașăm prezentei. Va rugam sa observați comparativ cele 2 tabele și să constatați că dobânda s-a modificat exclusiv în favoarea împrumutaților. Cu titlu de exemplu, menționăm la data de 20.08.08 dobânda se calcula la procentul de 4,5% p.a., și, după revizuirea acesteia, la data de 01.01.15 dobânda se calcula la procentul de 3,97 % p.a. Așadar, după adjustarea dobânzii în funcție de indicele LIBOR, dobânda a avut o valoare mai mică.
în aceste condiții, este clar că prin stipularea clauzei prevăzute la art. 4.4. Banca a urmărit tocmai asigurarea echilibrului contractual, debitorul fiind cel care suportă aceste costuri suplimentare intervenite în perioada de creditare, tocmai pentru că acesta este beneficiarul sumei de bani împrumutate în toată această perioadă.
In drept: 201 (1) și urm. C.proc.civ., Legea nr. 193/2000, Legea 190/1999, OUG 50/2010.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata, instanta urmeaza sa o respinga, intrucat contractul de credit a fost incheiat intre aceasta si reclamanti, astfel ca exista identitate intre subiectii raportului juridic civil dedus judecatii si subiectii raportului procesual.
In ceea ce privește excepța lipsei de interes invocata de pârâtă prin întâmpinare, unita cu fondul cauzei, analizata cu prioritate, instanța o va respinge ca neîntemeiata intrucat subzistă interesul reclamanților de a supune analizei instantei rata dobanzii, intrucat chiar daca pana la acest moment rata dobanzii a scazut, pe viitor nu exista vreo certitudine ca se mentine acest nivel.
Pe fondul cauzei, instanta apreciaza ca actiunea reclamantilor este neintemeiata pentru urmatoarele motive:
In fapt, între C. E. Ipotecar IFN SA prin mandatar C. E. Bank Romania SA in calitate de creditor si reclamantii Bereczi Z. si Bereczi A. E. în calitate de împrumutati s-a încheiat convenia de credit nr._/13.02.2008, prin care s-a acordat un împrumut în cuantum de 44.856 CHF pe o perioada de 360 de luni.
Ulterior, la data de 31.03.2009, intre C. E. Ipotecar IFN SA si C. E. NV a intervenit contractul de cesiune de creanta, cesiune ce a fost notificata reclamantilor.
La data de 15.09.2010, reclamantii au fost notificati cu privire la modificarile intervenite odata cu adoptarea OUG nr. 50/2010.
La data de 22.07.2013, intre C. E. NV si reclamanti s-a incheiat un act aditional prin care acestora din urma li s-a acordat o reesalonare a creditului, fiind scutiti de la plata principalului pe o perioada de 12 luni si de la plata comisionului de rambursare anticipata pe viitor.
Potrivit art. 4 alin. l din Legea nr. 193/2000 "O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimental consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor. "
Potivit art. 4 alin. 2 si din legea 193/2000: "O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. "
De asemenea, potrivit alin. 3 al aceluiasi articol. 3 "Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens ".
Potrivit disp. art. 2 lit. h din Legea 190/1999, „Costul total al creditului pentru consumator este reprezentat de toate costurile, Inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale".
Totodata, potrivit disp. art. 36 alin. (1) din OUG 50/2010 "Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terp, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor".
Referitor la clauza prev. de 4.4 din contractul de credit, instanta retine:
Potrivit art. 4.4 din convenția de credit Banca va avea dreptul, fara a fi insa obligata in niciun fel, sa revizuiască nivelul dobânzii curente, după primul an de la prima utilizare a Creditului, in funcție de indicele de referința LIBOR 6M + 4 % p.a. (...) In cazul in care imprumutatul, in termen de 10 zile de la data modificarii dobanzii, nu restituie integral creditul, dobanda si orice alte sume datorate, banca va considera acceptat noul nivel de dobanda.
Instanta constata ca in contractul de credit se prevede in mod expres faptul ca dobanda este variabila. De asemenea, aceste modificarile de dobanda nu se realizează exclusiv de către bancă, fiind vorba despre criterii obictive de determinare.
Instanta apreciaza ca fiind intemeiata pozitia paratului prin care se arata ca aeasta clauza se justifică și din punctul de vedere al întinderii în timp a contractului de credit ce face obiectul prezentei cauze (360 de luni), avand in posibilele modificari economice avute in vedere la incheierea contractului..
De asemenea, instanta constata ca reclamantii au avut în vedere încă de la încheierea contractului de credit, că dobânda este fixă timp de un an, iar ulterior aceasta variază în funcție de Indicele LIBOR după algoritmul LIBOR 6M + 4% p.a.
Reclamantul Bereczi Z. – cel care s-a ocupat de obtierea creditului – a aratat in cuprinsul interogatoriului (f. 154 din dos.) ca a ales aceasta banca intrucat dobanda a fost mica si creditele se acordau pentru o perioada indelungata. De asemenea, acesta a precizat ca a avut mai multe intalniri cu reprezentantii bancii inainte de contractarea creditului, i s-a aratat o lista care cuprindea ratele lunare si dobanda.
La intrebarea nr. 7, reclamantul a aratat ca nu a sesizat parata cu privire la vreo nemultumire referitoare la comisioanele aferente contractului de credit inainte de adoptarea OUG nr. 50/2010.
Relevante in mod deosebit sunt raspunsurile la intrebarea nr. 9, in care reclamantul Bereczi Z. precizeaza ca este nemultumit de faptul ca rata initiala s-a dublat – aspect care nu vizeaza comisionul de administrare si nici dobanda variabila – precum si la intrebarea nr. 11 (f. 155 din dos. verso) in care reclamantul precizeaza ca nu a solicitat un termen mai lung pentru studierea contractului inainte de a-l semna si nici nu a adresat vreo intrebare ofiterului de credit in legatura cu clauzele contractuale. In acest sens, instanta constata ca reclamantul nici nu a incercat negocierea vreunei clauze.
Mai mult decat atat, din actele depuse la dosarul cauzei de catre parata, rezulta ca dobanda a fost modificata in sensul ca a avut o valoare mai redusa.
Pentru aceste motive, instanta constata ca, clauza contractuala prev. de art. 4.4 din contractul de credit nu are caracter abuziv.
Referitor la clauza prev. de 5.1 lit. c din contractul de credit, instanta retine:
Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea, inregistrarea, efecuarea de operatiuni de catre creditor in scopul utilizarii sau rambursarii creditului acordat.
Din interogatoriul reclamantului Bereczi Z. rezulta ca acesta s-a prezentat la banca in mai multe randuri inainte de semnarea contractului de credit, insa nu a fosrmulat nicio intrebare ofiterului de credit si nici nu a solicitat un termen mai lung pentru studierea contractului.Se observa asadar ca acesta nici nu a avut vreo intentie de a negocia in vreun fel cu ofiterul de credit termenii si conditiile de creditare. Mai mult decat atat, asa cum s-a aratat si in alineatele precedente, la intrebarea nr. 9 din interogatoriu, reclamantul Bereczi Z. precizeaza ca este nemultumit de faptul ca rata initiala s-a dublat – aspect care nu vizeaza acest aspect neavand legatura cu clauzele prev. la art. 4.4 sau 5.1 lit. c din contractul de credit.
Astfel, instanta apreciaza ca nu se poate sustine ca reclamantul nu a fost in cunostinta de cauza la momentul incheierii contractului de credit sau ca nu ar fi putut negociat anumite clauze. Faptul ca aceasta a fost de acord cu semnarea contractului de credit in forma prezentata de ofiterul de credit, nu poate fi imputat bancii. Din nicio proba de la dosarul cauzei nu rezulta ca reclamantul ar fi incercat vreo negociere cu banca, ci chiar din contra, aceasta a fost multumita de oferta prezentata.
In alta ordine de idei, nu exista niciun indiciu cu privire la faptul ca aceasta clauza ar fi contrara bunei-credinte, avand in vedere si costurile bancii, neexistand cu privire la acest aspect vreun dezchilibru intre prestatiile partilor contractuale.
Pentru aceste motive, instanta apreciaza ca in prezenta cauza nu sunt incidente dispozitiile articolului 4 din Legea nr. 193/2000.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata solicitate de parata, instanta constata ca aceasta a solicitat obligarea reclamantilor la plata sumei de 5.557,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecata
Instanța conchide că se impune a fi făcută aplicarea dispozițiilor art. 453 din C.p.civ în ceea ce privește onorariul de avocat. Astfel, așa cum a reținut și Curtea Europeană în cauza C. împotriva României, Hotărârea din 26 mai 2005, cheltuielile efectuate trebuie să fie necesare și efectuate real în limita unui cuantum rezonabil.
La aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să țină seama și de complexitatea cauzei, precum și de munca depusă de avocat. Fără a se contesta activitatea avocatului, din dovezile existente la dosar se constată că munca apărătorului ales al paratei a constat în redactarea intampinarii si sustinerea cauzei in fata instantei la patru termene de judecata. În aceste condiții, raportat la munca efectivă, dovedită ca fiind desfășurată personal de apărătorul paratului, instanța apreciază că suma de 800 lei fiecare reclamant poate fi considerată ca fiind o cheltuială rezonabilă, cu evidenta subliniere că nu intervine în relația client – avocat, care este ocrotită de dispozițiile art. 30 din Legea privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parat.
Respinge exceptia lipsei de interes a reclamantilor invocata de parat.
Respinge ca neintemeiata actiunea in constatare formulata de reclamantii B. Z. si B. A. E., în contradictoriu cu paratul . IFN SA.
Obliga reclamantii la plata sumei de cate 800 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judecata catre paratul . IFN SA.
Cu apel in 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. R. B. M. A. B.
Red tehnored BAR
5 ex.20.11.2015
3 . B. A. E.,
. IFN
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 7970/2015. Judecătoria ORADEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7594/2015.... → |
|---|
