Anulare act. Sentința nr. 7123/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7123/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 7123/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7123/2015
Ședința publică din data de 08.09.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. S.
Grefier M. Z.
Pe rol judecarea cauzei civile privind cererea formulată de reclamantele P. F. și P. R. I., cu domiciliul în comuna S., ., ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C. S., .. 105, jud. Bihor, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentanta reclamantelor, av. C. B., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsă fiind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conf. disp. art. 110 ind. 3 teza a II a din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, sens în care se învederează că a fost parcursă procedura prealabilă prev. de art. 194 - 204 c.pr. civ.; s-au efectuat verificările în aplicația Ecris conform disp.art.103 alin.1 ind.1din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor judecătorești, în urma cărora s-a constatat că nu există pe rolul instanței alte dosare la primul termen de judecată privind aceleași părți și având același obiect, după care:
În baza disp. art. 131 c pr civ. rap la disp. art. 94 c.pr. civ.. la disp. art. 31 alin 3 din Legea nr. 7/1996, instanța constată că este competentă, general, material și teritorial, în a soluționa pricina.
Reprezentanta reclamantelor arată că a fost admisă cererea de reexaminare a încheierii de carte funciară nr._/20.05.2015.
În temeiul art. 255 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând-o legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Reclamantele, prin reprezentanta convențională, apreciază că cererea a rămas fără obiect, având în vedere sistarea cărții funciare_ S..
Instanța a ridicat excepția lipsei de obiect a cererii, față de împrejurarea sistării CFE_ S., și reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanțe la data de 23.02.2015, legal timbrată cu 50 lei taxa de timbru (f.18), reclamantele P. F. și P. R. I., cu domiciliul în comuna S., ., ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C. S., .. 105, jud. Bihor au solicitat anularea documentației de carte funciară prin care s-a format nr. cadastral_ S. și anularea încheierii de întabulare, cu sistarea colii funciare.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că a fost întocmită o documentație cadastrală fără a se ține cont de situația de carte funciară, nr. Topografic din care s-a format nr. Cadastral fiind dezmembrat.
În drept, reclamantele au invocat prevederile Legii nr. 7/1996.
S-a solicitat proba cu acte.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii.
La acest termen de judecată, reclamantele au depus încheierea OCPI nr._ din data de 20.05.2015, prin care a fost admisă cererea de reexaminare a încheierii_/06.05.2015, dispunându-se sistarea CFE_ S..
Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:
Prin încheierea de carte funciară nr._/20.05.2015, BCPI Oradea a dispus sistarea cărții funciare CFE_ S., cu revenirea la situația anterioară de carte funciară.
Astfel, reclamantele, în urma adresării cererii de reexaminare, în condișiile Legii nr. 7/1996, republicată, au obținut, pe cale administrativă, recunoașterea nelegalității înregistrării documentației cadastrale, cu deschiderea CFE_ S..
În consecință, instanța va respinge cererea ca fiind rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Respinge cererea formulată de reclamantele P. F. și P. R. I., cu domiciliul în comuna S., ., ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C. S., .. 105, jud. Bihor, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08.09.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. O. Z. G. M.
Red. O.S..
Dact. M.Z /5 ex/08.09.2015
3 .- P. F.
P. R. I., cu
pârâta .
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 4584/2015. Judecătoria ORADEA | Întoarcere executare. Sentința nr. 7106/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








