Plângere contravenţională. Sentința nr. 7253/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 7253/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 7253/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7253/2015

Ședința publică de la 10 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L.-C. U.

Grefier F. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. I. și pe intimat ADMINISTRAȚIA I. ORADEA, având ca obiect plângere contravențională_.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin serviciul registratură s-au depus la dosar concluzii scrise din partea petentului, după care:

Se constată faptul că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din 03.09.2015, iar încheierea de la acea dată face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 10.09.2015, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre.

INSTANTA,

DELIBERÂND:

ISTORICUL CAUZEI

1. Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 19.02.2015, legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei (f. 9), petentul B. I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA I. ORADEA, în principal anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/03.02.2015. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea de fapt expusă în plângere și suplimentată în ședința publică din 21.05.2015 și prin cererea din 02.09.2015, arată că nu a condus autoturismul_ la data de 23.09.2014, iar agentul constatator nu și-a îndeplinit obligația legală de a identifica efectiv persoana care a condus autovehiculul, deoarece numai această persoană poate fi sancționată contravențional avându-se în vedere principiul personal al răspunderii contravenționale. Procesul verbal este lovit de nulitate întrucât nu s-a indicat locul exact al săvârșirii contravenției. Competența de a constata oprirea sau staționarea neregulamentară și a dispune anumite sancțiuni revine polițiștilor rutieri, conform art. 177 alin. 1 din HG 1391/2006. Procesul verbal nu respectă rigorile art. 3,5, 15, 16 și 25 din OG 2/2001. Nu s-a făcut dovada comunicării notei de constatare. HCL 640/2006 este lovită în întregime de nulitate, dat fiind decizia în recursul legii nr. 9/2015 pronunțată de ICCJ în dosar nr. 3/2015.

În drept invocă OG 2/2001.

În probațiune depune înscrisuri.

2. Intimata ADMINISTRAȚIA I. ORADEA a formulat întâmpinare, depusă prin serviciul registratură la 23.03.2015 (f.12), prin care solicită respingerea plângerii.

În motivarea de fapt arată că în procesul verbal se indică în mod clar locul săvârșirii faptei, iar o eventuală lipsă ar atrage doar nulitatea relativă condiționată. Contravenient este proprietarul autovehiculului, așa cum este menționat în evidențele Serviciului de Permise și Înmatriculări la data constatării faptei, conform art. 192 alin. 2 din HCL 640/2006. Domeniile de reglementare ale OUG 195/2002 și HCL 640/2006 sunt diferite. Fapta petentului este confirmată de planșele foto anexate. Petentul nu este la prima abatere, el fiind sancționat în repetate rânduri, pentru care a formulat plângeri contravenționale înregistrate la Judecătoria Oradea sub nr. de dosar_/271/2013,_ ,_/271/2013,_/271/2014,_/271/2014. Prin art. 6 din HCL 600/21.07.2014 s-au abrogat prevederile referitoare la nota de constatare și înștiințare de plată a taxei pentru oprire/staționare/parcare neregulamentară.

În drept invocă OG 2/2001, HCL 640/2006 modificată.

În probațiune depune înscrisuri și planșe foto.

3. În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu mijloace materiale (planșe foto).

ANALIZA INSTANȚEI

1. Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/03.02.2015 încheiat de intimată, petentul a fost sancționat cu 400 lei amendă, în temeiul art. 191 alin. 1 lit. f din HCL Oradea 640/2006 modificată, pentru că în ziua de 23.09.2014, orele 09:21, a parcat neregulamentar auto marca Renault nr. înmatriculare_ în parcarea cu plată de pe . Piața Unirii și Piața Rahovei). Procesul verbal este întocmit în lipsa petentului și este semnat de agentul constatator și de un martor asistent.

2. Legalitatea procesului verbal de contravenție

Locul constatării faptei este clar descris în procesul verbal – pe partea dreaptă a străzii Primăriei, între Piața Unirii și Piața Rahovei.

Obiectul de reglementare al OUG 195/2002 este prevăzut la art. 1: „circulația pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor și a celorlalte categorii de participanți la trafic, drepturile, obligațiile și răspunderile care revin persoanelor fizice și juridice, precum și atribuțiile unor autorități ale administrației publice, instituții și organizații”. Obiectul de reglementare al HCL Oradea 640/2006 este, conform art. 1: „parcarea autovehiculelor în parcările de utilitate publică, drepturile, obligațiile și răspunderile care revin persoanelor fizice și juridice care dețin în proprietate autovehicule cu privire la oprire/staționare/parcare în parcările publice și în alte locuri aparținând domeniului public, precum și atribuțiile administrației publice cu privire la parcarea autovehiculelor în mun. Oradea”. Petentul a fost sancționat pentru parcare neregulamentară, nu pentru neîndeplinirea obligațiilor privind circulația rutieră, agentul constatator din cadrul AIO fiind competent să constate și să sancționeze fapta.

Decizia nr. 9/2015 pronunțată de ICCJ în recursul în interesul legii stabilește că măsura tehnico - administrativă constând în ridicarea autovehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale. Prin procesul verbal ce formează obiectul prezentei plângeri contravenționale nu s-a dispus măsura ridicării autovehiculului parcat neregulamentar, astfel că interpretarea curții supreme nu are aplicabilitate în cauză.

Prin art. 6 din HCL Oradea 600/21.07.2014 se abrogă din conținutul Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice expresia „taxă pentru oprire/staționarea/parcare neregulamentară/ilegală” și alineatele care conțin această expresie, total sau parțial. Hotărârea a fost publicată pe site-ul Primăriei Oradea pe 28.07.2014, astfel că era în vigoare la data săvârșirii faptei reținute în procesul verbal contestat. Așadar, la 23.09.2014 nu mai era reglementată posibilitatea conducătorului auto de a achita taxa de parcare neregulamentară în 48 de ore de la comunicarea notei de constatare pentru a evita aplicarea amenzii. De altfel, agentul constatator a întocmit doar o notă de constatare identificată cu nr._/23.09.2014 (f. 19), ce a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție, pentru care nu se prevede obligația comunicării.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și a art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, precum și mențiunile prevăzute de art.16 din O.G. nr.2/2001, care, deși nu atrag nulitatea, pot duce la anularea actului constatator.

3. Temeinicia procesului verbal de contravenție

Fapta a fost constatată în sarcina proprietarului autoturismului parcat fără plata taxei, conform art. 192 alin. 2 din HCL Oradea 640/2006, întrucât agentul constatator nu a avut posibilitatea de a-l identifica pe conducătorul auto. Petentul a susținut faptul că nu el este cel care a parcat autoturismul neregulamentar la 23.09.2014, dar nu a dovedit afirmația sa.

Pentru motivele de mai sus, plângerea contravențională va fi respinsă ca neîntemeiată.

Instanța ia act de faptul că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată. Petentul a căzut în pretenții, astfel că nu-i vor fi acordate cheltuielile de judecată solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B. I., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat B. C. I. din Oradea, .. 3, ., județul Bihor în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA I. ORADEA, cu sediul în Oradea, Piața Unirii, nr. 1, jud. Bihor împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/03.02.2015.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, depus la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

L. C. U. F. Ș.

red. jud. L.C.U.

Ș.F./4 ex./28.09.2015

- 2 .

- petent - B. I.

- intimat - ADMINISTRAȚIA I. ORADEA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7253/2015. Judecătoria ORADEA