Contestaţie la executare. Sentința nr. 3157/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3157/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 3157/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3157/2015
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. E. R.
Grefier A. M. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator S. C. MUNICIPAL "DR. G. C." ORADEA și pe intimat C. D., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea contestatorului, cons. jr. Ț. F., în baza împuternicirii de reprezentare juridică depusă la dosar, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că prin Serviciul Registratură s-au depus la dosar:
-la data de 04.03.2015, respectiv 24.03.2015 note scrise având anexat un set de înscrisuri, din partea contestatorului cu privire la excepția tardivității formulării capătului al doilea al contestației la executare, invocată de instanță, din oficiu;
Instanța ia act de precizările depuse la dosar de către contestator.
Raportat la ansamblul probator administrat în cauză și la susținerile reprezentanților părților, în temeiul disp. art. 248 alin. 4 C.pr.civ., instanța unește excepția tardivității formulării capătului al doilea al contestației la executare, invocată de instanță, din oficiu, cu fondul cauzei și cu administrarea probelor.
Reprezentantul contestatorului depune la dosar dovada achitării tranței a II-a și un set de înscrisuri.
La interpelarea instanței, reprezentantul contestatorului arată că își susține excepția nulității executării silite. Totodată, arată că nu își mai susține capătul de cerere privind suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului execuțional cu privire la intimatul din prezenta cauză.
Instanța ia act de susținerile reprezentantului contestatorului.
În temeiul disp. art. 237 alin. 2 pct. 7, art. 255 și art. 258 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru contestator proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, inclusiv cele depuse pentru acest termen de judecată.
Reprezentantul contestatorului arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus și solicită cuvântul pe fond.
În temeiul art. 244 C.proc.civ. instanța declară încheiată etapa cercetării procesului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, în baza art. 392 C.proc.civ. instanța deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul contestatorului solicită desființarea în totalitate a dosarului execuțional și întoarcerea executării silite, cu restituirea sumelor achitate conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei.
Fără cheltuieli de judecată.
După închiderea dosarului, se prezintă reprezentantul intimatului, care depune la dosar concluzii scrise, împuternicire avocațială și chitanța privind plata onorariului avocațial (f.44 dosar).
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 05.01.2015, sub nr. de dosar_, scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art.30, alin.1 din OUG nr.80/2013, contestatorul S. C. MUNICIPAL "DR. G. C." ORADEA, in contradictoriu cu intimatul C. D., a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornită în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civila nr. 303/LM/2013 pronunțata de Tribunalul Bihor in dos. nr._, definitiva prin Decizia civ. nr.5642/2013/R a Curții de Apel Oradea, in dos. nr._, solicitând: a) anularea popririi înființate asupra conturilor pe care spitalul le deține la Banca Comerciala Română, Banca Transilvania Oradea, BRD si Trezoreria Oradea, în dosarul de executare nr. 422/2014 al B. G. M. F., pana la concurenta sumei de 13.076,35 lei; b) anularea Încheierii nr.2/12.12.2014, comunicată în data de 15.12.2014, in sensul eliminării/ reducerii următoarelor cheltuieli din decontul executorului judecătoresc: cheltuieli de executare constând in onorariu avocat de 1.000 lei, consultații in legătura cu constituirea dosarului executional in suma de 248 lei, comunicare acte de procedura de 496 Iei si onorariu executor judecătoresc in suma de 1.215,20 lei; c) suspendarea executării silite pana la soluționarea fondului cauzei; d) întoarcerea executării silite pentru sumele cuprinse in titlul executoriu aferente anilor 2015, 2016 si 2017, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea în fapt, contestatorul a arătat că a pus în executare, începand cu data de 15 iunie 2014, hotărârile judecătorești mai sus-indicate, prin care, in esența, spitalul a fost obligat sa plătească debitorului sporul pentru condiții deosebit de periculoase proporțional cu timpul de munca efectiv prestat la locul de munca din cadrul secției Pneumologie TBC, incepand cu luna ianuarie 2011 si pana la zi. De asemenea, unitatea sanitara a făcut calculul sumelor datorate cu acest titlu, calculând un spor de 50% pentru 4 ore timp lucrat in condiții deosebit de periculoase, suma totala de restituit fiind de 3.335 lei.
Având in vedere ca plata titlurilor devenite executorii in perioada ianuarie-decembrie 2013, având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala este reglementata prin OUG nr. 92/2012, aceste hotărâri au fost puse in executare in concordanta cu prevederile art. XI din OUG nr. 92/2012, respectiv: a) in primul an de la data la care hotărârea devine executorie 5% din valoarea titlului executoriu; b) in al doilea an, 10%, in al treilea an 25% si in al patrulea an 25%, iar in al cincilea an 35 % din valoarea titlului executoriu.
Potrivit prevederilor art. XI(2) din OUG nr.92/2012, in cursul termenelor prevăzute mai sus, se suspenda de drept orice procedura de executare silita.
Cu toate acestea, de rea credința creditorii si avocatul acestora, împreuna cu executorul judecătoresc au ignorat acest act normativ si au pornit executarea silita împotriva contestatorului, dupa punerea in executare a titlului executoriu in mod voluntar de către spital.
Precizarea este importanta, întrucât titlul executoriu de care se prevalează fiecare creditor a fost obținut . de instanța, prin coparticiparea lor procesuala, dar executarea silita a fost pornita separat de fiecare creditor, la aceeași data, prin același executor si cu sprijinul aceluiași avocat, toate părțile ignorând prevederile legale mai sus arătate, care de altfel cuprind dispozitii cu caracter imperativ pentru institiile publice si in speța pentru spital.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 700, art. 711-718 si urm., art. 793 Cod proc. civ, OUG nr. 92/2012, iar în probațiune au fost depuse la dosar înscrisuri.
Deși legal citat, intimatul nu a formulat intampinare, nu a invocat excepții și nu a solicitat probe în apărare.
Prin încheierea dela termenul din 26.02.2015, instanța a luat act de renunțarea contestatorului, prin reprezentant convențional, la excepția conexității, invocată prin contestația la executare. La același termen de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării capătului al doilea al contestației la executare, privind anularea încheierii nr.2/12.12.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare în dosarul execuțional nr.422/2014 al B. G. M. F..
Prin precizările depuse la dosar în data de 04.03.2015 (f.29 dosar), contestatorul a susținut respingerea excepției tardivității, iar prin precizările depusă la dosar în data de 24.03.2015 (f.36 dosar), contestatorul a invocat nulitatea executării silite dispuse în dosarul execuțional nr.422/2014 al B. G., în temeiul art.703 C.pr.civ. și al Capit.II, art.IX din OUG nr.92/2012.
Totodată, la acest termen de judecată, s-a luat act de renunțarea contestatorului, prin reprezentant convențional, la capătul de cerere privind suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului execuțional cu privire la intimatul din prezenta cauză.
În vederea soluționării prezentei cauze, instanța a dispus atașarea dosarului execuțional nr.422/2014 al B. G. M. F., pe care acesta l-a comunicat în copie certificată pentru conformitate cu originalul, cu adresa de înaintare înregistrată la Judecătoria Oradea în data de 12.02.2015.
Prin încheierea Judecătoriei Oradea din 15.01.2015, pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă cererea de suspendare provizorie formulată de S. C. MUNICIPAL „DR. G. C.” ORADEA în contradictoriu cu intimatul C. D., și s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite demarate în cadrul dosarului de executare nr. 422/2014 al B. G. M. F. până la soluționarea cererii de suspendare a executării, ce face obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Oradea.
În prezenta cauză, instanta a incuviintat pentru parti proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, împotriva contestatorului a fost demarată executare silită în dosarul execuțional nr. 422/E/2014 al Biroului de Executori Judecătorești (B.) G. M. F., iar prin adresa de înștiințare din 12.06.2014, comunicată contestatorului la data de 16.06.2014, i s-a adus la cunoștință acestuia declanșarea procedurii mai sus menționate, in baza titlului executoriu reprezentat de sentința civila nr. 303/LM/2013 pronunțata de Tribunalul Bihor in dos. nr._, definitiva prin Decizia civ. nr.5642/2013/R a Curții de Apel Oradea, precum și somația mobiliară din 12.06.2014, prin care contestatorul a fost obligat la plata catre intimat a sumei de 24.460,31 lei, din care: 250 lei cheltuieli de judecată, 20.349 lei reprezentând sporul pentru conditii deosebit de periculoase proportional cu timpul de munca efectiv prestat la locurile de munca din cadrul Sectiei Pneumologie TBC incepand cu 01.01.2011 până la pensionare, 3.861,31 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Prin incheierea nr.1/12.06.2014, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare pana la acel moment, in suma de 3.861,31 lei. Aceasta incheiere a fost comunicata odata cu somatia mobiliara din 12.06.201, mai sus menționată.
Toate actele de executare silita mai sus menționate au fost comunicate contestatorului la 16.06.2014, insa nu au fost contestate.
Prin adresa din 12.12.2014 emisă de B. G. M. F. în dosarul de executare nr.422/2014, înregistrată la contestator sub nr._/15.12.2014 (f.9 dosar), i s-a solicitat contestatorului să achite debitul, în valoare de 9557 lei, și cheltuielile de executare, în valoare de 3269,35 lei, mai sus arătate, totalizând suma de_,35 lei, arătându-se că, în cazul în care nu se vor achita sumele datorate, se va continua executarea silită, conform legii.
Prin încheierea nr.2/12.12.2014 emisă de B. G. M. F. în dosarul de executare nr. 422/2014 (f.8 dosar), s-a stabilit la suma de 3269,35 lei, cu TVA inclus, valoarea cheltuielilor de executare silită până la momentul emiterii încheierii mai sus arătate. Aceasta incheiere a fost comunicata contestatorului la data de 15.12.2014, odată cu adresa din 12.12.2014 a executorului judecătoresc, mai sus menționată.
Ulterior, s-a comunicat contestatorului înstiintarea privind masura popririi, emisă de executorul judecătoresc la 22.12.2014, înregistrată la contestator sub nr._/29.12.2014 (f.7 dosar), asupra conturilor deținute de contestator la Banca Comercială Română, Banca Transilvania S.A., B.R.D., Trezoreria Oradea, până la concurența sumei de_,35 lei, compusă din 9557 lei, reprezentând spor pentru condiții deosebit de periculoase și 250 lei cheltuieli de judecată, și 3269,35 lei cheltuielile de executare silită.
Suma urmarita cu titlu de spor pentru conditii desosebit de periculoase a fost stabilita in conformitate cu expertiza contabila efectuata in faza de executare silita (f.10-15 dosar).
Cu preeminență, instanța va avea în vedere la analiza prezentei contestații la executare, din perspectiva dreptului procesual civil, dispozițiile în vigoare ale Noului Cod de procedură civilă anterior modificării și completării acestuia prin Legea nr.138/2014 (publicată în M.O. la data de 16.10.2014), în considerarea prevederilor art.24 și 25, alin.1 C.pr.civ., coroborate cu art.3 și 5 din Legea nr.76/2012. În acest sens, instanța constată că executarea silită în dosarul execuțional nr.422/2014 al B. G. M. F. a demarat prin înregistrarea cererii de executare la executorul judecătoresc în data de 26.05.2014 (deci anterior intrării în vigoare a Legii nr.138/2014).
Față de considerentele anterior iterate, raportat la temeiurile de drept invocate, instanța va admite ca întemeiată excepția tardivității formulării capătului al doilea al contestației la executare, privind anularea încheierii nr.2/12.12.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare în dosarul execuțional nr.422/2014 al B. G. M. F., excepție invocată din oficiu la termenul de judecată din 26.02.2015 și, în consecință, va respinge ca tardiv formulat acest capăt de cerere.
Astfel, raportat la prevederile art.714, alin.2 C.pr.civ., forma în vigoare anterior modificării operate prin Legea nr.138/2014, ”contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 5 zile de la comunicare.”
În speță, încheierea nr.2/12.12.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare în dosarul execuțional nr.422/2014 al B. G. M. F. a fost comunicată contestatorului la data de 15.12.2014, odată cu adresa executorului judecătoresc din 12.12.2014, așa cum rezultă din cuprinsul acestui ultim înscris (ultimul alineat, f.9 dosar).
Raportat la data comunicării încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare către contestator, este fără echivoc depășirea termenului legal de 5 zile pentru formularea contestației; potrivit art.181, alin.1, pct.2 C.pr.civ., termenul legal de formulare a contestației în acest caz s-a împlinit la data de 22.12.2014, contestația la executare fiind tardivă, sancțiunea fiind decăderea contestatorului din dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la actul de executare susmenționat.
Chiar dacă instanța ar avea în vedere faptul că încheierea nr.2/12.12.2014 a executorului judecătoresc a fost comunicată pentru prima dată contestatorului la data de 23.12.2014, odată cu înștiințarea privind măsura popririi, emisă la 22.12.2014, conform celor consemnate în dovada de înmânare a actelor de executare aflată în dosarul execuțional atașat dosarului cauzei, și în această ipoteză termenul legal pentru formularea contestației împotriva încheierii susmenționate a fost depășit de către contestator, termenul împlinindu-se la 29.12.2014, contestația fiind depusă la serviciul de curierat în data de 30.12.2014, așa cum însuși contestatorul recunoaște, prin precizările de la f.30 dosar, pe baza înscrisurilor depuse la f.32-35 dosar.
Pe fondul cauzei, instanța reține că executarea silită reprezintă cea de-a doua faza a procesului civil și trebuie să se desfășoare cu respectarea strictă a prevederilor art. 622 și următoarele C.pr.civ. Încălcarea unor astfel de dispoziții deschide părții interesate posibilitatea de a formula contestație la executare prin intermediul căreia pot fi invocate, în principiu, numai aspecte legate de pretinsele neregularități săvârșite cu ocazia întocmirii actului de executare.
Scopul procedurii de executare silită este definit de art.622, alin.3 C.pr.civ., ca fiind ”realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânyilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare”, ceea ce presupune exercitarea unui rol activ de către executorul judecătoresc, în virtutea celerității și efectivității ce trebuie să caracterizeze întreaga procedură, dar cu respectarea principiului legalității actelor de executare îndeplinite.
În speță, titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă (și irevocabilă, conform vechiului C.pr.civ.), respectiv sentința civila nr. 303/LM/2013 pronunțata de Tribunalul Bihor in dos. nr._, definitiva prin Decizia civ. nr.5642/2013/R a Curții de Apel Oradea, prin care contestatorul a fost obligat la plata catre intimat a sporului pentru conditii deosebit de periculoase proportional cu timpul de munca efectiv prestat la locurile de munca din cadrul Sectiei Pneumologie TBC incepand cu data de 01.01.2011 la zi.
Art.6 parag.1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a consacrat, în mai multe hotărâri, principiul conform căruia executarea silită a unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de ”proces”, în sensul art.6, parag.1 din Convenție (Cauza I. și I. împotriva României). Importanța executării silite a fost recunoscută de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în special sub aspectul dreptului la un tribunal (Cauza Ruianu contra României), drept care ”ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți” (Cauza C. contra României). Altfel spus, Curtea a statuat că prevederile art.6 parag.1 din Convenție vizează și executarea hotărârilor, această fază fiind considerată parte integrantă din ”proces” (Cauza Zazanis contra Greciei, Ruianu contra României). Așadar, Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu Cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul, în calitate de depozitar al forței publice, este chemat să manifeste un comportament vigilent și să-l asiste pe creditor în executarea hotărârii care îi este favorabilă, să vegheze la respectarea principiului legalității și să execute de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, Cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
În concluzie, întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Dreptul executării silite a devenit, în principal pentru dreptul european și apoi în dreptul constituțional, a treia mare garanție a unui proces echitabil, în acest sens esențială fiind importanța celor două însușiri ale hotărârii judecătorești, eficacitatea și efectivitatea acesteia, aceasta din urmă exprimată prin acte concrete și reale în scopul de a obține realizarea dreptului, adică executarea hotărârii sau cel puțin posibilitatea executării acesteia.
În Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi".
Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție. Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice, implicit) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Dispozițiile derogatorii ale OUG nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013 favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii întră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
În Decizia nr. 127/2008, Curtea Constituțională a arătat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu în Cauza Burdov contra Rusiei (2002), s-a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art.6 parag.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Hotărârea CEDO susmenționată este importantă pentru că expune cu claritate obligația statului de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil, hotărârile pronunțate împotriva sa.
De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența CEDO a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005) lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Din perspectiva jurisprudenței CEDO, mai sus menționate, instanta va inlatura apararea contestatorului privind nerespectarea prevederilor OUG 92/_ privind esalonarea progresiva a platii debitului și suspendarea de drept a executării silite, situație care ar constitui un impediment în pornirea executării și care ar atrage, în opinia contestatorului, nulitatea executării silite.
Investită cu soluționarea prezentei contestații, instanța nu-și poate aroga prerogativele exclusive ale Curții Consituționale, în sensul de a analiza constituționalitatea OUG nr.92/2012, mai precis a dispozițiilor art. XI din Capitolul II – „Măsuri în domeniul plății titlurilor devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013” din actul normativ susmenționat, care statuează următoarele:
”Art.XI (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, se va realiza astfel:
a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
(3) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..
(4) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).”
Însă în privința concordanței dispozițiilor OUG nr.92/2012, mai sus citate, cu cele ale Convenției Europene, primul judecător chemat să se pronunțe este cel intern. În această privință, prezenta instanță nu mai este ținută de aprecierile Curții Constituționale, fiind obligată să verifice dacă actul normativ respectiv respectă sau nu principiile europene în materia drepturilor omului.
Între aplicarea ordonanței mai sus indicate, ce prevede eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile – titluri executorii, creanțe ce reprezintă drepturi salariale restante, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României.
Astfel, potrivit art.11, alin.2 din Constituție, „tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”, iar la art.20 (intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului”) se prevede că „dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte” (alin.1), iar ”dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale,cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile” (alin.2) .
În consecință, instanța constată existența acestei neconcordanțe între dispozițiile art.6, parg.1 CEDO, în lumina practicii jurisprudențiale mai sus invocate, privind executarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii într-un termen rezonabil, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere, nici chiar pentru o autoritate sau o instituție publică debitoare, și dispozițiile art.XI din Capit.II al OUG nr.92/2012, mai sus citate, astfel că ori de câte ori se invocă prevederile acestui act normativ intern pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu trebuie luat în considerare.
Instanța nu va da eficiență legislației interne invocate de contestatoare, întrucât între aplicarea ordonanțelor indicate, ce prevăd eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, creanțe ce reprezintă drepturi salariale restante, pe de o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, care sunt mai favorabile intimatului creditor.
Mai mult, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului intimatului creditor ce decurge din art.1 Protocolul nr.1 din Convenție.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (si instituțiilor publice) obligația pozitivă de a se plia la hotărârile judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului (noțiune generică, în cuprinsul căreia trebuie înțeles că face parte și unitatea spitalicească debitoare, contestatoare în prezenta cauză) să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
Instanța constată că prin eșalonarea plății pe o perioadă de peste 3 ani de zile s-a creat un dezechilibru nerezonabil între interesul general și cel particular, astfel încât nu s-a respectat principiul proporționalității instituit de jurisprudența constantă a CEDO.
Chiar dacă OUG nr.92/2012 a prevăzut o procedură de executare derogatorie de la dreptul comun în materia executării de către instituțiile publice a titlurilor executorii privind plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, în mod legal, instanța reține că dispozițiile acesteia contravin art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, întrucât tind să rupă justul echilibru care trebuie să existe între interesul general apărat și interesele individuale cu care vin în conflict.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință nepermisă și nerezonabilă în dreptul său la recunoașterea bunurilor prevăzut la art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.
Refuzul sau întârzierea nejustificată de a plăti suma de bani la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil protejat de art. 6 al Convenției, cât și dreptul de proprietate protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1.
Chiar dacă debitorul contestator a început executarea de bunăvoie a obligației stipulate în titlu, așa cum se arată în cuprinsul contestației la executare, întârzierea în finalizarea acesteia poate fi asimilată imposibilității de a obține executarea unei hotărâri definitive, ceea ce face legală referirea la cauze precum Cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României care statuează că "dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. ” În același sens, s-a pronunțat Curtea Europeană și în cauza Hornsby împotriva Greciei.
Pentru motivele iterate anterior, instanța constată că actele de executare ce fac obiectul dosarului execuțional nr.422/2014 al B. G. M. F. sunt întocmite potrivit dispozițiilor de drept comun incidente în materia executării silite (art.622 și urm.C.pr.civ.), care nu contravin legislației europene, motiv pentru care va respinge atât excepția nulității executării silite, invocată de contestator prin precizările depuse la dosar în data de 24.03.2015, cât și contestația la executare în integralitatea ei, ca neîntemeiate.
Totodată, în ceea ce priveste cuantumul debitului constand in sporul pentru conditii deosebit de periculoase, instanta retine ca suma indicata de contestator, in valoare de 3335 lei, nu este sustinuta de niciuna dintre probele administrate in cauza, pe cand valoarea stabilita in dosarul de executare, respectiv cea de 9557 lei, are la baza o expertiza contabila (f.10-15 dosar), lucrare stiintifica cu un inalt grad de obiectivitate si precizie, motiv pentru care instanta va respinge ca neintemeiata actiunea contestatorului și din aceasta perspectiva.
Nu în ultimul rând, din înscrisurile probatorii depuse la dosarul cauzei de către contestator, deși se face trimitere la caracterul obligatoriu al dispozițiilor art.XI din OUG nr.92/2012, instanța constată că nici tranșele achitate deja intimatului creditor în 2014 și, respectiv, în 2015, nu respectă procentul anual prevăzut de lege.
Astfel, potrivit extraselor de salar ale intimatului, aferente lunilor mai 2014-iunie 2014 și septembrie 2014 (f.16-18 dosar), raportat la cuantumul sporului pentru condiții deosebit de periculoase, calculat de expert contabil I. L. (anexă la Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară - f.13 dosar), suma netă acordată intimatului cu acest titlu este mai mică, respectiv 417 lei, față de 477 lei cât ar reprezenta, la un calcul simplu, 5% din 9557 lei (procent prevăzut la art.XI, alin.1, lit.a din OUG nr.92/2012). Oricum suma nu corespunde nici procentului de 5% din 3335 lei, cât ar reprezenta cuantumul sporului datorat intimatului, după metoda de calcul indicată de contestatorul debitor (dar nedovedită).
Totodată, potrivit extrasului de salar pentru luna ianuarie 2015 (f.38 dosar), a fost acordată intimatului tranșa a doua din creanță, în cuantum net de 3431 lei, care nu corespunde nici procentului de 10% pentru al doilea an (menționat la art.XI, alin.1, lit.b din OUG nr.92/2012), dar nici sumei calculate de contestator, care a ajuns la un total (pentru cei 5 ani) de 3335 lei, deci mai mică decât tranșa a doua achitată în 2015. Prin urmare, instanța nu poate decât să constate caracterul vădit echivoc al îndeplinirii (parțiale) a obligației pecuniare de către contestator, pe de o parte, iar pe de altă parte vădita rea credință în executarea obligației, lipsa fondurilor sau caracterul insuficient al acestora nefiind un impediment real la executare (în condițiile în care contestatorul a achitat tranșa a doua într-un cuantum mult mai mare decât 10% din debitul datorat).
Cat priveste intoarcerea executarii silite, față de respingerea capătului principal de cerere, fiind astfel menținute actele și formele de executare silită ce fac obiectul dosarului execuțional nr.422/E/2014 al B. G. M. F., instanta va respinge ca nefondat capătul accesoriu de cerere mai sus menționat.
Cu privire la cheltuielile de judecată, chiar dacă reține culpa procesuală a contestatorului debitor, instanța va respinge cererea intimatului de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial, această cerere, însoțită de documentul justificativ (chitanță-f.44) fiind formulată tardiv, prin concluziile scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, în acest sens instanța făcând aplicarea disp.art.394, alin.3 C.pr.civ, coroborat cu art.716, alin.1 C.pr.civ., în sensul de a nu lua în seamă înscrisurile respective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării de către contestator a capătului de cerere privindanularea Încheierii nr.2/12.12.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare silită, emisă de B. G. M. F. în dosarul execuțional nr.422/E/2014, excepție invocată din oficiu de către instanță.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul S. C. MUNICIPAL „DR. G. C.” ORADEA, având C._, cu sediul în mun.Oradea, ..12, jud.Bihor, în contradictoriu cu intimatul C. D., având CNP_, cu domiciliul în mun.Oradea, ..2, ..A, ..
Menține actele și formele de executare silită ce fac obiectul dosarului execuțional nr.422/E/2014 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC G. M. F..
Respinge cererea intimatului de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 aprilie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
R. O. E. M. M. A.
Red. R.O.E.
Dact. M.A.M.
4 ex./29.06.2015
2 .- contestatorul S. C. MUNICIPAL „DR. G. C.” ORADEA.
- intimatul C. D.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3129/2015.... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|
