Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 10841/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.12.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. O.
GREFIER: M. Z.
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul S. C. MUNICIPAL "DR. G. C." ORADEA și pe intimatul M. P., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul ca instanța a amânat pronunțarea pentru aceasta data, cauza fiind reținuta spre soluționare la data de 24.11.2015, încheierea de ședința de la acea data făcând parte integranta a prezentei hotărâri.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Constată că, prin cererea de chemare in judecată înregistrată la data de 05.01.2015, sub nr. de dosar_, contestatorul S. C. Municipal "Dr. G. C." Oradea, in contradictoriu cu M. P., cu domiciliul în Oradea, ., jud. Bihor, a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornită în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civila nr. 303/LM/2013 pronunțata de Tribunalul Bihor in dos. nr._/111/2012, definitivă prin Decizia civilă nr. 5642/2013/R a Curții de Apel Oradea, in dos. nr._, solicitând:
- anularea popririi înființate asupra conturilor pe care spitalul le deține la Banca Comerciala Română, Banca Transilvania Oradea, Banca Română de Dezvoltare și Trezoreria Oradea, în dosarul de executare nr. 414/2014 al B. Gardan M. F. pana la concurenta sumei de_,15 lei;
- anularea Încheierii nr. 2 din 12.12.2014, în sensul eliminării/ reducerii următoarelor cheltuieli din decontul executorului judecătoresc: cheltuieli de executare constând in onorariu avocat de 1.000 lei, consultații in legătura cu constituirea dosarului executional in suma de 248 lei, comunicare acte de procedura de 496 Iei si onorariu executor judecătoresc in suma de 1674 lei;
- suspendarea executării silite pana la soluționarea fondului cauzei;
- întoarcerea executării silite pentru sumele cuprinse in titlul executoriu aferente anilor 2015, 2016 si 2017;
- obligarea la plata unor cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, arată că S. C. Municipal "Dr. G. C." Oradea a pus in executare, incepand cu data de 15 iunie 2014, hotărârile judecătorești mai sus-indicate, prin care in esența spitalul a fost obligat sa plătească debitorului sporul pentru condiții deosebit de periculoase proporțional cu timpul de munca efectiv prestat la locul de munca din cadrul secției Pneumologie TBC, incepand cu luna ianuarie 2011 si pana la zi. De asemenea, unitatea sanitara a făcut calculul sumelor datorate cu acest titlu, calculând un spor de 50% pentru 4 ore timp lucrat in condiții deosebit de periculoase, suma totala de restituit fiind de 4560 de lei.
Având in vedere ca plata titlurilor devenite executorii in perioada ianuarie-decembrie 2013, având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala este reglementata prin OUG nr. 92/2012, aceste hotărâri au fost puse in executare in concordanta cu prevederile art. XI din OUG nr. 92/2012, respectiv:
- in primul an de la data la care hotărârea devine executorie 5% din valoarea titlului executoriu;
- in al doilea an, 10%, in al treilea an 25% si in al patrulea an 25%, iar in al cincilea an 35 % din valoarea tiplului executoriu.
Potrivit prevederilor art. XI(2) din OUG nr.92/2012, in cursul termenelor prevăzute mai sus, se suspenda de drept orice procedura de executare silita.
Cu toate acestea, cu rea credința, creditorii si avocatul acestora, împreună cu executorul judecătoresc au ignorat acest act normativ si au pornit executarea silita împotriva sa dupa punerea in executare a titlului executoriu in mod voluntar de către spital.
Precizarea este importanta, întrucât titlul executoriu de care se prevalează fiecare creditor a fost obținut într-un singur dosar de instanța, prin coparticiparea lor procesuala, dar executarea silită a fost pornită separat de fiecare creditor, la aceeași dată, prin același executor și cu sprijinul aceluiași avocat, toate părțile ignorând prevederile legale mai sus arătate, care, de altfel, cuprind dispozitii cu caracter imperativ pentru institiile publice si, in speță, pentru spital.
In drept invoca dispozițiile art. 700, art. 711-718 si urm., art. 793 Cod proc. civ, OUG nr. 92/2012.
A fost achitată taxa judiciară de timbru de 966,65 lei (fila 58).
La data de 24.03.2015, contestatoarea a depus note scrise, prin care a invocat nulitatea executării silite.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare și a invocat tardivitatea cererii privind anularea încheierii nr. 2/12.12.2014, iar pe fond, a solicitat respingerea contestației.
Instanta a incuviintat pentru părti proba cu inscrisurile de la dosar, atașându-se copia dosarului execuțional.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
În baza art. 248 al 1 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Astfel, analizand exceptia tardivității contestației, instanța constată că a fost depusă contestația la data de 30.12.2014 la serviciul de curierat rapid (fila 21), în termen legal, astfel că excepția va fi respinsă.
Împotriva contestatorului s-a solicitat executarea silită în dosarul execuțional nr. 414/E/2014 al Biroului de Executori Judecătorești Gardan M., somația, cererea de executare, titlul executoriu și încheierea instanței de încuviințare a axecutării silite fiind comunicată la data de 16.06.2014 (fila 18 dosar executional), in baza Sentinței civila nr. 303/LM/2013 pronunțata de Tribunalul Bihor in dos. nr._, definitiva prin Decizia civ. nr.5642/2013/R a Curții de Apel Oradea, prin care contestatorul a fost obligat la plata catre intimat a sumelor constand in sporul pentru conditii deosebit de periculoase proportional cu timpul de munca efectiv prestat la locurile de munca din cadrul Sectiei Pneumologie TBC incepand cu 01.01.2011 la zi.
Prin incheierea nr.1/12.06.2014 (fila 15) s-au stabilit cheltuieli de executare până la acel moment, in suma de 5436,11 lei. Aceasta incheiere a fost comunicata odata cu somatia mobiliara din 12.06.201 (fila 18) prin care s-a pus in vedere contestatorului suma de achitat in termen de o zi de la primirea ei, respectiv_,11 de lei (formata din 5436,11 cheltuieli de executare, 250 lei cheltuieli de judecata si_ lei spor conditii deosebit de periculoase.
Aceste acte de executare silita au fost comunicate la 16.06.2014, însă nu au fost contestate (fila 18/E).
Prin Incheierea nr.2/12.12.2014 (f.28/E), având în vedere raportul de expertiză contabilă, au fost stabilite cheltuielile de executare la suma de 3728,15 lei (TVA inclus), fiind restrânsă poprirea pentru suma ce rezulta din raportul contabil. Aceasta incheiere a fost comunicata contestatorului la data de 23.12.2014 prin posta (fila 36/E), odată cu înstiințarea privind masura popririi pentru suma de_,15 lei, compusa din_ lei spor pentru conditii deosebit de periculoase, 250 lei cheltuieli de judecata si 3728,15 lei cheltuieli de executare silită.
Cheltuielile de executare stabilite de executor au fost: 0,45 lei plic poștă, 20 lei taxă primărie, 25 lei taxă timbru executare, 1000 lei onorariu avocat, 250,00 lei expert contabil, 14,7 lei taxe poștale, 248 lei consultații în legătură cu constituirea dosarului execuțional, 496 lei comunicare acte procedură, 1674 lei onorariu executor judecătoresc.
Prin adresa emisă la 22.12.2014 s-a comunicat măsura înființării popririi asupra conturilor bancare ale acesteia.
Debitoarea a început punerea în executare a celor două hotărâri judecătorești prin plata eșalonată a drepturilor salariale în cuantum de 488 lei, 163 lei și 163 lei astfel cum sunt evidențiate în extrasul de salariu pe lunile mai, iunie, respectiv septembrie 2014 (f. 17-19), dar și ulterior (f.88, 89).
În speță sunt aplicabile dispozițiile art. XI alin. 1 din OUG 92/2012, potrivit cărora:
“plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, se va realiza astfel:
a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.”
Contestatoarea a achitat suma totală de 814 lei net aferentă primului an la data când executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de recuperat prin încheierea nr. 2/12.12.2014 și când a dispus la 22.12.2014 executarea silită sub forma popririi, suma depășind procentul de 5% datorat în primul an de eșalonare a plății, achitând mai mult decât prevede legea (5% din totalul de_ de lei fiind 660 lei).
Ulterior, contestatoarea a mai achitat suma de 6748 și 2363 de lei, după reținerea impozitului și a contribuțiilor legale (f.75-76).
Instanța apreciază că executarea silită este nelegală în condițiile în care actele de executare au fost efectuate în interiorul perioadei de 1 an (de la data pronunțării hotărârii definitive – 05.12.2013 – 05.12.2014) în care executarea silită pentru procentul de 5% din debit era suspendată de drept și după ce debitoarea procedase la executarea de bună voie a obligației sale de plată, conform art. 622 cod proc civ.
În consecință, contestația la executare va fi admisă, în sensul că se vor anula toate formele de executare în legătură cu constituirea dosarului execuțional și executarea silită sub forma popririi din dosarul execuțional nr. 414/2014 al B. G. M. F..
Având în vedere prevederile art. XI alin 2 din din OUG 92/2012, nu se putea porni executarea silită până la expirarea termenului de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii – 05.12.2014. contestația urmând a fi admisă, va respinge cererea de suspendare a executării silite, până la soluționarea definitivă a contestației formulate, ca rămasă fără obiect.
Întrucât sumele poprite nu au fost virate în contul executorului judecătoresc sau al intimatului, cererea de întoarcere a executării silite va fi admisă în parte, va obliga intimatul la plata sumei de 30 de lei, comisioane încasate de Banca Transilvania în cursul executării silite.
Va restitui taxa judiciară de timbru de 966,65 lei, în baza art. 45 alin. 1 litera f din OUG nr. 80/2013.
Nu au fost dovedite cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității, invocată de intimat.
Admite contestația la executare formulată de contestatorul S. C. MUNICIPAL „DR. G. C.” ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor în contradictoriu cu intimatul M. P., cu domiciliul în Oradea, ., jud. Bihor.
Anulează actele de executare silită din dosarul execuțional nr. 414/2014 al B. G. M. F..
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Admite în parte cererea de întoarcere a executării silite. Obligă intimatul la plata sumei de 30 de lei, comisioane încasate de Banca Transilvania în cursul executării silite.
Dispune restituirea taxei judiciare de timbru.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce va fi depus la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. O. Z. G. M.
Red/tehnored OS/MZ
02.12.2015
4 ex. – 2 ex. comunicare
S. C. MUNICIPAL "DR. G. C." ORADEA, M. P.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2015.... → |
|---|








