Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 10813/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

JUDEȚUL BIHOR

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Ședința publică din data de 2 decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: P. F. V. GREFIER: N. A.

Pe rol fiind cauza civilă privind pe contestatoarea ., în contradictoriu cu intimatii . si SOCIETATEA DE EXECUTORI JUDECATORESTI BEIUSAN, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în cauză, în ședință publică, nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile și concluziile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 23.11.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 2.12.2015.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constata ca prin contestatia la executare inregistrata pe rolul acestei instante la data de 13.08.2015, timbrata cu taxa judiciara de timbru de 853 lei, contestatoarea . in contradictoriu cu intimatii . si SEJ BEIUSAN, a solicitat pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna diminuarea onorariului de avocat pentru faza de executare, aferent dosarului executional nr. 274/E/2015, intoarcerea executarii silite efectuate in baza sentintei civile nr. 373/. situatiei anterioare, restituirea taxei de timbru.

In motivare, s-a arătat ca onorariul avocatial perceput in faza de executare silita este de 2000 euro, respectiv 8960 lei, onorariu nejustificat si exagerat fata de activitatea depusa in dosarul executional, respectiv intocmirea unei cereri de executare silita, onorariul fiind mai ridicat decat onorariile percepute pentru redactarea actelor si reprezentare in dosarul nr._ in toate etapele – fond, apel, recurs, si decat cel al executorului, acesta fiind persoana care intocmeste si indeplineste toate actele de executare.

In drept, au fost invocate prevederile art. 451, alin. 2, 670, alin. 4, art. 723 C.pr.civ.

Prin intampinare (f.32-34), intimata a solicitat respingerea contestatiei ca netintemeiata.

In motivare, s-a aratat ca la data de 03.08.2015 s-au comunicat contestatoarei actele de executare silita, precum somatia de executare, incheierea de stabilire a debitului si a cheltuielilor de executare din 27.07.2015. Ca urmare a primirii acestor acte, contestatoarea a achitat in mod benevol toate sumele indicate in continutul respectivei incheieri.

Cata vreme nu se solicita anularea actelor de executare, respectiv a somatiei si a incheierii de stabilire a debitului si a cheltuielilor de executare, instanta nu este in masura sa procedeze la diminuarea onorariului de avocat care a fost inclus in cheltuielile de executare.

S-a mai aratat ca termenul pentru atacarea actelor de executare silita a expirat, in raport de data comunicarii acestora, 03.08.2015. De asemenea, cererea de intoarcere a executarii silite este inadmisibila sau cel putin nefondata, intrucat, potrivit art. 723 C.pr.civ., cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii in toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu sau insasi executarea silita, or, o asemenea desfiintare nu s-a cerut si nici nu este justificata pentru ca actele de executare au fost intocmite in mod legal, cu respectarea tuturor cerintelor prevazute de procedura in aceasta materie.

In drept, au fost invocate prevederile art. 205 C.pr.civ.

Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:

La data de 15.07.2015 in dosarul executional nr. 274/E/2015 al SEJ Beiusan impotriva contestatoarei s-a declansat procedura de executare silita, la cererea creditoarei ., in vederea recuperarii creantei de 205.168,56 lei, in baza titlurilor executorii reprezentate de sentinta civila nr. 373/. Bihor, pronuntata in dosarul nr._, decizia civila nr. 13/C/2013 a Curtii de Apel Oradea si decizia civila nr. 794/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Prin incheierea de stabilire a debitului si a cheltuielilor de executare, emisa la data de 27.07.2015, s-a stabilit un debit total de 186.732,08 lei si cheltuieli de executare de 18.436,48 lei, din care suma de 2000 euro (8960 lei la un curs de 4,48 lei/euro) reprezinta onorariu avocatial. Aceasta incheiere a fost comunicata contestatorei la data de 03.08.2015.

Constituind cea de-a doua faza a procesului civil, executarea silită trebuie să se desfășoare cu respectarea strictă a prevederilor art. 622 și următoarele C.proc.civ. Încălcarea unor astfel de dispoziții deschide părții interesate posibilitatea de a formula contestație la executare prin intermediul căreia pot fi invocate, în principiu, numai aspecte legate de pretinsele neregularități săvârșite cu ocazia întocmirii actului de executare.

Potrivit art. 670, alin. 4 C.pr.civ., sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni.

Conform art. 715, alin. 2 C.pr.civ. republicat, în forma în vigoare la data declanșării procedurii de executare silită, contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 15 zile de la comunicare.

Așa cum s-a arătat anterior, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare a fost comunicată contestatoarei la data de 03.08.2015, iar contestația la executare a fost depusă la Oficiul Poștal la data de 11.08.2015, în interiorul termenului de 15 zile, prevăzut de textul de lege menționat anterior, astfel că prezenta contestație este formulată în termen.

Desi intimata sustine ca instanta nu este in masura sa procedeze la diminuarea onorariului de avocat care a fost inclus in cheltuielile de executare, cata vreme nu se solicita anularea actelor de executare, respectiv a somatiei si a incheierii de stabilire a debitului si a cheltuielilor de executare, instanta o apreciaza ca neintemeiata, deoarece art. 670, alin. 4 C.pr.civ. prevede în mod expres posibilitatea instanței de cenzurare a cheltuielilor de executare, evident, în situația în care se va constata că aceste cheltuieli sunt exagerate, vor fi diminuate prin anularea parțială corespunzătoare a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare.

În ceea ce privește cuantumul onorariului avocațial, de 2000 euro, instanța apreciază că, raportat la gradul de dificultate a actelor procedurale întocmite, a efortului depus de către avocat, dar și la valoarea creanței, obligarea debitoare-contestatoare de a suporta integral cuantumul acestor cheltuieli este o sarcină nejustificat de împovărătoare. Valoarea sumei care face obiectul prezentei executări silite nu justifică obligarea debitorului la cheltuieli de executare excesive întrucât, dacă partea este liberă să achite avocatului chiar și un onorariu de succes, ceea ce nu este cazul în speță, fiind în faza de executare silită, acesta nu poate fi imputat integral debitorului.

În speță, instanța constată că munca avocatului s-a limitat la redactarea unei cereri de executare silită, la redactarea întâmpinării în prezenta contestație la executare, iar onorariul solicitat de avocat în faza de executare silită este mai mare decât cel solicitat în faza de judecată pe fond, în toate etapele procesuale, deși munca depusă de avocat în faza de judecată, până la obținerea titlului executoriu, este mult mai mare decât cea depusă în faza de executare silită, în care majoritatea actelor de executare sunt întocmite de executorul judecătoresc.

Fără a interveni în vreun fel în raportul juridic generat de încheierea contractului de asistență juridică, prin care părțile au convenit asupra cuantumului onorariului datorat pentru reprezentarea în faza de executare silită, instanța, în temeiul art. 670, alin. 4, art. 451 alin. (2) și (3) C.pr.civ., va limita, pentru considerente de echitate, cuantumul onorariului avocațial în faza de executare silită, la suma de 1000 euro, echivalentul a 4480 lei, la un curs de 4,48 lei/euro.

Pentru aceste motive, instanța va admite contestația la executare, în sensul că va dispune anularea parțială a încheierii de stabilire a debitului si a cheltuielilor de executare, emisa la data de 27.07.2015, emisă în dosarul execuțional nr. 274/E/2015 al SEJ Beiusan, cu privire la onorariul avocațial ce depășește suma de 4480 lei.

Întrucât prin încheierea, emisă în data de 14.10.2015 de executorul judecătoresc, s-a constatat încetarea executării silite, deoarece s-a realizat integral obligația prevăzută de titlul executoriu, fiind achitate și cheltuielile de executare, în baza art. 723, alin. 1 C.pr.civ., va dispune întoarcerea executării silite în dosarul execuțional nr. 274/E/2015 al SEJ Beiusan, prin restituirea în favoarea contestatoarei a onorariului avocațial de 4480 lei, executat nelegal.

Deși intimata susține că cererea de intoarcere a executarii silite este inadmisibila sau cel putin nefondata, intrucat, potrivit art. 723 C.pr.civ., cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii in toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu sau insasi executarea silita, instanța o apreciază ca neîntemeiată, deoarece, câtă vreme încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare a fost anulată parțial, în privința cuantumului onorariului avocațial, iar creanța a fost executată integral, instanța apreciază că se impune restabilirea situației anterioare executării silite.

Deoarece contestația la executare a fost admisă, în baza art. 45, alin. 1, lit. f) din OUG 80/2013, va dispune restituirea către contestatori a taxei judiciare de timbru de 853 lei, achitată prin OP nr._/03.11.2015, condiționat de rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea ., cu sediul in Sibiu, .. 5, Centrul de Afaceri, corpul A, .. Sibiu, în contradictoriu cu intimatii ., cu sediul procesual ales in Timisoara, Piata Tepes Voda, nr. 1, . si SOCIETATEA DE EXECUTORI JUDECATORESTI BEIUSAN, cu sediul in Oradea, ., ..

Dispune anularea parțială a încheierii de stabilire a debitului si a cheltuielilor de executare, emisa la data de 27.07.2015 în dosarul execuțional nr. 274/E/2015 al SEJ Beiusan, cu privire la onorariul avocațial ce depășește suma de 4480 lei.

Dispune întoarcerea executării silite în dosarul execuțional nr. 274/E/2015 al SEJ Beiusan, prin restituirea în favoarea contestatoarei a onorariului avocațial de 4480 lei.

Dispune restituirea către contestatori a taxei judiciare de timbru de 853 lei, achitată prin OP nr._/03.11.2015, condiționat de rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, calea de atac se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02 decembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. F. V. N. A.

Red. PFV/16.12.2015

Dact. NA/16.12.2015

Ex. 5

Comunicat cu:

- contestatoarea .

- intimatii . si SOCIETATEA DE EXECUTORI JUDECATORESTI BEIUSAN

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA