Plângere contravenţională. Sentința nr. 198/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 198/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 198/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 198/2015
Sedinta publică din 12-01-2015
Instanta constituită din:
PREȘEDINTE: B. T. C.
GREFIER: Z. G. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent J. R. F. și pe intimat I. B., având ca obiect plângere contraventionala_.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul prin reprezentanta conventionala, cj. Blikling C., in baza delegației depuse la dosar și martora Tent D., lipsa fiind petenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, dupa care:
În temeiul art. 131 C. raportat la art. 94 C., art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanta acordă cuvântul asupra probelor.
Reprezentantul petentei solicită proba testimonială cu cei doi martori.
Reprezentanta intimatului solicită incuviintarea probei cu inscrisuri; se opune probei testimoniale solicitată de petentă cu audierea martorei Tent D. și Ț. Maius, primul fiind administratorul societatii, persoană interesată în cauză iar cu privire la cel de-al doilea martor, datorită calității sale de rudenie cu primul martor.
Având in vedere faptul că martorii Tent D. și Tent M., propuși de petentă au fost martori oculari la incheierea procesului-verbal de contravenție, apreciind că audierea acestora nu este utilă soluționării cauzei și fată de poziția de opunere a intimatului in audierea acestora, instanta respinge cererea de probațiune formulată de petentă, in temeiul art. 315 C.pr.civ.
Instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de propus, instanța constată cauza lămurită, declară închisă faza probatorie și acordă cuvantul asupra fondului cauzei.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea plângerii contraventionale, mentinerea procesului-verbal de contravenție; conduita petentei de a se baricada in interiorul brutăriei s-a datorat faptului că nu avea incheiat contract individual de muncă; a fost sancționată și societatea cu amendă contravențională; fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne in pronunțare asupra fondului cauzei.
După rămânerea instanței in pronunțare, se prezintă reprezentantul convențional al petentei, av. R. C., in baza imputernicirii avocatiale, depuse la dosar, care solicită consemnarea poziției sale.
Instanța aduce la cunostintă acestuia că dezbaterea cauzei a avut loc la a doua strigare.
Reprezentantul petentei depune la dosar extras din sistemul Ecris cu privire la dosarul nr._/271/2014, invederând că intimatul a sancționat contravențional, respectiv pe cele două persoane pe care le-a considerat că lucrează „la negru” și societatea comercială; ambele persoane au atacat procesul-verbal, una dintre ele a obtinut anularea lui.
Pe fondul cauzei solicită inlocuirea sanctiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului; contesta modul de intocmire a procesului verbal de contravenție; modul in care s-au intocmit declaratiile au fost fortate să declare ca pun la conservă bulion in fiecare zi; persoanele respective nu aveau nicio legătura cu societatea, societatea având ca obiect de activitate – brutărie; procesul-verbal de contraventie este nelegal și netemeinic, petenta nu a fost identificată cu toate elementele in procesul-verbal; s-a incheiat procesul-verbal și pe seama societatii; solicită admiterea plângerii; apreciază că intimatul a făcut un abuz; fără cheltuieli de judecată.
Instanta rămâne în pronuntare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată 10-09-2014, petentul J. R. F. in contradictoriu cu intimatul I. B., a solicitat anularea procesului-verbal de contraventie, iar in subsidiar, inlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea avertismentului.
In motivare s-a arătat că, la data de 27.08.2014, petenta a fost sancționată contraventional cu amenda contravenționala in cuantum de 500 lei pentru săvârsirea infractiunii prev. de art. 16 al. 1 din Legea 53/2003, retinandu-se că societatea Salik Prod . angajat-o impreună cu altă persoană, fără a avea incheiat contract de muncă.
In continuare, petenta a invederat ca societatea Salik Prod . obiect de activitate principala, conform Certificatului de inregistrare, fabricarea pâinii, prajiturilor și a produselor de patiserie, adica brutărie; locatia brutăriei este in curtea casei administratorului asociat.
In data de 20-08-2014, intreaga familie era acasa la familia Tent unde punea bulion. În brutăria alăturată avea apă caldă pentru a spăla sticlele de bulion, iar in cursul zilei brutăria nu functionează, pâinea făcându-se in timpul noptii. In timp ce in casă erau dna Tent și fiul ei fierbând bulionul, in clădirea burtăriei era petenta și numita Pater L. spălând sticlele de bulion și geamul care s-a murdărit in timpul spălării sticlelor.
In jurul orei 18:00, inspectorii I. au ajuns in incinta brutăriei legitimându-se și solicitând cărtile de muncă, acestia desfăsurând un veritabil comando NKVD (fosta politie politică a URSS), inspectorii au inconjurat pur și simplu clădirea, luînd-o cu asalt și fortând . in clădirea alăturată găsesc pe reprezentantii societății; comportamentul …”ciudat „ al organelor constatatoare nu aduceau deloc cu ceea ce se numeste „organe de indrumare și supraveghere pe linia respectării raporturilor de muncă”, mai invedereză petenta in continuare.
De asemenea, petenta mai relevă faptul că in declaratiile date a arătat că punea bulion și că nu lucra la brutărie, ci pentru familie, utilajele fiind astfel oprite, petenta declarând că a spălat sticle timp de o oră in acea zi, pe când in procesul-verbal de control s-a consemnat că lucrează o ora in fiecare zi in brutărie.
S-a mai invocat nelegalitatea procesului-verbal de contraventie, întrucât cele două persoane nu au fost surprinse la muncă in cadrul activitătilor desfăsurate de . SRL, aspect gresit consemnat in procesul-verbal, astfel că nu avea obligația incheierii unor contracte de muncă.
In drept, petenta a invocat OG 2/2001.
Intimatul a depus intaminare prin care a solicitat respingerea actiunii și mentinerea procesului – verbal de contravenție.
In motivare s-a arătat că petenta a fost sancționată contravențional fiind efectuat un control la brutăria apartinând . SRL, din Lăzăreni, nr. 84, jud. B..
La momentul descinderii inspectorilor de muncă la brutăria situată in Lăzăreni, nr. 84, jud. B., au fost găsite numitele Pater L. și J. R. spălând geamurile brutăriei, numita J. R. spăla geamurile in exteriorul brutăriei, iar numita Pater L. pe interiorul brutăriei. După legitimarea inspectorilor de muncă, numita J. R. a intrat in incinta brutăriei, a blocat usa brutăriei și a indicat inspectorilor de muncă să meargă la clădirea aflată in aceeasi curte. După insistentele inspectorilor de muncă, administratorul societatii, doamna Tent D. a deschis ușa brutăriei. La . in incinta brutăriei cele două persoane găsite spălând geamurile s-au ascuns . brutărie. Unul dintre inspectori a incercat să intre ., usa fiind întredeschisă, dar una dintre persoane a inchis usa, blocând . muncă a bătut la usă și a solicitat să i se deschidă usa. După deschiderea usii, inspectorii de muncă le-au gasit pe cele două persoane Pater L. și J. R. ascunse, una fiind ascunsă in spatele usii, iar cealaltă in spatele unui cuptor și cazan de apa. Un alt inspector de muncă aflat in spatele clădirii, respectiv a brutăriei a surprins-o pe numita Pater L. incercând să părărească incinta brutăriei. Aceasta a renuntat să plece, fiind găsită in camera unde se afla cazanul de incălzire a apei și focarul de lemne.
In drept, intimatul a invocat Legea 53/2003, Legea 108/1999, HG 500/2011.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/2014 (f. 13), petenta a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 500 lei, în baza art. 260 alin. 1 lit. f Lg. 53/2003 republ., reținându-se că în data de 27.08.2014 a lucrat fără contract individual de muncă.
Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța constată că aceasta a fost depusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului verbal contestat.
Referitor la legalitatea procesului-verbal contestat, instanța constată că faptă contravențională reținută în sarcina petentei respectă condițiile de legalitate impuse de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța constată că situația de fapt reținută de agentul constatator pentru prima faptă constituie contravenție în sensul prevăzut de Lg. 53/2003 republicată.
Potrivit art. 260 lit. f Lg. 53/2003 republicată, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei prestarea muncii de către o persoană fizică fără încheierea unui contract individual de muncă.
În cuprinsul procesului-verbal de contravenție se reține că în data de 20.08.2014, petenta a fost suprinsă prestând activitate, spălând geamuri la brutăria din localitatea Lăzăreni, aparținând . SRL.
În fișa de identificare (f. 27), petenta a declarat că a spălat pentru verișoara sa Ț. D., administratorul societății, sticle de bulion și geamurile brutăriei, desfășurând activitatea în data de 20.08.2014 între orele 17-18.30.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că petenta a spălat geamurile brutăriei, activitate necontestată de aceasta și care prin natura ei, are caracter de continuitate, necesită angajarea unei persoane în acest sens, mai ales având în vedere specificul activității societății: panificație, ceea ce presupune asigurarea unei igiene sporite.
Pe lângă această activitate, petenta susține că a spălat în incinta brutăriei sticle pentru bulion, însă această faptă nu este menționată drept contravenție în procesul-verbal de contravenție ci este un fapt conex care putea fi sancționat de alte organe de control.
Astfel, instanța reține că pentru activitatea desfășurată petenta trebuia să prezinte un contract individual de muncă, fapta petentei constituind contravenția prevăzută de art. 260 lit. f Lg. 53/2003 republicată.
În consecință, procesul-verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit.
Cu privire la cererea formulată în subsidiar, de înlocuire a amenzii cu avertismentul, instanța reține următoarele:
Orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mod de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii.
Luând în considerare dispozițiile art. 5 alin 5 din OG nr. 2/2001, reținând și culpa societății în neîntocmirea unui contract individual de muncă începând cu data angajării, instanța apreciază că fapta petentei a adus o atingere minimă valorilor sociale care reglementează și disciplinează sfera raporturilor de muncă, instanța va înlocui amenda cu avertismentul.
Pentru aceste considerente, în baza art. 34 din OG 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională și va înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul verbal de constatare a contravențiilor cu avertismentul.
Va atrage atenția petentei ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta Jurcau R. F., cu domiciliul în Gepiș, nr. 76, jud. B. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă B. cu sediul în Oradea, .. 1/B, județul B..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal . nr._/2014, cu avertismentul.
Atrage atenția petentei ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Cu apel care se înregistrează la Judecătoria Oradea în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. T. C. Z. G. M.
RED. B.T.C./29.01.2015
TEHNORED. ZMG./29.01.2015
4 EX.
2 . F.,
intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă B.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 78/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 102/2015.... → |
|---|








