Contestaţie la executare. Sentința nr. 9939/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9939/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 9939/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ NR. 9939/2015
Ședința publică din 10.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. O.
Grefier: Z. G. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul P. R. F., CNP_, cu domiciliul în Oradea, ., jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata ANAF - Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Cluj N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, cu sediul în municipiul Oradea, .. 2, jud. Bihor.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul ca instanța a amânat pronunțarea pentru aceasta data, cauza fiind reținuta spre soluționare la data de 03.11.2015, încheierea de ședința de la acea data făcând parte integranta a prezentei hotărâri.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 11.05.2015, contestatorul P. R. F., CNP_, cu domiciliul în Oradea, ., jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata ANAF - Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Cluj N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, cu sediul în municipiul Oradea, .. 2, jud. Bihor, a solicitat, in principal, anularea executării silite inițiate in dosar nr. 4/5 din 09.04.2015, iar in subsidiar, anularea Titlului executoriu – Decizia nr. 357/02.03.2015.
În motivare s-a arătat că, in data de 21.04.2015 a primit prin poștă titlul executoriu reprezentând Decizia nr. 357/02.03.2015 de atragerea răspunderii sale, in solidar cu ., pentru suma de 45.034 lei, precum și somația aferentă dosarului execuțional nr. 4/5 din 09.04.2015, prin care era încunoștiințat de existența Deciziei indicate și totodată somat să achite suma individualizată anterior.
In continuare, contestatorul a arătat că, potrivit art. 27 al. 2 din OG 92/2003 C.pr.fiscală, pentru a se întocmi o decizie de stabilire a răspunderii solidare, cel împotriva căruia se ia o astfel de măsură trebuie să fi săvârșit una din faptele descrise anterior, cu rea-credință. Contestatorul arată că nu a realizat niciodată vreun demers intenționat, cu rea-credință, care să pericliteze sau să compromită activitatea societatii pe care o administrează, ..
Potrivit instrucțiunilor conținute de Ordinul ANAF nr. 127/2014, anterior emiterii deciziei de stabilire a răspunderii solidare, este prevăzută o procedură in care mai întâi este convocat administratorul, de către organul fiscal cu atribuții de executare silită, pentru a fi ascultat, insă contestatorul arată că nu a avut cunostință de o asemenea notificare; nu i-a fost comunicată și nu a avut cunostintă de nicio decizie de angajare a răspunderii solidare, pentru a o putea, eventual, contesta in mod legal; organul fiscal nu a realizat demersurile legale.
In drept, contestatorul a invocat art. 712, 719 C.pr.civ, art. 172-173 din OG 92/2003.
Intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare, ca netemeinică și nelegală.
În motivare s-a arătat că, contrar sustinerilor contestatorului, Decizia nr. 357/02.03.2015 a fost comunicată prin publicitate, in conformitate cu prevederile art. 44 al. 3 C.pr.fiscala, întrucât nu a fost posibilă comunicarea prin postă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, plicul fiind returnat de către oficiul poștal.
Termenul de plată a expirat, iar contestatorul nu si-a achitat obligațiile fiscale, fapt pentru care in mod legal s-a inceput executarea silită, fiind emise titlul executoriu și somatia nr. 4651/09.04.2015 pentru suma de 45.034 lei.
Se mai arată că reclamantul nu invocă niciun motiv de nelegalitate intrinsecă a actelor de executare silită. Motivele pe care contestatorul își intemeiază contestația la executare, referitoare la procedura atragerii răspunderii solidare, respective Decizia nr. 357/02.03.2015 sunt nejustificate și nu pot fi luate in considerare, in prezenta cauza.
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Contestatorul, prin Decizia nr. 357/02.03.2015 a ANAF – AJFP Bihor, a fost obligat în solidar să răspundă pentru suma de_ lei reprezentând obligații fiscale de plată restante la bugetul consolidat, aferente perioadei cât contestatorul a fost administrator al societății ., cu domiciliul fiscal în Oradea, ..
În drept, decizia a fost motivată prin invocarea prevederilor art. 27 alin 2, lit. c și d, art. 28 din OG nr. 92/2003, republicată, cu modificările ulterioare.
Potrivit art. 27, al. 2 lit. c și d, în vigoare la data emiterii deciziei:
Răspunderea solidară
…………………..
(2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, au dobândit în orice mod active de la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea;
b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului;
c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;
d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;
e) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului.
În conformitate cu prevederile art 207 alin 1 din OUG nr. 92/2003, decizia de angajare a răspunderii solidare poate fi atacată pe cale administrativă. Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Nu a fost contestată decizia de angajare a răspunderii solidare.
Constituind cea de-a doua faza a procesului civil, executarea silită trebuie să se desfășoare cu respectarea strictă a prevederilor art. 712 și următoarele C.proc.civ. Încălcarea unor astfel de dispoziții deschide părții interesate posibilitatea de a formula contestație la executare prin intermediul căreia pot fi invocate, în principiu, numai aspecte legate de pretinsele neregularități săvârșite cu ocazia întocmirii actului de executare.
În motivarea contestației la executare, contestatorul nu invocă nici un motiv de nelegalitate intrinsecă a titlului de executare, ci invocă nelegalitatea acestora raportat la susținerile sale privind însuși titlul executoriu, si generic, prin citarea prevederilor legale.
Instanța constată astfel că nu există niciun motiv de nulitate a actelor de executare menționate, fiind conforme sumele cuprinse in titlul executoriu cu cele din cuprinsul deciziei ce a stat la baza emiterii lui. Astfel la filele 27-29 a fost depusă Decizia de impunere aferenta debitului principal, iar la filele 25, 26 au fost depuse titlurile executorii.
Titlul de creanță a fost comunicat prin publicitate, întrucât, conform dovezii de la dosar (filele 30 - 33), contestatorul nu a ridicat corespondența remisă, cuprinzând decizia de atragere a răspunderii.
Întrucât nu este achitat debitul la data scadentă, titlul de creanță devine titlu executoriu, fiind începută executarea silită.
Contestatorul invocă apărări de fond.
Potrivit art. 172 alin 3 cod proc fisc:
(3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Pentru contestarea actului administrative fiscal, contestatorul are deschisă calea contenciosului administrative, însă nu a uzat de această cale.
Pe cale de consecință, instanța constată că nu există nici o neregulă în legătură cu actele de executare contestate și va respinge ca nefondată contestația la executare.
Nefiind îndeplinite condițiile legale, va respinge și cererea de suspendare a executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul P. R. F., CNP_, cu domiciliul în Oradea, ., jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata ANAF - Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Cluj N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, cu sediul în municipiul Oradea, .. 2, jud. Bihor.
Respinge cererea de suspendare a executării silite.
Cu drept de a declara apel în termen de 10 zile de la pronunțare.
Cererea de declarare a căii de atac se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. O. Z. G. M.
RED. S.O./10.11..2015
TEHNORED. ZMG./10.11.2015
4 EX.
2 .- contestatorul P. R. F.,
intimata ANAF - Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Cluj N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor,
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 9910/2015. Judecătoria ORADEA | Fond funciar. Sentința nr. 9935/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








