Revendicare imobiliară. Sentința nr. 9934/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9934/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 9934/2015
Ds._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9934/2015
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: O. S.
GREFIER: M. Z.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. C. DE PADURE SI PASUNE R., cu sediul in loc. R., nr. 177, jud. Bihor, in contradictoriu cu pârâtii N. L., N. P. S., N. R., toți cu dom. in loc. R., nr. 682, jud. Bihor, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut la data de 03.11.2015, când părțile prezente au pus concluzii, consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru azi, 10.11.2015.
INSTANȚA
Constată că pe rolul acestei instanțe, la data de 23.07.2013, a fost înregistrată sub nr._, cererea de chemare în judecată, precizată, formulată de reclamanta A. C. DE PADURE SI PASUNE R., cu sediul in loc. R., nr. 177, jud. Bihor, in contradictoriu cu pârâtii N. L., N. P. S., N. R., toți cu dom. in loc. R., nr. 682, jud. Bihor, legal timbrată, prin care s-a solicitat ca pârâții:
- să lase în deplină proprietate și posesie terenul cu nr. topo 1162/3 înscris în CF nr. 6 Roșiori, cu suprafața de teren de 2185, respective 763 mp;
- să ridice gardurile ce împrejmuiesc cele două amplasamente de teren,
- să fie obligați la plata folosului de tras pentru folosința fără drept a suprafețelor de teren, cu nr. topo 1162/3
- cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta arată că este proprietara terenului cu nr. topo 1162/3, înscris în CF 6 Roșiori, în urma reconstituirii dreptului de proprietate prin emiterea TP nr. 3850/2005. Pârâții folosesc fără drept două amplasamente din terenul cu nr. topo 1162/3 și refuză eliberarea terenului. Au solicitat și obligarea lor la plata folosului de tras, întrucât nu a despăgubit reclamanta pentru lipsa de folosință, începând din luna iulie 2010.
Pârâta a formulat întâmpinare (fila 71), solicitând respingerea acțiunii. Arată că Primăria Comunei Roșiori a eliberat adeverința din data de 11.03.2013, pentru notarea construcției în cartea funciară. Terenul cu nr. topo 1162/3 a fost dezmembrat sub nr. 8009/31.10.1997 și li s-a atribuit suprafața de 1650 mp. Pârâții N. P. S., N. R. nu au capacitate specială de exercițiu, nu au discernământ.
În cauză au fost administrate probele cu interogatoriu, expertiză tehnică, proba cu martori, înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Reclamanta este proprietara terenului cu nr. topo 1162/3, înscris în CF 6 Roșiori (B40, fila 15), în urma reconstituirii dreptului de proprietate prin TP nr. 3850/2005 (fila 9).
Pârâții au cumpărat, prin act sub semnătură privată, o casă fără vreo suprafața de teren, situație ce rezultă din contractul de vânzare – cumpărare provizoriu din 14.10.1995 (fila 8). Potrivit concluziilor expertului tehnic (filele 32 și următoarele), aceștia folosesc o suprafață de teren împrejmuit de 2185 mp în jurul casei de locuit și o altă suprafață de teren de 763 mp, lângă calea ferată.
Instanța constată că pârâții nu dețin cu titlu suprafețele de teren menționate.
Prin urmare, cererea reclamantei de a fi obligați pârâții să lase în deplină proprietate și posesie cele două amplasamente și să ridice gardurile este îndreptățită.
Cu privire la lipsa folosului de tras, instanța va constata că este îndreptățită și această pretenție, reclamanta fiind în imposibilitatea de a solicita plata unor subvenții pentru suprafața de 2948 mp, de 963,19 lei.
Nu pot fi reținute apărările pârâților. Actele despre care pârâții relatează nu au fost depuse la dosar, dreptul de proprietate este nedovedit. În ce privește lipsa de discernământ a pârâților N. P. S., N. R., instanța constată că, potrivit listei afecțiunilor handicapante codificate, aceștia suferă de întârziere mentală ușoară (F70) și epilepsie (G40), cu păstrarea discernământului.
Față de complexitatea acțiunii, va reduce cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, la valoarea de 1000 de lei, la care se vor adăuga taxa judiciară de timbru de 241 de lei și 2500 de lei onorariu pentru expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta A. C. de Padure și Pasune R., cu sediul in loc. R., nr. 177, jud. Bihor, in contradictoriu cu pârâtii N. L., N. P. S., N. R., toți cu dom. in loc. R., nr. 682, jud. Bihor, având ca obiect revendicare imobiliară.
Obligă pârâții să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 2185 mp și suprafața de 763 mp din nr. topo 1162/3, înscris în CF 6 Roșiori, identificate potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat de domnul expert C. L., raport ce face parte integrantă din hotărâre.
Obligă pârâții să desființeze gardurile ridicate pe terenul ocupat fără titlu.
Obligă pârâții la plata sumei de 963,19 lei, despăgubiri civile.
Obligă pârâții la plata sumei de 3741 de lei, cheltuieli de judecată.
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare care se va inregistra la Judecatoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.11.2015.
Președinte,Grefier
S. O. M. Z.
Red/tehnored OS/MZ
10.11.2015
6 ex.
4 . reclamanta A. C. de Padure și Pasune R.,
pârâtii N. L.,
N. P. S.,
N. R.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9930/2015. Judecătoria ORADEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9928/2015.... → |
|---|








