Plângere contravenţională. Sentința nr. 100/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 100/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 100/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 100/2015
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L.-C. U.
Grefier F. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . SATU M. și pe intimat I. B., având ca obiect plângere contravenționala_.
La apelul nominal făcut în ședința nu se prezintă nimeni.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut cauzei de către faptul că procedura este legal îndeplinită, plângerea este legal timbrată, după care:
Instanța în baza art. 32 al.1 din OG 2/2001 constată că este competentă să judece prezenta plângere și în baza art. 31 al.1 din OG 2/2001 constată că acesta a fost formulată în termenul legal de 15 zile.
În baza art. 255 coroborate cu art. 258 Cod procedură civilă încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile de la dosar în dovedirea netemeiniciei și nelegalității procesului verbal .
Încuviințează pentru intimat proba cu înscrisuri în dovedirea temeiniciei și legalității procesului verbal.
Nemaifiind alte cereri de propus, probe de administrat, excepții de invocat, instanța consideră cauza lămurită, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare pe fond.
JUDECĂTORIA,
DELIBERÂND:
ISTORICUL CAUZEI
1. Prin plângerea contravențională înregistrată la instanță la 10.09.2014, legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei (f. 13), petenta . a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B., anularea procesului verbal de constatare a contravenției CP nr._/23.08.2014 ca netemeinic și nelegal.
În motivarea plângerii contravenționale arată că la 23.08.2014 autovehiculul său_ a fost dată în folosința numitului Soproni A.. Șoferul a fost implicat într-un accident la intersecția cu sens giratoriu de la .. Numitul Soproni A. a constatat că nu are la bordul mașinii polița de asigurare RCA pe care uitase să o ia de la firmă, dar agenții de poliție au refuzat să aștepte trimiterea acesteia pe fax. Situația descrisă nu corespunde realității întrucât autovehiculul avea polița de asigurare valabilă până al 03.10.2014.
În drept invocă OG 2/2001.
În probațiune depune înscrisuri.
2. Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. a formulat întâmpinare, depusă prin serviciul registratură al instanței la 13.10.2014 (f.17) prin care a solicitat respingerea plângerii.
În motivarea de fapt arată că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă și fond prevăzute de OG 2/2001, iar petentul nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului verbal. Petenta a fost sancționată contravențional pentru că nu și-a îndeplinit obligația de a încheia polița de asigurare valabilă pentru auto_, care la 23.08.2014 a fost implicat într-un accident. Șoferul Soproni A. a semnat procesul verbal fără obiecțiuni.
În drept invocă OUG 195/2002, OG 2/2001, art. 147 pct. 1 din HG 1391/2006.
În probațiune depune înscrisuri.
3. Petenta a formulat răspuns la întâmpinare (f. 23), prin care a arătat că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din Legea 136/1995, iar dacă intimata invocă art. 147 pct. 1 din HG 1391/2006, sancțiunea trebuia aplicată conducătorului auto, nu proprietarului mașinii.
4. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
ANALIZA INSTANȚEI
1. Prin procesul verbal . nr._/23.08.2014 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă de 1000 lei, în temeiul art. 48 și 64 din Legea 136/1995, pentru că la data de 23.08.2014, orele 15:30, nu a respectat, în calitate de proprietar al autoturismului_, obligația de a asigura autovehiculul pentru cazurile de răspundere civilă pentru pagubele produse de accidente, neputându-se prezenta polița RCA valabilă la 23.08.2014, dată la care autoturismul a fost implicat în accident.
2. Legalitatea procesului verbal
Instanța apreciază că procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și ale art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, precum și mențiunile prevăzute de art.16 din O.G. nr.2/2001, care, deși nu atrag nulitatea, pot duce la anularea actului constatator.
3. Temeinicia procesului verbal
Art. 48 alin. 1 din Legea 136/1995 prevede obligația persoanelor fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum și să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta. Art. 64 prevede că încălcarea obligației de asigurare prevăzută de art. 48 constituie contravenție.
La data accidentului din 23.08.2014 petenta avea încheiată polița de asigurare RCA nr._/03.10.2013 pentru autoturismul Dacia_, emisă de Societatea Asigurare-Reasigurare Astra SA și valabilă pe perioada 04.10._14. Așadar petenta, în calitate de proprietar al autovehiculului_, și-a îndeplinit obligația de asigurare a acestuia pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente.
Textul de lege reținut de agenții de polieei, art. 64 din legea 136/1995, nu sancționează și fapta omisivă de a nu avea la bordul mașinii polița de asigurare. Obligația de a avea asupra sa toate actele prevăzute de legislația în vigoare este prevăzută de un alt text de lege - art. 147 pct. 1 din HG 1391/2006, și revine unui alt subiect de drept - conducătorul auto.
Pentru motivele de mai sus, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională, urmând a anula procesul verbal ca netemeinic.
Petenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în Satu M., .. 218, județul Satu M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B., cu sediul în Oradea, ..18, județul B..
Anulează ca netemeinic procesul verbal . nr._/23.08.2014.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, depus la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
L. C. U. F. Ș.
red. jud. L.C.U.
Ș.F./4ex./27.01.2015
-2 .
- petent - . SATU M.
- intimat - I. B.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 42/2015. Judecătoria ORADEA | Suspendare provizorie. Încheierea nr. 46/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








