Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 161/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 161/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 09-01-2015 în dosarul nr. 161/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ Nr. 161/2015
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Grefier C. M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent S.C. E. K. ROMANIA S.R.L., având ca obiect învestire cu formulă executorie.
Instanța, din oficiu, verificand competenta teritorială a Judecătoriei Oradea în soluționarea prezentei cereri, față de dispozițiile art.640 ind.1, alin.2 C.pr.civ.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.01.2015, legal timbrată, petenta S.C. E. K. ROMANIA S.R.L a solicitat instanței învestirea cu formulă executorie a CONTRACTULUI DE CREDIT NR._/16.11.2007 încheiat între Cetelem IFN S.A. în calitate de împrumutator și H. S. în calitate de împrumutat.
Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 640 ind. 1 C.pr.civilă.
În probațiune s-au depus la dosar, în xerocopie, cererea de învestire cu formulă executorie formulată de petent și titlul executoriu reprezentant de CONTRACTUL DE CREDIT NR._/16.11.2007 încheiat între Cetelem IFN S.A. în calitate de împrumutator și H. S. în calitate de împrumutat.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Petenta S.C. E. K. ROMANIA S.R.L a solicitat Judecătoriei Oradea învestirea cu formulă executorie a CONTRACTULUI DE CREDIT NR._/16.11.2007 încheiat între Cetelem IFN S.A. în calitate de împrumutator și H. S. în calitate de împrumutat.
Potrivit art.640 ind.1, alin.2 C.pr.civ., „cererea de investire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în camera de consiliu, fără citarea părților.”
Verificand din oficiu competenta, instanta în baza art. 529 N.c.pr. civ., chiar dacă este vorba de competentă de ordine privată, instanta constată că domiciliul debitorului este în . circumscriptia teritorială a Judecătoriei Marghita, iar sediul creditorului este în Bucuresti. Creditorul neavând sediul în străinătate este lipsit de relevantă sediul procesual ales în Oradea, în vederea stabilirii competentei în solutionarea cererii de investire cu formulă executorie conform art. 640 ind.1 N.c.pr. civ.
Astfel în baza art. 640 ind.1 C.pr. civ. și art. 132 N.c.pr. civ. instanta declarându-se necompetentă teritorial va declina competenta de solutionare a cererii în favoarea Judecătoriei Marghita.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declară necompetenta teritorială a Judecătoriei Oradea privind soluționarea prezentei cerer.
Declină competenta de solutonare a cauzei în favoarea Judecătoriei Marghita cererea de învestire cu formulă executorie formulată de petenta S.C. E. K. ROMANIA S.R.L cu sediul procesual ales în Oradea, ..46, Mansarda Birou 8,9, jud. Bihor, în temeiul titlului executoriu reprezentat de CONTRACTUL DE CREDIT NR._/16.11.2007 încheiat între Cetelem IFN S.A. în calitate de împrumutator și H. S. în calitate de împrumutat.
Fără cale de atac.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică azi, 09.01. 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. A. C. C.
Red.jud. B.A.
Dact.gref. C.C.M.
2ex/ 13.01.2015
Dosar nr._
Hot.
09.01.2015
Declară necompetenta teritorială a Judecătoriei Oradea privind soluționarea prezentei cerer.
Declină competenta de solutonare a cauzei în favoarea Judecătoriei Marghita cererea de învestire cu formulă executorie formulată de petenta S.C. E. K. ROMANIA S.R.L cu sediul procesual ales în Oradea, ..46, Mansarda Birou 8,9, jud. Bihor, în temeiul titlului executoriu reprezentat de CONTRACTUL DE CREDIT NR._/16.11.2007 încheiat între Cetelem IFN S.A. în calitate de împrumutator și H. S. în calitate de împrumutat.
Fără cale de atac.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică azi, 09.01. 2015.
P.,
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 131/2015.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 152/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








