Plângere contravenţională. Sentința nr. 3745/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 3745/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 3745/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

JUDEȚUL BIHOR

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3745/2015

Ședința publică din data de 20 aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: P. F. V. GREFIER: N. A.

Pe rol fiind cauza civilă privind pe petentul B. R. A. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. ORADEA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în cauză, în ședință publică, se prezintă martora M. D. M., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la audierea, sub prestare de jurământ, a martorei M. D. M., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar, după ce martora a luat cunoștință de conținutul declarației și a semnat-o.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată lămurită cauza, astfel că în baza art. 394 al.1 Cod procedură civilă închide dezbaterea cauzei în vederea deliberării.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.11.2014, timbrata cu taxa judiciara de timbru de 20 lei, petentul B. R. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Poliția L. a Municipiului Oradea, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._/07.11.2014, dresat de intimată.

În motivare, petentul a arătat că la data de 07.11.2014 nu se afla in localitate, se afla in loc. D., jud. Cluj, unde a fost la notarul public Sighartau R. S. si a mandatat o cunostinta sa-i reprezinte interesele in fata Bancii Comerciale Romane – Sucursala D., fiindca doreste sa acceseze un credit in vederea achizitionarii unei locuinte in loc. D.. Pe de alta parte, petentul nu-si explica cum a putut ajunge un act emis pe numele sau in zona Parcul Taranilor, cand petentul are domiciliul in cartierul Iosia.

Prin întâmpinare (f.17-19), intimata a solicitat respingerea plângerii.

În motivare, s-a arătat că fapta imputata petentului este prevazuta de art. 111, lit. q) din HCL nr. 386/2009, iar procesul-verbal de contraventie a fost intocmit cu respectarea tuturor conditiilor de legalitate impuse de art. 17 din OG 2/2001.

In ceea ce priveste temeinicia actului constatator, s-a aratat ca deseurile identificatE in data de 07.11.2014 pe . de la petent, acestea au fost depozitate nelegal, iar petentul nu a apelat la serviciile operatorului licentiat de salubritate pentru eliminarea deseurilor.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 C.pr.civ., HCL 386/2009.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._/07.11.2014, dresat de intimată (f.8), s-a aplicat petentului amenda contravențională de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 111, lit. q) din HCL nr. 386/2009, reținându-se că la data de 07.11.2014, in Piata Taranilor (langa igluri) din Oradea, petentul a depozitat un sac cu deseuri, respectiv resturi menajere, fapt atestat de o adeverinta de venit emisă pe numele petentului.

Verificând, din oficiu, plângerea, prin prisma prevederilor art. 34 din OG 2/2001, instanța constată că aceasta a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal, iar acesta îndeplinește condițiile de legalitate prevăzute de art. 16 și 17 din OG 2/2001.

In ceea ce priveste temeinicia actului constatator, instanta retine ca, fiind intocmit de un agent al fortei publice, procesul-verbal de contraventie se bucura de prezumtia de veridicitate pana la proba contrarie.

Instanta constata ca agentul constatator a stabilit calitatea petentului de subiect activ al contraventiei retinute in sarcina sa prin raportare la o adeverinta de venit emisa pe numele petentului, gasita in resturile menajere depozitate nelegal (f.20-21), fara a constata cu propriile simturi fapta contraventionala.

Din materialul probator administrat in cauza, respectiv depozitia martorei M. D. M. si incheierea de autentificare nr. 3144/07.11.2014, emisa de Societatea Profesionala Notariala Sighartau si Ghitan (f.9), aceasta din urma facand dovada deplina pana la declararea falsului, reiese ca la data savarsirii contraventiei, 07.11.2014, petentul se afla in localitatea D., la sediul notariatului. De asemenea, martora a aratat ca petentul nu a fost in Oradea in perioada august-decembrie 2014 fiind sofer de TIR.

Având în vedere că petentul a devedit faptul negativ, acela al lipsei din localitate la momentul savarsirii contraventiei, printr-un fapt pozitiv, si anume ca la acea data se afla in loc. D., jud. Cluj – alibi – instanta va admite plangerea, in sensul ca va dispune anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._/07.11.2014, dresat de intimată, și a sancțiunilor dispuse prin acesta.

Va lua act ca nu s-a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul B. R. A., cu domiciliul în Oradea, ., jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. ORADEA, cu sediul în Oradea, Piața Unirii, nr. 1, jud. Bihor.

Dispune anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._/07.11.2014, dresat de intimată, și a sancțiunilor dispuse prin acesta.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 aprilie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. F. V. N. A.

Red. PFV/29.04.2015

Dact. NA/29.04.2015

Ex. 4

Comunicat cu:

- petentul B. R. A.

- intimata POLIȚIA L. ORADEA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3745/2015. Judecătoria ORADEA