Plângere contravenţională. Sentința nr. 6178/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6178/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 6178/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr.6178/2015
Ședința publică de la 23 iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE:R. C. H.
Grefier :M.-A. N.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent L. C.- C. de avocat și pe intimat ADMINISTRAȚIA I. ORADEA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus după care;
Instanța invocă din oficiu excepția perimării reține cauza în pronunțare cu privire la excepție.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Constată că prin plângerea contravențională înregistrată la instanță la data de 09.12.2011, petentul L. C. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA I. ORADEA a solicitat anularea procesului verbal de contravenție AIOP nr._/22.11.2011.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 27.03.2012, când cauza a fost suspendată in temeiul art. 4 din Legea 554/2004, pentru soluționarea excepției de nelegalitate, excepție ce a fost soluționată irevocabil la data de 07.04.2014 prin Decizia 837/CA/2014-R a Curții de Apel Oradea (dosar_ /CA/2011), și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nefiind formulată cerere de repunere pe rol, în temeiul art. 248 C.pr.civ. urmează a se constata că acțiunea este perimată de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu de către instanță și în consecință:
Constată perimată plângerea contravențională formulată de petentul L. C. cu domiciliul în Oradea ..1,.,județul Bihor în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA I. ORADEA cu sediul în Oradea . nr.1, județul Bihor împotriva procesului verbal de contravenție AIOP nr._/22.11.2011.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică,astăzi data de 23.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
R. C. H. M. A. N.
Red:R.C.H
Tehno:N.M.A/26 iunie 2015 /2ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6222/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6179/2015.... → |
|---|








