Plângere contravenţională. Sentința nr. 6217/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 6217/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 6217/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6217/2015

Ședința publică de la 24 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-M. F.

Grefier L. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent N. P. M. și pe intimat POLIȚIA M.. CAREI, având ca obiect plângere contravențională_.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile nici la al doilea apel al cauzei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, cauza se află la primul termen de judecată, cererea este legal timbrată, s-a depus întâmpinare formulată de intimat, după care:

Instanța în baza art. 130 alin. 2 C.pr.civ. invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea în soluționarea prezentei cauze și reține cauza în pronunța prin asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin plângerea (f.5-6) înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 21.04.2015 în dosar nr._, legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei (f.9), petenta N. P.-M., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA MUNICIPIULUI CAREI, a solicitat anularea procesului-verbal . nr._ din 15.04.2015 și a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile, fără cheltuieli de judecată.

În motivare arată că a fost sancționat cu amendă de 877,5 lei, reținându-se că în data de 15.04.2015, ar fi condus autoturismul Citroen cu nr. de înmatriculare_ între localitățile Carei-P. cu o viteză de 131 km/h și că pe sectorul de drum respectiv este zonă de limitare a viteizei la 70 km/h.

I s-a aplicat și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Petentul invocă excepția de nulitate a procesului-verbal, susținând că nu se precizează locul unde a fost încheiat, menționându-se doar DN19, care are 243 km.

Mai consideră că în mod abuziv i s-a reținut permisul de conducere, fără ca această măsură să fie dispusă în procesul-verbal împreună cu măsura suspendării dreptului de a conduce.

Pe fond, consideră că nu se face vinovată de fapta reținută, solicitând ca intimata să depună la dosar înregistrările video și dovada că pe acel sector de drum era o limită de viteză de 70 km/h.

Mai arată că se bucură de prezumția de nevinovăție, intimatul trebuind să facă dovada existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

În drept, petenta a invocat OG 2/2001.

În probațiune a depus copia procesului-verbal contestat.

Intimatul a depus întâmpinare (f.19) în data de 24.06.2015 prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea și a solicitat declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Carei.

În drept a invocat art. 245 și 223 C.pr.civ.

La primul termen de judecată, în 24.06.2015, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea, invocată de intimat prin întâmpinare.

Analizând actele și lucrările cauzei din perspectiva excepției invocate, constată următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 15.01.2015 (f.10), s-a reținut în sarcina petentului că ar fi condus autoturismul Citroen cu nr. de înmatriculare_ pe DN 19, între localitățile P. și Carei, cu viteza de 130 km/h în zonă de limitare a vitezei la maxim 70 km/h.

Conform art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.

În speță, s-a reținut săvârșirea faptei pe DN19, între localitățile P. și Carei, localități care se află în raza de competență a Judecătoriei Carei, conform HG nr. 337/1993 modificata prin HG nr. 868/2011.

În baza acestor considerente, în temeiul art. 132 alin. 1 și 3 C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Carei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea invocată de instanță din oficiu și, în consecință:

Declină competența soluționării plângerii contravenționale formulate de petenta N. P. M., CNP_, domiciliată în Oradea . nr. 13 . ., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA MUNICIPIULUI CAREI, cu sediul în Carei jud. Bihor, împotriva procesului-verbal . nr._ din 15.04.2015, în favoarea Judecătoriei Carei.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2015.

PreședinteGrefier

C. M. FLOREALAURA Ș.

CMF – 30.06.2015 / 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6217/2015. Judecătoria ORADEA