Plângere contravenţională. Sentința nr. 6714/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 6714/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 13-07-2015 în dosarul nr. 6714/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6714/2015

Ședința publică de la 13 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: O. G. C.

GREFIER: C. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul M. V. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu se prezintă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 22.06.2015, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 06.07.2015 respectiv 13.07.2015, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Constată că, prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 17.03.2015, sub dosar nr._, timbrată cu 20 leiu taxă judiciară de timbru (fila 13), petentul M. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A., ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța să dispună, în principal, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 21.03.2012, ca netemeinic si nelegal, cu consecința anulării sancțiunii amenzii contravenționale, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu avertismentul.

În motivarea plângerii contravenționale s-a arătat că, în fapt, prin procesul verbal de contravenție contestat, petentul a fost sancționat, în baza art. 8 alin. (2) din O.G. 15/2002, cu amendă contravenționala în cuantum de 250 lei și tarif de despăgubire în cuantum de 28 euro. S-a menționat că procesul verbal de contravenție nu i-a fost comunicat petentului la domiciliul din cartea de identitate, respectiv Oradea, ., ci a aflat de existența acestuia la momentul comunicării Somației si Titlului executoriu de către Administrația Finanțelor Publice Oradea, la data de 05.03.2015. Petentul a apreciat că, în aceste condiții, se află în termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru a formula plângere. Petentul a invocat, raportat la recursul în interesul legii pronunțat de către Înalta Curte de Casație si Justiție, nulitatea procesului verbal de constatare a contravenției, întrucât nu conține semnătura olografa a agentului constatator ce a întocmit actul. S-a arătat astfel că, potrivit Deciziei nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a), alin. 2 și alin. 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absoluta în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator. De asemenea, petentul a apreciat că, în condițiile în care procesul-verbal de contravenție a fost întocmit in lipsa contravenientului, se impunea ca acest fapt sa fie confirmat de cel puțin un martor. Petentul a mai invocat excepția prescripției executării sancțiunii aplicate, raportat la prevederile art. 14 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii, prescripția executării sancțiunilor contravenționale putând fi constatata chiar si de instanța investita cu soluționarea plângerii contravenționale. Astfel, petentul a învederat că procesul verbal de constatare a contravenției nu i-a fost comunicat in mod legal nici până în prezent, acesta obținând o copie a actului în urma demersurilor proprii efectuate. Cu privire la tariful de despăgubire in cuantum de 28 euro, petentul a arătat că, potrivit art. II din Legea 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a prezentei legi se anulează. În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale si a tarifului de despăgubire cu avertismentul raportat la gradul de pericol social redus al faptei și, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa precum si de circumstanțele personale ale contravenientului

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Ordonanța 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, art. III din Legea nr. 2/2013.

Intimata, legal citată, a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată de petent, ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal.

Pe cale de excepție, intimata a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale susținând că procesul verbal de contravenție i-a fost comunicat petentului, conform procesului verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare depus la dosar, iar plângerea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 17.03.2015, cu mult peste expirarea termenului legal de contestație de 15 zile.

În motivarea pe fond a întâmpinării s-a arătat că, în fapt, la data de 29.10.2011, pe DN 17, la km 85 + 380 m., pe raza localității Tiha Bargaului, jud. Bistrița-Năsăud, vehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului M. V., cu domiciliul în Oradea, .. 10, . surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 21.03.2012, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN. S-a susținut că, potrivit dispozițiilor art. l alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. S-a menționat că procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei –S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor. S-a arătat că, mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator B. D. A., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A. S-a apreciat că petentul avea obligația, conform Ordinului nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor, art. 2. alin. 2, ca, odată cu schimbarea domiciliului, în termen de 30 de zile, să procedeze la efectuarea formalităților privind schimbarea certificatului de înmatriculare al autoturismului. S-a apreciat astfel că, în cazul în care procesul verbal i-a fost comunicat petentului la o alta adresa, acest fapt se datorează culpei exclusive a acestuia, întrucât nu a efectuat formalitățile necesare de schimbare a certificatului de înmatriculare, figurând în baza de date a D.R.P.C.I.V., cu domiciliul prevăzut in cuprinsul procesului verbal.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

În probațiune, intimata a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012 încheiat de intimata Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică S.A. (fila 11), petentul M. V. a fost sancționat contravențional cu o amendă de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționate de art. 8 alin. 2 din același act normativ. Totodată, în baza prevederilor art. 8 alin. 3 din același act normativ, petentul a fost obligat să achite echivalentul în lei a sumei de 28 de euro, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

Prin procesul verbal de contravenție s-a arătat că, la data de 29.10.2011, ora 17:03, pe DN 17, la km. 85 + 380 m., în zona localității Tiha Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud, vehiculul de categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, proba făcându-se cu foto 000502___0319000.

Procesul verbal a fost încheiat în lipsa petentului sau a vreunui martor, fiind semnat electronic de către agentul constatator D. A. B..

Sub aspectul formulării în termenul legal de 15 zile a plângerii contravenționale, instanța reține următoarele:

Din cartea de identitate a petentului, rezultă că acesta are stabilit domiciliul în Oradea, ., jud. Bihor, cel puțin din data de 12.06.2009, data emiterii cărții de identitate. Verificând adresa la care s-a realizat comunicarea procesului verbal de contravenție, instanța constată că această comunicare s-a realizat la locația din Oradea, .. 10, . (fila 18), adresă la care petentul nu mai locuia de aproape 3 ani de zile. Instanța apreciază că, chiar dacă petentul nu a procedat la schimbarea certificatului de înmatriculare al autoturismului, comunicarea procesului verbal de contravenție trebuia comunicat la adresa de domiciliu a petentului, adresă care figura la Serviciul de Evidență a Populației, încă de la data de 12.06.2009, data emiterii cărții de identitate a petentului. În consecință, schimbarea sau neschimbarea certificatului de înmatriculare a autoturismului, nu înlătura obligația organului constatator de a realiza comunicarea procesului verbal de contravenție la domiciliul legal al petentului, înregistrat la Serviciul de Evidență a Populației.

Văzând că procesul verbal de contravenție a fost comunicat la o altă adresă decât aceea a domiciliului legal al petentului, de la data efectuării comunicării, instanța apreciază că plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, motiv pentru care instanța va respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția tardivității înregistrării plângerii contravenționale, invocată de către intimat.

În ceea ce privește legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța reține următoarele:

Conform prevederilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu. Potrivit Deciziei nr. 6 din 16 februarie 2015, privind interpretarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, din punctul de vedere al semnăturii agentului constatator necesare legalității procesului-verbal de contravenție, pentru contravențiile sancționate de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Raportat la cele de mai sus, în condițiile în care procesul verbal contestat a fost transmis petentului pe suport de hârtie în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție mai sus arătat este lovit de nulitate absolută.

În consecință, în baza prevederilor art. 34 alin. 1 rap. la art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petent și va dispune anularea procesului verbal de contravenție mai sus arătat.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN în contradictoriu cu petentul M. V..

Admite plângerea contravențională formulată de petentul M. V., domiciliat în Oradea, ., jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, cu sediul în București, sectorul 6, .. 401A, și, în consecință:

Anulează, ca nelegal, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012 încheiat de intimată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică din 13 iulie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

O. G. C. C. D.

Red. C.O.G.

Dact. D.C./4ex/09.09.2015

Comunicări 2ex - M. V.

- CNADNR SA-CESTRIN

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6714/2015. Judecătoria ORADEA