Plângere contravenţională. Sentința nr. 716/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 716/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 716/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILĂ NR. 716/2015

Sedinta publică din 26-01-2015

Instanta constituită din:

PREȘEDINTE: B. T. C.

GREFIER: Z. G. M.

Pe rol amânarea pronuntarii in cauza civilă privind pe petent T. L., petent T. L. și pe intimat P. L. ORADEA, având ca obiect

Procedura îndeplinită prin necitarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 12-01-2015, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26-01-2015.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 28.8.014, petentul T. L., în contradictoriu cu intimata Poliția Locală Oradea, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/20-08-2014; cu cheltuieli de judecată.

In motivare s-a arătat că petentul este membru al Parlamentului European, activeaza in majoritatea timpului la Bruxelles și Strasbourg. Biroul său europarlamentar din Oradea se situează pe .. 2, . pe durata mandatului său, de la proprietarul imobilului, Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului. In data de 18-06-2014, petentul a arborat steagul secuiesc de mărime modică (2x1m), steag care reprezintă un simbol istoric, tradițional al naționalității maghiare de sorginte secuiască, cunoscut și recunoscut ca atare deopotrivă pe plan național și internațional.

După două luni, la data de 20.0.014, a fost sancționat contravențional cu avertisment, de către agentul constatator al Poliției Locale Oradea. Totodata, s-a dispus și „desființarea steagului publicitar amplasat pe peretele cabinetului parlamentar până la 28.08.2014, a relevat petentul.

In continuare, petentul a aratat ca agentul constatator a afirmat greșit că este vorba despre „un steag publicitar”, fără a detalia cărui produs comercial a făcut publicitate. Numai că steagul secuiesc nu se incadrează in categoria steagurilor de publicitate, prevăzute de Legea 185/2013.

In plus, petentul mai arată că nu există nicio prevedere legală care să interzică arborarea steagului Ținutul S. pe clădiri proprietate particulară. Legislația privitoare la arborarea drapelului României se referă la clădirile autorităților publice și nu conține nicio interdicție privitoare la arborarea unor drapeluri pe alte edificate. Arborarea drapelurilor pe edificatele in care nu funcționează autorități publice și in diferite alte locuri nu este interzisă de prevederile Legii 75/1994 și HG nr. 1157/2001.

De asemenea, petentul a mai invederat că steagul secuiesc este un simbol istoric, folosit de cetățenii aparținând acestei entități naționale, reprezintă un element de identitate al acestora și face parte din patrimoniul cultural al zonei locuite de secuime. Constituția României garantează persoanelor apartinând minorităților naționale drepul de a-și folosi liber simbolurile, acest drept fiind protejat atât de prevederile art. 6 al. 1 din Constituție, cât și de Convenția cadru privind protejarea minorităților naționale, ratificată prin Legea 33/1995.

Este deci eronată opinia potrivit căreia folosirea simbolurilor naționale cade sub incidența art. 8 lit. c a Legii poliției locale nr. 155/2010 privind afișajul publicitar. In concluzie, „contraventia „ sancționată cu avertisment nu a fost săvârșită, arborarea steagului secuiesc pe o clădire oarecare neputând fi legal interzisă, mai arată petentul.

In drept, petentul a invocat art. 7, art. 16 al. 1 și 7, art. 28 al. 1, art. 31 al. 1 din OG 2/2001.

Intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal.

In motivare s-a arătat că in data de 19-08-2014, in urma controlului efectuat de către agentul de poliție, pe .. 2, din municipiul Oradea, a constatat că s-a amplasat un steag publicitar pe peretele biroului parlamentar al dlui T. L., fără obținerea avizului de publicitate temporară.

Potrivit dispozitiilor art. 3, lit. t din Legea 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, steagul publicitar este definit ca fiind „piesa de stofă, pânză sau material plastic atașată la un suport lance, catarg sau stâlp, purtând culori, embleme, simboluri sau mesaje publicitare”, iar publicitatea temporară, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. s) este definită ca fiind publicitatea „realizată cu ocazia unor evenimente, manifestații culturale sau sportive, precum și pentru acțiuni de promovare de produse sau activități”.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 40 din Legea 185/2013: „Orice persoană fizică sau juridică poate beneficia de dreptul la publicitate temporară in condițiile prezentei legi. Amplasarea mijloacelor de publicitate temporară se va stabili in baza avizului emis de autoritățile publice locale”.

Conform prevederilor art. 49 al. 1 din Legea 185/2013, mai arată intimatul, constituie contravenție, fapta privind amplasarea mijloacelor de publicitate fără aviz pentru publicitatea temporară ori cu nerespectarea prevederilor acestuia și a documentației tehnice care a stat la baza eliberării avizului, precum și montarea panourilor publicitare cu structură proprie și elemente de susținere care necesită fundație pe trotuare cu lățime mai mică de 2,25m.

Ca atare, fapta petentului constând in nerespectarea obligației de a obține aviz de publicitate temporară pentru amplasarea steagului publicitar amplasat pe peretele biroului parlamentar al petentului, situat pe .. 2, din municipiul Oradea, constituie contraventie potrivit dispozițiilor art. 49 al. 1 lit. a din Legea 185/2013.

In ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, potrivit art. 270 al. 1 din C.pr.civ. inscrisul autentic face deplină dovadă, fata de orice persoană pana la declararea in fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat inscrisul, in condițiile legii. Agentul de poliție a constatat personal fapta; petentul recunoaște că a arborat steagul secuiesc in data de 19-08-2014 pe peretele biroului parlamentar, situat pe .. 2 din municipiul Oradea, insă sustine că acesta reprezintă un simbol istoric, tradițional al naționalității maghiare de sorginte secuiască, cunoscut și recunoscut, ca atare, deopotrivă, pe plan național și internațional, motiv pentru care nu se incadrează in categoria steagurilor publicitare prevăzute de Legea 185/2013.

Potrivit art. 7 din Legea 75/1994, drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai impreună cu drapelul național și numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și reuniuni internaționale, pe clădiri oficiale și in locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi.

In drept, intimata a invocat OG 2/2001 și Legea 185/2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/2014 încheiat de intimată, petentul T. L. a fost sancționat contravențional cu avertisment, în temeiul art. 49 lit. a din Lg. 185/2013, reținându-se în sarcina sa faptul că a amplasat un „steag publicitar pe pereții biroului parlamentar al d-nului T. L., fără obținerea avizului de publicitate temporară”.

Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța constată că aceasta a fost depusă cu respectarea termenului legal de 15 zile de la comunicare.

Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța constată că acesta a fost legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor art. 16, art. 17 și art. 19 din O.G. nr. 2/2001.

În drept, instanța reține că fapta reținută în sarcina petentului îmbracă forma contravenției prevăzută de art. 49 lit. a Lg. 185/2013, conform căruia constituie contravenție, amplasarea mijloacelor de publicitate fără aviz pentru publicitatea temporară ori cu nerespectarea prevederilor acestuia și a documentației tehnice care a stat la baza eliberării avizului, precum și montarea panourilor publicitare cu structură proprie și elemente de susținere care necesită fundație pe trotuare cu lățime mai mică de 2,25 m.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 185 din 25 iunie 2013, privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate sunt mijloace de publicitate, “ansamblul de elemente constructive folosite în scopul prezentării unei activități comerciale, industriale, artizanale sau liber-profesioniste ori a unui eveniment” iar steagul publicitar reprezintă “o piesă de stofă, pânză sau material plastic atașată la un suport lance, catarg sau stâlp, purtând culori, embleme, simboluri sau mesaje publicitar.”

Conform art. 4 din Lg. 75/1994, “drapelul României poate fi arborat de persoane fizice la domiciliul sau resedința lor, precum și de persoane juridice, altele decât cele prevăzute la art. 3, la sediile acestora”.

Art. 7 din acelalși act normativ prevede că “drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul național și numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și reuniuni internaționale, pe clădiri oficiale și în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi.”

Instanța constată că din fotografiile anexate întâmpinării (f. 44-46), rezultă că petentul a amplasat pe fațada clădirii un steag care conține simboluri secuiești și care nu poate fi încadrat în categoria drapelurilor aparținând altor state întrucât nu există un stat recunoscut în acest sens.

Prin urmare, instanța va analiza dacă steagul arborat reprezintă un steag publicitar, astfel cum s-a menționat în procesul-verbal de contravenție.

Conform Lg. 185/2013, constituie publicitate temporară, “publicitatea realizată cu ocazia unor evenimente, manifestații culturale sau sportive, precum și pentru acțiuni de promovare de produse sau activități”.

Instanța apreciază că prin arborarea steagului secuiesc, petentul a urmărit să atragă atenția publicului și să-l informeze cu privire la activitățile, evenimentele pe care dorește să le inițieze, astfel că amplasarea steagului s-a făcut în scop publicitar.

Prin urmare, arborarea steagului secuiesc în spațiile publice, inclusiv pe clădirile particulare, se supune prevederilor Legii nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor publicitare, astfel că este necesar avizul pentru publicitatea temporară.

Întrucât petentul nu a făcut dovada existenței avizului pentru amplasarea steagului secuiesc, în mod corect s-a reținut fapta cotnravențională.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, instanța constată că sancțiunea avertismentului este proporțională cu gradul de pericol social al faptei și reprezintă cea mai ușoară sancțiune.

În temeiul art. 34 OG 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul T. L., cu sediul procesual ales în Târgu M., ./1 la C.. Av. Dr. Kincses Elod împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/2014 în contradictoriu cu intimata Poliția Locală Oradea cu sediul în Oradea, județ Bihor ca nefondată.

Cu apel care se înregistrează la Judecătoria Oradea în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. T. C. Z. G. M.

RED. B.T.C./25.02.2015

TEHNORED. ZMG./25.02.2015

4 EX.

2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 716/2015. Judecătoria ORADEA