Plângere contravenţională. Sentința nr. 7325/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 7325/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 7325/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 7325/2015

Ședința publică de la 11 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. V. C.

Grefier D. M. F.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul D. A. F. și pe pârâtul M. - A. DGCP CLUJ-N. - BIROUL VAMAL DE INTERIOR BIHOR, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, a fost declinată de la Tribunalul Bihor prin sentința civilă nr 565/CA/2015, după care:

În baza art 258 rap la art 255 Cod procedură civilă instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerându-le pertinente, concludente și utile. Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 394 NCPCiv. închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Constată că prin plângerea înregistrată la Tribunalul Bihor la data de 22.09.2014, petentul D. A. F. a formulat in contradictoriu cu DGRFP CLUJ o plângere împotriva măsurilor dispuse in procesul verbal de contravenție nr 3 din 25.06.2014.

Prin sentința civilă nr. 565/18.02.2015 Tribunalul Bihor și-a declinat compet5ența in favoarea Judecătoriei Oradea, instanță care constată că nici după celor 2 termene de judecată acordate in cauză petentul nu s-a conformat obligației legale de a plăti taxa de timbru de 20 lei prev de art 19 din OUG 80/2013, obligație ce i-a fost adusă la cunoștință încă de către Tribunalul Bihor prin rezoluția din 19.12.2014 de la fila 1 dosar. În aceste condiții, în baza art. 197 Cod procedură civilă și art. 33 din OUG 80/213 se va dispune anularea ca netimbrată a plângerii petentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Anulează ca netimbrată plângerea petentului D. A. F. având CNP_, domiciliat în București, ., nr 53A, ., în contradictoriu cu intimata M. - A. DGCP CLUJ-N. - BIROUL VAMAL DE INTERIOR BIHOR cu sediul în Oradea, ./A, jud Bihor.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Septembrie 2015.

Președinte Grefier,

S. V. ChiriacDaniela M. F.

Red. SVC

Tehnored DMF

12.10.2015- 4 ex

2 . D. A. F.

- intimata M. - A. DGCP CLUJ-N. - BIROUL VAMAL DE INTERIOR BIHOR

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7325/2015. Judecătoria ORADEA