Plângere contravenţională. Sentința nr. 9589/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 9589/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 9589/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9589/2015

Ședința publică de la 02 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. B.

Grefier C. M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta G. I. A. și pe intimata C. C., având ca obiect plângere contravențională.

La al doilea apel nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus prin registratura instanței actele care au stat la baza procesului verbal de contravenție contestat, după care:

Procedând la verificarea din oficiu a competenței conform art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză în baza art. 10 ind.1 din OUG 15/2002.

Nemaifiind alte cereri, excepții, instanța declară încheiată cercetarea procesului și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 11.08.2015 sub nr. de dosar_, petenta G. I. A., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (C. – C.), a contestat procesul verbal de contravenție . 15 nr._/06.07.2015.

În motivarea plângerii petenta a arătat faptul că a înstrăinat autoturismul marca VW Sharan cu nr. de înmatriculare_ numitului Fogarasi Vilmos.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

În probațiune s-au depus la dosar, în copie, contract de vânzare cumpărare, certificat de înmatriculare, procesul verbal contestat.

Intimata nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosar planșe foto, procesul verbal contestat, dovada comunicării.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . 15 nr._/06.07.2015, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 de lei în baza art. 8 alin. 1 și 3 ind. 2 din OG 15/2002, reținându-se în sarcina petentei faptul că la data de 04.02.2015, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat pe DN 19,D., jud. Satu M., fără a deține rovinietă valabilă.

Verificând plângerea contravențională potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța reține că procesul verbal contestat a fost comunicat petentei la data de 20.07.2015, petenta semnând personal confirmarea de primire.

Conform prevederilor art. 31 alin.1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate face plângere contravențională în termen de 15 zile de la data înmânării sau de la data comunicării.

Având în vedere faptul că petenta a introdus plângerea contravențională la data de 11.08.2015, instanța constată că plângerea contravențională formulată de petentă este tardivă, fiind depusă după împlinirea termenului prevăzut de lege.

Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 34 din OG 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională ca fiind tardiv introdusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca tardiv introdusă plângerea contravențională formulată de petenta G. I. A., CNP_, domiciliată în Oradea, . nr. 2, .. C, ., în contradictoriu cu C. SA – C., cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, împotriva procesului verbal de contravenție . 15 nr._/06.07.2015.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.11.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

B. MIRCEACMECIU C.

red.B.M.

Tehnored.C.C.M.

4 ex./02.12.2015

2 . I. A.

- C. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9589/2015. Judecătoria ORADEA