Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 11-12-2015 în dosarul nr. 11330/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila nr._/2015
Ședința publica de la 11.12.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R. B.
Grefier M. A. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamantul S. V. M. in contradictoriu cu pârâtii S. SA SRL si B. A. F. F. având ca obiect suspendare executare
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezinta nimeni
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invedereaza faptul ca instanta a aminat pronuntarea pentru aceasta data, cauza fiind retinuta spre solutionare la data de 27.11.2015, incheierea de sedinta de la acea data facind parte integranta a prezentei hotariri
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamantul S. V. M. in contradictoriu cu pârâtii S. SA SRL si B. A. F. F. a solicitat suspendarea tuturor formelor de executare din dosarul executional nr.564/E/2015 al B. A. F.
In sedinta publica din data de 30.10.2015, reclamantul personal a declarat că renunță la judecată. Aceasta cerere a fost comunicata paratilor conform prevederilor art.406 al.4 c.pr.civ., insa acestia nu si-au exprimat pozitia fata de ea.
Văzând cererea de renuntare la judecata a reclamantului precum și dispozițiile art. 406 C.p.c., instanța va lua act de renunțarea la judecată și va constata că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantul S. V. M. dom.in Oradea ..76 . in contradictoriu cu pârâtii S. SA SRL cu sediul in Bucuresti, . subsol, parter, etaj 9,10 si 11, sector 4 si B. A. F. F. cu sediul in Oradea . .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11.12.2015
PREȘEDINTE GREFIER
A. R. B. M. A. B.
Red.BAR tehnored.BMA
5 ex.15.12.2015, 3 .>
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9589/2015.... → |
|---|








