Plângere contravenţională. Sentința nr. 9840/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9840/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 9840/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr.9840/2015
Ședința publică de la 09 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. M. I.
Grefier: M.-A. N.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent C. D. N. și pe intimat I. B. - SR B., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, cauza fiind la a doua strigare se prezintă reprezentanta petentului av. cu delegație la dosar M. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 30.11.2015, CNADNR a răspuns solicitării instanței după care;
Reprezentanta petentului arată că martora pe care trebuia să o prezinte nu se poate deplasa nici pentru acest termen nici pentru unul viitor sens în care renunță la această probă. Arată că îi este cunoscut conținutul adresei depuse de către CNADNR, însă arată că petentul se deplasa de urgență cu tatăl bolnav de cancer la spital sens în care depune copii ale înscrisurilor medicale. Învederează instanței că a achitat amenda aplicată și depune dovada acesteia.
În temeiul art. 255 C., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța în baza art.392 C. deschide dezbaterile asupra fondului.
Reprezentanta petentului solicită admiterea plângerii astfel cum aceasta a fost formulată fără cheltuieli de judecată.
Instanța, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art.394 C., închide dezbaterile.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Constată că prin plângerea înregistrată la instanță la data de 06.04.2015, legal timbrată, petentul C. D. N. a chemat în judecată intimatul I. B., solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/29.03.2015, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertismentul.
În motivarea plângerii, petentul arată că viteza cu care circula nu depășea 95 km/h, întradevăr circula cu viteză venind de la Cluj cu tatăl său bolnav de cancer. În procesul verbal nu este identificat cinemometrul. Invocă normele de metrologie legală nr.021-05
Intimatul I. B., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
În fapt, intimatul arată că petentul a fost depistat radar conducând cu viteza de 103 km/h în zonă de limitare a vitezei. Arată că înregistrarea radar s-a făcut cu aparat omologat și verificat metrologic.
Cu privire la erorile maxime tolerate menționate în Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 301/2005 arată că dispozițiile pct. 3.1.1 indică erorile maxim tolerate pentru măsurarea vitezei și cuprind cerințele metrologice și tehnice de funcționare a cinemometrelor, care se aplică anterior pentru obținerea aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic acestea și nu ulterior punerii lor în funcțiune.
În cadrul procedurii administrative de evaluare a cinemometrului se determină de măsurare și se verifică încadrarea lor în limitele erorilor tolerate impuse. După obținerea atestării, cinemometrele sunt utilizate de organele de poliție, pentru stabilirea vitezei autovehiculelor, iar la aplicarea sancțiunii se are în vedere viteza afișată de aparatul radar omologat și certificat. Astfel, dacă în urma verificării aparatului se constată că acesta funcționează în limitele admise, viteza este legal stabilită și reală, fără aplicarea cerințelor de la art. 3.1.1 din norma menționată în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor.
Nici în OUG nr. 195/2002 și nici în HG nr. 1391/2006 nu se face referire la vreo eroare de care agentul constatator ar trebui să țină cont în momentul în care un conducător auto este înregistrat de aparatul radar depășind viteza legală stabilită pe un anumit sector pe drum. Referitor la aspectele de formă și fond ale procesului-verbal întocmit, solicită instanței de judecată să constate că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr. 2/2001.
În drept, invocă art. 205-208 C., OU.G. nr. 195/2002, O.G. nr. 2/2001.
Analizând plângerea prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/29.03.2015, petentului i-a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 877,50 lei și i-a fost reținut permisul de conducere pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.121 al.1 din H.G. nr. 1391/2006 și sancționate de art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002, constând în aceea că a condus autoturismul nr. de înmatriculare_ pe DN1 E60 km 613+300m cu viteza de 103 km/h.
Plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal.
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța constată că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, conținând toate mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.
Motivul de nulitate invocat este un motiv care atrage doar nulitatea relativă ce duce la anularea procesului verbal doar în măsura în care se dovedește o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod, ceea ce în cauză nu s-a probat. De altfel, în actul constatator se menționează că petentul a fost înregistrat radar pe hard nr.9 montat pe auto MAI_.
Instanța reține că intimatul a depus la dosar fotografii și filmarea radar din care rezultă data și ora înregistrării, viteza de circulație, nr. de înmatriculare a autoturismului. De asemenea la dosar se regăsesc buletinul de verificare metrologică din 02.03.2015 referitor la aparatul montat pe Dacia L. cu nr. MAI_, valabil 1 an precum și atestatul de operator radar.
De asemenea din adresa CNADNR nr._/2015 reiese că viteza maximă admisă pe DN1 km 613+300m pe sensul de mers Cluj-N. – Oradea este de 50 km/h.
În consecință, instanța constată că petentul e vinovat de săvârșirea contravenției privind depășirea limitei legale de viteză.
Pe de altă parte, nu trebuie omis că din probele administrate rezultă că la determinarea vitezei pentru care a fost sancționat petentul a fost folosit un cinemometru, viteza indicată de acesta fiind de 103 km/h. Potrivit art. 3.1.1. lit. b ) și c ) din Ordinul nr. 301/2005 emis de Biroul Român de Metrologie eroarea maximă tolerată pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, în regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic, eroarea maximă tolerată este de: ± 4 % din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h.
Eroarea admisă de norma amintită trebuie interpretată în favoarea petentului potrivit principiului in dubio pro reo. Tocmai de aceea, instanța consideră că în raport de dispozițiile legale incidente este posibil ca petentul să fi condus vehiculul cu o viteză de sub 100 km/h, sens în care măsura suspendării dreptului de a conduce nu se justifică întrucât aceasta intervine numai dacă viteza legală este depășită cu mai mult de 50 km/h.
Conform art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște asupra sancțiunii, iar potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de alte date.
Având în vedere aceste criterii precum și cele anterior învederate, instanța reține că sancțiunea amenzii de 877,50 lei este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, și, prin urmare, va dispune menținerea acestei sancțiuni și înlăturarea măsurii complementare a suspendării permisului.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța urmează să admită în parte plângerea formulată.
Instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petentul C. D. N., cu dom. procesual ales în Oradea, ./A, jud. B. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul în Oradea, Parcul T., nr. 18, jud. B..
Înlătură sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce.
Menține restul dispozițiilor procesului verbal de contravenție . nr._/29.03.2015.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.11.2015.
Președinte, Grefier,
I. L. M. N. M. -A.
Red. ILM
4 ex./08.12.2015
Pentru conf. – 2 . D. N.
Inspectoratul de Poliție Județean B.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9836/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 9833/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








