Plângere contravenţională. Sentința nr. 8839/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 8839/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 8839/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8839

Ședința publică de la 16 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. E. P.

GREFIER L. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICĂ-CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională_.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus, după care:

Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din data de 02.10.2015 când părțile au pus concluzii pe fond, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când judecătoria în vederea deliberării a amânat pronunțarea cauzei pentru termenul din 16.10.2015, dată la care s-a pronunțat hotărârea.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 15.06.2015 sub nr. de dosar_, petenta . în contradictoriu cu intimatul C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A- CESTRIN, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, în principal, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 19.05.2015.

În motivarea plângerii petenta a arătat, în esență, că procesul verbal este lovit de nulitate absolută deoarece a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.750 lei, conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, pe motivul încălcării prevederilor art. 8 al. 2 din OG nr.15/2002, respectiv pentru că la data de 20.11.2014 ora 13.42 pe DN1C, la km 18+392 m, J., jud. Cluj, vehiculul categoria E, cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinetă valabilă. Arata apoi ca la data de 19.11.2014 a achizitionat de la MOL Romania rovinieta cu seria_ pentru autovehiculul in cauza, pentru perioada 20.11._14. in cuprinsul dovezii de plata s-a strecurat insa o eroare, si anume aceea ca a fost eliberat pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ si nu pentru autovehiculul_ desi plata s-a facut cu cardul MOL apartinand autovehiculului_ . Petenta indica totodat ca nu detine in parcul sau auto un autovehicul cu nr._ .

În drept, petenta a invocat prevederile OG nr. 2/2001., OG 15/2002 și art. III din Legea nr. 2/2013.

În probațiune a depus, în copie, procesul verbal de contravenție . nr._ din 25.07.2013.

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art.36 din OG.2/2001.

Intimata legal citată a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 19.05.2015 petenta a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 2.750 lei, în baza art. 8 alin. 2 din O.G 15/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că în data de la data de 20.11.2014 ora 13.42 pe DN1C, la km 18+392 m, J., jud. Cluj, vehiculul categoria E, cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinetă valabilă, la momentul controlului.

Verificând procesul verbal de contravenție . nr._ din 19.05.2015 din perspectiva condițiilor de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. 2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea acestor condiții.

În drept, instanța reține că potrivit art. 1 alin. (2) din O.G 15/2002 începând cu data de 1 iulie 2002 se introduce tariful de utilizare a retelei de drumuri nationale din România, denumit in continuare tarif de utilizare, aplicat tuturor utilizatorilor romani si straini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din Romania si structurat in funcție de perioada de parcurs si de staționare, de încadrarea in clasa de emisii poluante (EURO), de masa totala maxima autorizata (MTMA) si de numarul de axe, dupa caz.

Totodată, potrivit art. 1 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 15/2001, modificat prin O.G. nr. 8/2010, utilizatorii sunt „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România", iar, potrivit art. 7, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.

Conform art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 constituie contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal . nr._ din 25.07.2013 contestat, instanța reține următoarele:

Potrivit jurisprudenței CEDO, având în vedere și recenta hotărâre pronunțată în cauza I. P. contra României prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).

Din cuprinsul inscrisurilor depuse in copie la dosar instanta va retine ca la data de 19.11.2014 petenta a achizitionat de la MOL Romania rovinieta cu seria_ pentru autovehiculul in cauza, pentru perioada 20.11._14. In cuprinsul dovezii de plata s-a strecurat insa o eroare, si anume aceea ca a fost eliberat pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ si nu pentru autovehiculul_ desi plata s-a facut cu cardul MOL apartinand autovehiculului_ . Aceasta situatie a fost comunicata intimatei portivit inscrisurilor depuse in copie la pag, 11 si 12 din dos. cu solicitarea de indreptare a erorii materiale.

Ținând cont de faptul că petentul a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul verbal . nr._ din 19.05.2015 contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia a fost înlăturată, cererea urmand a fi admisa potrivit dispozitivului.

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petenta ., J_ cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor, în contradictoriu cu C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A- CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

Anuleaza procesul-verbal de contraventie . nr._ din 19.05.2015.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică de la 16.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. E. P. L. R.

Tehnored..jud.M.E.P.

4 ex.2 com. ., C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A- CESTRIN

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8839/2015. Judecătoria ORADEA