Pretenţii. Sentința nr. 9833/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 9833/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 9833/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr.9833/2015

Ședința publică de la 09 Noiembrie 2015

Completul constituit din:

Președinte: I. L. M.

Grefier: N. M. A.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . SRL și pe pârât ., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, cauza fiind la a doua strigare se prezintă reprezentanta reclamantei av. O. M.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus după care;

Reprezentanta reclamantei solicită respingerea excepției necompetenței teritoriale, invocată de către pârâtă prin întâmpinare și față de apărarea acesteia că în prezenta speță ar fi competentă Judecătoria Sector 2 București, față de sediului societății de leasing, învederează împrejurarea că societatea de leasing nu este parte în prezenta cauză. Solicită a se avea în vedere la stabilirea competenței sediul pârâtei.

Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la excepția de necompetență teritorială.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 15.05.2015, legal timbrată cu suma de 2181 lei, reclamanta . SRL a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta E. H. SRL obligarea acesteia la plata sumei de 8200 lei reprezentând contravaloare reparații efectuate la autovehiculul marca DAF și la plata sumei de_ lei reprezentând contravaloare rate de leasing pentru lunile in care nu a putut folosi utilitara și beneficiul nerealizat pe perioada respectivă, cu cheltuieli de judecata.

În motivare arată că pârâta a vândut către Impuls Leasing România IFN SA autotractorul, iar reclamanta este utilizator. Pârâta a refuzat costurile pentru mai multe reparații deși această obligație îi revenea prin contract.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea față de prevederile art.126 alin.1, C. solicitând declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea, instanța reține că între pârâtă în calitate de vânzător, . IFN SA în calitate de cumpărător și reclamantă în calitate de utilizator s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare privind un autotractor marca DAF.

Potrivit art.12.2 din contract: Orice neînțelegere între cumpărător și utilizator/ cumpărător și vânzător, decurgând din încheierea, interpretarea sau executarea prezentului contract sau în legătură cu acesta se va soluționa pe cale amiabilă, prin negocierea părților, conform dreptului român la sediul cumpărătorului. În caz de eșec al concilierii (indiferent dacă in litigiu a fost/nu a fost implicat cumpărătorul) partea nemulțumită se va putea adresa instanței judecătorești de drept comun din București, dreptul românesc fiind aplicabil.

Dintre părțile contractului, cumpărătorul este singurul care are sediul în București, sector 2.

Conform art.126 alin.1 Cod de procedură civilă: „Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.”

În speță, reclamanta invocă nerespectarea clauzelor contractuale de către pârâtă. Excepția a fost invocată de pârâtă prin întâmpinarea depusă în termen legal.

Față de aceste aspecte în baza art.129 alin.3, art.130 alin.3 și art.132 alin.3 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția invocată și va declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea invocată de pârâtă.

Declină competența judecării acțiunii formulate de reclamanta . SRL, J_, CUI_, cu sediul procesual ales în Oradea, ..9, . în contradictoriu cu pârâta E. H. SRL, J_, CUI_, cu sediul în G., ., jud. Cluj, către Judecătoria Sectorului 2 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.11.2015.

Președinte, Grefier,

I. L. M. N. M. -A.

Red. ILM

4 ex./09.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9833/2015. Judecătoria ORADEA