Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 9530/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9530/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 9530/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
JUDEȚUL BIHOR
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9530/2015
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. F. V. GREFIER: N. A.
Pe rol fiind cauza civilă privind pe contestatoarele C. – D. ȘI PODURI TIMIȘOARA SRL, S. DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI BUCUREȘTI SA în contradictoriu cu intimații C. I. și C. R., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile și concluziile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 19.10.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26.10.2015, apoi pentru azi, 2.11.2015.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Constată că prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.04.2015, timbrată cu taxa judiciară de timbru de 1050 lei, contestatoarea C. – D. ȘI PODURI TIMIȘOARA SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimații C. I. și C. R., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea tuturor actelor de executare silită ce fac obiectul dosarului execuțional nr. 109/E/2015 al SEJ B., anularea încheierilor din 12.03.2015 pronunțate de SEJ B., prin care s-a încuviințat executarea silită, respectiv s-au stabilit cheltuielile de executare silită, anularea încheierii din 18.03.2015 pronunțate de SEJ B., prin care s-au stabilit cheltuielile de executare silită, anularea somației de plată nr. 1/12.03.2015 întocmită de SEJ B., suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, întoarcerea executării silite pentru sumele ce vor fi executate și restabilirea situației anterioare acesteia până la soluționarea definitivă a contestației la executare.
În motivare, s-a arătat, în esență, că SEJ B. nu este competentă teritorial să efectueze acte de executare silită, deoarece sediul contestatoarei este în București, ., sector 2, ..
Prin încheierile emise de executorul judecătoresc la data de 12.03.2015, respectiv 18.03.2015, s-au stabilit sume diferite ale debitului principal, reprezentând contravaloarea chiriei în perioada februarie 2013 – iulie 2014, în valoare de 59.500 euro, respectiv suma de 63.000 euro.
În data de 27.07.2012 contestatoarea a achitat suma de 97.030,50 lei, reprezentând contravaloarea ultimelor 6 luni de chirie (februarie 2014 – iulie 2014), în data de 16.11.2012 a achitat suma de 31.765,30 lei, în data de 29.12.2012 a achitat suma de 32.200 lei, în data de 19.02.2013 suma de 30.719,50 lei, o sumă totală de 94.684,48 lei, reprezentând contravaloarea primelor 6 luni de chirie (august 2012 – ianuarie 2013). În data de 14.03.2014 prin sentința civilă nr. 3105/2014 a Judecătoriei Oradea a fost încuviințată executarea silită pentru perioada februarie 2013 – august 2013, sentință pusă în executare în dosarul execuțional nr. 581/2013. Astfel, creditorii ar fi îndreptățiți să solicite achitarea contravalorii chiriei doar pentru perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014, și anume suma de_ euro.
Referitor la onorariul de avocat aferent executării silite, în cuantum de 4500 lei, stabilit prin încheierea din 12.03.2014, respectiv din 18.03.2014, s-a solicitat reducerea acestuia, deoarece este vădit disproporționat în raport cu activitatea desfășurată de avocat în cadrul unei executări silite și cu complexitatea cauzei.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, s-a arătat că executarea silită poate produce o pagubă iminentă patrimoniului contestatoarei, reprezentat de imposibilitatea desfășurării activității societății, ca urmare a punerii sub sechestru a unor utilaje și autocamioane prin întocmirea procesului verbal de sechestru nr. 1/19.03.2015. Executarea silită împotriva contestatoarei pentru chiria aferentă aceleiași perioade, de două ori, ar pune societatea în situația de a nu-și mai putea achita obligațiile bănești față de salariații săi. De asemenea, blocarea conturilor societății împiedică societatea să își achite obligațiile fiscale către bugetul de stat, cu consecința înregistrării unui nivel al veniturilor bugetare mai mici. Prin poprirea conturilor societății aceasta este în imposibilitate de a-și achita obligațiile financiare către creditorii acesteia (societăți bancare), s-ar pune în pericol îndeplinirea obligațiilor contractuale ale contestatoarei față de partenerii săi contractuali.
În drept, au fost invocate prevederile art. 711 și urm. C.pr.civ., art. 451, 722 C.pr.civ.
La data de 20.04.2015 contestatoarea a completat contestația la executare (f.36-39), solicitând și anularea Procesului-verbal de sechestru nr. 1/19.03.2015 și a încheierii din data de 24.03.2015, întocmite de SEJ B. în dos. execuțional nr. 109/E/2015.
În motivare, s-a arătat că executorul judecătoresc a aplicat sechestru asupra a 40 de bunuri, din care 6 situate la Punctul de lucru de la Palota și 34 de bunuri situate la Punctul de lucru de la C., bunuri care nu aparțineau contestatoarei, deși acest fapt a fost cunoscut de către executorul judecătoresc. Valoarea bunurilor asupra cărora executorul judecătoresc a pus sechestru este foarte mare, în comparație cu suma urmărită.
La data de 21.04.2015 contestatoarea a completat contestația la executare (f.52-56), solicitând și anularea încheierii din data de 24.03.2015 și a somației de plată nr. 1/26.03.2015 și a somației din data de 16.04.2015, întocmite de SEJ B. în dosarul execuțional nr. 126/E/2015.
În motivare, s-a arătat că cheltuielile de executare stabilite prin încheierea din data de 26.03.2015, și anume onorariul avocațial în valoare de 1500 lei, este disproporționat în raport cu activitatea desfășurată și complexitatea cauzei, nu există dovada plății onorariului avocatului în faza de executare silită și a onorariului executorului judecătoresc și a celorlalte cheltuieli reținute în sarcina contestatoarei.
Referitor la somația de plată nr. 1/26.03.2015 și din 16.04.2015, s-a arătat că acestea au fost emise în lipsa unui titlu executoriu privind evacuarea contestatoarei.
La data de 11.05.2015 contestatoarea a completat contestația la executare (f.67-69), solicitând și anularea Procesului-verbal de sechestru nr. 2/21.04.2015 și a încheierii din data de 24.03.2015, întocmite de SEJ B. în dos. execuțional nr. 126/E/2015.
În motivare, s-a arătat că prin procesul-verbal de sechestru contestat executorul judecătoresc a aplicat sechestru asupra unor bunuri aflate la Punctul de lucru de la Palota, care nu sunt proprietatea contestatoarei, ci a Societății de Construcții în Transporturi București SA. Referitor la aplicarea sechestrului asupra celorlalte mijloace fixe, s-a arătat că acestea sunt destinate exercitării activității contestatoarei.
Prin întâmpinare (f.77-81), intimații au solicitat respingerea contestației la executare și a cererii de suspendare.
În motivare, s-a arătat că bunurile urmăribile se află în circumscripția Curții de Apel Oradea, astfel că SEJ B. este competent teritorial la a proceda la executarea silită a debitoarei.
Referitor la cuantumul creanței, s-a arătat că acesta este de 63.000 euro, respectiv suma de 280.091,070 lei, potrivit încheierii din data de 18.03.2015, suma de 59.500 euro stabilită prin încheierea inițială din 12.03.2015 fiind eronată.
Cheltuielile de executare nu sunt excesive, ci se încadrează în limitele legale, iar cererea de suspendare a executării silite nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 718 și urm. C.pr.civ., contestatoarea are conturile poprite și de alți creditori.
La data de 15.06.2015 contestatoarea a completat contestația la executare (f.123-124), solicitând și anularea Procesului-verbal din data de 18.05.2015 și a încheierii din data de 27.05.2015 întocmite de SEJ B. în dos. execuțional nr. 109/E/2015.
În motivare, s-a arătat că prin Procesul-verbal din data de 18.05.2015 executorul judecătoresc a dispus ridicarea unor bunuri care nu sunt proprietatea contestatoarei: trailer cu nr. de înmatriculare_, autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, semiremorca cu nr. de înmatriculare_, Generatorul Honda, fiind încălcate dispozițiile art. 732 C.pr.civ.
La prezentul dosar a fost conexat dosarul nr._ al Judecătoriei Oradea, având ca obiect contestația la executare și cerere de suspendare a executării silite formulate de contestatoarea S. de Construcții în Transporturi București SA, în contradictoriu cu intimații C. I., C. R. și C. – D. și Poduri Timișoara SRL. În acest dosar s-a solicitat anularea tuturor actelor de executare silită în dosarul execuțional nr. 109/E/2015 al SEJ B., anularea parțială a procesului-verbal de sechestru nr. 2/21.04.2015 întocmit de SEJ B., prin care s-a aplicat sechestru și asupra unor bunuri mobile proprietatea contestatoarei pentru o creanță care aparține C. – D. și Poduri Timișoara SRL, anularea parțială a încheierii din data de 06.05.2015 întocmită de SEJ B., prin care s-a stabilit ca obiectiv de expertiză evaluarea și a unor bunuri mobile, proprietatea contestatoarei, pentru o creanță care aparține C. – D. și Poduri Timișoara SRL, anularea tuturor actelor și a formelor de executare ce au fost sau vor fi emise în cadrul dosarului execuțional nr. 109/E/2015 cu privire la bunuri care sunt proprietatea contestatoarei, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare cu privire la bunurile care aparțin contestatoarei.
În motivare, s-a arătat că bunurile menționate la pct. 2-7 în procesul-verbal de sechestru nr. 2/21.04.2015 sunt proprietatea contestatoarei, iar potrivit disp. art. 732 C.pr.civ., executorul judecătoresc nu poate aplica sechestru decât asupra bunurilor debitoarei, nu și asupra bunurilor proprietatea altor societăți. Pentru stația de asfalt cu componentele și accesoriile sale, asupra cărora executorul judecătoresc a aplicat sechestru în data de 21.04.2015 și a dispus evaluarea la data de 06.05.2015, bunuri proprietatea contestatoarei, aceasta din urmă a încheiat cu C. – D. și Poduri Timișoara SRL contractul de prestări servicii nr. DJRC/249/01.11.2012, bunurile fiind amplasate la punctul de lucru al C. de la Palota.
În susținerea cererii de suspendare a executării silite, s-a arătat că executarea silită poate produce o pagubă iminentă patrimoniului contestatoarei, constând într-un prejudiciu material, viitor și previzibil produs societății, reprezentat de sechestrarea unor bunuri proprietatea contestatoarei, cu care a garantat un credit al acesteia pentru o creanță care aparține unei alte societăți.
În drept, au fost invocate prevederile art. 712 și urm., art. 719, 732, 453 C.pr.civ.
Prin note de ședință (f.45-46), intimații C. I. și C. R. au solicitat respingerea contestației la executare și a cererii de suspendare ca fiind fără obiect.
În motivare, s-a arătat că intimații nu au niciun fel de raporturi juridice cu contestatoarea, intimații au o creanță de 294.944 lei față de C. – D. și Poduri Timișoara SRL, societate care are același sediu cu contestatoarea și parțial aceiași asociați, directorul celor două societăți fiind aceeași persoană – I. V.. În acest moment întreaga executare silită este suspendată, deoarece C. – D. și Poduri Timișoara SRL a intrat în procedura de insolvență, la cererea acesteia, lichidatorul judiciar fiind BNS Insolvency IPURL.
S-a mai arătat că prin Procesul verbal din data de 19.05.2015 executorul judecătoresc a ridicat sechestrul instituit asupra Stației de asfalt preparat mixuri asfaltice mixmobil TIP MBA 1500, compus din corp principal, rezervor vertical, 4 rezervoare pentru bitum, un rezervor combustibil. Pentru restul bunurilor mobile, respectiv cele de la punctele 3-7 contestatoarea nu a făcut dovada că îi aparțin, acestea fiind identificate la punctul de lucru al debitoarei . Poduri Timișoara SRL.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 12.03.2015 în dosarul execuțional nr. 109/E/2015 al SEJ B. s-a declanșat procedura de executare silită împotriva debitoarei C. – D. și Poduri Timișoara SRL, la cererea creditorului C. I., pentru recuperarea sumei de 59.500 euro, plus cheltuieli de executare, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere nr. 1/17.07.2012, înregistrat la DGFP Bihor sub nr._/28.08.2012. Contractul de închiriere s-a încheiat pentru perioada 01.08.2012 – 31.07.2014, chiria lunară fiind de 3500 euro lunar. De asemenea, prin contract s-a stabilit obligația locatarului de a constitui la data încheierii contractului o garanție pentru buna executare a contractului, în cuantum de 21.000 euro, care va acoperi contravaloarea chiriei pe ultimele 6 luni de locațiune.
Prin încheierea din data de 12.03.2015 executorul judecătoresc a încuviințat executarea silită în dosarul execuțional nr. 109/E/2015, iar printr-o altă încheiere pronunțată în aceeași zi, executorul judecătoresc a stabilit valoarea creanței urmărite la suma de 278.960,63 lei, compusă din suma de 264.441,80 lei, cu titlu de debit, reprezentând chirie aferentă perioadei februarie 2013 – iulie 2014, suma de 14.518,83 lei, cu titlu de cheltuieli de urmărire, din care suma de 4500 lei reprezintă onorariu avocațial. La aceeași dată executorul judecătoresc a emis somația de plată nr. 1. Ulterior, prin încheierea din data de 18.03.2015 executorul judecătoresc a stabilit valoarea creanței urmărite la suma de 294.944,09 lei, compusă din suma de 280.091,70 lei, cu titlu de debit, suma de 14.852,39 lei, cu titlu de cheltuieli de urmărire, din care suma de 4500 lei reprezintă onorariu avocațial.
Prin Procesul-verbal de sechestru nr. 1/19.03.2015 s-a aplicat sechestru asupra bunurilor menționate în anexa acestuia, situate la punctele de lucru ale debitoarei din Palota și C., denumirea bunurilor sechestrate fiind rectificată prin încheierea din data de 24.03.2015. Prin procesul-verbal din data de 18.05.2015 executorul judecătoresc a procedat la ridicarea bunurilor menționate în anexa procesului-verbal de sechestru menționat anterior, iar prin încheierea din 27.05.2015 executorul judecătoresc a dispus efectuarea unei expertize de evaluare a bunurilor sechestrate.
Prin Procesul-verbal de sechestru nr. 2/21.04.2015 s-a aplicat sechestru asupra bunurilor menționate în anexa acestuia, situate la punctul de lucru al debitoarei din loc. Palota. Prin încheierea din 06.05.2015 executorul judecătoresc a dispus efectuarea unei expertize de evaluare a bunurilor sechestrate.
În ceea ce privește necompetența teritorială a executorului judecătoresc, invocată de contestatoare, instanța reține că, potrivit art. 651, alin. 1, lit. b) C.pr.civ., dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel, după cum urmează…în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, executorul din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul ori, după caz, sediul debitorului, sau din circumscripția curții de apel unde se află bunurile.
Instanța constată că în acest caz legiuitorul a stabilit o competență teritorială alternativă, pe lângă executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul ori, după caz, sediul debitorului, fiind competent și executorul din circumscripția curții de apel unde se află bunurile, creditorul având astfel posibilitatea să aleagă dintre executorii judecătorești deopotrivă competenți din punct de vedere teritorial. Or, bunurile asupra cărora s-a aplicat sechestrul se află în circumscripția Curții de Apel Oradea, astfel că SEJ B. este competentă să efectueze executarea silită.
În ceea ce privește cuantumul creanței datorate, instanța constată că părțile litigante recunosc faptul că la data de 27.07.2012 contestatoarea a achitat suma de 97.030,50 lei, la data de 16.11.2012 a achitat suma de 31.765,30 lei, la data de 29.12.2012 a achitat suma de 32.200 lei, în data de 19.02.2013 suma de 30.719,50 lei, plățile efectuate de la data de 16.11.2012 reprezentând contravaloarea primelor 6 luni de chirie (august 2012 – ianuarie 2013), în valoare totală de 94.684,48 lei, contravaloarea a 24.500 euro. Acest aspect a fost stabilit și prin sentința civilă nr. 3105/2014, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr._/271/2013, prin care au fost anulate în parte actele de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 581/E/2013 al B. B. I. în perioada 30.09._14, pentru ceea ce depășește suma de_ euro reprezentând chirie aferentă perioadei februarie 2013- august 2013, iar în ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc dispune reducerea acestuia de la suma de 9088,55 lei la suma de 6388,70 lei. De altfel, în dosarul execuțional nr. 581/E/2013 al B. B. I. creditorii au renunțat la cererea de executare silită.
Astfel, contestatoarea a achitat din valoarea totală a contractului de închiriere contravaloarea chiriei pe primele 6 luni (august 2012 – ianuarie 2013).
În ceea ce privește suma de 97.030,50 lei, contravaloarea a 21.000 euro, achitată de contestatoare la data de 27.07.2012, aceasta din urmă susține că reprezintă contravaloarea ultimelor 6 luni de chirie, constituind garanția de bună execuție, în timp ce intimații susțin că această garanție s-ar putea transforma în contravaloarea chiriei pe ultimele 6 luni din contract doar în situația în care contestatoarea ar fi părăsit imobilul la data de 31.07.2014. Însă, contestatoarea a fost evacuată din imobil la data de 21.04.2015 de către SEJ B. în dosarul execuțional nr. 136/E/2015, folosind astfel imobilul încă 8 luni peste termenul contractual, garanția de bună execuție acoperind doar contravaloarea chiriei pe 6 luni, astfel că rămân neachitate 2 luni de chirie, în valoare de 7000 euro.
Instanța constată că susținerile intimaților sunt întemeiate, prin Procesul-verbal de evacuare încheiat la data de 21.04.2015 de SEJ B. în dosarul execuțional nr. 126/E/2015 (f.88-90) contestatoarea a fost evacuată din imobilul închiriat, astfel că datorează intimaților chiria aferentă întregii perioade în care a ocupat imobilul. Intimații au calculat valoarea acestei chirii la suma de 63.000 euro, sumă cu care contestatoarea a fost de acord, așa cum reiese din corespondența electronică purtată între părți (f.82-86), prin care a arătat că suma de 21.000 euro rămâne garanție de bună execuție până la finele contractului, au solicitat ca suma de 63.000 euro, reprezentând contravaloarea chiriei pe perioada 01.02.2013 – 31.07.2014, să fie achitată în trei rate egale și au propus încheierea unui act adițional la contractul de închiriere pentru perioada 01.08.2014 – 31.12.2015.
În ceea ce privește onorariul avocațial aferent executării silite, în cuantum de 4500 lei, instanța îl apreciază ca justificat, câtă vreme, în speță, munca avocatului nu s-a redus doar la redactarea cererii de executare silită, cum susține contestatoarea, ci a inclus și apărarea intereselor intimaților în procesele având ca obiect contestație la executare și cerere de suspendare a executării silite, pentru care nu s-a solicitat un alt onorariu avocațial.
Referitor la capătul de cerere privind anularea Procesului-verbal de sechestru nr. 1/19.03.2015, întocmit de SEJ B. în dos. execuțional nr. 109/E/2015, instanța constată că, în cauză, contestatoarea a făcut dovada că semiremorcile cu nr. de înmatriculare_ ,_ ,_ se află în proprietatea Societății de Construcții în Transporturi București SA, conform certificatelor de înmatriculare depuse la fila 111 din dosarul cauzei. Or, așa cum reiese din dispozițiile art. 731 C.pr.civ., pot fi sechestrate bunurile mobile urmăribile ale debitorului, în vederea valorificării lor, chiar dacă acestea sunt deținute de un terț.
Având în vedere că, contestatoarea a dovedit că bunurile mobile menționate anterior nu sunt proprietatea acesteia, ci a unui terț, în baza art. 731 C.pr.civ. va dispune anularea parțială a Procesului-verbal de sechestru nr. 1/19.03.2015, a Procesului-verbal din data de 18.05.2015 și a încheierii din data de 27.05.2015, întocmite de SEJ B. în dos. execuțional nr. 109/E/2015, cu privire la bunurile mobile reprezentate de semiremorcile cu nr. de înmatriculare_ ,_ ,_ .
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea Procesului-verbal de sechestru nr. 2/21.04.2015, întocmit de SEJ B. în dos. execuțional nr. 109/E/2015, instanța constată că, în dosarul conexat, contestatoarea din acel dosar a făcut dovada că bunurile enumerate la pct. 2-7 în anexa la procesul-verbal de sechestru constituie proprietatea Societății de Construcții în Transporturi București SA. Astfel, instanța va dispune anularea parțială a Procesului-verbal de sechestru nr. 2/21.04.2015, întocmit de SEJ B. în dos. execuțional nr. 109/E/2015 cu privire la bunurile enumerate la pct. 2-7 în anexa la acesta. De altfel, prin Procesul-verbal încheiat la data de 19.05.2015 (f.118) executorul judecătoresc a dispus ridicarea sechestrului instituit prin procesul-verbal de sechestru nr. 2/21.04.2015 asupra stației de asfalt de preparat mixuri asfaltice Mixmobil tip MBA 1500, descrisă la pct. 2 din anexa la procesul-verbal de sechestru menționat anterior.
Având în vedere că, în speță, s-a dovedit că bunurile enumerate la pct. 2-7 în anexa la procesul-verbal de sechestru constituie proprietatea Societății de Construcții în Transporturi București SA, instanța va dispune anularea parțială a Procesului-verbal de sechestru nr. 2/21.04.2015, întocmit de SEJ B. în dos. execuțional nr. 109/E/2015, cu privire la bunurile enumerate la pct. 2-7 în anexa la procesul-verbal de sechestru.
Pentru aceleași motive, instanța va admite și contestația la executare formulată de contestatoarea S. de Construcții în Transporturi București SA în dosarul conexat.
Referitor la capetele de cerere privind anularea încheierii din data de 26.03.2015 și a somației de plată nr. 1/26.03.2015 și a somației din data de 16.04.2015, întocmite de SEJ B. în dosarul execuțional nr. 126/E/2015, instanța reține că onorariul avocațial de 1500 lei aferent fazei de executare silită nu este dovedit prin chitanță, astfel că instanța va dispune anularea parțială a încheierii din data de 26.03.2015, întocmită de SEJ B. în dosarul execuțional nr. 126/E/2015, cu privire la onorariul avocațial de 1500 lei.
Referitor la somația de plată nr. 1/26.03.2015 și din 16.04.2015, întocmite SEJ B. în dosarul execuțional nr. 126/E/2015, referitoare la evacuarea contestatoarei de pe imobilul închiriat, deși aceasta susține că acestea au fost emise în lipsa unui titlu executoriu privind evacuarea contestatoarei, instanța reține că potrivit art. 1809, alin. 2 și 3 C.civ., în privința obligației de restituire a bunului dat în locațiune, contractul încheiat pe perioadă determinată prin înscris sub semnătură privată și înregistrat la organul fiscal competent constituie, în condițiile legii, titlu executoriu la expirarea termenului. Deoarece, în speță, contractul de închiriere a fost înregistrat la organul fiscal competent, acesta constituie titlu executoriu atât pentru plata chiriei, cât și pentru restituirea bunului.
În ceea ce privește cererile de suspendare a executării formulate în prezentul dosar și în dosarul conexat, instanța le va respinge ca rămase fără obiect, deoarece, potrivit art. 718, alin. 1 C.pr.civ., suspendarea executării silite produce efecte până la soluționarea contestației la executare.
Pentru aceste motive, instanța va admite în parte contestația la executare formulată și precizată în dosarul nr._, în sensul că va dispune anularea parțială a Procesului-verbal de sechestru nr. 1/19.03.2015, a Procesului-verbal din data de 18.05.2015 și a încheierii din data de 27.05.2015, întocmite de SEJ B. în dos. execuțional nr. 109/E/2015, cu privire la bunurile mobile reprezentate de semiremorcile cu nr. de înmatriculare_ ,_ ,_, va dispune anularea parțială a Procesului-verbal de sechestru nr. 2/21.04.2015, întocmit de SEJ B. în dos. execuțional nr. 109/E/2015, cu privire la bunurile enumerate la pct. 2-7 în anexa la procesul-verbal de sechestru, va dispune anularea parțială a încheierii din data de 26.03.2015, întocmită de SEJ B. în dosarul execuțional nr. 126/E/2015, cu privire la onorariul avocațial de 1500 lei.
De asemenea, instanța va admite contestația la executare formulată în dosarul conexat cu nr._, în sensul că va dispune anularea parțială a procesului-verbal de sechestru nr. 2/21.04.2015, a încheierii din data de 06.05.2015, întocmite de SEJ B. în dosarul execuțional nr. 109/E/2015, cu privire la bunurile enumerate la pct. 2-7 în anexa la procesul-verbal de sechestru.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea C. – D. ȘI PODURI TIMIȘOARA SRL, cu sediul procesual ales în Voluntari, .. 2/II, Clădirea ,,North Center’’, ., în contradictoriu cu intimații C. I. și C. R., ambii cu domiciliul în loc. Cihei, nr. 134, jud. Bihor, în dosarul nr._ .
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea S. DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI BUCUREȘTI SA, în contradictoriu cu intimații C. I. și C. R., ambii cu domiciliul în loc. Cihei, nr. 134, jud. Bihor, C. – D. ȘI PODURI TIMIȘOARA SRL, cu sediul procesual ales în Voluntari, .. 2/II, Clădirea ,,North Center’’, ., în dosarul conexat cu nr._ .
Dispune anularea parțială a Procesului-verbal de sechestru nr. 1/19.03.2015, a Procesului-verbal din data de 18.05.2015 și a încheierii din data de 27.05.2015, întocmite de SEJ B. în dos. execuțional nr. 109/E/2015, cu privire la bunurile mobile reprezentate de semiremorcile cu nr. de înmatriculare_ ,_ ,_ .
Dispune anularea parțială a Procesului-verbal de sechestru nr. 2/21.04.2015, întocmit de SEJ B. în dos. execuțional nr. 109/E/2015, cu privire la bunurile enumerate la pct. 2-7 în anexa la procesul-verbal de sechestru.
Dispune anularea parțială a încheierii din data de 26.03.2015, întocmită de SEJ B. în dosarul execuțional nr. 126/E/2015, cu privire la onorariul avocațial de 1500 lei.
Dispune anularea parțială a procesului-verbal de sechestru nr. 2/21.04.2015, a încheierii din data de 06.05.2015, întocmite de SEJ B. în dosarul execuțional nr. 109/E/2015, cu privire la bunurile enumerate la pct. 2-7 în anexa la procesul-verbal de sechestru.
Respinge ca nefondate restul pretențiilor.
Respinge ca rămase fără obiect cererile de suspendare a executării formulate în prezentul dosar și în dosarul conexat.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, în ceea ce privește contestația la executare, și cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, în ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, căile de atac se vor depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. F. V. N. A.
Red. PFV/11.11.2015
Dact. NA/11.11.2015
Ex. 6
Comunicat cu:
- contestatoarele C. – D. ȘI PODURI TIMIȘOARA SRL, S. DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI BUCUREȘTI SA
- intimații C. I. și C. R.
| ← Fond funciar. Sentința nr. 9528/2015. Judecătoria ORADEA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 5072/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








