Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 634/2015. Judecătoria PANCIU

Sentința nr. 634/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 634/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA P.

MIXT

SENTINȚA CIVILĂ Nr.634/2015

Ședința publică de la 17 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. G.

Grefier V. N.

Pe rol fiind soluționarea sesizării civile formulată de petenta P. C. Soveja, cu sediul în ., în contradictoriu cu intimata B. D., cu domiciliul în comuna Soveja, ., având ca obiect înlocuire sancțiune amendă contravențională cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

In baza art. 104 al. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor de judecată, instanța lasă cauza la sfârșitul ședinței de judecată pentru a da posibilitatea părților să se prezinte la instanță.

La strigarea a doua a cauzei se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia învederează instanței următoarele aspecte procedurale:

- pricina este la primul termen de judecată;

- s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit disp. art. 223 din Codul de procedură civilă.

In baza art. 9 al. 3 raportat la art. 32 al. 2 din OG 2/2001 raportat la art. 94 pct. 4 din Codul de procedură civilă, instanța din oficiu constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta pricină.

Instanța în baza art. 255 raportat la art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru petentă proba cu înscrisurile de la dosar.

Ia act că intimatul nu a formulat întâmpinare.

Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra sesizării civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petenta P. comunie Soveja, cu sediul în ., a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate intimatei B. D. cu domiciliul în comuna Soveja, ., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii organul constatator a arătat că solicită înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pentru că nu există posibilitatea executării silite.

În probațiune, organul constatator a depus înscrisuri.

În drept si-a întemeiat cererea pe disp. art. 9 alin. 3 și alin. 5 și art. 39¹ OG 2/2001 și OG 55/2002.

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație:

Contravenția este formă de ilicit mai ușoară decât infracțiunea, datorită criteriului sancțiunii, păstrându-și însă individualitatea proprie, care constă nu din elemente intrinseci sau extrinseci, ci din procedura aplicabilă pentru sancționarea ei, o procedură diferită de cea aplicabilă infracțiunilor.

In prezent, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este cea mai aspră sancțiune contravențională și poate fi aplicată în două moduri: fie direct în situația în care aceasta este prevăzuta în actul normativ care sancționează contravenția, fie indirect în situația înlocuirii amenzii aplicate, regimul juridic al acesteia fiind stabilit de OG 55/2002, instanța de judecată deținând competența exclusiva în aplicarea acesteia.

Art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 prevede că în situația în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, va fi sesizată instanța care va proceda, în caz de neachitare a amenzii, la înlocuirea amenzii cu sancțiunea unei activități în folosul comunității.

Instanța reține că procesele verbale . nr._.30.06.2014 emis de Inspectoratul Județean de Jandarmi V. . nr._/1.07.2014 și . NR._/31.01.2015 emise de IPJ V., prin care i s-a aplicat contravenientei amendă contravențională în cuantum de 1200 lei, constituie, în conformitate cu prevederile art. 37 OG 2/2001, titlu executoriu, dobândind această calitate în momentul expirării termenului în care acesta putea fi contestat de către intimat, astfel încât acesta a fost trimis spre executare de către organul din care face parte agentul constatator organului de executare în a cărui rază domiciliază contravenientul (P. Soveja), pentru a se începe executarea silita în condițiile Codului de procedură fiscală.

Din adresa emisă de P. comunei Soveja rezultă că intimata - contravenient nu a achitat amenda aplicată prin procesul verbal menționat și că acesta figurează în registrul agricol cu o casă de locuit și teren-curte(f.2), de unde rezultă și faptul că există posibilitatea executării silite a acesteia având în vedere că deține bunuri imobile urmăribile.

Mai mult nu s-a făcut dovada imposibilității executării silite.

Pe cale de consecință instanța va respinge sesizarea civilă formulată de petenta P. Soveja în contradictoriu cu intimata B. D. având ca obiect înlocuire sancțiune amendă cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge sesizarea civilă formulată de petenta P. Soveja cu sediul în . în contradictoriu cu intimata B. D., CNP_, domiciliată în comuna Soveja, ., având ca obiect înlocuire sancțiune amendă cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria P..

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2015

Președinte, Grefier,

G. I. N. V.

Red. I.G./18.06.2015

Tehnored.N.V./Ex.6

2015 Iunie 18

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 634/2015. Judecătoria PANCIU