Plângere contravenţională. Sentința nr. 606/2015. Judecătoria PANCIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 606/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 606/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA P.
MIXT
SENTINȚA CIVILĂ NR. 606/2015
Ședința publică de la 11 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. S.
Grefier V. N.
Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul T. M., domiciliat în P., .. 63 D, .. 1, ., împotriva procesului verbal de contravenție ..15 nr._/16.02.2015 emis de CNADR C. București.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a depus la dosar la data de 9 Iunie 2015 prin serviciul Registratură concluzii cu privire la excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată din oficiu.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Cu cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul T. M., cu domiciliul în P., .. 63 D, ., a chemat în judecată civilă pe intimata C.N.A.D.N.R. cu sediul pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în contradictoriu cu aceasta, să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție . 15 nr._/ 16. 0. 2015.
Motivându-și în fapt plângerea, petentul a arătat că: prin procesul verbal contestat, s-a reținut în sarcina sa că, la data de 17.11.2014, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare:_, fără a deține rovinietă, faptă ce constituie contravenția prev. de art. 8 al.1 din O.G. NR: 15/2002 și pentru care i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravențională a amenzii în cuantum de 250 lei, proces verbal ce i-a fost comunicat prin poștă la data de 25.02.2015.
Că, procesul verbal de contravenție este nul absolut, deoarece din cuprinsul său lipsește semnătura olografă a agentului constatator Steluță T., astfel cum a decis Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.6/16. 02. 2015.
S-a solicitat admiterea plângerii și judecarea cauzei și în lipsă.
În drept, au fost invocate disp. O.G.2/2001.
Plângerea a fost timbrată corespunzător O.U.G.80/2013, cu taxă de timbru de 20 de lei, conform chitanței de la fila 3 din dosar.
Intimata legal citată a formulat întâmpinare în cauză, în termenul procedural și condițiile art. 208 și următoarele Cod proc. civilă, solicitând respingerea plângerii, de față, ca fiind neîntemeiată întrucât procesul verbal, a cărui anulare se cere, este legal și temeinic.
La întâmpinare a fost atașat materialul probator pe baza căruia a fost întocmit procesul verbal, inclusiv planșele foto de la fila 19, din dosarul cauzei.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare, înțelegând să se folosească, în probațiune, numai de probatoriile formulate de intimată.
Instanța, analizând legalitatea și temeinicia procesului verbal în litigiu, în raport de jurisprudența C.E.D.O. relevantă în cauză, de legislația internă incidentă, dar și de ansamblul probator administrat în cauză, reține următoarele: prin procesul verbal contestat, s-a reținut în sarcina sa că, la data de 17.11.2014, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare:_, fără a deține rovinietă, faptă ce constituie contravenția prev. de art. 8 al.1 din O.G. NR: 15/2002 și pentru care i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravențională a amenzii în cuantum de 250 lei, proces verbal ce i-a fost comunicat prin poștă la data de 25.02.2015.
În jurisprudența CEDO, începând cu cauza Ozturk c. Germaniei din 21 februarie 1984, s-a reținut în mod clar și constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. Recent, și România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza A. c. României, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională.
Față de cele expuse mai sus, instanța a concluzionat că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției europene, iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii față de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.
În privința probațiunii, este de remarcat că petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În plus, fiind vorba despre o acuzație penală, organul constatator avea obligația de a informa petentul, în cel mai scurt timp posibil, asupra naturii și cauzei acuzației formulate împotriva sa și de a-i prezenta probele pe care se bazează acuzația.
Având în vedere dispozițiile art. 6 pct.2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale coroborate cu prevederile art. 20 din Constituția României, precum și Hotărârea CEDO în cauza A. c. României, conform căreia procedura de contestare a procesului-verbal de contravenție poate fi asimilată unei proceduri penale, sancțiunea având atât scop educativ, cât și unul de reprimare, instanța a apreciat că și în materia contravențională orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre judecătorească.
În concluzie, instanța reține că, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situație ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși, din probele administrate de „acuzare”, instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”,dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Instanța nu va mai examina toate aceste aspecte ce țin de temeinicia actului de constatare a contravenției în litigiu, prin raportare la speța de față, întrucât procesul verbal în litigiu este nul absolut pentru motivele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Potrivit Deciziei nr: 6/ 16.02.2015 a I.C.C.J. utilizarea semnăturii electronice extinse în cazul actelor administrative poate avea loc atunci când această posibilitate este conferită prin lege. În acest sens, un exemplu îl constituie art. 43 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru reglementarea unor măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 23 iunie 2014, aprobată prin Legea nr. 175/2014.
Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 nu cuprinde dispoziții cu privire la modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție, situație în care devin incidente prevederile art. 26 alin. (3) și ale art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 care stipulează că procesul-verbal încheiat de agentul constatator în lipsa contravenientului, împreună cu înștiințarea de plată, se comunică acestuia prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.
Ca atare, modalitatea de comunicare anterior prezentată presupune utilizarea formei clasice, pe suport hârtie, a procesului-verbal contravențional.
Pentru determinarea sferei de aplicare a semnăturii electronice, în formă simplă sau extinsă, și a regimului său juridic prezintă relevanță dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 5-7 din Legea nr. 455/2001.
Potrivit art. 4 pct. 1 din Legea nr. 455/2001, "date în formă electronică sunt reprezentări ale informației într-o formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice".
Conform art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001, "înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar".
Doctrina*10) a relevat faptul că elementul de diferențiere a actului juridic în formă electronică de actul juridic în formă scrisă este modul diferit de acces la manifestarea de voință.
Așadar, un act juridic, înțeles atât ca negotium, cât și ca instrumentum, poate să intre în sfera de aplicare a Legii nr. 455/2001 doar atunci când manifestarea de voință a celui de la care actul emană îmbracă forma electronică și, de asemenea, ajunge la destinatarul transmiterii în aceeași formă, prin intermediul unor mijloace de transmitere a datelor în format electronic.
Această specificitate distinge înscrisurile electronice de înscrisurile "clasice", pe suport hârtie*11).
În situația în care manifestarea de voință a emitentului actului ajunge la destinatarul său pe suport hârtie, înscrisul astfel transmis nu mai este în formă electronică.
În temeiul art. 5 din Legea nr. 455/2001, "Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată."
Observăm că legiuitorul a prevăzut expres că actul în format electronic ce poartă o semnătură electronică extinsă este asimilat unui act sub semnătură privată, însă acesta este destinat exclusiv folosirii în sistemul electronic.
Art. 6 din Legea nr. 455/2001 prevede că: "Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile."
Ca atare, legiuitorul instituie condiția recunoașterii actului în formă electronică de cel căruia i se opune pentru ca acesta să aibă același efect juridic ca actul autentic.
În baza dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001, "În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii".
Semnătura electronică este definită de art. 4 pct. 3 din Legea nr. 455/2001 ca reprezentând "date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare".
Semnătura electronică extinsă este definită de art. 4 pct. 4 din Legea nr. 455/2001 ca reprezentând "acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a)este legată în mod unic de semnatar;
b)asigură identificarea semnatarului;
c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;
d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă."
Din analiza dispozițiilor legale citate se desprinde concluzia că semnătura electronică nu se poate atașa decât unui înscris în formă electronică. Ca atare, ea nu poate fi aplicată pe un înscris aflat pe suport hârtie.
Actul stocat pe suport informatic, având semnătura electronică a autorului său, beneficiază de prezumția de validitate, prevăzută de art. 283 din Codul de procedură civilă, care impune doar condiția existenței "unor garanții suficient de serioase" de credibilitate a documentului și care funcționează, atunci când înscrierea este efectuată de un profesionist, doar "în favoarea terților", iar nu împotriva lor.
Concluzionând, se reține că procesul-verbal întocmit în format electronic, ce are atașată o semnătură electronică extinsă, care nu a fost comunicat persoanei sancționate contravențional în format electronic*14), stocat pe un suport informatic al autorității din care face parte agentul constatator, beneficiază doar de prezumția de validitate prevăzută de art. 283 din Codul de procedură civilă. Însă această prezumție nu funcționează împotriva terților (în cauzele analizate, persoanele sancționate contravențional), ci în favoarea lor. În plus, un asemenea act nu produce efecte juridice, de vreme ce nu a fost comunicat în formele prevăzute de lege, motiv pentru care este lipsit de forța executorie conferită actelor administrative unilaterale adoptate în regim de putere publică.
Procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poștale. Unui astfel de proces-verbal nu i se poate asocia o semnătură electronică extinsă.
Având în vedere forma de emitere și de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie.
În caz contrar, actul nu poate beneficia de prezumția de autenticitate care, de regulă, este specifică actelor administrative emise cu respectarea condițiilor procedurale de formă.
A doua chestiune necesar a fi dezlegată vizează aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
După cum s-a precizat anterior, textul în discuție reglementează un caz de nulitate absolută a procesului-verbal, determinat de lipsa unui element procedural esențial.
Înalta Curte consideră că modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. constituie o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancțiunea nulității absolute a actului, în condițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
Nu se poate aprecia că, prin imprimarea procesului-verbal pe suport hârtie și comunicarea persoanei sancționate contravențional în această formă, impusă de art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, având mențiunea că a fost semnat cu semnătura electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare, se poate acoperi nulitatea absolută, întrucât, de principiu, o astfel de nulitate nu poate fi înlăturată, elementul lipsă fiind considerat de lege esențial.
În acest context nu poate fi reținut argumentul de interpretare juridică prezentat în cadrul celei de a doua orientări jurisprudențiale potrivit căruia art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătura olografă a agentului constatator, astfel încât, conform principiului ubi lex non distinguit, nos distinguere debemus, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției poate fi semnat și prin aplicarea semnăturii electronice.
În primul rând, principiul legalității impune o interpretare strictă a normei juridice, astfel încât rezultatul interpretării să fie concordant cu voința legiuitorului.
În al doilea rând, astfel cum s-a demonstrat anterior, prin utilizarea argumentelor de interpretare logică și sistematică a prevederilor din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și a celor cuprinse în Legea nr. 455/2001, voința legiuitorului a fost aceea ca procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională să fie comunicat persoanei sancționate pe suport hârtie. În aceste condiții, există o incompatibilitate logică și juridică între suportul pe care actul scris este comunicat persoanei sancționate și semnătura electronică extinsă, pretins a fi aplicată pe acel act pentru asigurarea autenticității sale.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să prevadă o atare posibilitate prin care să valideze practica administrativă analizată și în privința proceselor-verbale încheiate, în condițiile art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, de personalul împuternicit din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., ar fi prevăzut, în cuprinsul acestui act normativ, o soluție similară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2014 prevederilor art. 43 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care consideră valabil actul administrativ fiscal emis prin intermediul unui centru de imprimare masivă, chiar dacă nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinesc celelalte cerințe legale aplicabile în materie.
Este adevărat că semnătura electronică extinsă atașată unui înscris în format electronic pentru care forma scrisă este cerută de lege ad validitatem îndeplinește aceeași funcție întocmai semnăturii olografe pe înscrisul imprimat pe suport hârtie și, în plus, aduce garanții suplimentare, de unicitate, identitate, securitate, integritate, neputând fi repudiată de autorul său, însă aceste funcții nu sunt recunoscute decât atunci când înscrisul căruia i se atașează este transmis și primit de către destinatarul comunicării tot în format electronic.
În caz contrar, atunci când înscrisul este primit de către destinatarul său pe suport hârtie, autenticitatea actului, atunci când forma scrisă este cerută de lege ad validitatem, este asigurată doar prin aplicarea, pe acest act, a semnăturii olografe a agentului instrumentator (in solemnibus forma dat esse rei).
În concluzie, Înalta Curte reține faptul că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din aceeași ordonanță a Guvernului, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, în raport cu dispozițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
Pentru argumentele de fapt și de drept mai sus arătate,instanța constată plângerea întemeiată și, în conformitate cu art.34 din O.G.2/2001, urmează să o admită pe cale de consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul T. M., domiciliat în P., .. 63 D, ., împotriva procesului verbal de contravenție ..15 nr._/16.02.2015 emis de CNADR C. București.
Constată nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție R.15 nr._/16.02.2015.
Exonerează petentul de răspundere.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 11.06.2015.
Președinte, Grefier,
S. NiculinaNica V.
Red.S.N.
08.07.2015
Tehnored.N.V.
-ex.5
2015 Iulie 08
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
