Plângere contravenţională. Sentința nr. 626/2015. Judecătoria PANCIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 626/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 626/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA P.
MIXT
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 626/2015
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G.
Grefier V. N.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul L. V. E., domiciliat în Mărășești, .. 7, județul V., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/28.04.2015, încheiat de I. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
In baza art. 104 al. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor de judecată, instanța lasă cauza la sfârșitul ședinței de judecată pentru a da posibilitatea părților să se prezinte la instanță.
La reluarea cauzei se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele aspecte procedurale:
- pricina este la primul termen de judecată;
- s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în condițiile art. 223 al. 3 Cod procedură civilă.
In baza art. 32 al. 1 din OG 2/2001 raportat la art. 94 pct. 4 Cod procedură civilă, instanța se declară competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta pricină.
In baza art. 255 raportat la art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează atât pentru petent cât și pentru intimat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și observând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța a constatat:
Prin plângerea înregistrată în data de 29.04.2015, sub nr._, la Judecătoria P., petentul L. E. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., anularea procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._/28.04.2015 și înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 28.04.2015, în timp ce se deplasa cu autoutilitara Dacia 1304, proprietate personală, pe DN2 spre stația de carburant în zona Mausoleu să alimenteze și să cumpere rovinietă a fost oprit de un echipaj de poliție ce i-a verificat documentele și dacă deține rovinietă. În urma controlului a fost întocmit procesul-verbal contestat.
De asemenea petentul a arătat că utilizează autoutilitara Dacia 1304 doar 6 luni pe an la muncile câmpului, pentru folosința zilnică deținând un alt autovehicul.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
În dovedirea cererii, petentul a depus la dosarul cauzei copie xerox procesul-verbal cu . nr._/28.04.2015 (fila 3),dovadă achiziționare rovinieta din data de 28.04.2015(f.2), poliță de asigurare de răspundere civilă auto din 20.04.2015(f.5).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Intimatul legal citat, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, intimatul a menționat că la data de 28.04.2015, ora 10:10, petentul L. E. a condus autoutilitara Dacia 1304 cu numărul de înmatriculare_ pe DN2-E85 în localitatea Haret, județul V. și cu ocazia verificărilor s-a constatat că nu deține rovinietă valabilă. Verificările au fost efectuate de agentul constatator în sistemul SEIGMR din dotare.
În drept, intimatul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În dovedirea cererii, a anexat dosarului cauzei: raportul motivat al organului constatator (f.14).
În temeiul art.223 alin.3 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța a administrat pentru petent și intimat proba cu înscrisuri aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 28.04.2015, întocmit de organe de poliție din cadrul Serviciului Rutier din cadrul I. V., s-a constatat la data de 28.04.2015, ora 10:10, pe DN2-E85 în localitatea Haret, județul V. petentul L. E. a fost sancționat contravențional cu amendă de 750 lei pentru că a condus autoutilitara Dacia 1304 fără a deține rovinietă valabilă.
Petentul a fost sancționat contravențional în baza art. 8 alin. 1 și 9 alin.1 din OG 15/2002.
Petentul a semnat procesul-verbal contestat cu mențiunea,, o să mă duc să cumpăr rovinietă”.
În termenul legal, potrivit art.31 din O.G. nr.2/2001, petentul a formulat plângere contravențională.
Având în vedere că nu există motive de nulitatea absolută a procesului verbal prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001, instanța va analiza motivele de nelegalitate invocate în plângere.
Potrivit jurisprudeței Curții Europene s-a statuat că: prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Contravenientului i s-au asigurat toate drepturile procesuale ce decurg în urma săvârșirii contravenție, în special posibilitatea atacării procesului-verbal prin plângere contravențională cu prezentarea completă a situației.
Pentru aceste considerente se va constata că au fost respectate dispozițiile art.19 alin.(1) O.G. nr.2/2001 deoarece întocmirea procesului-verbal a fost efectuată în conformitate cu dispozițiile legale.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța reține că în data de 28.04.2015, ora 10:10, petentul L. E. a condus autoutilitara Dacia 1304 cu numărul de înmatriculare_ pe DN2-E85 în localitatea Haret, județul V. fără a deține rovinietă valabilă, fapt necontestat de acesta.
În ceea ce privește solicitarea petentului de înlocuire a sancțiunii aplicare cu sancțiunea avertismentului instanța reține că potrivit art. 21 alin.3 O.G. nr.2/2001, sancțiunea ce se aplică unui contravenient trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Având în vedere însă că petentul s-a conformat normei încălcate și a achiziționat rovinieta aferenta acestei autoutilitare, cu valabilitate până la data de 27.05.2015(f.2), instanța apreciază că petentul nu trebuia sancționat cu amendă de 750 lei.
Ținând seama de împrejurările descrise cât și de faptul că, în concret, alături de pericolul social redus, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru conștientizarea pericolului social și va dispune înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului.
Pentru aceste considerente constatând legalitatea procesului-verbal de contravenție instanța va admite în parte plângerea contravențională și, în conformitate cu art.34 alin.1 coroborat cu art.21 alin. 3 OG nr.2/2001, va reindividualiza sancțiunea prin aplicarea avertismentului.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, plângerea formulată de petent L. E., domiciliat în Mărășești, .. 7, județul V., în contradictoriu cu intimat Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul în Focșani, .. 12, județul V., având ca obiect contestarea procesului-verbal de contravenție . nr._/28.04.2015.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 750 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/28.04.2015 cu sancțiunea avertismentului.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria P..
Pronunțată în ședință publică, azi,17.06.2015
Președinte,Grefier,
G. IoanaValentina N.
Red.G.I.
18.06.2015
Tehnored.N.V.
Ex.5
2015 Iunie 18
| ← Validare poprire. Sentința nr. 743/2015. Judecătoria PANCIU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 553/2015.... → |
|---|








