Plângere contravenţională. Sentința nr. 832/2015. Judecătoria PANCIU

Sentința nr. 832/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 832/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA P.

MIXT

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 832/2015

Ședința publică de la 17 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. D.

Grefier: P. R.-Dănuța

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul C. I. domiciliat în P., ., ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 10.06.2015 emis de I. V.- Postul de Poliție Străoane.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: procedura de citare legal îndeplinită.

Verificând ,din oficiu, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, potrivit disp. art.131 al.1 NCPC.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin plângerea formulată și înregistrată pe rol sub nr._ petentul C. I. domiciliat în P., ., în contradictoriu cu I. V.-Poliția Străoane, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1965 lei aplicate prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/10.06.2015 cu sancțiunea avertisment.

În motivare a arătat că ilicitul civil imputat, concretizat în faptul că în timp ce conducea vorbea la telefonul mobil fără a avea dispozitivi de tip mâini libere nu prezintă un grad de pericol social ridicat.

În drept plângerea nu a fost întemeiată.

În scop probator a depus la dosar înscrisuri: procesul verbal contestat (fila 2), copie CI (fila 3).

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform chitanței nr._/22.06.2015, fila 4 din dosar.

În termen legal intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că la data de 10.06.2015 ora 11:15 petentul a condus auto cu numărul de înmatriculare_ pe DN2L Străoane, jud. V. utilizând telefonul mobil fără a avea dispozitiv de tip mâini libere pe timpul deplasării.

În drept și-a întemeiat plângerea pe disp. OG 2/2001.

În scop probator a depus la dosar înscrisuri: încheiere motivată din 01.07.2015- fila 12 din dosar.

A solicitat judecarea cauzei în condițiile art. 223 alin.3 Cod proc. civilă.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, prin prisma cererilor si apărărilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal ., nr._/10.06.2015 petentului C. I. i s-a aplicat sancțiunea principală a avertismentului urmare a încălcării disp. art.36 alin. 3 din OUG 195/2002 republicată; fapta reținută în sarcina petentului constă în aceea că la data de 10.06.2015 ora 11:15 a condus auto cu numărul de înmatriculare_ pe DN2L Străoane, jud. V. utilizând telefonul mobil fără a avea dispozitiv de tip mâini libere pe timpul deplasării.

Procesul-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale legal întocmit face dovada, până la proba contrarie, asupra celor menționate în cuprinsul său, contravenientul având posibilitatea de a propune probe în apărarea sa, iar instanța având un rol activ în administrarea probatoriului specific procedurii contravenționale.

Prin urmare, în soluționarea plângerii contravenționale, instanța trebuie să procedeze la verificarea respectării cerințelor prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, precum și a celor sancționate cu nulitatea relativă, prevăzute de art.16 și art.19 din același act normativ, iar apoi să verifice temeinicia procesului-verbal atacat, petentul având posibilitatea să propună probe în apărarea sa.

În această ordine de idei verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară; în cauză această prezumție de veridicitate de care se bucura procesul verbal de contravenție nu a fost răsturnată; mai mult însuși petentul recunoaște ilicitul civil imputat.

Față de cele mai sus expuse, instanța apreciază că procesul verbal atacat îndeplinește toate condițiile legale sub aspectul legalității și ale temeiniciei.

Însă, potrivit art. 5 alin.5 din OG nr. 2/2001, sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar art. 21 alin.3 stabilește criteriile de individualizare a sancțiunilor și anume: limitele prevăzute în actul normativ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului celelalte date înscrise în procesul verbal.

În cauza dedusă judecății, instanța apreciază că, natura și gradul de pericol social redus al celor două contravenții săvârșite de către petent sunt de natură a forma convingerea legitimă că scopul sancțiunilor contravenționale poate fi atins prin aplicarea sancțiunii avertismentului reglementată în art. 7 din OG nr. 2/2001 ; pe cale de consecință urmează să admită în parte plângerea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. I. domiciliat în P., ., ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 10.06.2015 emis de I. V.- Postul de Poliție Străoane.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate petentului prin procesul verbal de contravenție ., nr._/10.06.2015 cu sancțiunea avertisment.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 17.09.2015.

Președinte,Grefier,

C. D.

Red.C.D./29.09.2015

Tehn.P.R.D./29.09._

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 832/2015. Judecătoria PANCIU