Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 482/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 482/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 482/C

Dosar nr._ - cerere de valoare redusă -

Cod operator 2720

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA N.

JUDEȚUL N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 482/C

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 15.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – A. - DUMITRIȚA M. - judecător

GREFIER – I. S.

Pe rol se află judecarea cererii de valoare redusă, promovată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. L. PIATRA N. în contradictoriu cu pârâții A. G. și A. L..

La apelul nominal, au lipsit reprezentantul reclamantei și pârâții.

S-a expus referatul cauzei, grefierul de ședință învederând instanței următoarele:

- stadiul procesual: cauza este la primul termen de judecată, după desfășurarea procedurii prealabile;

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- pârâții nu au formulat întâmpinare.

Instanța, în considerarea dispozițiilor art. 131 din Noul Cod de procedură civilă, apreciază că Judecătoria Piatra N. este competentă în soluționarea prezentei pricini, atât din punct de vedere material, conform art. 1028 din Noul Cod de procedură civilă, cât și din punct de vedere teritorial, potrivit dispozițiilor art. 107 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă.

Având în vedere, pe de o parte, poziția procesuală a părților, iar, pe de altă parte, faptul că s-a solicitat administrarea unor probe care nu presupun amânarea judecării cauzei, instanța consideră că nu se impune estimarea duratei procesului, potrivit dispozițiilor art. 238 din Noul Cod de procedură civilă.

Instanța constată că reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar. În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 258 alin. 1 raportat la art. 255 din Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează reclamantei proba cu înscrisuri, apreciindu-o admisibilă și necesară soluționării prezentei pricini.

În considerarea dispozițiilor art. 244 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului și, în condițiile în care, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către reclamantă, declară dezbaterile închise potrivit art. 394 Noul Cod de procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.

După deliberare,

INSTANȚA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N., la data de 27.04.2015, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. L. PIATRA N. a chemat în judecată pe pârâții A. G. și A. L., solicitând instanței obligarea acestora la plata sumei totale de 654,43 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante și penalități aferente perioadei iunie 2014 – martie 2015, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâții, în calitate de proprietari ai apartamentului situat în Piatra N., .. 94, ., nr. 35, județul N., care face parte din ASOCIAȚIA DE P. L. PIATRA N., nu au achitat cheltuielile de întreținere restante, figurând cu un debit de 654,43 lei. A menționat că suma solicitată este compusă atât din restanța la plata utilităților (633,14 lei, aferentă perioadei iunie 2014 – martie 2015), cât și din penalități de întârziere (21,29 lei), acestea din urmă fiind penalități facturate de furnizorii de utilități și distribuite restanțierilor în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 3 lit. a din HG nr. 1588/2007.

În drept, s-au invocat disp. Legii nr. 230/2007 și cele ale art. 1025 și urm. din Codul de procedură civilă.

Conform disp. art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, acțiunea asociației de proprietari este scutită de taxă de timbru.

În dovedire, au fost depuse la dosar, în fotocopie, următoarele înscrisuri: publicație de vânzare imobiliară, fișa proprietarului, centralizator debit principal și penalități, listele de plată afișate aferente perioadei iunie 2014 – martie 2015, Încheierea privind acordarea personalității juridice către reclamantă.

Procedând potrivit art. 1030 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă, după primirea formularului de cerere, instanța a comunicat pârâților formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului cerere, precum și de copii ale înscrisurilor depuse în susținerea cererii, punându-li-se în vedere ca,în termen de 30 de zile de la comunicare, să trimită formularul de răspuns completat corespunzător și documente de care înțeleg să se folosească.

Pârâții nu au răspuns solicitării instanței, deși comunicarea prevăzută la art. 1030 alin. 3 din codul de procedură civilă s-a făcut potrivit dispozițiilor legale.

În temeiul art. 255 și 258 din Codul de procedură civilă, apreciind proba cu înscrisurile existente la dosar ca fiind legală, pertinentă și concludentă, instanța a încuviințat această probă pentru reclamantă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pârâții A. G. și A. L. sunt proprietari ai apartamentului situat în Piatra N., .. 94, ., nr. 35, județul N. care face parte din ASOCIAȚIA DE P. L. PIATRA N., iar aceasta din urmă, în această calitate, a introdus prezenta acțiune, în conformitate cu disp. Legii nr. 230/2007, respectând inclusiv termenul prev. de art. 50 alin. 1 din același act normativ.

În drept, instanța reține dispozițiile art. 46 din Legea nr. 230/2007, potrivit cărora toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari și pe cele ale art. 48 alin. 1 și 2 din același act normativ, potrivit cărora stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună; cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.

Constatând incidența în cauză a dispozițiilor legale mai sus enunțate, potrivit centralizatorului depus la dosar coroborat cu listele de plată care au fost afișate în mod lunar se reține stabilirea în sarcina pârâților a obligației de plată a sumei de 633,14 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei iunie 2014 – martie 2015, către reclamantă.

Conform art. 49 din Legea nr. 230/2007 (care prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, precum și faptul că penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat), coroborate cu cele ale art. 25 alin. 3 lit. a din HG nr. 1588/2007, potrivit cărora, dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor, rezultă că pârâții datorează și penalități în cuantum de 21,29 lei, potrivit centralizatorului de la fila 10.

Având în vedere faptul că sunt îndeplinite în cauză cerințele art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, care prevede că termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice și ale art. 46 din Legea nr. 230/2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, conform cărora toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă.

În consecință, în temeiul art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 (care reglementează că asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit), pârâții vor fi obligați să plătească reclamantei, în solidar, suma de 633,14 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei iunie 2014 – martie 2015 și suma de 21,29 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente.

În baza dispozițiilor art. 1032 din Codul de procedură civilă, deși pârâții sunt în culpă procesuală, instanța va respinge cererea reclamantei de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată, având în vedere că nu a fost făcută dovada existenței și întinderii sumei solicitate cu acest titlu, potrivit dispozițiilor art. 452 din același act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE P. L. PIATRA N., cu sediul în Piatra N., .. 59, ., ., în contradictoriu cu pârâții A. G. și A. L., ambii domiciliați în Piatra N., .. 94, ., ..

Obligă pârâții să plătească în solidar reclamantei suma de 633,14 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei iunie 2014 – martie 2015 și suma de 21,29 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente.

Respinge ca nefondat capătul de cerere formulat de reclamantă având ca obiect obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.09.2015.

Președinte Grefier

A.-Dumitrița M. I. S.

Red./Tehn. A.D.M./05.10.2015

Tehn. I.S./05.10.2015

Ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 482/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT