Plângere contravenţională. Sentința nr. 2758/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 2758/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 2758
DOSAR NR._ plângere contravențională.
Cod operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
Județul neamț
SENTINȚA CIVILĂ NR.2758
Ședința publică din data de 18.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –E. M. A.
GREFIER- A. C.
La ordine venind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe petentul B. S.C. C. N&C . contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în încheierea de ședință din data de 04.09.2015, și consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 18.09.2015.
După deliberare,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra N. sub nr._ din 22.04.2014, petentul S.C. C. N&C .. Crăcăoani a formulat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului N., plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 15.10.2014, prin care a fost sancționat cu 10.000 lei amendă contravențională pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 1 lit. a și e din Legea nr. 12/1990, constând, în fapt, în aceea că în data menționată petenta a dispus comercializarea de produse de panificație fără a elibera bon fiscal și fără a deține autorizație pentru comercializarea unor astfel de produse eliberată de Primăria comunei Girov (filele 4 și 69 dosar).
În motivarea prezentei plângeri petentul S.C. C. N&C .. Crăcăoani a arătat, în esență, că la 15.10.2014 angajatul său B. D. C. a comercializat produse de panificație la cetățenii defavorizați din comuna Girov, ., pe baza unor tabele, ca ajutor umanitar, la preț de producție și fără nici un adaos, fiind informată de acest demers atât Primăria comunei Girov cât și Consiliul Local Girov, însă agentul constatator nu a ținut cont de apărările sale (fila 4 dosar).
Petentul S.C. C. N&C .. Crăcăoani nu a indicvat temeiul juridic al cererii formulate.
În susținerea cererii formulate petent S.C. C. N&C .. Crăcăoani a atașat prezentei plângeri, în copie, procesul verbal de constatare a contravenției contestat, corespondență purtată cu Primăria comunei Girov și Consiliul Local al comunei Girov, „Fișa Postului” angajatului său B. D. C., „Tabele Nominale” din 04.08.2014 și din 08.08.2014 cu persoanele din . la domiciliu produse de panificație și patiserie livrate la prețul de producție a fabricii (filele 5 - 16 dosar).
Cererea formulată de petent S.C. C. N&C .. Crăcăoani a fost legal timbrată, conform prev. art. 19 din OUG nr. 80/2013, cu 20 lei taxă judiciară de timbru (fila 20 dosar).
Plângerea contravențională formulată de petent S.C. C. N&C .. Crăcăoani și înscrisurile atașate acesteia au fost comunicate intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului N. la data de 02.03.2015 (fila 25 dosar).
Intimat Inspectoratul de Poliție al Județului N. a formulat „întâmpinare” la data de 19.03.2015, solicitând instanței să respingă plângerea ca neîntemeiată, întrucât actul de constatare și sancționare contravențională a fost întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr. 2/2001, iar faptele reținute în sarcina petentului au fost comise în împrejurările descrise de agentul constatator (fila 26 dosar). Intimatul a depus la dosar, în dovedirea vinovăției petentului, „proces verbal de depistare” din data de 15 octombrie 2014 întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului N. - Postul de Poliție Girov, declarație dată de B. D. C. la 15.10.2014, proces verbal de predare - primire documente din data de 15.10.2014, aviz de însoțire a mărfii nr. 4402/15.10.2014, chitanțe și bonuri fiscale, cartea de identitate și permisul de conducere al lui B. D. C., corespondență purtată de petentă cu Primăria comunei Girov și Consiliul Local al comunei Girov, „Tabele Nominale” din 04.08.2014 și din 08.08.2014 cu persoanele din . la domiciliu produse de panificație și patiserie livrate la prețul de producție a fabricii, contract de comodat vizând autoutilitara marca „CITROEN” înmatriculată sub nr._, declarație dată de S. M. G. la 15.10.2014, declarație dată de R. M. la 16.10.2014, declarație dată de Andrisoaia I. la 16.10.2014, adresa nr._/17.10.2014 a Inspectoratului de Poliție al Județului N. - Postul de Poliție Girov, adresa nr. 8298/17.10.2014 a Primăriei comunei Girov (filele 28 - 58 dosar).
Petentului S.C. C. N&C .. Crăcăoani i-a fost comunicată „întâmpinarea” formulată de intimat Inspectoratul de Poliție al Județului N. precum și înscrisurile depuse de acesta la data de 22.04.2015 (fila 60 dosar).
La data de 28.04.2015 petentul S.C. C. N&C .. Crăcăoani a formulat „răspuns la întâmpinare”, arătând că angajatul său B. D. C. a semnat la angajare „fișa Postului” privind atribuțiunile de serviciu pe care le-a încălcat în exercitare (fila 61 dosar).
Au fost citați la judecarea cauzei petentul S.C. C. N&C .. Crăcăoani și intimat Inspectoratul de Poliție al Județului N..
Plângerea contravențională ce face obiectul prezentei cauze civile, ținând seama de data întocmirii procesului verbal contestat (15.10.2014 - fila 5 dosar), cum și de data expedierii poștale a plângerii (24.20.2014 - fila 17 dosar), a fost formulată în termenul prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză prin prisma susținerilor părților și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține că în data de 15.10.2014 petentul S.C. C. N&C .. Crăcăoani a fost sancționat contravențional de către un agent din cadrul IPJ N. - Postul de Poliție Girov cu 10.000 lei amendă contravențională pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 1 lit. a și e din Legea nr. 12/1990. În fapt, s-a reținut petenta a dispus în data menționată comercializarea de produse de panificație fără a elibera bon fiscal și fără a deține autorizație pentru comercializarea unor astfel de produse eliberată de Primăria comunei Girov.
În temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are îndatorirea de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției, hotărând asupra sancțiunii.
Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat prin prisma susținerilor petentului, instanța, reține că potrivit prevederilor art. 16 - art. 17 din O.G. nr. 2/2001, doar lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea absolută procesului-verbal, nulitate ce se poate constata și din oficiu. Rezultă, conform prevederilor legale enunțate, că orice altă deficiență a procesului verbal, inclusiv indicarea greșită a actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, este sancționată cu nulitatea relativă, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă. Conform prev. art. 175 alin. 1 Cod procedură civilă, actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.
În speță, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal contestat și din dispoz. Legii nr. 12/1990, agentul constatator a indicat în procesul verbal contestat ca și temei al sancționării contravenționale a petentului prevederile art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990, ce sancționează efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii, în condițiile în care fapta petentei de a dispune comercializarea de produse de panificație fără a deține autorizație de comercializare a unor astfel de produse emisă de Primăria comunei Girov în care să fie menționat locul unde se pot comercializa ambulant astfel de produse este prevăzută ca și contravenție de art. 1 lit. b din Legea nr. 12/1990. În contextul în care faptele reținute în sarcina petentului sânt descrise corect în cuprinsul procesului verbal contestat, iar ambele contravenții (atât cea prevăzută de art. 1 lit. b din Legea nr. 12/1990 cât și cea prevăzută de art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990) sânt sancționate la fel (art. 2 alin. 1 din Legea nr. 12/1990), se poate concluziona că indicarea greșită a actului normativ prin care se stabilește și se sancționează una din contravențiile reținute în sarcina petentului nu au produs acestuia o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța constată următoarele;
- contravenientul beneficiază de prezumția de nevinovăție, pe care nu poate fi obligat să o răstoarne, sarcina probei revenind instituției al cărei angajat este agentul constatator, respectiv intimatului.
- procesul-verbal de constatare a contravenției beneficiază de o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate, făcând dovada deplină, până la proba contrarie, a celor reținute de agentul constatator și constatate personal de acesta.
- faptul că petenta a dispus în data menționată comercializarea de produse de panificație fără a elibera bon fiscal și fără a deține autorizație pentru comercializarea unor astfel de produse eliberată de Primăria comunei Girov, este confirmat prin probele administrate la propunerea intimatului în cursul judecării prezentei cauze. Astfel, conform „procesului verbal de depistare” din data de 15 octombrie 2014 întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului N. - Postul de Poliție Girov, declarației dată de B. D. C. la 15.10.2014, avizului de însoțire a mărfii nr. 4402/15.10.2014, chitanțelor și bonurilor fiscale depuse la dosar și declarației dată de R. M. la data de 16.10.2014, în data de 15 octombrie 2014 B. D. C. a livrat mai multor persoane domiciliate în ., produse de panificație ale petentei, transportate cu autoutilitara marca „CITROEN” înmatriculată sub nr._, în valoare totală de 89,20 lei, fără a deține autorizație de comercializare a unor astfel de produse emisă petentei de Primăria comunei Girov (în care să fie menționat locul unde se pot comercializa ambulant astfel de produse) și fără a elibera tuturor persoanelor ce au achiziționat pâine bon fiscal (încălcând deci condițiilor legale de comercializare a unor produse);
- potrivit prevederilor art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990 în referire la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 12/1990 - constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege;
- potrivit prevederilor art. 1 lit. b din Legea nr. 12/1990 în referire la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 12/1990 - constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii județene sau prefecturi;
- în legătură cu faptele reținute în sarcina petentului S.C. C. N&C .. Crăcăoani prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 15.10.2014 nu sânt incidente cauze de natură a înlătura caracterul contravențional al acestora, dintre cele prev. de art. 11 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Rezultă, potrivit celor expuse, ca fiind probat în afara oricărui dubiu că petent S.C. C. N&C .. Crăcăoani a săvârșit faptele reținute în sarcina sa prin procesul verbal contestat, că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale laturii obiective și subiective a contravenției prevăzute de art. contravențiilor prev. de art. 1 lit. a și b din Legea nr. 12/1990 cum și că acestuia i-au fost aplicate sancțiuni contravenționaleprincipale și complementare între limitele prevăzute de textele sancționatoare, judicios individualizate.
Având în vedere toate cele expuse instanța urmează a respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul S.C. C. N&C .. Crăcăoani în contradictoriu cu intimat Inspectoratul de Poliție al Județului N., privind procesul verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._ din data de 15.10.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petent S.C.C. N&C .. Crăcăoani-C.U.I. RO_, ;J_, cu sediul în ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului N. ,cu sediul în Piatra N., ., județul N., privind procesul verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._ din data de 15.10.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2015.
Președinte, Grefier,
A. E. M. A. C.
RED.TEHN.M.E.A/14.01.2016
Tehn.A.C/19.01.2016-EX.5
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2774/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2793/2015.... → |
---|