Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 944/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 944/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 944
Dosar nr._ - înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității -
Cod operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA-N.
JUDEȚUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 944
Ședința publică de la 17 martie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – L. M. - judecător
Grefier – F. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile promovată de petenta .>prin PRIMAR, în contradictoriu cu intimatul G. C., având ca obiect înlocuire amendă cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit reprezentantul petentei și intimatul.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza este la primul termen de judecată;
- petenta a depus la dosarul cauzei, prin serviciul arhivă, cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă (fila 28 dosar).
În considerarea dispozițiilor art. 131 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța își verifică din oficiu competența și se consideră competentă general, material și teritorial, în soluționarea cauzei, având în vedere dispozițiile art. 9 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
Instanța, în considerarea dispozițiilor art. 237 alin. 2 pct. 7, art. 255 alin. 1 și art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse deja la dosarul cauzei, solicitată implicit de petentă, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea prezentei pricini.
Instanța constată că intimatul nu a formulat întâmpinare, fiind decăzut din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, potrivit art. 208 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare, potrivit art. 223 alin. 3 coroborat cu art. 394 Cod de procedură civilă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.12.2014 sub nr._, petenta ., în contradictoriu cu intimatul G. C. a solicitat înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În motivarea în fapt a cererii, petenta a arătat că intimatul a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 27.11.2013 cu amendă în valoare de 1000 lei și nu a achitat amenda în termenul de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii. A adăugat că nu există posibilitatea executării silite, fiind necesară înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității. A menționat că, din evidențele sale, reiese că intimatul nu este înregistrat cu bunuri mobile sau imobile care pot face obiectul executării silite în vederea recuperării debitului.
În drept, au fost invocate prevederile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și O.G. nr. 17/2014.
În dovedirea cererii, petenta a depus la dosar următoarele înscrisuri: procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 27.11.2013, somație, titlu executoriu, H.C.L. nr. 24 din 29.04.2014, adrese și răspunsul primit de la I.T.M. N., C.J.P. N. și A.J.F.P. N..
Petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
Intimatul G. C., legal citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către petentă.
Examinând probele administrate în cauză și apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 27.11.2013, intimatul G. C. a fost sancționat cu amendă în valoare de 1000 lei pentru că la interpelarea de către organele de poliție, în data de 25.11.2013, a provocat scandal în satul Poiana, ., adresând expresii și cuvinte jignitoare la adresa organelor de poliție.
În drept, instanța apreciază că sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, așa cum au fost acestea modificate prin Ordonanța Guvernului nr. 17/2014, potrivit cărora „În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”
Art. 9 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevede, așadar, două condiții ce trebuie îndeplinite anterior sesizării instanței, și anume să fi trecut un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii și să nu existe posibilitatea executării silite. În cauză, instanța apreciază că aceste condiții sunt îndeplinite. Procesul-verbal menționat nu a fost contestat în instanță, iar potrivit art. 37 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 acesta constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, sancțiunea aplicată fiind deci definitivă. Din înscrisurile depuse la dosar de către petentă rezultă că intimatul nu figurează în evidențele fiscale ale Primăriei Negrești, executarea silită a amenzii fiind așadar imposibilă.
Pentru a stabili numărul de ore pe care contravenientul trebuie să le presteze ca activitate în folosul comunității, instanța a avut în vedere salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2015, reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 1091/2014 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care la art. 1 stabilește o valoare de 5,781 lei/oră.
În consecință, instanța va admite cererea formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimatul G. C. și va înlocui amenda în cuantum de 1000 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 27.11.2013, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 172 ore.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta .>, prin primar (Cod fiscal_), cu sediul în ., în contradictoriu cu intimatul G. C. (CNP_), cu domiciliul în ., județul N..
Înlocuiește amenda în cuantum de 1000 lei, aplicată intimatului prin procesul-verbal . nr._ întocmit la data de 27.11.2013, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 172 de ore.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.03.2015.
Președinte, Grefier,
L. M. F. B.
Red. & tehnored. L.M. & F.B. – 30.03.2015
4 ex.
← Succesiune. Sentința nr. 962/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT | Succesiune. Sentința nr. 966/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT → |
---|