Ordin de protecţie. Sentința nr. 423/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 423/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 29-07-2015 în dosarul nr. 423/C
Dosar nr._ - emitere ordin de protecție –
Cod operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
JUDEȚUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 423/C
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 28.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. V. V.
GREFIER- V. S.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - P. de pe lângă Judecătoria Piatra N., procuror S. S.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile, în domeniul minori și familie, privind pe reclamanta N. V. în contradictoriu cu pârâtul G. M. C., având ca obiect emitere ordin de protecție.
Dezbaterile cu privire la fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28.07.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a dispus amânarea pronunțării soluției pentru a da posibilitatea reclamantei să vizioneze înregistrarea pe suport CD a incidentului din data de 02.07.2015 și pentru a se comunica apărătorilor părților, declarația minorei G. M. A., în vedere formulării concluziilor scrise.
Instanța constată că, la data de 28.07.2015, s-a depus la dosar, prin serviciul fax, de către apărătorul reclamantei, avocat P. C., chitanța nr._, cu privire la plata onorariului (filele 78+79 dosar), iar la data de 29.07.2015, concluzii scrise (filele 80- 85 dosar).
După deliberare,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 08.07.2015, sub nr._, și precizată înainte de primul termen de judecată, reclamanta N. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G. M. C., emiterea unui ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, măsurile prevăzute de dispozițiile art. 23 alin.1 lit. a, d, e, f și g din Legea nr. 217/2003, respectiv: evacuarea temporară a pârâtului din locuința situată în Piatra N., ., ., ., jud. N.; obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de ea, de cei doi copii ai părților – minorele G. M. A., născută la data de 29.07.2001 și G. G. A., născută la data de 16.04.2009, precum și față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; interdicția pentru pârât de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice mod, cu victima; obligarea pârâtului de a preda poliției armele deținute. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele:
Pârâtul este fostul soț de care a divorțat în anul 2005, părțile având împreună doi copii - G. M. A., născută la data de 29.07.2001 și G. G. A., născută la data de 16.04.2009. Deși sunt divorțați, foștii soți locuiesc în aceeași locuință, dar în camere diferite, întrucât nu s-a realizat partajul de bunuri comune.
Incidentele care au determinat formularea cererii de emitere a unui ordin de protecție au avut loc la începutul lunii iulie 2015.Astfel, în seara de 01.07.2015, pe la ora 9, pârâtul a venit beat, după ce a consumat 4 litri de bere, iar când a intrat în casă a întrebat unde sunt fetele. Când reclamanta i-a spus că fac baie, pârâtul i-a replicat că vrea să se ducă în baie să le vadă. Reclamanta s-a repezit după el pentru a-l opri, trăgându-l de haină, dar nu a reușit să-l oprească, iar acesta, smucindu-se și trăgând de ușa de la baie, a deschis-o și s-a uitat la fete, acestea speriindu-se și țipând.
Reclamanta a subliniat că acest comportament indecent este caracteristic pârâtului care acționează de pe o poziție de forță și după bunul plac, acesta frecvent stând în lenjerie intimă și făcând gesturi cu conotații sexuale în fața copiilor, folosind toaleta fără să închidă ușa, obligând-o pe reclamantă și cele două fiice să se retragă în camera lor pentru a evita situațiile penibile la care sunt expuse. Atunci când reclamanta îndrăznește să îi ceară pârâtului să se abțină de la toate acestea, lucrurile degenerează și devine agresiv, înjurând-o, scuipând-o și lovind-o, astfel că, atât ea, cât și minorele, sunt nevoite să tolereze acest comportament pentru a evita agresiunile asupra lor.
Al doilea incident relatat de reclamantă este cel din data de 2.07.2015 când, în timp ce era plecată în oraș, copiii rămânând singuri, a fost sunată de o vecină care, foarte alarmată, i-a spus să vină acasă deoarece pârâtul a dat-o afară din casă pe fetița cea mare, care plângea pentru că tatăl i-a luat telefonul mobil și tableta și i-a șters înregistrările. Venind alarmată acasă a găsit-o pe A. afară, în stare de panică și plângând, iar când a întrebat-o ce s-a întâmplat, aceasta i-a confirmat ceea ce i-a spus vecina, adăugând că tatăl ei a scuipat-o în față, a amenințat-o și a bruscat-o țipând la ea. În seara respectivă, întrucât reclamanta urma să fie de serviciu, de frica pârâtului care se afla într-o stare avansată de ebrietate, fiind băut de câteva zile, a luat hotărârea de a duce copiii la sora sa – N. M., în localitatea Boroaia, județul Suceava, de unde le-a adus duminică.
Reclamanta a făcut referire și alte incidente violente, și anume: frecvent pârâtul vine acasă în stare de ebrietate, deși locuiește la concubina sa și provoacă scandaluri, adresând injurii ei și copiilor; au fost momente când pârâtul a venit și la 1-2 noaptea, în timp ce era la serviciu și a trezit copiii, iar a doua zi aceștia nu au putut merge la școală și la grădiniță din cauza oboselii; de fiecare dată când vine acasă pârâtul mănâncă din mâncarea copiilor; s-a întâmplat ca atunci când lucra în schimbul de noapte pârâtul să trimită fetița cea mare să îi cumpere țigări și băutură; deseori mașina sa nu a funcționat din cauza intervențiilor pârâtului care a făcut o dublură după cheia automobilului, ceea ce a determinat-o să se mute cu fetele la mama sa, fiindu-i frică să stea în casă cu o persoană care îi poate pune în pericol viața; până în anul 2014, când pârâtul s-a mutat la concubina sa, acesta a adus în casă diverse persoane care i-au distrus lucrurile personale și a refuzat să îi permită reclamantei să ia din casă hainele și cărțile de școală ale copiilor, fiind necesară intervenția poliției în acest sens; după revenirea acasă, pârâtul a început să facă tot felul de probleme, venind în lipsa reclamantei în apartament astfel că aceasta a decis să încuie ușa de la camera sa, însă pârâtul a distrus de trei ori yala sub pretextul că are dreptul de acces în toată casa; de câteva ori s-a întâmplat ca pârâtul să închidă ușa și să nu permită accesul reclamantei și copiilor astfel că a fost nevoită să apeleze și la serviciul 112; într-o zi fiind beat, pârâtul i-a pus pistolul la cap reclamantei, în prezența uneia dintre fetițe, pe care a întrebat-o „să o împușc/omor pe mama?”.
În concluzie, față de conduita fostului soț, reclamanta a apreciat că ea și minorii sunt într-o stare reală de pericol, motiv pentru care a solicitat luarea măsurilor de protecție ce fac obiectul prezentei cauze.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violenței în familie.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 27 ind. 3 din Legea nr. 217/2003, modificată prin Legea nr. 25/2012.
Pârâtul G. M. C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de emitere a ordinului de protecție ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
După divorțul părților relațiile au devenit tensionate, motiv pentru care a hotărât să partajeze bunurile comune, în acest sens fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N., dosarul nr._/279/2014, cu termen de judecată la data de 15.06.2015.
În interesul celor doi copii și pentru a nu fi afectați de situația părinților, pârâtul a luat decizia de a pleca de la domiciliul comun pentru a locui la mama sa, chiar dacă resursele sale financiare au fost folosite la plata cheltuielilor de întreținere a apartamentului și la achiziționarea în mare parte a bunurilor mobile.
Plecând de la domiciliu nu a avut posibilitatea de a-și procura întreaga vestimentație și alte bunuri de uz personal, ce îi folosesc în interes de serviciu, motiv pentru care, în general, a ales să meargă la locuință foarte rar tocmai pentru a-și proteja copiii de violențele domestice ale fostei soții.
Referitor la situația de fapt prezentată de reclamantă, pârâtul a arătat că nu este reală și a considerat că aceasta manifestă un comportament șicanator pentru a putea beneficia de posesia apartamentului în exclusivitate.
Astfel, în realitate, la data de 02.07.2015, ora 15,00, a fost la domiciliu pentru a-și lua o . bunuri personale, prilej cu care fosta soție a început să îi adreseze cuvinte jignitoare, aruncând spre el cu cheile de la mașină și spărgând un geam, moment în care fiica de 6 ani a început să plângă. Deși a încercat să păstreze o atmosferă liniștită, reclamanta a început să ridice tonul, motiv pentru care a apelat la organele de poliție prin serviciul 112 cu atât mai mult cu cât nu era singura dată când fosta soție manifesta un comportament violent asupra sa și în prezența copiilor. Cu această ocazie pârâtul a înregistrat-o cu telefonul mobil pe reclamantă pentru a proba că ea este cea care încearcă să creeze o imagine negativă asupra sa, pentru a-l discredita față de cei doi copii de care este foarte atașat.
Referitor la plângerile penale, formulate împotriva sa, acestea s-au dovedit a fi în parte respinse sau au fost clasate, pârâtul apreciind că scopul reclamantei de a-l împiedica să își exercite atributele dreptului de proprietate continuă și prin promovarea prezentei acțiuni.
În drept au fost invocate prevederile art. 205 Cod procedură civilă.
În susținerea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei fotocopii ale următoarelor acte: sentința civilă nr. 671/2005 a Judecătoriei Piatra N., certificatele de naștere ale minorelor G. M. A., născută la data de 29.07.2001 și G. G. A., născută la data de 16.04.2009, o plângere penală din data de 4.09.2014, împotriva pârâtului adresată Parchetului M. de pe lângă Tribunalul Iași.. De asemenea, a solicitat proba testimonială, propunând în calitate de martor pe numita N. M., administrarea probei cu interogatoriul pârâtului, efectuarea unei anchete psihosociale la domiciliul său și, audierea minorelor G. M. A. și G. G. A..
Pârâtul, în contraprobă, în cadrul probei cu înscrisuri, a depus la dosar, în copie, adresa nr._/27.07.2015 a inspectoratului de poliție al Județului N., decizia civilă nr. 425/AC/2014 a Tribunalului N., ordonanța Parchetului M. de pe lângă Tribunalul Iași, nr. 468/P/02.12.2014, de clasare după începerea urmăririi penale, ordonanța de clasare nr. 3830/P/17.04.2015, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N., declarații extrajudiciare olografe, în care figurează ca semnatari S. F., T. C., S. A. și F. C., o caracterizare profesională din partea unui reprezentant al angajatorului Inspectoratul de Jandarmi Județean N., întâmpinarea și cererea reconvențională, formulate în dosarul nr._/279/2014 al Judecătoriei Piatra N. ȘI o plângere împotriva reclamantei, adresată Poliției municipiului Piatra N. și datată 06.07.2015.Totodată a solicitat audierea martorului T. D..
Instanța a admis proba testimonială, audiind martorii propuși de părți, ale căror declarații au fost consemnate în procesele verbale atașate la dosar, a administrat proba cu interogatoriul pârâtului și a audiat minora G. M. A., în vârstă de peste 10 ani, în considerarea prevederilor art. 264 Cod civil. În ceea ce privește ancheta psihosocială la domiciliul părților, instanța a respins administrarea acestei probe având în vedere caracterul urgent al soluționării cauzei și data la care a fost solicitată această probă în raport cu data înregistrării acțiunii.
La termenul de judecată din data de 16.07.2015, instanța a luat act de opțiunea reclamantei de renunțare la solicitarea de obligare a pârâtului de a preda poliției armele deținute.
Analizând și coroborând susținerile părților și probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 617/2005 a Judecătoriei Piatra N. s-a dispus desfacerea definitivă și irevocabilă a căsătoriei părților, iar minora G. M. A., născută la data de 29.07.2001 a fost încredințată mamei. După divorțul părților, din relația acestora s-a născut la data de 16.04.2009 minora G. G. A..
Prin sentința civilă nr. 441/2014 a Judecătoriei Piatra N., definitivă prin decizia civilă nr. 425/AC/2014 a Tribunalului N., exercitarea de către ambii părinți a autorității părintești asupra celor două minore și stabilirea locuinței celor doi copii ca fiind locuința mamei.
După desfacerea căsătoriei, relațiile dintre părți s-au deteriorat considerabil, foștii soți continuând să locuiască în domiciliul comun în condițiile în care nu au fost partajate bunuri comune ale părților care au recurs la un partaj de folosință a locuinței, care a generat numeroase situații conflictuale, la care au fost expuse, direct sau indirect, cele două minore. Deși, în ultima perioadă, pârâtul s-a mutat, acesta a revenit, frecvent și fără a anunța în prealabil, la fostul domiciliu comun al părților, sub pretextul că aici se află bunurile sale personale, provocând scandal, în mod special pe fondul consumului de alcool, agresivitatea excesivă a pârâtului manifestându-se atât față de reclamantă, cât și față de copiii părților. În timp, starea de tensiune s-a acutizat, afectând calitatea vieții fiecăruia dintre părți, apărând frecvente conflicte caracterizate, în primul rând, prin violențe verbale și psihologice din partea pârâtului, reclamanta fiind nevoită să părăsească locuința și să se refugieze împreună cu cei doi copii la rudele sale, ori de câte ori conflictele generate de pârât au escaladat, devenind insuportabile datorită violențelor de natură psihologică, verbală și, uneori, fizică.
Ca urmare, reclamanta și cei doi copii minori au dezvoltat un sentiment de temere reală față de pârât, comportamentul constant violent al acestuia fiind de natură să declanșeze un astfel de sentiment, precum și convingerea că actele de agresiune, verbală, fizică și psihică, se pot oricând repeta, cu consecințe negative imprevizibile.
Pe de altă parte, relațiile tensionate dintre părinți și comportamentul agresiv al tatălui, manifestat direct sau indirect față de cei doi minori și în mod special față de minora G. M. A., au avut un impact emoțional negativ asupra acestora, împrejurare percepută direct de instanță, cu ocazia audierii minorei.
În plus, trauma suferită de copii ca urmare a atmosferei familiale, caracterizată, în primul rând, prin violență și comportament indecent din partea pârâtului, conduce la concluzia că perpetuarea neînțelegerilor și conflictelor s-ar putea repercuta negativ și iremediabil asupra dezvoltării ulterioare a minorilor și ar crea un dezechilibru afectiv major.
Ca urmare, având în vedere vârsta minorelor (6 și, respectiv 14 ani), faptul că acestea se află în plin proces de dezvoltare afectivă, emoțională și psihică, și de formare a personalității lor, instanța apreciază că primordială în această perioadă este satisfacerea nevoilor de ordin afectiv ale copiilor, care presupune asigurarea unui climat familial normal și liniștit, fără elemente care să creeze o temere continuă referitoare la siguranța lor fizică și psihică. Or, respectarea acestor exigențe nu se poate realiza decât prin eliminarea tuturor factorilor generatori de tensiune și disensiuni în familie.
În drept, potrivit art. 23 alin. 1 lit. d și f din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violenței în familie, cu modificările și completările ulterioare, „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții: a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;…d)obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; e) interdicția pentru agresor de a se deplasa in anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventează ori le vizitează periodic; f)interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;”.
Din analiza dispozițiilor legale, enunțate anterior rezultă că, pentru emiterea unui ordin de protecție este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, și anume: exercitarea unui act de violență din partea unui membru al familiei, actele de violență să pună în pericol viața, integritate fizică sau psihică ori libertatea victimei; măsurile solicitate să fie necesare în scopul înlăturării stării de pericol.
În ceea ce privește prima condiție la care s-a făcut anterior, art. 3 alin. (1) definește noțiunea de violență în familie ca reprezentând „orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate. De asemenea, constituie violență în familie „împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.” (art. 2).
În sensul dispozițiilor legale menționate, violența în familie se poate manifesta, printre altele, sub forma violenței verbale, care constă în adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare, violenței fizice manifestată prin vătămarea corporală ori a sănătății victimei, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, precum și alte acțiuni cu efect similar și/sau violenței psihologice, care se manifestă prinimpunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale,acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar.
Instanța apreciază că, în cadrul procedurii de emitere a unui ordin de protecție, este necesar să se stabilească dacă există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că au existat acte de violență, exercitate de către pârât, astfel cum sunt definite de lege, indiferent de natura acestora, fizică, verbală sau morală. În acest sens trebuie avut în vedere că ordinul de protecție, dat fiind natura sa restrictivă de drepturi, nu poate fi luat doar în baza unor indicii, ci în baza unor probe solide de existență a unor acte de violență fizică, psihologică sau de altă natură.
În speță, analizând situația de fapt în raport cu dispozițiile legale enunțate anterior, instanța constată că, în ceea ce privește urgența măsurilor de protecție solicitate, acestea se justifică prin necesitatea înlăturării consecințelor episoadelor de violență ale pârâtului, care nu au fost negate în totalitate de către acesta și care sunt confirmate de martorul N. M., a cărei declarație se coroborează că susținerile minorei G. M. A. și celelalte probe administrate în cauză.
Totodată, deși măsurile de protecție solicitate au caracter extrem, în cauza pendinte se impune luarea unor astfel de măsuri nu numai raportat la comportamentul agresiv și indecent al pârâtului, care este nejustificat și inadecvat unei relații interumane/părintești civilizate, ci și la imposibilitatea exercitării corespunzătoare de către reclamantă a dreptului locativ asupra locuinței în care locuiește împreună cu cele două fiice, acțiunile violente ale pârâtului producând o tulburare a pașnicii folosințe a bunului imobil, iar exercitarea posesiei locuinței, în calitate de proprietar, fiind abuzivă și intolerabilă. Un alt argument în sensul impunerii unor interdicții pârâtului este faptul că acesta nu are capacitatea de a-și controla reacțiile, mai ales atunci când este sub influența băuturilor alcoolice.
În acest context trebuie subliniat că, și în ipoteza în care susținerile pârâtului că actele de agresiune au fost o ripostă la comportamentul necorespunzător al reclamantei, care constituie un exemplu negativ pentru copii, ar fi reale, reacția agresorului a fost nejustificată și total disproporționată.
Astfel, instanța are în vedere probatoriul administrat în cauză și reține, în primul rând, declarațiile martorului N. M. care a relatat incidentul din data de 02.07.2015 și consecințele violențelor tatălui asupra copiilor, percepute în mod direct, confirmând și alte episoade de violență ale pârâtului și comportament inadecvat față de fiicele sale, pe care reclamanta le-a învederat în petitul acțiunii, de care a luat cunoștință, fie direct, fie în mod indirect, din cele relatate sora sa. Deși depoziția martorului susmenționat poate prezenta un grad mai mare de subiectivitate datorită relației de rudenie cu reclamanta, totuși mărturia acestuia se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv declarația minorei M. A. și plângerile penale, formulate de reclamantă împotriva fostului soț, care deși nu au avut drept consecință sancționarea pârâtului datorită unor impedimente de ordin procedural, dovedesc existența unor conflicte de o anumită gravitate între părți, reprezentând un început de dovadă scrisă.
În ceea ce privește declarația martorului T. D. și declarațiile extrajudiciare, depuse la dosar de către pârât, din care reiese comportamentul profesional și social al pârâtului, acestea nu sunt relevante din perspectiva relațiilor dintre părți în sensul că nu exclud violențele în familie având în vedere elementele ce caracterizează viața de familie și raporturile pe care ea le presupune, respectiv secretul care înconjoară și protejează viața privată de familie și de cuplu și acceptarea tradițională, pe de-o parte, a rolurilor inegale ale membrilor familiei, iar, pe de altă parte, a exercitării autorității în familie prin violență de orice fel.
Față de considerentele expuse, instanța apreciază că se impune luarea unor măsuri provizorii de protecție a reclamantei și, în mod special, celor doi copii, existând premizele perpetuării și chiar agravării stărilor conflictuale dintre părți, din inițiativa pârâtului, astfel că este necesară înlăturarea interacțiunii dintre părți, în vederea restabilirii echilibrului emoțional al reclamantei și celor doi copii.
În plus, în considerarea exigențelor impuse de principiul interesului superior al copilului, în decizia ce urmează a fi dispusă, instanța va ține seama și de starea afectivă și emoțională actuală a minorei M. A. și de faptul că fetița a dezvoltat un sentiment de înstrăinare față de tată, în preajma căruia nu se simte protejată, ci, dimpotrivă, foarte vulnerabilă, fiind marcată de comportamentul necenzurat din nici un punct de vedere al pârâtului, în acest moment al evoluției sale mama fiind cea față de care are un atașament securizant, aspecte ce reies din declarația minorului dată în fața judecătorului cauzei.
În consecință, se va dispune evacuarea pârâtului din locuința situată în Piatra N., ., ., ., i se va interzice pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta și minorele și va fi obligat să păstreze față de reclamantă, de copii și față de locuința acestora o distanță minimă de 100 m, pentru o perioadă de 6 luni.
Măsurile ce se vor dispune au un caracter provizoriu, în considerarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 217/2003, potrivit cărora „durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție se stabilește de judecător, fără a putea depăși 6 luni de la data emiterii ordinului”.
În ceea ce privește distanța minimă pe care pârâtul este obligat să o păstreze față de reclamantă și copii, instanța apreciază că 100 m sunt suficienți pentru a se evita contactul fizic dintre părți și a se atinge scopul vizat prin luarea măsurii de protecție, precum și pentru a nu se genera inconveniente majore în ceea ce privește desfășurarea normală a activităților zilnice, curente de către pârât și a se evita încălcarea involuntară a interdicției de către acesta, lucru posibil în cazul stabilirii unei distanțe mai mari.
În privința măsurilor privind obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate și interdicția pentru pârât de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate, pe care victima/victimele le frecventează ori le vizitează periodic, instanța consideră că aceste măsuri nu se impun întrucât, pe de o parte, reclamanta nu a indicat adresa exactă a tuturor acestor locuri, specificând doar în concluziile scrise solicitarea de păstrare a unei distanțe minime față de localitatea Boroaia, județul Suceava, și, pe de altă parte, nici nu există indicii din care să rezulte că pârâtul a încercat vreodată să intre în locurile unde s-a refugiat împreună cu cei doi copii.
Cu privire la cheltuielile de judecată, în temeiul articolului 453 noul Cod procedură civilă, pârâtul, ca parte căzută în pretenții, va fi obligat să achite reclamantei cu acest titlu suma de 1.500 lei, reprezentând onorariul apărătorului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta N. V., C.N.P._, cu domiciliul în Piatra N., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul G. M. C., C.N.P._, domiciliat în Piatra N., ., ., ., jud. N..
Dispune emiterea următorului ORDIN DE PROTECȚIE, privind pe reclamanta N. V. și minorele G. G. A., născută la data de 16.04.2009 și G. M. A., născută la data de 29.07.2001:
„Dispune evacuarea pârâtului din locuința situată în Piatra N., ., ., ., jud. N., pentru o perioadă de 6 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.
Obligă pârâtul să păstreze față de reclamantă, față de minorele G. G. A. și G. M. A. și față de locuința acestora, situată în Piatra N., ., ., ., jud. N., o distanță minimă de 100 m, pentru o perioadă de 6 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.
Interzice pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta și cu cele două minore, pentru o perioadă de 6 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri”.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă și executorie fără somație sau fără trecerea vreunui termen.
Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare, urmând ca cererea să fie depusă la Judecătoria Piatra N..
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.07.2015.
Președinte, Grefier,
Red. C.V.V./30.07.2015
Tehnored. C.V.V/ V.S./31.07.2015
Ex. 4
| ← Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 2315/2015. Judecătoria... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 460/2015. Judecătoria... → |
|---|
