Ordin de protecţie. Sentința nr. 421/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 421/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 24-07-2015 în dosarul nr. 421/C
Dosar nr._ - ordin de protecție –
Cod operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA-N.
JUDEȚUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 421/C
Ședința din camera de consiliu de la 24 iulie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – L. M. - judecător
Grefier – F. B.
Ministerul Public reprezentat de procuror S. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta P. G. în contradictoriu cu pârâtul P. I., având ca obiect emitere ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, au răspuns reclamanta, asistată de av. A. S., în substituire pentru av. A. F., și av. T. I., în substituire pentru av. T. V., pentru pârât, lipsă fiind pârâtul.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza este la primul termen de judecată;
- Baroul N. a transmis prin fax delegație pentru asistența judiciară obligatorie nr._, pentru av. N. Edward;
- pârâtul a depus la dosarul cauzei, prin fax, întâmpinare prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată (filele 31-33 dosar).
Av. T. I. depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare a pârâtului de către av. T. V., avocatul ales al pârâtului, precum și delegație de substituire pentru acesta (filele 34-35 dosar).
În considerarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 94 Cod procedură civilă, instanța își verifică din oficiu competența și se consideră competentă general, material și teritorial, în soluționarea cauzei, având în vedere dispozițiile art.25 alin. 1 din Legea nr.217/2003, republicată în 2014, atât av. A. S., pentru reclamantă, cât și av. T. I., pentru pârât, fiind de acord.
Instanța procedează la identificarea reclamantei P. G., născută în localitatea R., județul N., legitimată cu C.I. . nr._, CNP_, cu domiciliul legal în . care, la întrebarea instanței, susține că, în prezent, locuiește la mama dumneaei, din ziua de joi a săptămânii anterioare. În această perioadă de o săptămână, pârâtul a luat legătura cu dumneaei, deoarece a dorit să-și vadă copiii. Arată că a venit de două ori vinerea trecută, dimineața și seara, respectiv a doua zi după ce a plecat cu copiii.
Întrebată fiind, susține că a plecat împreună cu copiii datorită certurilor care au devenit din ce în ce mai dese. A plecat abia acum, deoarece până la acest moment nu a avut această posibilitate.
Arată că, în ziua de luni a săptămânii anterioare, între dumneaei și pârât a avut loc o ceartă, acesta din urmă lovind-o, dar mult mai ușor decât în alte situații. Deoarece a ajuns la o limită a suportabilității, în ziua de joi, când a avut posibilitatea, a plecat împreună cu copiii și s-a mutat la mama dumneaei. A doua zi, vineri, pârâtul a venit la domiciliul mamei sale, a intrat în casă, moment în care dumneaei a apelat la organele de poliție. De la acel moment, pârâtul a încercat să o contacteze doar telefonic, de 2 (două) ori, deoarece după aceea și-a schimbat numărul de telefon. Susține că de mai mulți ani, pârâtul a amenințat-o că dacă va pleca din domiciliul comun, o va prinde și o va omorî.
La întrebarea instanței, având în vedere susținerile pârâtului din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, reclamanta confirmă susținerile acestuia, potrivit cărora au fost cu copilul la un spital din București, la operație, luni 13 iulie 2015, atunci întâmplându-se și ultimul episod de violență la care a făcut referire.
Reclamanta arată că se simte amenințată, fiind agresată verbal și fizic în mod frecvent și este supusă la perversiuni sexuale. De asemenea, arată că pârâtul exercită agresiuni verbale și față de copii.
Întrebată fiind, reclamanta arată că pârâtul nu are cunoștință de faptul că a promovat acțiunea de divorț.
Av. A. S., pentru reclamantă, învederează instanței că pârâtul manifestă un comportament inadecvat față de soția sa, iar prin martorii propuși spre audiere, respectiv N. V. și S. G., se dorește a arăta modul cum pârâtul își tratează soția, că între soți au existat și conflicte mai vechi, care este comportamentul părților în relațiile publice, violența fizică, dar și psihică la care este supusă reclamanta datorită comportamentului inadecvat al pârâtului, precum și care este utilitatea păstrării de către pârât a unei distanțe atât față de reclamantă, cât și față de copii. Susține că, în prezent, pârâtul s-a mai potolit datorită intervenției organelor de poliție care i-au explicat care pot fi consecințele gesturilor sale dar, pentru ca acesta să ajungă la concluzia că trebuie să o respecte pe reclamantă, are nevoie de o perioadă în care să nu o mai vadă pe reclamantă, să nu mai dețină controlul asupra ei. Așa cum a arătat și reclamanta, pârâtul încearcă să o sune, dar reclamanta nu-i răspunde și și-a schimbat și numărul de telefon. Sub pretextul că dorește să-și vadă copiii, pârâtul va veni să o viziteze dacă nu există o perioadă tampon. Apreciază că nu este necesar să se întâmple un nou episod ca cel din 13 iulie, cu consecințe grave sau foarte grave.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții de invocat, instanța dă cuvântul părților asupra probatoriului:
Av. A. S., pentru reclamantă, solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale, respectiv audierea martorilor indicați în acțiunea de divorț, N. V. și S. G., pentru a dovedi comportamentul inadecvat al pârâtului față de reclamantă, de-a lungul timpului.
Av. T. I., pentru pârât, apreciază că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile pentru emiterea unui ordin de protecție și solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, urmând a fi depuse la dosarul cauzei caracterizări ale pârâtului de la locul de muncă și a probei testimoniale, respectiv audierea martorilor P. Z. și G. N., ambii cu domiciliul în ., pentru a dovedi că nu există o stare de pericol la care să fie expusă reclamanta, precum și că nu au existat nici un fel de violențe asupra reclamantei, că nu există tensiune fizică și/sau verbală.
Av. A. S., pentru reclamantă, solicită instanței a emite o adresă către Postul de Poliție Zănești pentru a verifica comportamentul pârâtului, având în vedere că acesta și-a agresat soția în fața copiilor, una dintre fetițe fiind timorată.
Referitor la probele solicitate de către părți, reprezentantul Ministerului Public, d-ul procuror S. S., este de acord cu încuviințarea acestora, cu mențiunea de a se limita numărul martorilor la unu pentru fiecare parte.
Instanța pune în vedere av. A. S., pentru reclamantă, să motiveze starea de pericol care ar impune emiterea ordinului de protecție.
Av. A. S., pentru reclamantă, învederează instanței că, de-a lungul timpului, au existat numeroase episoade de violență fizică și verbală, urmate de episoade de perversiuni sexuale. Potrivit studiilor psihologilor, în urma unui episod de violență fizică, agresorii au convingerea că victima le aparține și este clar că pârâtul a depășit orice limită, neavând nicio justificare, fiind vorba de o tulburare de comportament. Există un pericol concret la care reclamanta este expusă, pârâtul având un comportament agresiv. Este suficientă și o violență psihologică, având în vedere că reclamanta a fost amenințată de pârât. Precizează că și pentru reținerea infracțiunii de amenințare este suficientă temerea victimei. Ori, date fiind toate episoadele de violență ce au avut loc de-a lungul timpului, care au făcut ca reclamantei să-i scadă stima de sine și încrederea, o face pe aceasta să trăiască un sentiment de teamă că pârâtul va fi din nou violent cu ea.
La solicitarea instanței de a-și exprima punctul de vedere cu privire la eventuala stare de pericol, reprezentantul Ministerului Public învederează că, față de susținerile reclamantei, în sensul că locuiește la mama sa, că ultimul incident cu pârâtul a fost mult mai ușor decât altele anterioare, că și-a schimbat numărul de telefon, nu ar fi îndeplinite condițiile stării de pericol, dar din depozițiile martorilor ar putea rezulta această stare de pericol.
În considerarea dispozițiilor art. 237 alin. 2 pct. 7, art. 255 alin. 1 și art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse deja la dosarul cauzei, solicitată de reclamantă, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea prezentei pricini.
Instanța respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei proba testimonială, solicitată atât de către reclamantă, cât și de către pârât, având în vedere înscrisurile aflate la dosar.
Instanța respinge ca neutilă proba cu înscrisuri solicitată de către pârât, respectiv depunerea la dosarul cauzei a unor caracterizări de la locul de muncă.
Instanța respinge solicitarea reclamantei, prin av. A. S., de a emite o adresă către Postul de Poliție Zănești pentru a solicita relații cu privire la comportamentul pârâtului, având în vedere înscrisurile aflate la dosar.
Instanța respinge cererea pârâtului de acordare a unui nou termen de judecată, motivat de faptul că acesta și-a făcut apărări prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, fiind asistat și de avocat ales la acest termen, procedura fiind urgentă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul în dezbateri asupra fondului:
Av. A. S., pentru reclamantă, solicită admiterea prezentei cererii de chemare în judecată și emiterea unui ordin de protecție față de pârât, atât în ceea ce o privește pe reclamantă, cât și pe copii, pârâtul urmând să fie obligat la păstrarea unei distanțe de 500 metri față de aceștia, de locul unde domiciliază, respectiv în ., la familia Cașica M., județul N., cât și față de locul de muncă al reclamantei, respectiv . și Analize Medicale” SRL din orașul R., ., județul N.. Având în vedere vârsta fragedă a minorilor, solicită încredințarea acestora, spre creștere și educare, reclamantei. raportat la prevederile Legii nr. 217/2003, solicită ca ordinul de protecție să fie emis pe o perioadă de 6 (șase) luni. Episoadele de violență care au existat între părți de-a lungul timpului sunt dovedite cu certificatele medico-legale depuse la dosarul cauzei, și chiar dacă violențele fizice nu au fost foarte grave, au fost însoțite și de o violență psihică. Dacă există episoade de violență fizică, nu mai pot exista relații armonioase de familie. Reclamanta s-a mutat cu copiii din domiciliul comun, deoarece au existat motive reale, pentru care a înțeles să facă acest pas. Se teme atât pentru viața sa, cât și a copiilor săi, iar dacă mai rămânea era supusă, în continuare violențelor fizice, psihice și chiar perversiunilor sexuale. Deși s-a mutat, nici așa nu se simte în siguranță, deoarece pârâtul nu are un comportament normal și firesc, iar emiterea unui ordin de protecție se speră a avea un rol inhibitor asupra pârâtului, care ar vedea că există și alte măsuri care pot fi luate împotriva sa, nu doar cele care pot fi luate de un polițist. Ordinul de protecție este necesar, chiar și pentru o perioadă scurtă și ar fi benefic pentru ambii soți, în sensul că reclamanta s-ar simți mai în siguranță, iar pârâtul s-ar obișnui și poate își va schimba comportamentul. De asemenea, nu este de neglijat nici violența psihică la care este supusă reclamanta, care poate avea consecințe grave. Și violența sexuală este denigrantă și lasă urme și mai adânci în psihicul reclamantei decât violența fizică. În concluzie, solicită admiterea acțiunii și emiterea ordinului de protecție.
Av. T. I., pentru pârât, solicită respingerea acțiunii, nefiind îndeplinite cerințele legale pentru emiterea unui ordin de protecție, neexistând starea de pericol, părțile fiind separate în fapt, fiind intentată și acțiune de divorț. Nu solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror S. S., solicită respingerea acțiunii, deoarece nu rezultă indicii cu privire la starea de pericol. Pârâtul nu a mai luat legătura cu reclamanta, nici măcar telefonic, deoarece aceasta și-a schimbat numărul și, potrivit propriei declarații, au existat violențe exercitate asupra sa, dar ușoare.
În considerarea dispozițiilor art. 394 Cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise, după care,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de emitere a ordinului de protecție, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 20.07.2015, sub nr._, reclamanta P. G. în contradictoriu cu pârâtul P. I. a solicitat instanței emiterea unui ordin de protecție prin care să fie obligat pârâtul să păstreze o distanță de 500 m față de ea, față de copiii săi, față de reședința sa și locul de muncă, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu ea și încredințarea copiilor minori P. Riana-M., născută la data de 25.02.2009, și P. I.-T., născut la data de 13.02.2008, și stabilirea reședinței lor la locuința mamei sale, Casica M..
Reclamanta a motivat cererea sa, arătând că este agresată verbal și fizic în mod frecvent și este supusă la perversiuni sexuale. De asemenea, a susținut că pârâtul exercită agresiuni verbale față de copii.
A depus și copia acțiunii de divorț înregistrate la instanță la data de 14.07.2015 în care a susținut că micile discuții contradictorii cu pârâtul au escaladat iar pârâtul a început să-i adreseze injurii și expresii profund jignitoare cu ocazia certurilor. A susținut că pârâtul a început să consume băuturi alcoolice din ce în ce mai des și în cantități mai mari, a ajuns să-i reproșeze că îl înșeală. A precizat că, la început, i-a fost teamă să reacționeze și să ia atitudine în fața comportamentului său, a încercat să discute cu el, dar zecile de promisiuni pe care i le-a făcut că se va schimba nu s-au concretizat. Agresiunile, injuriile și comportamentul nedemn le-a etalat și în fața copiilor. A menționat că, în anul 2010, pârâtul a lovit-o, i-a dat cu palmele, cu pumnii, iar când a căzut jos cu picioarele, în fața copiilor, după ce a consumat băuturi alcoolice. Copiii au sărit pe ea, dar pârâtul i-a dat la o parte și a continuat să o lovească. Același lucru s-a întâmplat și în anul 2013 și în anul 2014, reclamanta precizând că are 3 certificate medico-legale care atestă violența fizică a pârâtului. Reclamanta a mai arătat că pârâtul nu îi dă voie să meargă la părinții săi, nu îi permite să aibă prieteni. A adăugat că pârâtul o agresează fizic aproape zilnic, iar înainte de a începe cearta încuie ușa și îi ia telefonul pentru a nu putea suna la poliție, la familie sau la salvare, apoi o lovește, iar ea cade, ridicându-se cu greu, fără ca pârâtul să o ajute. A susținut că nu mai poate trăi în acest haos, este timorată psihic, nu mai are încredere în ea, având nevoie de mult curaj și pentru a introduce acțiunea.
În ceea ce privește relația pârâtului cu copiii săi, reclamanta a susținut că acesta a avut un comportament necorespunzător, a fost neglijent, nu și-a făcut niciodată timp să-i scoată la joacă. A arătat că se impune exercitarea exclusivă a autorității părintești deoarece pârâtul nu are răbdarea, afecțiunea, înțelegerea necesară pentru creșterea copiilor.
Au fost anexate, în copie, certificatele de naștere ale minorilor, certificatul de căsătorie, certificatul medico-legal nr. A2/1177/15.11.2013, certificatul medico-legal nr. 1246/31.10.2011, certificatul medico-legal nr. A2/1055/14.10.2013, adeverința de salariat nr. 147/24.06.2015.
Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 217/2003, republicată.
La data de 23.07.2015, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii pentru emiterea ordinului de protecție.
A susținut că o cunoaște pe reclamantă de la vârsta de 15 ani și s-a căsătorit cu ea în anul 2002. În perioada 1999-2002, pârâtul a arătat că a lucrat în Italia, iar după căsătorie a plecat din nou în Italia, în anul 2003, la muncă, iar la scurt timp a venit și soția sa. În anul 2005 au revenit din Italia și au locuit împreună în casa proprietatea sa, învecinată gard în gard cu casa părinților săi. Minorii s-au născut în perioada 2008-2009, timp în care el lucra la Hidroelectrica S.A., iar reclamanta era casnică, ocupându-se de creșterea copiilor. Din anul 2012, reclamanta s-a angajat ca asistent medical la S.C. Laborator de Investigații și Analize Medicale S.R.L. R.. La scurt timp după angajarea la noul loc de muncă, reclamanta a început să manifeste un dezinteres tot mai mare față de familie, devenind mult mai rece față de el, a început să consume zilnic băuturi alcoolice din gospodărie (600-700 l vin și circa 100 l țuică), devenind violentă în limbaj și uneori agresivă, provocându-l mereu la discuții contradictorii, la ceartă, în speranța de a deveni violent. Pârâtul a susținut că nu a fost violent, iar certificatele medico-legale depuse la dosar sunt obținute prin bunăvoința unchiului său, N. V., pe care l-a propus și martor, și care lucrează la LMN Piatra N.. Pârâtul a susținut că nu a lovit-o niciodată pe reclamantă, existând între ei doar certuri și violențe din partea reclamantei. A adăugat că a aflat de curând că reclamanta întreține relații conjugale cu un alt bărbat, acesta fiind în realitate motivul pentru care dorește cu orice preț să divorțeze. A mai menționat că, în urmă cu doi ani, după ce a consumat băuturi alcoolice în exces, a provocat scandal, a luat bunuri din casă și a plecat, fiind readusă seara de sora sa, care era atunci în țară. A susținut că toți vecinii cunosc faptul că reclamanta este consumatoare de alcool și provoacă mereu scandaluri în casă și caută pe orice cale să divorțeze.
De asemenea, pârâtul a susținut că, în ziua de 12.07.2015, a plecat cu băiețelul T. la București, la clinica G. A., unde a fost operat de hernie a doua zi, luni 13.07.2015 a fost și i-a adus de la București și părea că totul este în regulă între ei. A doua zi, deși avea zi liberă pentru îngrijirea copilului, a motivat că trebuie să ajungă neapărat la serviciu, lăsând copiii în grija mamei lui, și a venit la Judecătoria Piatra N. pentru a depune acțiunea de divorț și cererea pentru emiterea ordinului de protecție.
Pârâtul a anexat, în copie, adeverința emisă de Hidroelectrica Bistrița nr._/22.07.2015.
Instanța a administrat, la solicitarea reclamantei, proba cu înscrisurile depuse la dosar, menționate anterior.
Instanța a respins ca neutilă proba testimonială solicitată de ambele părți, având în vedere teza probatorie propusă care se referea la relațiile dintre părți de-a lungul timpului.
Examinând probele administrate în cauză și apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta P. G. este căsătorită cu pârâtul P. I., așa cum rezultă din certificatul de căsătorie depus la dosar, căsătoria fiind încheiată la data de 07.09.2002.
Din căsătoria părților au rezultat minorii P. Riana-M., născută la data de 25.02.2009, și P. I.-T., născut la data de 13.02.2008, conform certificatelor de naștere atașate la dosar.
Din certificatele medico-legale depuse de reclamantă la dosar rezultă că aceasta s-a prezentat la serviciul de medicină legală, constatând-se că prezenta leziuni traumatice ce necesitau pentru vindecare de la 5-6 zile de îngrijiri medicale la 7-8 zile.
Instanța nu poate primi ca acceptabilă susținerea pârâtului în sensul că aceste certificate medico-legale au fost obținute de reclamantă cu ajutorul unchiului său care lucrează în cadrul serviciului de medicină legală întrucât ele sunt emise de medici diferiți și nu de unchiul indicat de pârât. Prin urmare, forța lor probantă este deplină în cauză în sensul în care se coroborează cu susținerile reclamantei referitoare la comportamentul violent obișnuit al pârâtului.
În drept, potrivit art. 23 alin. 1 lit. d din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată, „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții: … d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia … ; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima; … h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora”.
În cauză, părțile sunt soți, fiind evidentă aplicabilitatea în cauză a Legii privind combaterea violenței în familie, reclamanta având calitatea de victimă, iar pârâtul pe aceea de agresor, date fiind violențele exercitate de-a lungul timpului de către pârât, dovedite cu certificatele medico-legale depuse la dosar. Este un caz clar de violență în familie, concept definit de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, ca „orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.”
Din ansamblul dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 217/2003, interpretate în mod sistematic, rezultă că pentru emiterea unui ordin de protecție trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: 1. urgența luării măsurii; 2. caracterul vremelnic al măsurii luate; 3. să existe un act de violență; 4. actul de violență să pună în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea persoanei; 5. actul de violență să provină din partea unui membru al familiei.
Instanța reține că de esența acestei proceduri de emitere a unui ordin de protecție este existența urgenței, fiind necesară intervenția imediată a instanței și a organelor de poliție pentru a înlătura starea de pericol în care se găsește victima unor acte de violență.
În prezenta cauză, temerea reclamantei față de posibilitatea exercitării din nou a unor violențe fizice de către pârât este bazată pe obișnuința pârâtului de a adopta un comportament agresiv față de ea, dovedită cu certificatele medico-legale depuse la dosar.
Ori, această temere este suficientă pentru a reține că reclamanta se află sub imperiul unei stări emoționale puternice, iar acest aspect coroborat cu împrejurarea că reclamanta a promovat și o acțiune de divorț, ceea ce poate constitui premisa unei manifestări violente din partea pârâtului, este de ajuns pentru a crea convingerea instanței că este îndeplinită în cauză condiția urgenței luării unei măsuri care să asigure protecția victimei pentru perioada imediat următoare, când se vor desfășura procedurile prealabile în dosarul de divorț și care ar putea reaprinde spiritele.
În acest sens, instanța reține și că, potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 217/2003, „Protecția și promovarea drepturilor victimelor violenței în familie se realizează în conformitate cu următoarele principii: …c) principiul prevenirii săvârșirii actelor de violență în familie”. Ori, cea mai bună prevenție în acest caz este limitarea contactelor dintre victimă și agresor pe o durată de timp care să ducă la atenuarea resentimentelor și să creeze premisele unei comunicări civilizate, mai ales în interesul copiilor.
Sunt îndeplinite în cauză și celelalte condiții legale, măsurile urmând a fi luate de instanță pentru o perioadă de timp strict determinată, existența actelor de violență fiind dovedite, așa cum s-a arătat anterior, iar severitatea acestor violențe rezultând din numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, 7-8 zile într-unul din cazuri, fiind evidentă punerea în pericol a integrității fizice a reclamantei, cu consecințe psihice pe termen lung, respectiv o stare de teamă ca asemenea acte să nu se repete.
În ceea ce privește distanța minimă pe care pârâtul va fi obligat să o păstreze față de reclamantă, instanța apreciază că 30 m sunt suficienți pentru a se evita contactul fizic dintre părți și a se atinge scopul vizat prin luarea măsurii de protecție.
Referitor la solicitarea reclamantei de încredințare, spre creștere și educare, a minorilor rezultați din căsătorie și de stabilire a reședinței minorilor la reclamantă, se constată că această măsură este una prevăzută de dispozițiile legale incidente, respectiv art. 23 alin.1 lit. h din Legea nr. 217/2003. În condițiile în care încredințarea minorului este solicitată de reclamantă ca măsură, obligație sau interdicție, astfel cum este menționată pentru sancționarea unui comportament abuziv și culpabil, se constată că nu trebuie să aibă în vedere toate condițiile care sunt apreciate de instanță la determinarea temeiniciei unei cereri de stabilire exercitare autoritate părintească sau stabilire locuință minor. Aceasta deoarece încredințarea în accepțiunea dată de Legea nr.217/2003 este diferită de cea de drept comun, în care sunt verificate condițiile de admisibilitate sub aspectul posibilităților de creștere și educare, ale atașamentului minorului față de unul sau altul dintre părinți. Or, în speță, ceea ce se analizează este dacă a fost sau nu exercitată violența asupra unui membru al familiei sau chiar direct asupra minorului care se solicită să fie încredințat și dacă, ca efect a acestei violențe, se impune încredințarea minorului ca măsură de protecție.
Prin instituirea posibilității încredințării minorului pe calea ordinului de protecție, legiuitorul a urmărit crearea unui sistem de apărare a victimei unei violențe/agresiuni, care să fie efectivă și nu condiționată de alte elemente exterioare. Mai mult, această măsură trebuie să reprezinte, prin ea însăși, o sancționare a violențelor exercitate asupra unui membru al familiei care să se repercuteze și asupra copiilor rezultați din căsătoria părților, în care unul dinte soți are calitatea de victimă.
Așadar, faptul că pârâtul a avut un comportament față de reclamantă prin care i s-a cauzat acesteia violențe fizice, dar și psihologice, sancțiunea aplicabilă acestuia este nu doar păstrarea unei distanțe față de victima agresiunii, ci și încredințarea către reclamantă a minorilor rezultați din căsătorie.
Evident, la aprecierea temeiniciei unei astfel de cereri este necesară păstrarea aplicabilității principiului interesului superior al minorului. Potrivit art. 21 din Legea nr. 272/2004, în cazul în care părinții nu se înțeleg cu privire la locuința copilului, instanța de tutelă va stabili locuința acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil, iar la evaluarea interesului copilului, instanța poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. 6 din același act normativ, și aspecte precum: … d) istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane; …”. Așadar, atitudinea de violență fizică a pârâtului, chiar dacă nu exercitată în mod direct asupra copiilor, ci asupra mamei lor, se constituie totuși într-o formă de violență psihologică la adresa minorilor, fiind în interesul superior al copiilor să stea împreună cu mama lor până se ajunge la posibilitatea unei comunicări necesare și firești între părinți.
Așadar, instanța a apreciat ca fiind întemeiată și cererea reclamantei referitoare la încredințarea către aceasta, spre creștere și educare, a minorilor P. Riana-M., născută la data de 25.02.2009, și P. I.-T., născut la data de 13.02.2008, motiv pentru care o va admite și va stabili reședința minorilor la reclamantă, în ., nr. 1278, jud. N., la locuința mamei reclamantei, pentru o perioadă de 3 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.
Totuși, solicitarea de luare a măsurii obligării pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate și față de cei doi minori rezultați din căsătoria părților, precum și față de reședința reclamantei și implicit a minorilor, nu se justifică, astfel că sub acest aspect cererea reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată. Împrejurarea că unele episoade de violență între părți s-au desfășurat în prezența minorilor, așa cum a susținut reclamanta, nu poate determina limitarea exercițiului dreptului la viață privată al pârâtului, în ceea ce privește relația sa cu copiii. O astfel de limitare s-ar fi putut justifica doar prin raportare la un comportament agresiv fizic sau psihic pe care s-ar fi dovedit că îl adoptă față de propriii copii, de natură a genera un pericol pentru aceștia, astfel încât să se justifice ingerința autorității publice în exercitarea acestui drept, ca fiind o măsură necesară pentru protecția drepturilor și intereselor minorilor. În speță însă, nu se mai pune problema existenței violențelor exercitate de pârât asupra reclamantei, în contextul în care conviețuirea părților nu mai subzistă, iar reclamanta va fi sub incidența ordinului de protecție emis.
Prin urmare, instanța va dispune ca pentru o perioadă de 3 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri, întâlnirile dintre pârât și minori să aibă loc în prezența unui membru al familiei reclamantei, cu excepția acesteia, având în vedere că minorii vor locui cu reclamanta și cu mama acesteia, bunica lor maternă.
Cu privire la cererea de a se interzice pârâtului orice contact, telefonic sau prin corespondență, cu reclamanta, instanța constată că din probele dosarului nu rezultă că pârâtul ar fi abuzat în vreun fel sub acest aspect în relația cu reclamanta, astfel că și această cerere va fi respinsă ca neîntemeiată. Mai mult decât atât, dat fiind că pârâtului i s-a permis să păstreze legătura cu minorii, părțile trebuie să aibă posibilitatea de a ține legătura telefonic pentru a se încunoștința reciproc cu privire la aspecte ce țin de buna supraveghere a minorilor.
Deși reclamanta a solicitat ca pârâtul să păstreze o distanță minimă și față de locul său de muncă, aceasta nu a invocat niciun incident care să se fi petrecut la locul său de muncă pentru a se impune luarea unei astfel de măsuri. Din susținerile reclamantei, pârâtul a fost la mama reclamantei numai în ziua următoare plecării ei din domiciliul comun, cu motivația de a lua copiii. Așadar, instanța apreciază că nu există nici o stare de pericol la care este expusă reclamanta la locul său de muncă, urmând a fi deci respinsă ca nefondată această solicitare.
În consecință, instanța va admite numai în parte cererea reclamantei de emitere a ordinului de protecție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta P. G. (CNP_), cu domiciliul procedural ales în . nr. 1278 – la familia Casica M., județul N. în contradictoriu cu pârâtul P. I. (CNP_), cu domiciliul în ., ., județul N..
Dispune emiterea următorului ORDIN DE PROTECȚIE:
„Obligă pe pârâtul P. I. să păstreze față de reclamanta P. G., o distanță minimă de 30 m, pentru o perioadă de 3 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.
Încredințează către reclamantă, spre creștere și educare, pe minorii P. Riana-M., născută la data de 25.02.2009, și P. I.-T., născut la data de 13.02.2008, și stabilește reședința minorilor la reclamantă, în ., nr. 1278, jud. N., pentru o perioadă de 3 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.”
Respinge ca nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de minori, respectiv față de domiciliul reclamantei menționat mai sus, însă urmează ca, pentru o perioadă de 3 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri, întâlnirile dintre pârât și minori să aibă loc în prezența unui membru al familiei reclamantei (cu excepția acesteia).
Respinge ca nefondate capetele de cerere având ca obiect păstrarea unei distanțe de 500 m față de locul de muncă al reclamantei și interzicerea oricărui contact telefonic sau prin corespondență din partea pârâtului cu reclamanta.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.07.2015.
Președinte, Grefier,
L. M. F. B.
Red. & tehnored. L.M. & F.B. – 24.07.2015
5 ex.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2455/2015.... → |
|---|
