Plângere contravenţională. Sentința nr. 345/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 345/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 345

Dosar nr._ plângere contravențională

Operator 2720

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 345

Ședința publică din 04.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. T.

GREFIER: I. C.

Pe rol se află judecarea plângerii formulată de petentul M. G. D. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 02.07.2014 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

În cadrul referatului cauzei, grefierul de ședință învederează instanței următoarele:

- procedura de citare legal îndeplinită.

- cauza este la primul termen de judecată; după desfășurarea procedurii prealabile.

Din oficiu, instanța invocă excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Piatra N. și reține cauza pentru soluționare.

S-au declarat dezbaterile închise, după care,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 17.07.2014, petentul M. G. D. a solicitat, în termen legal, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului N., anularea procesului verbal de contravenție . nr._/02.07.2014.

În motivarea plângerii, petentul a invocat, în esență, că nu a săvârșit fapta contravențională reținută in sarcina sa.

Acțiunea a fost legal timbrată.

Intimatul a depus întâmpinare (fila 13) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca nefondate.

La termenul de judecată din 04.02.2015, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Piatra N..

Instanța, analizând cu precădere excepția necompetenței teritoriale invocată de intimat, în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.07.2014, petentul M. G. D. a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea unei contravenții în localitatea B. M. din jud. N..

În drept, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. A.. (2) al aceluiași text legal menționează că, în acest sens, controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1).

Potrivit art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință, care are caracter interlocutoriu, temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

De asemenea, art. 132 alin. (1) din codul de procedură civilă stabilește că, atunci când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.

A.. (3) al articolului de lege menționat prevede că, dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.

Art. 129 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă stabilește că necompetența este ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, iar în conformitate cu art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Din procesul verbal de contravenție analizat, reiese că fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional a fost săvârșită și constatată în localitatea B. M., localitate care, în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, este situată în circumscripția teritorială a Judecătoriei R., județul N..

Având în vedere aceste aspecte, instanța apreciază că se impune admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Piatra N., invocată din oficiu, și declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei R..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei Piatra N..

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângerea contravențională formulată de petentul M. G. D., CNP_, domiciliat în Piatra N., ., jud. N., în contradictoriu cu intimatul IPJ N., cu sediul în Piatra N., ., jud. N. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/02.07.2014, în favoarea Judecătoriei R..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2015.

Președinte, Grefier,

E. T. I. C.

. .

Red. E.T./10.02.2015

Tehn.E.T./I.C./11.02.2015

Ex.3

Dosar nr._

Data: 10.02.2015

Către

JUDECĂTORIA R.

În conformitate cu dispozițiile Sentinței civile nr. 345 pronunțate la data de 04.02.2015 în acest dosar de către instanța noastră, potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei plângeri formulată de petentul M. G. D. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 02.07.2014 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N., în favoarea dumneavoastră, vă înaintăm alăturat dosarul nr._, cusut și numerotat, conținând 26 file.

Președinte, Grefier,

E. T. I. C.

. .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 345/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT