Plângere contravenţională. Sentința nr. 389/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 389/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 389
Dosar nr._ - plângere contravențională -
Cod operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA-N.
SENTINȚA CIVILĂ NR.389
Ședința publică din data de 06.02.2015
Completul compus din:
Președinte – P. B.-judecător
Grefier - E. E.
Se examinează cauza civilă având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta B. A. F., cu sediul procedural ales la Cabinet individual de avocatură I. V. A., cu sediul în Piatra N., st. 1 Decembrie 1918, nr. 19, ., ., județul N. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 13.05.2014 de către agent constatator din cadrul ITM N. în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă N., cu sediul în Piatra N., st. Dr. Gh. I., nr. 8, județul N..
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din 30.01.2015 și au fost consemnate în Încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și prin s-a dispus amânarea pronunțării cauzei la data de 06.02.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
1) Cererea de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.05.2014, sub nr. de dosar_, petenta B. A. F. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal . nr._ din 13.05.2014, încheiat de către agent constatator din cadrul Inspectoratului T. de Muncă N..
În motivarea plângerii, petenta a arătat că în fapt, inspectorii de muncă au reținut că ar fi primit la muncă pe numitul V. V., ca paznic la oi, fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă.
Petenta opinează că nu avea obligația de a încheia un contract individual de muncă pentru V. V., iar situația de fapt a fost reținută doar pe baza relatărilor acestuia.
Persoana menționată anterior a pășunat oile aproximativ două săptămâni în 2013 și în ianuarie 2014 a lucrat în gospodărie, nefiind reale susținerile privind muncă prestată pe o perioadă de 6 luni de zile.
Având în vedere și dispozițiile Legii nr. 52/2011, dar și caracterul ocazional al muncii prestate de V. V., procesul-verbal este nelegal și netemeinic întocmit.
În concluzie, petenta solicită admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului-verbal, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În drept, petenta a invocat aplicarea prevederilor OG nr. 2/2001 și Legii nr. 52/2011
În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei: procesul-verbal . nr._ din 13.05.2014 de către agent constatator din cadrul Inspectoratului T. de Muncă N..
Plângerea contravențională a fost legal timbrată, fiind achitată taxă judiciară de timbru de 20 lei, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
2) Întâmpinarea formulată de către intimat:
În apărare, intimatul a depus la dosarul cauzei la data de 18.07.2014, prin serviciul Registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, intimatul a arătat că procesul-verbal este legal întocmit și cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001.
Afirmația petentei cu privire la inexistența faptei nu poate fi primită și este fără relevanță juridică deoarece la data de 13.05.2014, urmare verificării documentelor prezentate de petentă, a bazelor de date privind registrul general de evidență a salariaților coroborat cu nota de relații din 13.05.2014 și a adresei numitului V. V. s-a constatat că în perioada 20.10._14, acesta a prestat activitate în funcția de cioban, primind câte 160 lei/lună, fără a avea încheiat și semnat contract individual de muncă, anterior derulării raporturilor de muncă, contrar dispozițiilor art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, republicată.
În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, angajatorul are obligația de a încheia contract individual de muncă în formă scrisă, anterior începerii activității.
Salariatul presta activitate fără contract individual de muncă, nu figura în pontaje, nebeneficiind de asigurare în cazul producerii unui accident de muncă cu invaliditate sau mortal.
Chiar legiuitorul a stabilit fără echivoc potrivit art. 16 alin. (1) Codul muncii că forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului, simpla înregistrare în registrul de evidență în format electronic al salariaților neproducând efecte juridice în domeniul raporturilor de muncă, angajatorul fiind obligat ca anterior începerii activității să înmâneze salariatului un exemplar al contractului individual de muncă.
Sancțiunea aplicabilă este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, iar motivele invocate nu pot fi considerate cauze care să conducă la înlăturarea răspunderii contravenționale, mai ales că fapta este săvârșită cu intenție, petenta a prevăzut urmările faptei sale și le-a acceptat, prin această practică, contravenienta s-a sustras încheierii formelor de angajare pentru persoanele care își desfășoară activitatea cât și de la plata obligațiilor datorate la bugetul asigurărilor sociale de stat, persoanele fiind lipsite de orice drept de protecție socială pentru perioada lucrată.
Gravitatea faptei este evidențiată și de cuantumul ridicat al amenzilor stabilite și prin prevederea legală potrivit căreia pentru identificarea a cel puțin 5 persoane se dispune cercetarea penală a administratorului unității cât și măsuri administrative în ceea ce privește persoana juridică.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și următoarele Cod procedură civilă, Legea nr. 53/2003 și OG nr. 2/2001.
În dovedirea susținerilor, intimatul a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: procesul-verbal . nr._ din 13.05.2014 de către agent constatator din cadrul Inspectoratului T. de Muncă N., proces-verbal de control nr._ din 13.05.2014, notă de relații, formular de identificare și declarație V. V..
3) Aspecte procesuale:
În ședința publică din data de 24.10.2014, instanța apreciind ca fiind admisibile, legale, pertinente și concludente, putând duce la dezlegarea pricinii în fond cu privire la situația de fapt, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă a încuviințat pentru petentă și pentru intimat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
În ședința publică din data de 21.11.2014, s-a procedat la administrarea probei testimoniale, respectiv martorii G. V. V. și Zăpor C., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
În ședința publică din data de 30.01.2015, s-a procedat la administrarea probei testimoniale, respectiv martorul V. V., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
4) Soluționarea fondului cauzei
Analizând actele și lucrările dosarului precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
În fapt, din cuprinsul procesului-verbal . nr._ din 13.05.2014 de către agent constatator din cadrul Inspectoratului T. de Muncă N. rezultă că petenta a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, republicată.
Pentru a dispune sancționarea contravențională, agentul constatator a reținut că în urma verificărilor efectuate la locul de muncă organizat de B. A. F., în . s-a constatat că angajatorul a primit la muncă la V. V., care a prestat activitate din data de 20.10.2013 până la 10.03.2014, ca paznic la oi, fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă, înregistrat și transmis în registrul general de evidență a salariaților, anterior începerii activității.
4.1.În drept, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt reținută în cauză, instanța verificând procesul-verbal . nr._ din 13.05.2014 de către agent constatator din cadrul Inspectoratului T. de Muncă N., din punct de vedere al legalității, apreciază că sunt respectate cerințele imperativ-limitativ prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității, care ar putea fi luate în considerare și din oficiu.
4.2.Din punct de vedere al temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța reține că fapta contravențională pentru care petenta a fost sancționată este prevăzută și sancționată de art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 potrivit căruia constituie contravenție primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.
Conform art. 16 din același act normativ contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului. Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.
În ceea ce privește forța probantă a procesului-verbal, instanța apreciază că în măsura în care fapta contravențională reținută în sarcina petentei nu a fost constatată personal de către agentul constatator astfel încât acesta să beneficieze de o prezumpție relativă de adevăr, făcând dovada asupra stării de fapt reținute, până la proba contrarie, ci ca urmare a sesizării unei alte persoane, pentru a se respecta dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO, aplicabil și în materie contravențională, petenta beneficiază de prezumpția de nevinovăție care implică obligația de a proba cele consemnate în procesul verbal dacă nu a fost de față la săvârșirea contravenției.
În acest sens, instanța a avut în vedere că, jurisprudența Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, definind în mod autonom noțiunea de acuzație în materie penală, în raport de cele trei criterii alternative stabilite, calificarea în dreptul intern, natura faptei și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate, a statuat că scopul interpretării date dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în sensul că noțiunea de "acuzație în materie penală" include și domeniul contravențional, a fost acela de a asigura aceeași garanții procesuale celor învinuiți de săvârșirea unei contravenții ca și celor învinuiți de săvârșirea unei infracțiuni (Sporrong și Lonnroth contra Suediei - 1982; Ozturk contra Germaniei - 1984; Lutz contra Germaniei - 1987), neputând lipsi dintre acestea prezumția de nevinovăție instituită prin art. 6.2 din Conventie (A. contra Romaniei, 4.10.2007).
Totodată, instanța are în vedere și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza N. contra României din data de 18.11.2008 în care Curtea a reamintit că în materie penală, problema administrării probelor trebuie privită prin prisma paragrafelor 2 și 3 ale articolului 6, iar sarcina probei revine acuzării, dubiul profitând persoanei acuzate. În plus, acuzării îi revine sarcina să îi prezinte persoanei în discuție capetele de acuzare care i se impută în scopul de a-i acorda acesteia ocazia să își pregătească și să își prezinte apărarea în consecință precum și de a oferi probe suficiente pentru a-și fundamenta o declarație de vinovăție. Totodată, Curtea a mai reamintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, jurisdicțiilor naționale le revine în principal sarcina de a aprecia elementele de probă administrate în fata lor și de a se pronunța asupra pertinenței acelor probe pe care părțile doresc să le propună în vederea administrării. Deși Convenția garantează în art. 6 dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementează admisibilitatea probelor ca atare, materie care intră în sfera de competență a dreptului intern. Curtea a reamintit că sarcina sa constă în aceea de a cerceta dacă procedura litigioasă privită în ansamblu, inclusiv modul de administrare a probelor a avut un caracter echitabil.
Față de jurisprudența Curții de contencios European, instanța apreciază că sancțiunile contravenționale aplicate în baza prevederilor Legii nr. 53/2003 au adresabilitate generală, au caracter represiv și punitiv.
Aplicând aceste dispoziții legale la cauza dedusă judecății, din cuprinsul procesului-verbal . nr._ din 13.05.2014 de către agent constatator din cadrul Inspectoratului T. de Muncă N. rezultă că, în perioada 20.10._14 petenta a primit la muncă pe martorul V. V., fără a avea încheiat contract individual de muncă, în formă scrisă, anterior începerii activității.
Cele consemnate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se coroborează cu declarația martorului V. V. din care rezultă că în perioada 19.10._14 a lucrat la stâna B., situată în ., convenind să primească suma de 700-800 lei lunar.
Declarația martorului V. V. se coroborează cu declarația martorului G. V. V. care a arătat că ,,între C. și Anul Nou, V. V. a pășunat oile în grădina mea”.
De asemenea, instanța mai reține că însăși petenta a recunoscut că nu a încheiat contract individual de muncă cu martorul V. V., iar apărările invocate de aceasta nu sunt de natură a o exonera de obligația legală de a încheia un contract individual de muncă cu respectarea prevederilor legale.
În acest sens, instanța a reținut că de esența raporturilor juridice ce se stabilesc între beneficiar și zilier este caracterul ocazional al activităților prestate. Or, în cauză persoana menționată anterior nu a prestat activitate cu caracter ocazional, ci cu caracter permanent, în perioada de referință.
Instanța nu poate reține apărarea petentei în sensul că martorul V. V. presta activitate ca și zilier deoarece nu a făcut dovada respectării cerințelor legale privind înregistrarea și evidența zilierilor.
Or, conform art. 5 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 52/2011 beneficiarul are obligația să plătească zilierului, la sfârșitul fiecărei zile de lucru remunerația cuvenită.
În consecință, lipsa mențiunilor din Registrul de zilieri privind activitatea prestată de martorul V. V., confirmată și de martorii audiați, face verosimilă susținerea martorului că a prestat activitate în perioada 20.10._14, că nu au fost semnate registre privind evidența zilierilor și că plata se facea lunar.
Prin urmare, în lipsa îndeplinirii acestor condiții, dar și caracterul regulat al activităților prestate de persoanele menționate anterior, conduc la concluzia că raporturile juridice derulate sunt specifice raporturilor de muncă, reglementate de Legea nr. 53/2003.
Astfel, sub aspectul laturii obiective, elementul material al contravenției s-a materializat prin inacțiunea petentei de a încheia contract individual de muncă pentru martorul V. V., în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă, deși această obligație legală ii incumba acesteia, în calitate de angajator.
Urmarea imediată a faptei săvârșite de către petentă, constă în lezarea valorii sociale care asigură un climat de ordine și securitate socială necesar desfășurării normale a activității de muncă.
Legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită de petentă și urmarea imediată, rezultă, ex re, din însăși săvârșirea acțiunii incriminate
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a petentei față de faptă și urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției indirecte deoarece a prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.
Față de cele expuse, instanța apreciază că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale prevăzută și sancționată de art. art. 260 alin. (1) lit. e din Legea nr. 53/2003, iar conduita petentei se situează în sfera ilicitului contravențional, ce constituie temei al răspunderii contravenționale.
În ceea ce privește sancționarea petentei, instanța reține că prin procesul-verbal petenta a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 10.000 lei.
Referitor la individualizarea sancțiunii, instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 care prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În concret, instanța apreciază că fapta comisă de petentă prezintă un grad de pericol social relativ ridicat avându-se în vedere circumstanțele reale ale acesteia respectiv, modalitatea de săvârșire, încălcarea obligației legale de a încheia contract de muncă, împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă și anume lezarea valorii sociale care asigură un climat de ordine necesar desfășurării normale a relațiilor de muncă, precum și atitudinea petentei care nu a recunoscut săvârșirea faptei . În măsura în care petenta s-a manifestat în sensul nerecunoașterii faptei săvârșite, scopul sancțiunii contravenționale nu poate fi atins decât prin executarea amenzii contravenționale aplicate.
Circumstanțele personale invocate de către petentă, nu justifică aplicarea unei alte sancțiuni contravenționale, care să fie aptă a atinge scopul sancțiunii.
În raport de aceste criterii de individualizare, instanța apreciază că sancțiunea aplicată de agentul constatator este individualizată în mod corect spre minimul special.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța apreciază că plângerea contravențională formulată de petentă este neîntemeiată și, prin urmare, o va respinge.
In temeiul art. 453 Cod procedură civilă și al principiului disponibilității, instanța va luat act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE,
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta B. A. F., cu sediul procedural ales la Cabinet individual de avocatură I. V. A., cu sediul în Piatra N., st. 1 Decembrie 1918, nr. 19, ., ., județul N. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 13.05.2014 de către agent constatator din cadrul ITM N. în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă N., cu sediul în Piatra N., st. Dr. Gh. I., nr. 8, județul N..
Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunalul N. în termen de 30 zile de la comunicare.
Conform art. 471 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.02.2015.
Președinte,Grefier,
P. BoțuElena E.
Red.P.B/14.05.2015
Tehnored. E.E/15.05.2015
4 ex.
← Anulare act. Sentința nr. 426/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT | Plângere contravenţională. Hotărâre din 07-05-2015,... → |
---|