Plângere contravenţională. Sentința nr. 424/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 424/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 424

Dosar nr._ plângere contravențională

Operator 2720

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 424

Ședința publică din 11.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. T.

GREFIER: I. C.

Se examinează cauza civilă referitoare la acțiunea formulată de petentul G. C. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, având ca obiect plângere contravențională (OG 15/2002).

Dezbaterile la fond au avut loc în ședința de judecată din data de 04.02.2015, când s-a amânat pronunțarea pentru astăzi.

Încheierea de amânare a pronunțării face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prin serviciul arhivă s-au depus la dosar, concluzii scrise formulate de către petent.

S-au declarat dezbaterile închise, după care instanța reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 13.05.2014, sub nr._, petentul Giurică C. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., a formulat plângere contravențională împotriva proceselor verbale de contraventie:

- R11 nr._/16.08.2011;

- R11 nr._/16.08.2011;

- R11 nr._/16.08.2011;

- R11 nr._/16.08.2011;

- R11 nr._/09.09.2011;

- R11 nr._/26.09.2011;

susținând că nu mai este utilizatorul de drept al autoturismului in cauză, cu numărul de înmatriculare_, din 19.12.2009 (data primirii procesului verbal de predare primire a autovehicolui). Dealtfel, la data intocmirii si comunicării proceselor verbale, petentul nu se afla in tară, fiind plecat la muncă in străinătate, astfel că a fost in imposibilitatea contestării lor in termenul legal de 15 zile.

Petentul a anexat cererii introductive, în copie, procesele– verbale de contravenție contestate, notificările primite de la intimat.

Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a formulat întâmpinare, invocând exceptia de tardivitate a formulării plângerii iar pe fond, apreciind că procesele– verbale care fac obiectul plângerii contravenționale sunt legale și temeinice, întocmite cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002, iar obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare.

În drept, intimata a invocat prevederile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002 și Legii nr. 455/2001.

Intimata a anexat întâmpinării la dosar fotocopii ale următoarele înscrisuri: procesele verbale de contraventie contestate, planșe fotografice cu autoturismul surprins, confirmările de primire a proceselor verbale de contraventie.

In sedinta publică din data de 26.11.2014, petentul prin apărătorul său ales, a solicitat respingerea exceptiei de tardivitate si repunerea in termenul de formulare a plângerii, intrucât niciuna din semnăturile de pe confirmările de primire ale proceselor verbale nu ii apartine.

Interpelată in mod expres de către instantă, in sensul că, dacă intelege să se folosească de confirmările de primire, acestea trebuie depuse in original, la dosar, intimata s-a conformat si a depus originalele confirmărilor de primire pentru 4 din cele 6 procese verbale, asa cum a invederat prin adresa de inaintare, f.71 din dosar.

In sedinta publică din data de 04.02.2015, cum contestatorul petent a lipsit, instanta a făcut aplicarea dispozitiilor art.306 alin.3 Cod procedură civilă.

In acest sens, instanta a apreciat că, pe de o parte, prin depunerea la dosar a inscrisurilor originale contestate, intimata a arătat că intelege să se folosească in continuare de ele, pe de altă parte, a apreciat că înscrisurile autentice sunt recunoscute de către petentul lipsă, procedând astfel la judecarea cauzei, in baza inscrisurilor depuse la dosar.

Analizând și coroborând susținerile părților și înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:

Prin procesele verbale de contraventie

- R11 nr._/16.08.2011;

- R11 nr._/16.08.2011;

- R11 nr._/16.08.2011;

- R11 nr._/16.08.2011;

- R11 nr._/09.09.2011;

- R11 nr._/26.09.2011;

petentul a fost sanctionat contraventional, retinându-se că autoturismul cu numărul de înmatriculare_, care ii apartinea, a fost surprins circulând pe în localităti diferite, fără a deține rovinietă valabilă si a săvârșit astfel contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale.

I. Cu privire la exceptia de tardivitate, invocată de intimat, instanta retine că aceasta este intemeiată, in ceea ce priveste procesele verbale . nr._/16.08.2011, . nr._/16.08.2011, . nr._/16.08.2011, . nr._/16.08.2011, pentru care s-au depus confirmările de primire, f. 38, 41, 42, 44 din dosar, toate cu data primirii 01.09.2011.

Potrivit dispozitiilor art 31 alin 1 din OG 2/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, plângerea se depune in termen de 15 zile de la comunicarea procesului verbal. In cauzặ, acest termen a fost depăsit intrucat procesele verbale . nr._/16.08.2011, . nr._/16.08.2011, . nr._/16.08.2011, . nr._/16.08.2011, s-au comunicat petentului la 01.09.2011 iar plậngerea a fost inregistratặ la instantặ, la 09.05.2014 (data postei, f.21).

Instanta nu poate retine ca temei pentru repunerea petentului in termenul legal, imprejurarea că acesta ar fi fost plecat in străinătate, aceasta nefiind dovedită pentru intreaga perioadă scursă intre comunicarea proceselor verbale si formularea prezentei plângeri, si, dealtfel, fiind o imprejurare de ordin subiectiv, ce nu exclude culpa petentului care putea si trebuia să isi verifice corespondenta de a domiciliul său legal activ.

Asa fiind, exceptia este intemeiată in ceea ce priveste aceste procese verbale, plângerea urmând a fi respinsă ca tardiv formulată.

II. In privinta proceselor verbale de contravenție . nr._/09.09.2011 si . nr._/26.09.2011, cu privire la care nu s-a făcut dovada comunicării către petent, instanta retine că acesta se află in termenul legal de contestare a lor, urmând a fi analizate pe fond.

Astfel analizând legalitatea proceselor verbale de contraventie, retine instanta că, potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.

Din interpretarea prevederilor art. 4 pct. 1 și 2 și art. 5 din Legea nr. 455/2001 rezultă că semnătura electronică poate fi încorporată unui înscris în formă electronică destinat a fi citit prin intermediul unui program, nefiind posibilă încorporarea unei semnături electronice unui alt înscris decât cel electronic. În aceste condiții, înscrisul comunicat de agentul constatator, intitulat „proces-verbal de contravenție”, nu constituie un proces-verbal de contravenție, ci reprezintă dovada faptului că agentul constatator a încheiat un proces-verbal de contravenție în format electronic.

Însă, în această modalitate de a încheia procesul-verbal nu sunt respectate condițiile de valabilitate ale proceselor-verbale de contravenție, prevăzute sub sancțiunea nulității.

Din întreaga economie a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenției trebuie să îmbrace forma scrisă și să cuprindă mențiunile prevăzute în mod expres de lege, iar procesul-verbal în formă scrisă trebuie să fie întocmit pe suport material, iar nu virtual.

Legislația în vigoare nu oferă posibilitatea încheierii procesului-verbal de contravenție în format electronic (sau comunicarea acestuia pe cale electronică), prevederile Legii nr. 455/2001 fiind aplicabile raporturilor juridice de drept privat, iar nu raporturilor juridice de autoritate. Faptul că Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 a prevăzut posibilitatea constatării contravențiilor cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România nu înseamnă că și procesele-verbale de contravenție prin care se vor constata aceste fapte pot fi emise prin aceste mijloace tehnice, în format electronic.

Pe de altă parte, semnătura electronică se face prin criptarea semnăturii sau a fișierului pe baza unor chei publice sau private, care se află pe un dispozitiv memory-stick și trebuie ca destinatarul să fie și el înregistrat cu un asemenea dispozitiv, astfel încât să poată citi semnătura.

Or, în cauză, destinatarul este contravenientul căruia i se comunică procesul-verbal în forma clasică, prin intermediul serviciilor poștale, iar nu electronic. Nici dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 și nici cele ale Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator, în formă electronică, a proceselor-verbale de constatare a contravenției, astfel încât devine aplicabil principiul potrivit căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. În plus, procesul-verbal de contravenție, materializând o manifestare de voință unilaterală a unei autorități publice, reprezintă un act administrativ unilateral emis în vederea executării legii, care dă naștere unor raporturi juridice de constrângere între o autoritate publică, pe de o parte, și autorul contravenției, pe de altă parte, aspecte ce fundamentează concluzia că raporturile juridice care iau naștere în materie contravențională sunt specifice dreptului public, cu mențiunea că procesul-verbal de constatare a contravenției trebuie să îndeplinească condițiile de fond și de formă reglementate de legea specială, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

Totodată, trebuie avut în vedere că, în toate cazurile, contravenienților le este comunicat un înscris intitulat proces- verbal de contravenție care nu poartă nicio semnătură olografă, ci conține mențiunea că a fost generat și semnat electronic, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.259/2001 privind aprobarea Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică. Prin urmare, considerațiile asupra naturii juridice a procesului-verbal de contravenție susțin teza inaplicabilității prevederilor Legii nr. 455/2001, respectiv a incompatibilității acestora cu normele care reglementează raporturile de drept administrativ, astfel încât emiterea înscrisului electronic nu poate fi asimilată cu încheierea unui proces-verbal de contravenție valid sub aspectul formei pe care acesta trebuie să o îmbrace prin prisma prevederilor legale relevate, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles să instituie în mod expres posibilitatea întocmirii acestuia sub forma înscrisului electronic.

Pentru aceste motive, instanta va admite plângerea petentului si va anula procesele verbale . nr._/09.09.2011 si . nr._/26.09.2011.

Având in vedere dispozitiile art. II din Legea 144/2012, instanta va dispune si anularea tarifelor de despăgubire impuse petentului prin procesele verbale de contravenție . nr._/16.08.2011, . nr._/16.08.2011, . nr._/16.08.2011, . nr._/16.08.2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată cererea de repunere în termen, formulată de petent.

Admite excepția de tardivitate invocată de intimat.

Respinge plângerea formulată de către petentul G. C., CNP_, dom. în ., jud. N., împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/16.08.2011, . nr._/16.08.2011, . nr._/16.08.2011, . nr._/16.08.2011 în contradictoriu cu CNADNR-DRDP IASI, C.N.A.D.N.R. S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, înregistrat la Registrul Comerțului sub nr. J_ ,cu sediul în municipiul Iași, .. 19, jud. Iași, ca tardiv formulată.

Anulează tarifele de despăgubire impuse petentului prin procesele verbale de contravenție . nr._/16.08.2011, . nr._/16.08.2011, . nr._/16.08.2011, . nr._/16.08.2011, in temeiul art. II din Legea 144/2012.

Admite plângerea formulată de către petentul G. C., împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/09.09.2011 si . nr._/26.09.2011 în contradictoriu cu CNADNR-DRDP IASI.

Dispune anularea proceselor verbale . nr._/09.09.2011 si . nr._/26.09.2011.

Cu drept de apel la Tribunalul N., în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2015.

Președinte, Grefier,

E. T. Plecat în concediu medical

semnează

Grefier Șef

. V. M.

.

Red. E.T./23.06.2015

Tehn.. E.T./M.Ș./24.06.2015

Comunicat :24.06.2015

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 424/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT