Servitute. Sentința nr. 700/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 700/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 700

DOSAR NR.6816/279/2013* succesiune

Cod operator 2720

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA N.

JUDEȚUL N.

SENTINȚA CIVILĂ NR.700

Ședința publică din data de 02.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –E. M. A.

GREFIER- A. C.

La ordine venind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul M. M. și pe pârâții N. V. și I. I., având ca obiect succesiune.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în încheierea de ședință din data de 19.02.2015, și consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru 27.02.2015 și respectiv, 02.03.2015.

După deliberare,

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra N. sub nr._ din 26.08.2013 reclamant M. M. a solicitat instanței obligarea pârâților N. V. și I. I. la respectarea servituții privind picătura streșinii, în sensul obligării pârâților la modificarea sistemului de curgere a apei pluviale de la locuința lor astfel încât apa să se scurgă de pe streașina casei lor pe terenul lor, și la respectarea servituții de vedere, în sensul obligării pârâților să-și mute bucătăria de vară la o distanță de 2 metri de la hotar spre terenul lor.

În motivarea cererii formulate reclamantul a arătat, în esență, că pârâții au construit în anul 1976 o bucătărie de vară fără a respecta distanța de cel puțin 2 metri de linia de hotar și de casa reclamantului. Ca urmare a construirii bucătăriei de vară indicate foarte aproape de locuința sa, susține reclamantul, subsolul locuinței sale este permanent plin cu apă iar peretele locuinței este mereu ud, provocând apariția igrasiei.

Reclamantul și-a fundamentat cererea formulată pe dispozițiile art. 616 - art. 615 NCC.

În dovedirea cererii formulate reclamantul a depus la dosar certificatul de sarcini emis de către OCPI N. - BCPI Piatra N. sub nr._/17.06.2013 (filele 12 - 14 dosar).

Cererea a fost legal timbrată, conform prevederilor art. 27 din OUG nr. 80/2013, cu taxă judiciară de timbru de 40 lei (filele 10 - 11 dosar). Cererea de chemare în judecată și înscrisurile atașate acesteia au fost comunicate pârâților la data de 26.06.2013 (fila 14 dosar).

Pârâții N. V. și I. I. au formulat „întâmpinare” la data de 02.12.2013, solicitând respingerea acțiunii civile formulate de reclamant M. M. ca nefondată (filele 19 - 21 dosar). Pârâții N. V. și I. I., prin întâmpinarea formulată în cauză au invocat totodată și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului I. I. și excepția autorității de lucru judecat. În motivarea excepțiilor invocate prin "întîmpinarea" formulată în cauză pârâții au arătat, în esență, că:

-doar pârâtul N. V. este proprietarul terenului și al construcțiilor ce se pretinde a încălca servitutea de vedere și servitutea de picătură a streșinii a reclamantului, astfel cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2387/30.06.1972;

- cererile formulate de reclamant au formulat deja obiectul unei acțiuni civile formulate de către acesta în contradictoriu cu pârâtul N. V. în anul 1977, acțiune civilă ce a fost respinsă finalmente prin decizia civilă nr. 265/21.04.1978 a Tribunalului N.;

În dovedirea susținerilor exprimate prin întâmpinarea formulată în cauză pârâții au depus la dosar următoarele înscrisuri contractul de vânzare - cumpărare autentificat de notariatul de Stat Județean N. sub nr. 2387/30 iunie 1972; decizia civilă nr. 265/21.04.1978 a Tribunalului Județean N.; adresa emisă de Consiliul Popular al județului N. - Secția Arhitectură Sistematizare sub nr. 1373/12 februarie 1980; adresele emise de Consiliul Popular al Municipiului Piatra N. - Sectorul arhitectură, sistematizare, control și disciplină în construcții sub nr. 194/16 ianuarie 1978, respectiv sub nr. 27/03.01.1980; schiță de plan a imobilului aparținând lui T. G., situat pe bulevardul Ș. cel M. din municipiul Piatra N.;completare raport expertiză topo efectuată de către expert J. I. în dosar nr. 6109/1998 al judecătoriei Piatra N.; decizia civilă nr. 1189/RC/2006 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului N. (filele 22 - 33 dosar).

"Întâmpinarea" formulată de pârâții N. V. și I. I. precum și înscrisurile anexate acesteia au fost comunicate recmanatului M. M. la data de 13.12.2013. Reclamant M. M. a formulat „răspuns la întâmpinare” la data de 17.12.2013, solicitând respingerea excepțiilor invocate de către pârâți precum și înlăturarea apărărilor formulate de aceștia (filele 36 - 37 dosar). În motivarea acestor solicitări reclamantul a arătat că:

-pârâții au ambii calitate procesuală pasivă deoarece în cuprinsul "întâmpinării" formulate în cauză aceștia au indicat aceeași adresă de domiciliu, respectiv municipiul Piatra N., . nr. 106, județul N.;

- chiar dacă în anul 2006 a avut o cauză identică, în prezenta cauză nu există triplă identitate de părți, cauză și obiect, pârâții construind pe linia de hotar după anul 2006;

- înscrisurile depuse la dosar de către pârâți nu sânt concludente în prezenta cauză;

Au fost citați la judecarea cauzei reclamant M. M. și pârâții N. V. și I. I..

Pârâții N. V. și I. I. au fost reprezentați în prezentul proces civil de apărător ales (delegație depusă la fila 44 dosar).

La primul termen de judecată, în ședința publică de la 11.02.2014, pârâții N. V. și I. I., prin apărător ales, au invocat excepția inadmisibilității cererii ce face obiectul cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamant a procedurii prealabile referitoare la informarea asupra avantajelor medierii.

Prin sentința civilă nr. 606 din 25.02.2014 a Judecătoriei Piatra N. a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea civilă având ca obiect „instituire servitute” formulată de reclamant M. M. în contradictoriu cu pârâții N. V. și I. I.. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul M. M., acesta fiind admis prin decizia civilă nr. 276/AC din 16.09.2014 a Tribunalului neamț - Secția I Civilă, decizie prin care a fost anulată sentința apelată și a fost respinsă ca tardiv invocată excepția inadmisibilității cererii, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată în rejudecare la Judecătoria Piatra N. în data de 30.10.2014.

În rejudecarea au fost citați reclamant M. M. și pârâții N. V. și I. I.. Pârâții N. V. și I. I. au fost reprezentați în prezentul proces civil de apărător ales (delegație depusă la fila 44 dosar fond inițial).

În rejudecare reclamantul a depus la dosar copie legalizată a sentinței civile nr. 7320/1977 a Judecătoriei Piatra N..

În ședința publică de la 13.02.2015 au fost puse în discuția părților excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului I. I. și excepția autorității de lucru judecat invocate de către pârâți prin "întîmpinarea" formulată în cauză.

Potrivit prevederilor art. 248 alin. 1 NCPC - instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, urmând deci a analiza cu prioritate excepția invocată din oficiu.

Analizând excepția calității procesual pasive a pârâtului I. I. invocată de către pârâtul menționat instanța reține următoarele:

- potrivit prev.art.36 NCPC - calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Calitatea procesuală pasivă presupune deci, raportat la prevederile legale enunțate, existența identității între persoana pârâtului si cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Întrucât reclamantul este cel care declanșează procedura judiciară, lui îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului.

- potrivit prevederilor 40 alin. 1 NCPC - cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile. De asemenea, în cazul lipsei calității procesuale sau a interesului, instanța va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate ori ca lipsită de interes, după caz.

- prin cererea ce face obiectul cauzei reclamantul M. M. a solicitat instanței obligarea pârâților N. V. și I. I. la respectarea servituții privind picătura streșinii, în sensul obligării pârâților la modificarea sistemului de curgere a apei pluviale de la locuința lor astfel încât apa să se scurgă de pe streașina casei lor pe terenul lor, și la respectarea servituții de vedere, în sensul obligării pârâților să-și mute bucătăria de vară la o distanță de 2 metri de la hotar spre terenul lor. Acesta a susținut că pârâții au construit în anul 1976 o bucătărie de vară fără a respecta distanța de cel puțin 2 metri de linia de hotar și de casa reclamantului. Astfel cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare autentificat de Notariatul de Stat Județean N. sub nr. 2387/30 iunie 1972, din sentința civilă nr. 7320/1977 a Judecătoriei Piatra N., din decizia civilă nr. 265/21.04.1978 a Tribunalului Județean N. și din adresele emise de Consiliul Popular al Municipiului Piatra N. - Sectorul arhitectură, sistematizare, control și disciplină în construcții sub nr. 194/16 ianuarie 1978, respectiv sub nr. 27/03.01.1980, doar N. V., în calitate de co-proprietar al terenului și construcțiilor situate în Piatra N., ., nr. 106 (învecinat cu terenul deținut de reclamant), a construit (renovat) magazia ce face obiectul cererii de față anterior anului 1978;

Având în vedere toate cele expuse, reținând că doar N. V. are calitatea de proprietar al construcțiilor despre care reclamantul susține că încalcă servitutea privind picătura streșinii și servitutea de vedere (cel obligat la în raportul juridic dedus judecății), instanța urmează a admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. I. și a respinge acțiunea civilă având ca obiect „servitute” formulată de reclamant M. M. în contradictoriu cu pârât I. I., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Analizând excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât N. V. invocată de către pârâtul menționat instanța reține următoarele: - prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Piatra N. sub nr. 6925/1977 reclamantul M. M. a chemat în judecată pârâtul N. V., solicitând instanței să dispună demolarea unei bucătării de vară construită la numai 30 cm de proprietatea sa (filele 9 - 11 dosar rejudecare). În motivarea cererii formulate reclamantul a arătat că pârâtul a construit o bucătărie de vară în fața unei camere de-a sa, luându-i în acest mod lumina în întregime, iar ploaia degradându-i pereții, și, neavând streașină pe acoperișul bucătăriei pârâtului, se scurgea în pivnița casei sale, inundând-o. Prin sentința civilă nr. 7320/1977 a Judecătoriei Piatra N. (decizia civilă nr. 265/21.04.1978 a Tribunalului Județean N.) a fost respinsă acțiunea introdusă de reclamantul M. M. împotriva pârâtului N. V. pentru "servitute de folosință". Prin cererea ce face obiectul prezentei cauze civile reclamantul M. M. a solicitat instanței obligarea pârâților N. V. și I. I. la respectarea servituții privind picătura streșinii, în sensul obligării pârâților la modificarea sistemului de curgere a apei pluviale de la locuința lor astfel încât apa să se scurgă de pe streașina casei lor pe terenul lor, și la respectarea servituții de vedere, în sensul obligării pârâților să-și mute bucătăria de vară la o distanță de 2 metri de la hotar spre terenul lor. În motivarea cererii formulate reclamantul a arătat că pârâții au construit în anul 1976 o bucătărie de vară fără a respecta distanța de cel puțin 2 metri de linia de hotar și de casa reclamantului, și că, urmare a construirii bucătăriei de vară indicate foarte aproape de locuința sa, subsolul locuinței sale este permanent plin cu apă iar peretele locuinței este mereu ud, provocând apariția igrasiei. A mai arătat reclamantul că "a fost nevoit să aștepte până în acest an (2013) să promoveze prezenta acțiune, întrucât a fost informat greșit în anul 1977 că nu poate acționa pârâții în judecată decât după scurgerea a 30 ani de la construcția bucătăriei acestora".

-potrivit prevederilor art. 430 alin. 1 și 2 NCPC, "Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.". Potrivit prevederilor art. 431 alin. 1 și 2 NCPC, "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.". Rezultă, potrivit prevederilor legale enunțate, că excepția puterii de lucru judecat presupune existența a două cauze, ce se caracterizează printr-o triplă identitate - de obiect (în sensul atât de pretenție formulată, cât și de drept subiectiv invocat), de părți și de cauză (definită ca fiind fundamentul raportului juridic dedus judecății).

- în speță, potrivit situației de fapt anterior expuse, acțiunile civile formulate de către M. M. împotriva lui N. V. în 1977 (dosar nr. 6925/1977 al Judecătoriei Piatra N.) și în 2013 (dosar nr._ al Judecătoriei Piatra N.) au același obiect (se solicită obligarea pârâtului N. V. la respectarea servituții de vedere și de picătură a streșinii cu privire la o bucătărie de vară edificată de pârâtul menționat anterior anului 1977), privește aceleași părți (reclamantul M. M. și pârâtul N. V.) și de cauză (reclamantul, prin cererea ce face obiectul celor două acțiuni civile, a urmărit a obține îndepărtarea construcției ce pretinde a fi fost edificată de pârât cu încălcarea servituții de vedere și de picătură a streșinii, urmărește a obține la o distanță de 2 m de locuința sa precum și ca scurgerea apelor de pe construcția pârâtului să se facă pe terenul acestuia, iar nu în pivnița locuinței sale).

Având în vedere toate cele expuse, instanța reține că între cauzele civile înregistrate la Judecătoria Piatra N. sub nr. 6925/1977, respectiv sub nr._, există identitate de părți, obiect și cauză, motiv pentru care urmează admite excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât N. V. și a respinge acțiunea civilă având ca obiect „servitute” formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul menționat - pentru existența autorității de lucru judecat.

În temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, instanța urmează a obliga reclamantul M. M., ca parte căzută în pretenții și din culpa căruia a fost promovată această acțiune, să plătească pârâtului I. I. suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu apărător ales - fila 45 dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELELEGII

HOTĂRĂȘTE.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. I.((CNP-_), cu domiciliul în Piatra N., . nr.106, județul N..

Respinge acțiunea civilă având ca obiect „servitute” formulată de reclamant M. M.(CNP-_), cu domiciliul în Piatra N., . nr.104B, județul N., în contradictoriu cu pârât I. I., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât N. V..

Respinge acțiunea civilă având ca obiect „servitute” formulată de reclamant M. M. în contradictoriu cu pârât N. V.(CNP-_), cu domiciliul în Piatra N., . nr.106, județul N., pentru existența autorității de lucru judecat.

Obligă reclamantul M. M. să plătească pârâților N. V. și I. I. suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.03.2015.

Președinte, Grefier,

A. E. M. A. C.

Red.tehn.M.E.A/3.08.2015.-

Tehn.A.C./03.08.2015.-EX.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Servitute. Sentința nr. 700/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT