Plângere contravenţională. Sentința nr. 3152/2015. Judecătoria PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3152/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 3152/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 3152/2015
Ședința publică de la 06 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. Z.
Grefier S. T.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimat A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR – COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR ARGEȘ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Constatând că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30.03.2015, fiind consemnate în scris în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată și care face parte integrantă din prezenta sentință, instanța deliberând a pronunțat următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 13.06.2014 sub nr._, petenta . a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR – COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR ARGEȘ, ca prin hotărârea ce o va pronunța dispună anularea procesului verbal . nr._/22.05.2014, precum și a amenzii aplicate, iar în subsidiar să înlocuiască sancțiunea amendă cu sancțiunea avertisment.
În motivarea cererii petenta arătă că la sediul societății a avut loc un control, ca urmare a reclamației dl. P., care a cumpărat un laptop din magazinul F. situat în ., jud. Argeș. La data de 11.04.2014, produsul a intrat în service-ul Cordon Electronics cu defectul „nu funcționează tastatura”, iar la data de 18.04.2014 service-ul a înlocuit tastatura și a curățat sistemul de răcire, produsul fiind expediat către cumpărător în perfectă stare de funcționare. Ulterior, clientul a adus iarăși produsul în service, iar la data de 25.04.2014, service-ul a emis fișa de reparație nr._, potrivit căreia defectul declarat nu se manifesta.
A mai susținut petenta că, având în vedere răspunsul celor de la service-ul autorizat și constatând că sesizarea d.lui P. este neîntemeiată, agenții constatatori din cadrul intimatei dorind să sancționeze cu orice preț petenta, au aplicat acesteia amendă în cuantum de 10.000 lei, considerând că a încălcat disp. art. 18 din OG nr. 21/1992.
Petenta a învederat faptul că faptele descrise în cuprinsul procesului verbal nu întrunesc elementele constitutive ale contravenției prev. de art. 18 din OG nr. 21/1992, societatea nu se face vinovată de săvârșirea contravenției.
În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001 și OG nr. 21/1992.
În dovedirea plângerii petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Anexat plângerii au fost depuse în copie înscrisuri (filele 7-13).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară în cuantum de 20 lei potrivit dispozițiilor art. 19 din OG nr. 80/2013.
Intimata a formulat întâmpinare, arătând că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, solicitându-se menținerea acestuia și a sancțiunii aplicate. Intimata a arătat prin întâmpinare că în data de 28.04.2014, în baza atribuțiilor de control conferite de HG nr. 700/2012, o echipă de control din cadrul CJPC Argeș a procedat la efectuarea unui control pentru cercetarea unei reclamații înregistrate, cu privire la neacordarea garanției extinse la un produs cumpărat din magazinul F. din incinta Complexului Auchan, com. B., ., prilej cu care s-au constatat următoarele abateri: pentru produsul Laptop HP achiziționat în urmă cu un an și defect în termenul legal de garanție, a fost schimbată tastatura cu una care nu era de origine și nici nu a beneficiat de garanție All Inclusive înscrisă pe factură.
La momentul controlului s-a reținut că dl P. V. a sesizat, pe de – o parte că tastatura defectă a laptop-ului său a fost înlocuită cu una de calitate inferioară, care nu era de origine, iar pe de altă parte, că nu a beneficiat de garanție All Inclusive, deși pe factură este menționată această garanție, pe care a și solicitat-o expres, fiind vorba de un produs în valoare de 3.299 lei.
Cu privire la primul aspect sesizat, reprezentanții petentei au comunicat prin adresa nr. 2825/22.05.2014 că „ pentru acest tip de laptop există un singur model de tastatură, cea pe care o are clientul pe laptop. Nu există alt tip de tastatură.” Față de aceste susțineri și neexistând posibilitatea efectivă de a dovedi o altă situație de fapt, reprezentanții intimatei au apreciat că reclamația consumatorului nu este soluționabilă.
Referitor la faptul că nu a fost acordată garanția All Inclusive pentru produsul laptop, organele de control au constatat că operatorul economic vânzător a acordat garanția All Inclusive (contracost în valoare de 25 lei) doar pentru produsul „imprimantă multifuncțională JET HP” care are un preț de achiziție mai mic de 500 lei, întrucât pe factura să menționează la pct. 1 „Garanția All Inclusive F. < 500="" lei="" 2="">
În mod netemeinic petenta solicită anularea procesului verbal, întrucât în urma efectuării controlului efectuat s-a reținut că din factura fiscală nu rezultă clar la ce produs este acordată garanția All Inclusive, iar operatorul economic nu a putut face dovada contrară.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 150 și 205 C.p.civ.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.
Atașat întâmpinării, intimata a înaintat la dosarul cauzei în copie înscrisuri (filele 26-39).
Instanța a încuviințat și a administrat pentru petent proba cu înscrisuri și pentru intimat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul P. V..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/22.05.2014, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 18 din OG nr. 21/1992 și sancționată de art. 50 alin. 1 lit. d din OG nr. 21/1992.
În fapt, la data de 28.04.2014, CJPC Argeș a efectuat un control la societatea petentă în urma căruia s-a constatat că a vândut dlui. P. V., produsul Laptop HP, în valoare de 3.299 lei, produs defect, iar pentru aducerea în conformitate fiind în garanție, a înlocuit tastatura cu una de calitate inferioară, iar garanția All Inclusive, specificată în factura fiscală, nu era valabilă decât pentru multifuncționala primită cadou și nu pentru laptop.
Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de agentul constatator.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța observă că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Față de motivul de nelegalitate privind lipsa martorului asistent, instanța reține că intimata a consemnat în cuprinsul procesului verbal faptul că, în lipsa reprezentantului petentei, nu au putut fi identificate persoane neutre ce ar putea avea calitatea de martori, respectându-se astfel prevederile art. 19 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001. Intimata a precizat motivul pentru care procesul verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa reprezentantului petentei și în lipsa unui martor. Totodată, instanța constată că nerespectarea dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001 sunt sancționate cu nulitatea relativă, incidentă doar în cazul dovedirii unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. În speța de față se observă că petenta nu a făcut dovada unei astfel de vătămări deși a avut posibilitatea.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Instanța trebuie să-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale ( cauza I. P. c. României, decizie de inadmisibilitate din 28 iunie 2011).
În cauza de față, petentei i s-a conferit posibilitatea de a proba o situație contrară celei din procesul verbal de contravenție, respectându-se caracterul echitabil al procedurii și dreptul la apărare al acesteia.
Din înscrisurile de la dosar instanța constată că în urma controlului realizat la punctul de lucru al petentei, agenții constatatori au identificat nereguli cu privire la comercializarea produsului Laptop marca HP.
Se mai reține că petenta nu a învederat niciun motiv de netemeinicie a procesului verbal și nu a administrat probe din care să rezulte că situația de fapt reținută nu corespunde realității, motiv pentru care instanța va constata că actul sancționator este temeinic și legal întocmit.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, respectiv amenda în cuantum de 10.000 lei, instanța constată că sancțiunea a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor legale.
Instanța constată că nu se impune reindividualizarea sancțiunii față de pericolul social al faptei săvârșite, chiar dacă în concret nu s-au produs alte consecințe negative.
Având în vedere materialul probator existent în dosar, se constată că actul sancționator cu numărul de mai sus este temeinic și legal, sancțiunile aplicate petentei fiind individualizate în mod corect de organul constatator.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta ., cu sediul în Voluntari, . Office Park, nr. 15-23, jud. Ilfov împotriva procesului verbal . nr._/22.05.2014 întocmit de intimata A. N. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR - COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR ARGES, cu sediul în P., ., jud. Argeș.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Pitești.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Aprilie 2015.
Președinte, A. Z. | ||
Grefier, S. T. |
Red.A.Z.
Tehnored.G.F/26.01.2016/4 EX
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9062/2015.... | Cereri. Sentința nr. 4960/2015. Judecătoria PITEŞTI → |
|---|








