Plângere contravenţională. Sentința nr. 4265/2016. Judecătoria PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4265/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 16-05-2016 în dosarul nr. 4265/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 4265/2016
Ședința publică de la 16 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. O.
Grefier A. A. T.
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe petenta I. L. și pe intimatul I. DE P. AL J. A. B. R. P., având ca obiect plângere contravențională P.VB. PAGX_/22.10.2015.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc la data de 09.05.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, la data de 04.11.2015, petenta I. L., a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal .. nr_, întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș- B. Poliției Rutiere Pitești, la data de 22.10.2015, și pe cale de consecință anularea sancțiunii aplicate în valoare de 420 lei, precum și a pedepsei complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile. În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunilor contravenționale cu avertisment.
In motivarea plângerii, contestatorul a arătat că la data de 22.10.2015, a fost oprită în trafic de un agent de poliție, care i-a comunicat că nu a acordat prioritate unor pietoni angajați în traversarea străzii, pe .>
A precizat că nu este vinovată de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, întrucât pe trecerea de pietoni nu se afla nicio persoană angajată în traversare. A învederat instanței că intimata trebuie să dovedească faptul că pe trecere erau pietoni angajați în traversare și nu ea este cea care trebuie să doveadească faptul că pe trecere nu se aflau pietoni.
A invocat jurisprudența CEDO și garanțiile instituite de art. 6 alin. 1 și 2, din CEDO.
In dovedirea cererii, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, precum și a probei cu înregistrarea video a faptei contravenționale.
Anexat cererii, au fost depuse copia procesului-verbal de constatare și sancționare a contraveției (fila 5).
Actiunea a fost legal timbrata cu suma de 20 de lei taxa judiciara de timbru, în conformitate cu art. 19 din OUG 80/2013(fila 6).
La data de 28.01.2016, intimatul a depus întâmpinare, prin care a învederat instanței că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale.
În fapt a arătat că la data de 22.10.2015, petenta a fost înregistrată cu cinemometrul ROM 377, montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare mai_, în timp ce conducea autobuzul marca Suzuki, cu nr. de înmatriculare_, pe . nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal semnalizat corespunzător.
Având în vedere aceste considerente intimatul a arătat că fapta nelegală a fost săvârșită de reclamantă cu vinovăție, astfel că sancțiunile contravenționale, principală și complementară au fost corect dispuse.
Intimatul arată de asemenea că procesul-verbal se bucură de prezumția relativă de adevăr, astfel că petentul trebuie să facă dovada celor afirmate, invocând în acest sens Deciziile Curții Constituționale, nr. 490, 727, 787/2008.
A invocat de asemenea jurisprudența CEDO, potrivit căreia prevedreile art. 6 pct. 2 nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi imposibil să se sancționeze încălcările în materie de circulație rutieră.
În dovedirea celor sustinute, intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și cu înregistrarea video a abaterii contravenționale.
Anexat întâmpinării a depus raportul agentului constatator(fila 15), înregistrarea video(fila 14).
În drept au fost invocate prevederile art. 115-118-C.p.c, Legea 180/2002, art. 135 lit. h, art. din HG 1391/2006, art. 100 alin. 3, lit. b din OUG 195/2002, art. 36 alin. 1 și art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002 și art. 19 alin. 3 din OG 2/2001.
La data de 22.02.2016, petenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că intimatul nu a depus înregistrarea video a faptei contravenționale, deși avea această obligație, plângerea fiind astfel fondată.
Sub aspectul probatoriului a fost încuviințată pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse, precum și proba cu înregistrarea video a faptei contravenționale.
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._, din data de 22.10.2015(fila 5), întocmit de către un agent constatator din cadrul intimatului, petentei I. L., i-au fost aplicate o amendă contravențională in cuantum de 420 lei, precum si o sancțiune complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile pentru comiterea contraventiei prevăzută de art. 135 lit. h din din H.G 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002. În cuprinsul acestui proces-verbal a fost consemnat faptul că în data de 22.10.2015, ora 07:53, a condus auto marca Suzuki, cu nr. de înmatriculare_ și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflați regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul pietonal, pe sensul său de mers. Înregistrare video ROM 377, montat pe auto MAI_.
În baza art. 34 alin1-O.G.2/2001, instanța constată că plangerea contravențională a fost introdusa în termenul prevazut de art. 32 alin. 1-C.pr. civ.
Sub aspectul legalității procesului-verbal ,instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În raport de prevederile art. 16 și art. 17 din OG 2/2001, instanța apreciează că fapta contravențională imputată petentului este complet și corect descrisă de către agentul constatator.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, precum și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Conform art. 20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța constată că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.
În legătură cu acest aspect, CEDO a arătat în jurisprudența sa (cauza A. c. României, pct. 60, cauza N. G. c. României) că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, iar prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (de altfel, în cauza H. și alții c. României, Curtea a precizat că prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației, care intră în competența poliției), în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.
Pentru a proteja persoanele de posibilele abuzuri ale organelor statului (abuzuri care trebuie probate, intrucat nu se poate porni de la prezumtia ca acestea isi desfasoara activitatea cu incalcarea legii), aceasta prezumtie relativa dă posibilitatea instantei să administreze probe pe baza carora sa stabileasca o situatie de fapt care poate sa confirme, sau, dimpotriva, sa o infirme pe cea retinuta de agentul constatator (cauza A. impotriva Romaniei).
Prin urmare, toate constatarile facute de catre agentul constatator inserate in procesul-verbal pot fi verificate prin administrarea oricarui mijloc de dovada admisibil din punct de vedere legal, inclusiv alte prezumtii, chiar de ordin judiciar, daca aceste prezumtii se incadreaza in anumite limite rezonabile (cauza I. P. c. Romaniei - prezumtiile de drept nu sunt interzise de Conventie, sarcina instantelor interne fiind de a asigura o proportionalitate intre acestea si prezumtia de nevinovatie), iar cel care pretinde ca situatia de fapt retinuta in actul constatator nu corespunde realitatii, trebuie sa dovedeasca aceasta.
A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legală a vinovătiei, în sesnsul art. 6 din CEDO, realizându-se astfel și un echilibru între interesul general, al statului, în reglementarea măsurilor privind constatarea contravențiilor, și interesul particular al persoanei sancționate.
În ceea ce privește fapta imputată petentei, instanța reține că art. 135 lit. h din HG 1391/2006, „conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere, pietonului care traversează drumul public prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.”
Potrivit art. 100 alin.3 lit.b din OUG nr.195/2002 - constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni(4-5 puncte amendă) si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulemantară a drumului public prin locurile special amenajate, și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului”.
Din probele administrate în cauză, instanța constată că starea de fapt reținută în procesul-verbal este conformă cu realitatea. Astfel din înregistrarea video depusă la dosar reiese că autoturismul condus de petentă cu nr. de înmatriculare_, nu a oprit pentru a acorda prioritate unui pieton aflat în traversarea străzii, pe același sens de mers, pe banda nr. 4 de mers. În momentul în care pietonul s-a angajat în traversarea străzii, autovehiculul condus de petentă se afla pe banda nr. 2 de mers (ora 07:53:51), iar pietonul pe banda nr. 4.
Așadar, instanța consideră că întreg ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză susțin mențiunile din cuprinsul procesului verbal de contravenție.
Așa fiind, instanța reține că fapta, astfel cum a fost descrisă, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de textele legale citate, atât sub aspect subiectiv, cât și sub aspect obiectiv.
Pentru aceste motive, instanța constată temeinicia procesului-verbal contestat și urmează a analiza proporționalitatea sancțiunii aplicate, prin prisma dispozițiilor art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 coroborate cu cele ale art. 21 alin. 3 din același act normativ.
Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsită fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.
Instanta observa ca in cauză s-a aplicat minimul amenzii prevazute de lege pentru contraventia savarsita (4 puncte-amenda, 420 lei) si apreciaza ca nivelul minim al amenzii corespunde pericolului social al faptei si conduitei petentei.
Instanta apreciază ca acest gen de fapte necesită o sancționare adecvată, în vederea realizării scopului educativ si preventiv al sancțiunii contravenționale, in conditiile in care prezintă un grad de pericol social destul de ridicat, fiind susceptibile de urmări grave si ireparabile, precum pierderea vietii participantilor la trafic sau vatamarea integritatii lor corporale.
În ceea ce privește măsura complementară, instanta considera ca nu se impune înlăturarea acesteia, intrucat sanctiunile complementare au un rol preventiv si privesc protectia interesului public fata de riscul potential pe care il reprezinta un conducator auto care incalca regulile de circulatie rutiera pentru ceilalti participanti la trafic (Michel Pewinski c. Frantei).
Avand in vedere cele mentionate, instanta considera ca dispozitiile art. 21 alin. 3 OG nr.2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicarii sanctiunilor contraventionale, acestea fiind proportionale cu gradul de pericol social al faptei savarsite de catre petent.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța apreciează că aspectele reținute în sarcina petentului sunt reale, nefiind combătute prin probe contrarii, astfel încât procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și de drept existentă în cauză, sancțiunea aplicată fiind corect individualizată, motiv pentru are va respinge plângerea ca neîntemeiată.
Instanța ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulata de petenta I. L. cu domiciliul în Pitești, ., nr. 5, .. A, ., jud. Argeș, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției ., nr._, ca fiind temeinic si legal.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Pitești.
Pronunțată in ședința publică, astăzi, 16.05.2016.
Președinte, A. O. | ||
Grefier, A. A. T. |
A.O. 14 IUNIE 2016/4EX
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4266/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4941/2016.... → |
|---|








