Plângere contravenţională. Sentința nr. 4941/2016. Judecătoria PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4941/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 31-05-2016 în dosarul nr. 4941/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4941/2016
Ședința publică de la 31 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. T.
Grefier F. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul I. I. C. și pe intimatul I. DE P. AL J. A. P. P. OARJA, având ca obiect plângere contravențională PR VB PAGX_/20.01.2016
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
În temeiul art. 131 Cod procedură civilă, raportat la art.32 din O.G. 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța constată că este primul termen de judecată, părțile fiind legal citate, și estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o lună.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, instanța urmează a proceda la soluționarea pricinii.
În temeiul art. 255 și 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile de la dosar, pe care o consideră concludentă pentru judecarea procesului, urmând a o administra în condițiile legii.
Având în vedere proba testimonială solicitată de petent, pe teza probatorie invocată în sensul că, la sosirea agentului constatator în parcarea RAR se afla și martorul propus, instanța, apreciază că nu este concludentă soluționării cauzei, urmând a o respinge.
Instanța, având în vedere înscrisurile existente la dosar, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 11.02.2016, petentul I. I. C. a solicitat în contradictoriu cu intimatul IPJ ARGEȘ, anularea procesului verbal de contravenție ., nr._, emis la data de 20.01.2016 de către lucrătorii Postului de Poliție Oarja din cadrul IPJ Argeș, ca netemeinic și nelegal.
În motivare, a arătat că a fost sancționat cu amendă cu suma de 2940 lei, pentru faptul că în data de 20.01.2016, ar fi efectuat viraj la stânga încălcând marcajul longitudinal continuu aplicat în zonă și nu ar fi avut asupra sa permisul de conducere și actele auto.
Menționează petentul că procesul verbal este netemeinic pentru că nu a efectuat manevra reținută de agentul constatator, el nefiind oprit în trafic ci identificat în curtea RAR, unde a sosit agentul constatator.
Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei conform art. 19 din OUG 80/2013.
Petentul a înțeles să propună dovedirea susținerilor prin martori și prin înscrisuri anexând plângerii contravenționale o copie a procesului verbal de contravenție (fila 7) și dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 lei(fila 4).
La data de 04.03.2016, intimatul a depus la dosar întâmpinare (filele 14-15), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale pentru următoarele motive: a arătat că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă și fond prevăzute de OG nr. 2/2001, precum și faptul că procesul verbal este temeinic, prezentând mijloacele de probă de care înțelege să se folosească în dovedirea celor susținute, susținând că a constatat direct contravenția reținută în sarcina petentului, în timp ce era în autospeciala MAI împreună cu numitul P. A. M., iar la puțin timp de la . curtea Registrului Auto Român a intrat și autoturismul condus de petent. În urma verificărilor s-a identificat conducătorul auto și un pasager.
În dovedirea pretențiilor intimatul IPJ Argeș a anexat întâmpinării raport al agentului constatator (fila 16), împreună cu declarația martorului P. A. M. (fila 17).
La data de 28.03.2016, petentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solictat respingerea apărărilor intimatului, mai ales datorită netemeiniciei afirmației că în autovehiculul condus de el se mai afla o persoană, contestând și înscrisul depus de intimat reprezentat de declarația unui martor.
La termenul din data de 31.05.2016, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile propuse de petent și intimat, a respins proba cu martorul solicitat de petent și a rămas în pronunțare pe fondul cauzei.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține și constată următoarele:
Prin procesul verbal ., nr._, emis la data de 20.01.2016 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al județului Argeș- Postului de Poliție Oarja, petentul I. I. C. a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 77 alin. 2 HG 1391/2006 și sancționată de art. 102, alin2 din OUG 195/2002 și contravenția prev de art. 35, alin. 2 OUG 195/2002 și sancționată de art. 101, alin.1, pct.18 din același act normative privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu amendă în cuantum în cuantum de 2940 lei și sancțiunea aplicării unui cuantum de 6 puncte penalizare, conform art. 108, alin.1, lit.d, pct.9, conform mențiunilor din procesul verbal.
Prin procesul verbal sus-menționat s-a reținut de către agentul constatator că petentul, la data de 20.01.2016 ora 1105, pe raza ., jud. Argeș, din direcția București către Pitești, în dreptul parcării Carrefour, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare TR035253 efectuând viraj stânga peste marcajul longitudinal dublu continuu ce separă benzile de circulație, iar ulteriora a pătruns în curtea RAR, iar la control nu a avut asupra sa permisul de conducere și acte autovehiculului pe care îl conducea.
Fapta este prevăzută de dispozițiile art.77 alin.2 din HG nr.1391/2006, potrivit cărora „ Marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă simplă sau dublă interzice încălcarea acestuia.”
De asemenea sancțiunea aplicată este raportată de agentul constatator la textul de lege reținut în cuprinsul procesului verbal contravențional, respectiv art 102, alin. 2 din OUG 195/2002, care prevede că “Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d)”, iar art 108, alin.1, lit d, pct.9 prevede că “ 6 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte:… schimbarea direcției de mers prin viraj spre stânga, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulație.”
Fapta de a nu avea/deține permisul de conducere sau documentele autoturismului este prevăzută de art. 35, alin.2, din OUG 195/2002, care prevede că “Participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.” și sancționată de art. 101, alin.1, pct.18 al aceluiași act normative, care prevede că “Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:…8. nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor;”
Procesul verbal nu a fost semnat de către petent, fiind întocmit în lipsa acestuia și în prezența unui martor, P. C., CNP_, iar plângerea a fost formulată în termenul legal.
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:
Instanța reține că, în ceea ce privește legalitateaprocesului-verbal, instanța reține că petentul nu a invocat ca motive de nelegalitate a procesului verbal contestat, însă verificând legalitatea procesului verbal contestat din oficiu, instanța reține că acesta a fost legal întocmit.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezunțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății în respectarea acestor reguli este de importanță capitală. În același timp însă, persoana sancționată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste aspecte instanța apreciază că a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia petentul a putut utiliza de orice mijloc de probă și a putut invoca orice argument (cu respectarea totodată și a disciplinei procesuale impuse de normele legale) pentru dovedirea imprejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor.
Respingerea probei cu martorul solicitat de petent a avut drept considerente faptul că acest martor nu a fost în autoturismul reținut în procesul verbal la momentul la care agentul constatator a observat că petentul a întors autoturismul spre stânga, traversând linia continua dublă ce desparte sensurile de mers. De altfel însăși în răspunsul la întâmpinare petentul menționează că în mașina condusă de el nu se afla o altă persoană. Martorul pe care îl propune petentul (B. I. Adelin) era în curtea RAR la momentul sosirii agentului constatator, astfel că nu poate preciza daca petentul a depășit sau nu linia continuă. Cu privire la aspectele referitoare la lipsa documentelor autovehiculului și a permisului de conducere, instanța apreciază că aceste aspecte sunt déjà dovedite prin declarația luată de agentul constatator martorului P. A. M., care precizează că a asistat personal la solicitarea organului de poliție de a prezenta actele autoturismului și permisul de conducere și la afirmațiile petentului potrivit cărora aceste acte nu le are asupra sa, prezentând doar cartea de identitate. Totodată a precizat martorul că a asistat la verificările effectuate prin stație de către reprezentantul intimatului, atât cu privire la petent, cât și cu privire la o altă persoană care se afla în autoturismul condus de petent (cu privire la care petentul susține că nu este adevărat, deși o declarație luată unei asemenea persoane îi putea profita).
Aspectele din declarația martorului audiat de organele poliției (declarație extrajudiciară) ce fac aceste relatări verosimile sunt reprezentate de precizarea martorului că, deși se afla în autospeciala MAI când organul constatator a perceput direct fapta, nu a afirmat că a văzut și el aceleași lucruri, ci doar l-a auzit pe agentul constatator afirmând că le-a văzut. Ar fi fost de altfel greu, având în vedere că agentul constatator a precizat verbal matorului că autoturismul contravenientului se deplasa în spatele autospecialei, de unde rezultă că fapta a fost percepută ulterior momentul în care cele două autovehicule treceau unul prin dreptul celuilalt (circulând inițial în sensuri opuse), prin utilizarea oglinzilor retrovizoare.
Raportat la sectorul de drum menționat în procesul verbal, care este marcat cu linie dublă continuă pe segmente cu lungimi foarte mari și la susținerile martorului referitoare la sosirea autoturismului indicat de polițist în curtea RAR imediat după . reține că mențiunile reținute în procesul verbal sunt întemeiate.
Din întregul material probator administrat în cauză, instanța constată că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.
Deși, prin plângerea formulată petentul a arătat faptul că nu se face vinovat de săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa, întrucât nu a efectuat manevra de virare la stânga și încălcare a marcajului longitudinal, instanța nu poate reține că aspectul expus de acesta corespunde adevărului deoarece nu este dovedit cu nici un mijloc de probă, reprezentând o simplă susținere, făcută din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii contravenționale.
Având în vedere că în fața instanței de judecată petentul a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, dar că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia, instanța apreciază că în mod temeinic s-au reținut în sarcina petentului contravențiile prevăzute de dispozițiile art. 77 alin. 2 HG 1391/2006 și de art. 35, alin. 2 OUG 195/2002.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată este cea prevăzută de lege și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, tinând seama de împrejurările în care a fost săvârșită contravenția, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, astfel că nu se impune reevaluarea acesteia, iar măsura complementară a aplicării punctelor de penalizare, instanța reține că aceasta se aplică obligatoriu, conform art 108, alin.1, lit d, pct.9, pe lângă sancțiunea principală, ori de câte ori se constată săvârșirea contravenției prevăzute de art.77 alin.2 din HG nr.1391/2006, iar nu în mod facultativ și indiferent de sancțiunea principală aplicată.
Astfel, în raport de faptul că petentul a efectuat o manevră periculoasă pe un sector de drum care are un trafic foarte aglomerat, existând astfel riscul producerii unor accidente cu victime, instanța apreciază că atât sancțiunea amenzii cât și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce este corect individualizată și aplicată.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001, instanța apreciază că este neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent și urmează a o respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul I. I. C., cu domiciliul în com. Bascov, ., jud. Argeș, CNP_, în contradictoriu cu intimatul IPJ Argeș cu sediul în mun. Pitești, ., jud. Argeș, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Pitești.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Mai 2016.
Președinte, I. T. | ||
Grefier, F. Ș. |
5 ex./Red. T.I./Tehn. T.I./08.06.2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4265/2016.... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








