Cereri. Sentința nr. 3031/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3031/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 31-05-2016 în dosarul nr. 3031/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDRMV:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA
SECȚIA CIVILA
Operator de date cu caracter personal: 4246
SENTINȚA CIVILA NR. 3031/2016
Ședința publică de la 31 Mai 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE B. M.
Grefier C. N.
Pe rol fiind acțiunea civilă formulată de reclamanta . cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor în Rm. V., ., jud. V., nr. de înregistrare ORC J_, CUI RO2552702, în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în Iași, ., jud. Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea de pe listă, lipsesc părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, potrivit disp. ROI, instanța dispune apelarea cauzei la a doua strigare în ordinea de pe listă pentru a oferi posibilitatea părților sau reprezentanților convenționali ai acestora să se prezinte.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare în ordinea de pe listă, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
• cauza are ca obiect anulare bilet la ordin,
• pricina se află la primul termen de judecată în fața primei instanțe,
• procedura de citare este legal îndeplinită,
• nu a fost depusă întâmpinare de către pârâtă.
Instanța constată că este prima zi de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, precum și faptul că Judecătoria Rm. V. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial, cu judecarea prezentei cauze în art. 89 din Legea 58/1934, față de locul plății biletului la ordin.
Deliberând cu privire la discutarea eventualei conexări a prezentului dosar cu dosarul nr._ al Judecătoriei Rm. V., având ca obiect anulare BO, poziția 2 de pe lista de ședință de la acest termen de judecată, apreciază că nu se impune, față de actele dosarului.
După care, având în vedere înscrisurile depuse la dosar, instanța reține cererea spre soluționare sub aspectul calității procesuale a reclamantei.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.05.2016, sub nr. dosar_, reclamanta . a solicitat emiterea unei ordonanțe prin care să se declare nulitatea biletului la ordin .._ în sumă de 34.200,71 lei, emis la data de 19.04.2016, scadent în data de 30.05.2016, locul emiterii și al plății fiind Rm. V..
Precizează că biletul la ordin a fost emis pe numele creditoarei . SRL.
A solicitat ca prin ordonanță să se autorizeze efectuarea plății biletului la ordin după trecerea a 30 zile de la publicarea ordonanței în Monitorul Oficial al României, în cazul în care biletul are scadența depășită sau în termen de 30 zile de la data scadenței, dacă aceasta este ulterioară publicării în Monitorul Oficial
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta arată că a emis în favoarea creditoarei biletul la ordin menționat mai sus, ce reprezintă contravaloare marfă achiziționată.
Mai arată că în data de 20.04.2016, reprezentanții săi au transmis biletul la ordin prin poșta curier rapid, însă în data de 10.05.2016 s-a constatat pierderea acestuia.
În drept invocă disp. art. 89 din Legea cambiei l Biletului la ordin nr. 58/1934, modificată și de pct. 436 și urm. din Norma nr.6/1994 a BNR.
Pârâta . SRL nu a formulat întâmpinare, deși a fost legal citată.
La termenul de astăzi, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale active.
Analizând înscrisurile atașate dosarului prin prisma excepției invocate, instanța reține că, potrivit art. 36 din C.p.c., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios dedus judecății.
Din punct de vedere activ, legitimarea procesuală presupune așadar o identitate perfectă între titularul dreptului pretins a fi realizat, decurgând din raportul juridic substanțial și cel care are poziția procesuală de reclamant.
În cauză, reclamanta solicită declararea nulității unui bilet la ordin emis în beneficiul . SRL, tras fiind BCR SA.
Potrivit art. 89 din Legea 58/1934, în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unei cambii, posesorul poate înștiința despre aceasta pe tras și poate solicita anularea titlului printr-o cerere adresată președintelui judecătoriei locului în care cambia este plătibilă.
Așadar, față de specificul acțiunii de față, legitimare procesuală nu pot avea decât subiectele raportului de drept cambial.
În continuare, numai posesorul actual al cecului poate avea calitate procesuală activă, astfel cum decurge în mod limpede din coroborarea art. 89 din Legea 58/1934 cu art. 36 din C.p.c.
În cauză, reclamanta declară ea însăși că este trăgătorul biletului la ordin, că a transmis instrumentul de plată beneficiarului, pierzând astfel posesia. Neavând calitatea de posesor, nu poate uza de procedura specială, aceasta fiind pusă la dispoziția posesorului actual, care a șu urmat-o cu succes, astfel cum reiese din actele dosarului_, unde cererea acestuia a fost admisă.
În consecință, cererea va fi respinsă, în temeiul art. 40 alin. 1 C.p.c, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active, invocată din oficiu.
Respinge cererea formulată de reclamanta . cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor în Rm. V., ., jud. V., nr. de înregistrare ORC J_, CUI RO2552702, în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Rm. V.
Pronunțată în ședință publică azi, 31 mai 2016.
Președinte, Grefier,
B. M. C. N.
Red/Tehnored/ B.M./C.N.
16.06.2016/ 4 ex,
2 ex comunicate părților, astăzi,
← Pretenţii. Sentința nr. 2883/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA | Pretenţii. Sentința nr. 2661/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA → |
---|