Contestaţie la executare. Sentința nr. 2603/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA

Sentința nr. 2603/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 13-05-2016 în dosarul nr. 2603/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA RÂMNICU V.

CIVILA

Operator de date cu caracter personal:4246

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2603/2016

Ședința publică de la 13 Mai 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. A. L.

Grefier A. A. D.

Pe rol fiind pronunțarea cauzei Civile privind pe contestatorul B. C. și pe intimata P. E. D., terț poprit fiind C. J. DE P. V., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut in ședința publică, cu ocazia pronunțării nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care se arată că părțile nu au depus concluzii sau note scrise.

Se constată că dezbaterile cu privire la fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 6 mai 2016, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 13 mai 2016.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11.03.2016 pe rolul Judecătoriei Rm. V. sub nr._, contestatorul B. C. în contradictoriu cu intimata P. E. D., terț poprit fiind C. Județeană de P. a formulat contestație la executare împotriva executării silite înseși ce face obiectul dosarului de executare nr. 19/2016 al B. D. M. și împotriva popririi comunicată în data de 24.02.2016.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că nu există încheiere de încuviințare a executării, că nu există titluri executorii și creanță certă, că nu sunt justificate cheltuielile de executare, iar mențiunea creditorului cuprinsă în procesul verbal din 12.02.2016 are caracterul unei cereri de renunțare la executare, astfel încât în temeiul art. 702 alin. 1 pt. 3 din C.p.c. se impune să se constate încetată executarea ce face obiectul dosarului de executare nr. 19/2016 al B. D. M..

Contestatorul a arătat că încheierea de încuviințare a executării este lovită de nulitate, deoarece a fost emisă de executor, iar nu de instanță, așa cum a decis Curtea Constituțională prin decizia aplicabilă în materie, astfel încât și toate actele de executare sunt nule.

Contestatorul a arătat că lipsește titlul executoriu, deoarece sentința și decizia pronunțate în dosarul nr._ * fac încă obiectul judecății. A menționat în acest sens că dispozitivul sentinței civile a fost completat în sensul că au fost acordate și contestatorului cheltuieli de judecată în sumă de 2703 lei, iar încheierea de completare a fost atacată cu recurs. A menționat că a solicitat și lămurirea dispozitivului deciziei nr. 469/R/2015 pronunțată în recurs în dosarul nr._ *.

În drept a invocat dispozițiile art. 625, 627, 632, 633, 634, 650, 655, 669, 702, 703, 711 din C.p.c.

În susținerea cererii, contestatorul a depus la dosar înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată.

Intimata a depus întâmpinare (fila 30) prin care a solicitat respingerea contestației la executare, arătând că demersurile ulterioare efectuate în dosarul nr._ * privind completarea hotărârii nu afectează caracterul de titlu executoriu al deciziei puse în executare. A menționat că măsura popririi era legală la data înființării ei, iar dacă s-a obținut de către contestator un titlu executoriu în privința cheltuielilor de judecată, nu există impedimente privind compensarea. A mai arătat că mandatarul său nu a renunțat la executare.

Instanța a invocat din oficiu excepția tardivității contestației la executare silită însăși.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele dosarului, cu privire la excepția tardivității contestației la executare silită însăși, instanța reține că, potrivit art. 715 alin. 1 pt. 3 din C.p.c., contestația se poate face în termen de 15 zile de la data la care debitorul care contestă executarea silită însăși a primit încheierea de încuviințare, somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.

În speță, încheierea de încuviințare a executării silite, a cheltuielilor de executare, somația și titlul executoriu au fost comunicate contestatorului la data de 29.01.2016, fiind primite sub semnătură, așa cum rezultă din dovada de înștiințare de la fila 19 din dosarul de executare, iar prezenta contestație a fost formulată la data de 11.03.2016, fiind depășit termenul de 15 zile menționat mai sus. Pe cale de consecință, instanța va admite excepția tardivității contestației la executare împotriva executării silite înseși și va respinge ca tardivă contestația la executare împotriva executării silite înseși (implicit împotriva încheierii de încuviințare a executării silite, a cheltuielilor de executare, a somației și a titlului executoriu).

Prin urmare, ca urmare a formulării tardive a contestației la executare silită însăși, în speță nu este aplicabilă decizia nr. 895/2015 a Curții Constituționale, având în vedere că în paragraful 28 al deciziei, Curtea Constituțională a stabilit și efectele pe care le produce această decizie, reținând că „pe perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privința procedurilor de executare silită încuviințate până la data publicării sale, aplicându-se, în schimb, în privința contestațiilor la executare formulate împotriva încheierii de încuviințare a executării silite date de executorul judecătoresc aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data publicării prezentei decizii, precum și în cele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus menționată”, în practica instanțelor fiind extinsă aplicabilitatea deciziei și la contestațiile la executare silită însăși exercitate în termenul legal.

Analizând materialul probator administrat în cauză, asupra contestației la executare cu privire la poprire, instanța reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 469/R/2015 pronunțată în recurs în dosarul nr._ * s-a dispus grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul 151 – 202 și a fost obligat contestatorul la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 de lei.

În baza deciziei menționate anterior, a fost întocmit dosarul de executare nr. 19/2016 al B. D. M., în cadrul căruia a fost emisă poprirea comunicată în data de 24.02.2016 (fila 30 din dosarul de executare).

Instanța constată că poprirea a fost emisă în mod legal și că, în speță, nu au fost invocate motive temeinice de nelegalitate a popririi. Instanța constată că este neîntemeiată contestația la poprire, întrucât lipsa caracterului de titlu executoriu (la fel ca și lipsa calității de debitor, lipsa caracterului cert al creanței, prescripția executării sau stingerea datoriei prin plată, compensație sau în altă modalitate) nu reprezintă motiv de nelegalitate ale unei popririi ulterioare somației care declanșează executarea, ci reprezintă motiv de contestație la executare silită însăși, care trebuia invocat in liminae litis, respectiv în 15 zile de la comunicarea somației. Reținând și incidența dispozițiilor art. 713 alin. 3 din C.p.c., instanța constată că invocarea cu întârziere a unui motiv de contestație la executare nu duce la respingerea ca tardivă a contestației la poprire, ci ca neîntemeiată (după cum, invocarea unui motiv de nulitate relativă în cadrul unei cereri având ca obiect constatarea nulității absolute, nu duce la respingerea cererii de constatare a nulității absolute ca prescrisă, ci ca neîntemeiată).

Instanța mai reține că prin hotărârea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 469/R/2015 nu a fost desființat acest titlu executoriu (de altfel, nici nu se putea în procedura lămuririi), ci doar au fost indicate mai multe puncte prin care va trece linia de hotar dintre proprietățile părților, fără a se face în vreun mod referire la suma de bani care face obiectul popririi. De asemenea, completarea hotărârii de fond din dosarul nr._ * prin care a fost obligată și intimata la plata către contestator a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2600 de lei nu afectează legalitatea popririi înființată în baza unui titlu executoriu valabil și care nu a fost desființat.

Instanța mai reține că reprezentantul intimatei nu a renunțat la executare, potrivit procesului verbal din 12.02.2016, ci a solicitat temporizarea executării până la lămurirea dispozitivului titlului executoriu, însă doar cu privire la grănițuire, și nu cu privire la sumele care fac obiectul popririi.

De asemenea, instanța mai reține că în speță nu au fost invocate alte motive de nelegalitate ale actelor contestate și că acestea nu cuprind vicii sancționabile cu nulitatea absolută. Pentru toate aceste considerente, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată contestația la executare împotriva popririi.

Având în vedere culpa procesuală a contestatorului, potrivit art. 453 din C.p.c., instanța va dispune obligarea acestuia la plata către intimat a sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității contestației la executare silită însăși.

Respinge ca tardivă contestația la executare silită însăși (implicit împotriva încheierii de încuviințare a executării silite, a cheltuielilor de executare, a somației și a titlului executoriu).

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare împotriva popririi formulată de contestatorul B. C., domiciliat în Rm.V., .,județul V., având CNP_, în contradictoriu cu intimata P. E. D., domiciliată în Rm.V., ., județul V., terț poprit fiind C. Județeană de P., cu sediul în Rm.V., ., nr.159-160, județul V..

Obligă contestatorul la plata către intimat a sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Rm. V..

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2016.

Președinte,

M. A. L.

Grefier,

A. A. D.

Red, ML/ 17.05.2016

tehnored AD/ 5 ex

. .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2603/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA