Plângere contravenţională. Sentința nr. 806/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA

Sentința nr. 806/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 806/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDRMV:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA

CIVILA

Operator de date cu caracter personal: 4246

SENTINȚA CIVILA NR. 806

Ședința publică de la 09 Februarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. A.

Grefier A. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petentul P. M. M., domiciliat în comuna Vlădești, ., județul V. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN V., cu sediul în Rm.V., Calea lui T., nr. 95, județul V..

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

• cauza are ca obiect plângere contravențională privind procesul verbal de contravenție . nr._

• pricina se află la primul termen de judecată, în fața primei instanțe

• procedura de citare este legal îndeplinită

• prin Serviciul de registratură al instanței, la data de 13.01.2016, a fost depus răspuns la întâmpinare de către petent

Instanța constată că este prima zi de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, precum și faptul că Judecătoria Rm. V. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial, cu judecarea prezentei cauze, în temeiul art. 32 din O.G. 2/2001.

În temeiul dispozițiilor art. 258 C.pr.civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de petent prin plângere, precum și probele cu înscrisuri și înregistrare video, solicitate de intimat prin întâmpinare, ca fiind utile soluționării cauzei și constată că acestea sunt depune la dosar.

După care, constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 18.12.2015, sub nr._, petentul P. M. M. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/07.12.2015 întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN V., iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale amenzii, cu avertismentului.

În motivarea plângerii petentul a arătat că, la data de 07.12.2015, în jurul orei 11:30, în timp ce conducea autoturismul cu nr._, a fost oprit în trafic de un agent de poliție care i-a adus la cunoștință că a depășit limita legală de viteză admisă pe respectivul sector de drum, că a fost înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteza de 105 km/h, deși limita era de 50 km/h.

În ceea ce privește procesul verbal de contravenție ce i-a fost întocmit, petentul arată că acesta este ilizibil, că din acest motiv nu poate constatat dacă acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art.16 și 17 din OG 2/2001, că este nul absolut.

În ce privește sancțiunea aplicată, petentul arată că aceasta este prea aspră, în raport cu împrejurările în care a fost săvârșită.

La dosarul cauzei s-a depus, în copie xerox, procesul verbal de contravenție contestat, dovada plății taxei de timbru.

În termenul prevăzut de art. 201 alin. 1 C.pr. civ., intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, buletinul de verificare metrologică al aparatului radar, atestatul agentului constatator, o copie de pe înregistrarea radar și istoricul sancțiunilor aplicate petentului.

Prin întâmpinare intimatul solicită respingerea plângerii, deoarece procesul verbal de contravenție respectă condițiile de formă și fond prevăzute de OG 2/2001, iar susținerile petentului din cuprinsul plângerii referitoare la faptă sunt nefondate, astfel că nu există nici un motiv de nulitate sau anulare a procesului verbal.

Fapta săvârșită de petent a fost percepută direct și nemijlocit de polițistul rutier, care se afla în trafic tocmai pentru a-l supraveghea și a lua măsuri împotriva celor care nu respectă regulile de circulație. Ea este dovedită cu înregistrarea efectuată cu un mijloc certificat și verificat metrologic care nu prezintă nici o marjă de eroare, viteza afișată de acesta fiind cea reală, fără ajustări, așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică al aparatului radar depus la dosar.

Apreciază intimatul că sancțiunile aplicate sunt nu numai legale, dar și proporționale cu gradul de pericol social al faptei, fapta săvârșită de petent fiind principala cauză a producerii de accidente și pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Petentul a depus răspuns la întâmpinarea ce i-a fost comunicată, prin care solicită respingerea apărărilor intimatului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut că petentul, la data de 07.12.2015, ora 11:30, se deplasa cu autoturismul marca AUDI cu nr._, pe . Rm V. și a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 105 km/h, limita fiind de 50 km/h. Fapta reținută în sarcina petentului a fost înregistrată cu aparatul radar montat pe autoturismul nr. MAI_, a fost încadrată în prevederile art 121 alin 1 din HG 1391/2006, fiind sancționată conform art 102 alin 3 lit e din OUG 195/2002 cu 9 puncte amendă. S-a luat totodată măsura suspendării dreptului de a conduce pentru 90 zile, conform art. 111 alin 1 lit c din OUG 195/2002.

Procesul verbal a fost semnat de petent, care a declarat că nu recunoaște viteza.

Instanța constată că sub aspectul legalității procesului verbal, acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii pentru o bună individualizare a faptei și a autorului ei, că oricum numai lipsa mențiunilor expres enumerate la art. 17 din OG 2/2001 sunt de natură a atrage nulitatea procesului verbal de contravenție.

Instanța, analizând înregistrarea radar depusă de intimat la dosar, și având în vedere că aceasta a fost efectuată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, așa cum este reglementat la art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002, ce nu prezintă nici o marjă de eroare, potrivit buletinului de verificare metrologică de la fila 24 dosar, constată că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.

Instanța constată că și sancțiunea aplicată petentului a fost bine individualizată, fapta sa prezintă pericol social, fiind principala cauză a producerii de accidente.

Așa fiind, instanța va respinge plângerea formulată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul P. M. M., domiciliat în comuna Vlădești, ., județul V., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/07.12.2015 întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN V., cu sediul în Rm.V., Calea lui T., nr. 95, județul V..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Februarie 2016.

Președinte,

E. A.

Grefier,

A. C.

Red.AE/Tehn.CA/15.02.2016/4 ex.

2 ex..> Azi:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 806/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA