Pretenţii. Sentința nr. 449/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 449/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 449/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDRMV:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.4246
SENTINȚA CIVILA Nr. 449
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
Președinte :I. C. C.
Grefier:M. M. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta . sediul în Rm. V., ..3-5, județ V., C. RO_, J_, în contradictoriu cu pârâtul D. M., domiciliat în Băbeni, ., nr. 248, județ V., cnp._, având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns cj. A. I., pentru reclamantă, în baza delegație de reprezentare, lipsă fiind pârâtul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- pricina se află la primul termen de judecată, în fața primei instanțe;
- pârâtul nu a depus întâmpinare;
Instanța constată că este prima zi de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, astfel că, în temeiul art. 131 alin 1 NCPC, pune în discuție competența generală, materială și teritorială exclusivă a Judecătoriei Rm. V..
Cj. A. I., pentru reclamantă, a arătat că Judecătoria Rm. V. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial exclusiv cu judecarea prezentei cauze.
Instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial exclusiv cu judecarea prezentei cauzei în temeiul dispozițiilor art. 107 alin 1 C. pr.civ.
După care, în conformitate cu dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă, constată procesul în stare de judecată, deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Cj. A. I., pentru reclamantă, a solicitat instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu acordarea cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru.
Instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând ,asupra cauzei constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. V. sub număr unic_, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul D. M. solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 133,19 lei, din care 131,05 lei reprezintă contravaloarea serviciilor de gospodărire comunală prestate și facturate și 2,14 lei reprezintă penalitățile de întârziere aferente, cu cheltuieli de judecată, în cuantum de 20,00 lei reprezentând contravaloarea taxei de timbru.
Motivând cererea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâtul un contract de prestări servicii în temeiul căruia, în calitate de distribuitor, a livrat acestuia în calitate de utilizator, apă potabilă pentru plata cărora s-au întocmit facturi care au fost refuzate la plată nejustificat de către pârât.
Reclamanta precizează că la data promovării prezentei cereri pârâtul înregistrează un debit în valoare totală de 133,19 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru perioada august 2014–ianuarie 2015 .
În final, reclamanta mai arată că întrucât pârâtul nu și-a onorat obligația de plată a debitului, în temeiul art. 30 din Legea nr. 241/2006 și art. 16 alin. 1 și 2 din contract a calculat penalități de întârziere în cuantum de 2,14 lei.
Pentru aceste motive reclamanta solicită admiterea cererii.
Cererea este legal timbrată.
În dovedirea cererii s-au depus acte la dosar.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1521, art. 1522 C.civ., C.pr.civ., art. 30 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006.
În conformitate cu prevederile art. 201 C.pr.civ. instanța a comunicat pârâtului cererea de chemare în judecată însoțită de înscrisurile atașate de reclamantă și a pus în vedere acestuia că are obligația să depună întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai depune probe și de a invoca excepții, prevăzută de art. 208 C.pr.civ.
Conform procesului verbal de înmânare, aflat la fila 29 dosar, se reține de instanță că înscrisurile au fost comunicate pârâtului prin depunerea la sediul primăriei, însă pârâtul nu s-a prezentat să le ridice și nici nu a depus întâmpinare.
În cauză s-a administrat proba cu acte.
Analizând actele aflate la dosar instanța reține următoarele:
Potrivit contractului de branșare/racordare și utilizare a serviciului public de alimentare cu apă și canalizare al județului V. înregistrat sub nr. BB127/M din data de 19 martie 2013 încheiat între părți, aflat la filele 8–15 dosar, se reține că reclamanta, în calitate de operator, a prestat pârâtului, în calitate de utilizator, serviciul de alimentare cu apă potabilă și de canalizare la punctul de consum situat în localitatea Băbeni, Calea lui T., nr. 248 județul V., pe perioadă nedeterminată.
Conform clauzelor contractuale stipulate în art. 13, art. 14 și 15 părțile au convenit ca plata serviciilor să se efectueze lunar, pe baza prețurilor și tarifelor aprobate și a cantităților efective determinate sau estimate potrivit prevederilor legale prin emiterea de factură, iar pârâtul s-a obligat să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care a beneficiat în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor (cu precizarea că data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură) urmând ca neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței să atragă după sine penalități de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, fără ca acestea să depășească cuantumul debitului.
În temeiul contractului menționat, reclamanta a emis facturile depuse în copii certificate conform cu originalul la filele 17-23 dosar, din cuprinsul cărora rezultă că pârâtul nu a achitat contravaloarea serviciilor prestate aferente perioadei august 2014–ianuarie 2015, înregistrând un debit restant în cuantum total de 133,19 lei din care 131,05 lei reprezintă contravaloarea serviciilor de gospodărire comunală prestate și facturate și 2,14 de lei reprezintă penalități de întârziere.
Reclamanta a invitat pârâtul în vederea informării cu privire la posibilitatea rezolvării amiabile a litigiului, prin mediere, aducându-i la cunoștință că în caz de neprezentare se va adresa instanței de judecată pentru recuperarea creanței urmând să suporte și cheltuielile de judecată, dar demersul său a rămas fără rezultat, împrejurare față de care a formulat prezenta cerere.
Concluzionând, în baza probatoriului administrat în cauză se reține de instanță că între părți s-au derulat raporturi contractuale în baza contractului de prestări servicii nr. BB127/M din data de 19 martie 2013, însușit de pârât prin semnătură, și a facturilor emise de reclamantă care fac dovada prestării serviciilor către pârâtă aferente perioadei august 2014–ianuarie 2015, în valoare totală de 133,19 lei.
Ținând seama de faptul că pârâtul și-a însușit contractul prin semnarea acestuia și nu a făcut dovada contestării facturilor emise de reclamantă, instanța constată existența unei creanțe în favoarea reclamantei și obligația corelativă a pârâtului de a plăti sumele de bani înscrise pe fiecare factură potrivit clauzelor contractuale.
De reținut că, deși legal citat, inclusiv cu mențiunea personal la interogatoriu pârâtul nu s-a prezentat în instanță pentru a depune întâmpinare și a formula probe în apărare, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 358 C.pr.civ. instanța va aprecia această împrejurare ca o recunoaștere tacită a pretențiilor reclamantei.
Totodată se reține de instanță că dreptul reclamantei de a obține penalități ca urmare a neexecutării la timp a obligației de plată de către pârâtul debitor decurge din dispozițiile art. 1538 C.civ. și din clauza penală stipulată în contractul de prestări servicii prin care părțile au evaluat anticipat prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către pârât, fixând anticipat valoarea acestuia.
Pentru considerentele expuse instanța, constatând neîndeplinirea de către pârât a obligației de a achita contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă, apreciază întemeiată acțiunea reclamantei și urmează să o admită.
În baza art._ și 1548 C.civ. raportat la art. 13,14 și 15 din contractul de prestării servicii instanța va obliga pârâtul la plata sumei de 133,19 lei față de reclamantă din care d 131,05 lei reprezintă contravaloarea serviciilor de gospodărire comunală prestate și facturate și 2,14 reprezintă penalități,
Văzând și dispozițiile art. 453 C.pr.civ., instanța va obliga pârâtul la plata sumei de 20 lei față de reclamantă reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată (taxă timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A cu sediul în Rm. V., ..3-5, județ V., C. RO_, J_, în contradictoriu cu pârâtul D. M., domiciliat în Băbeni, ., nr. 248, județ V., cnp._.
Obligă pârâtul la plata sumei de 133,19 lei față de reclamantă din care 131,05 lei reprezintă contravaloarea serviciilor de gospodărie comunală prestate conform facturilor pentru perioada august 2014- ianuarie 2015 iar 2,14 lei reprezintă cuantumul penalităților de întârziere.
Obligă pârâta la plata sumei de 20 lei față de reclamantă reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată (taxă timbru).
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 25 ianuarie 2016, la sediul Judecătoriei Rm. V..
Președinte, C. C. I. | ||
Grefier, A. M. M. |
Red.ICC/Tehn. MMA/4ex/02.03.2016
Comunicat părților 2 ex.
astăzi, .
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 842/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 352/2016.... → |
---|