Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 359/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA

Sentința nr. 359/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 359/2016

Cod ECLI

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA, JUDEȚUL V.

Operator de date cu caracter personal nr.4246

SENTINȚA CIVILĂ NR. 359

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. B.

Grefier M. O.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe contestatoarea T. V. în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și S. F. ORĂȘENESC HOREZU, având ca obiect alte cereri privind executarea silită.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se expune referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că contestatoarea a formulat cerere de ajutor public judiciar.

În temeiul art. 131 cpc., instanța, din oficiu, invocă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Rm.V. în soluționarea cauzei, raportat la disp.art. 651 cpc. și art172 C.pr.fiscală, și reține dosarul pentru a se pronunța asupra excepției.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr._, contestatoarea T. V. a formulat, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și S. F. ORĂȘENESC HOREZU, contestație la executare împotriva Somației Nr._ din 16.11.2015 și a Titlului executoriu Nr._ din 16.11.2015, acte emise de S. F. Orășenesc Horezu, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea Somației și a Titlului executoriu înregistrate sub numărul_ din 16.11.2015, emise de intimat și anularea executării silite înseși; suspendarea executării silite, până la soluționarea prezentei contestații, în temeiul art. 718 alin. (1) Cod de procedură civilă, iar pe cale de consecință, înlăturarea obligației de plată stabilite în sarcina reclamantei, în cuantum de 2.655 lei, sumă ce ar reprezenta debite provenite din drepturi necuvenite, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii contestatoarea arată, în fapt, că prin Somația înregistrată sub nr._ din 16.11.2015, a fost somat să plătească suma de 2.655,00 lei, sumă stabilită prin titlul executoriu înregistrat sub același număr, emis de intimat, sumă ce ar reprezenta debite provenite din drepturi necuvenite.

Contestatoarea susține că nu datorează suma de 2.655 lei, întrucât a beneficiat și consideră că beneficiază și în prezent de ajutor social, conform Legii nr. 416/2001.

Deși emitentul actelor deduse judecății nu menționează temeiul de fapt și de drept al acestora, presupune contestatoarea că la baza emiterii titlului executoriu și a somației se află Dispoziția nr. 60 din 28 aprilie 2015 emisă de Primarul comunei Costești, prin care s-a dispus "recuperarea sumei încasate necuvenit ca ajutor social", respectiv 2.565 lei, sumă reprezentând ajutor social în perioada ianuarie 2013 - septembrie 2014, ajutor care, în opinia emitentului actului, ar fi fost acordat și, respectiv, primit necuvenit de către contestatoare.

In motivarea în fapt a dispoziției menționate, emitentul acesteia invocă un control efectuat de Camera de Conturi V. Ia UAT Costești, control în urma căruia s-ar fi constatat un prejudiciu de 2.565 lei, precum și adresa nr. 6407 din 03.04.2015 emisă de AJ.P.I.S. V., prin care s-a propus recuperarea acestei sume.

In situația în care temeiul Titlului executoriu și al Somației pe care le contestă îl reprezintă actul emis de Primarul Comunei Costești, învederează că a contestat acest act administrativ, pe calea Legii nr. 554/2004 (Dosar nr._ ).

Precizează contestatoarea că măsura dispusă de Primarul Comunei Costești, nelegală și eronată, se bazează pe faptul nereal că aceasta, în calitate de beneficiar al ajutorului social prevăzut de Legea nr. 416/2001 cu modificările și completările ulterioare, ar fi deținut un depozit mai mare de 3.000 lei, situație în care nu ar fi fost îndreptățită să beneficieze de ajutorul social acordat de actul normativ în această materie.

Contestatoarea susține că a luat cunoștință de respectivul depozit de bani doar în urma unui control efectuat de Camera de Conturi V., când aceasta a aflat că sora sa, G. E., din motive strict personale, a creat un cont pe numele contestatoarei, banii depuși în acest cont fiind de fapt ai acesteia.

Arată contestatoarea că singurele venituri de care beneficiază sunt o pensie de întreținere, în cuantum de 9 lei, conform Sentinței Civile Nr. 1500 din 2 iulie 1998 pronunțate de Judecătoria Horezu în Dosarul Nr. 1648/1998, definitivă, și ajutorul social acordat de Primăria Comunei Costești în baza Legii nr. 416/2001 cu modificările și completările ulterioare.

Mai arată că se află la limita existenței, în condițiile actuale fiind evident că nu se poate trăi din 130 lei lunar (această sumă nefiind suficientă nici măcar pentru procurarea medicamentelor necesare într-o lună), și că nu poate realiza un venit, vârsta înaintată și starea de sănătate a sa fiind dovada certă în acest sens.

La termenul de judecată din data de 21.01.2016, instanța, din oficiu, a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Rm.V. în soluționarea cauzei, raportat la disp.art.651 cpc și art.172 cpf.

Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 131 C.pr.civ., excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Rm. V. invocată din oficiu instanța reține următoarele:

Potrivit art. 651 (1) cpc. instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Verificând înscrisurile existente la dosar se constată că domiciliul debitoarei este situat pe raza Judecătoriei Horezu, județul V. motiv pentru care instanța apreciază întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Rm. V. invocată din oficiu și urmează să o admită.

În consecință, în baza art. 132 C.pr.civ., instanța va declina competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Horezu, județul V..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Rm.V., invocată din oficiu.

Declină competența teritorială de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea T. V., domiciliată în ., județul V., în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ..2, jud. D., și S. F. ORĂȘENESC HOREZU, cu sediul în Orașul Horezu, .. 4, județul V., în favoarea Judecătoriei Horezu, județul V..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică de la 21 ianuarie 2016.

Președinte,

B. D.

Grefier,

O. M.

Red./Tehn.../25.01.2016

..

Astăzi, .

ROMANIA

JUDECĂTORIA RM. VALCEA

Dosar nr._

Din 21.01.2016

C Ă T R E,

JUDECĂTORIA HOREZU,

JUDEȚUL V.

Vă înaintăm, alăturat, dosarul nr._ privind pe contestatoarea T. V. în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și S. F. ORĂȘENESC HOREZU, întrucât prin sentința civilă nr.359/21.01.2016 s-a dispus declinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei în favoarea dumneavoastră.

Dosarul conține un număr de ….. file.

Președinte, Grefier,

B. D. O. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 359/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA