Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 947/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 947/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 947

Dosar nr._ cerere de valoare redusă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

Sentința civilă nr. 947

Ședința din Camera de consiliu de la 08 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - I.-S. S.

GREFIER - C. E. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E. E. ROMANIA SA PRIN AV. A. P. și pe pârâtul D. V., având ca obiect cerere de valoare redusă .

La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

Obiectul pricinii – cerere de valoare redusă

Stadiul judecății – fond ( primul termen)

Procedura legal îndeplinită.

Alte aspecte procedurale –

Constatându-se cauza în stare de judecată, a fost reținută spre soluționare, când:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta E.ON E. România S.A., cu sediul în mun. Târgu M., ., jud. M., reprezentată legal prin președintele Consiliului de administrație și cu sediul ales în București Calea Floreasca nr. 39 sector 1, a chemat-o în judecată pe pârâtul D. V. din ., nr 33, jud. N., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1090,78 RON, reprezentând contravaloarea energiei electrice facturate și penalități de întârziere contractuale 236,34RON, calculate până la data de 28.02.2014.

Acțiunea a fost formulată conform procedurii cererilor de valoare redusă, în condițiile art.1025-1032 din noul codul de procedură civilă.

În motivarea cererii reclamanta arată că, prin contractul de furnizare a energiei electrice, s-a obligat să furnizeze pârâtului energie electrică la punctul de consum „locuință” situat în . ,jud. N.. Pârâtul s-a obligat să achite facturile emise de reclamantă la scadență, stabilindu-se, în același timp, că în caz de neplată se datorează penalități de întârziere, conform Deciziei ANRE nr. 57/1999 și a Ordinului nr. 5/2003. Aceasta nu și-a îndeplinit principala obligație contractuală, așa încât datorează suma totală de 1090,78 RON, conform facturilor fiscale de la fila 24. La debitul reprezentând contravaloarea energiei electrice s-au calculat penalități de 236,34 RON până la data de 28.02.2014, conform centralizatorului majorărilor de întârziere. Se mai arată că pârâtul a fost convocat la mediere demers rămas fără rezultat.

Reclamanta a achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 50 RON, în conformitate cu prevederile OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru .

În dovedire reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (filele 9-38).

Cu prilejul îndeplinirii procedurii de citare cu pârâtul, s-a constatat că aceasta nu a completat formularul de răspuns și nu a invocat apărări, și nici nu a făcut dovada achitării sumelor pretinse prin cererea introductivă. Poziția sa procesuală este cea de recunoaștere a debitului pretins de reclamantă.

Având în vedere lipsa răspunsului pârâtului, instanța a procedat la soluționarea cererii în lipsa părților conform art.1030 alin.2 noul Cod. proc. civ.

Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, instanța reține că sub aspect procesual sunt aplicabile ratione temporis prevederile noului Cod de procedură civilă.

Judecătoria R. este competentă material și teritorial să soluționeze acțiunea .

Examinând lucrările dosarului instanța reține că între părți s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr. 25583652din 22.08.2007( filele 26-30), prin care reclamanta s-a obligat să furnizeze pârâtului energie electrică pentru consum casnic la locul de consum situat în . ,jud. N., iar pârâtul s-a obligat să achite contravaloarea energiei electrice astfel consumate. Contractul s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată începând cu data de 22.08.2007 Executându-și obligația ce îi revenea, reclamanta a furnizat energie electrică și a emis în mod corespunzător facturilor fiscale de la centralizator..

Pârâtul nu și-a îndeplinit decât parțial obligația corelativă de a achita contravaloarea utilităților furnizate, așa încât datorează reclamantei suma totală de 1090,78 RON, reprezentând contravaloarea energiei electrice facturate în perioada facturate și penalități de întârziere contractuale 236,34 RON, calculate până la data de 28.02.2014 ( fila 25). Procedând astfel reclamanta a făcut aplicarea dispozițiilor 10 alin.1 din Ordinul nr. 57/2009 al ANRDE, care a fost adus la cunoștința pârâtului și care face parte integrantă din convenția încheiată de părți.

În drept, instanța reține aplicabile dispozițiile art. 969-970 din vechiul cod civil (act normativ sub imperiul căruia s-au derulat relațiile contractuale), texte care consacră principiul obligativității contractului în raporturile dintre părți și principiul executării cu bună credință a convențiilor. Instanța reține că în materia răspunderii contractuale, câtă vreme creditorul a făcut dovada existenței unei creanțe, revine debitoarei sarcina de a proba efectuarea plății, prin aplicarea principiului general statuat prin dispozițiile art. 1169 Cod civil. Aplicând aceste principii la speța de față, instanța apreciază că facturile fiscale, unite cu contractul de furnizare a energiei electrice, fac dovada deplină a existenței creanței solicitate de reclamantă prin acțiunea introductivă, creanță lichidă și exigibilă, astfel încât sarcina probei în sensul stingerii ei prin plată s-a transferat asupra pârâtei. Reține instanța că pârâtul nu a făcut dovada că ar fi achitat sumele pretinse de reclamantă și a recunoscut implicit debitul.

În ceea ce privește accesoriile calculate la debitul principal, instanța reține că neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a unei obligații contractuale atrage răspunderea contractuală a părții care în mod culpabil nu și-a îndeplinit întocmai obligația și a cauzat un prejudiciu celeilalte părți. Potrivit art. 1068-1069 Cod civil în cazul neexecutării la termen a obligației, creditorul poate cere de la debitor pe lângă obiectul obligației principale și penalitatea, dacă aceasta a fost stipulată pentru simpla întârziere. Conform art. 11 alin. 2 din contract neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la scadență (data scadenței fiind 15 zile de la emiterea facturii) atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, începând cu prima zi după data scadenței, fără ca valoarea totală a penalităților să poată depăși valoarea facturii. Văzând calculul detaliat efectuat de reclamantă în centralizatorul depus la fila 25, având în vedere nivelul dobânzii prevăzut de dispozițiile Codului de procedură fiscală, instanța reține că aceasta a calculat în mod judicios sumele datorate cu titlul de dobânzi. Având în vedere și raportul de accesorialitate în care dobânzile se află față de debitul principal, instanța reține că și pentru acestea se verifică în mod cert caracterul lichid și exigibil.

Pentru toate aceste considerente, reținând că în cauză sunt întrunite în mod cumulativ și în limitele arătate condițiile angajării răspunderii civile contractuale a pârâtei (existența unei fapte ilicite constând în nerespectarea obligațiilor contractuale, cauzarea unui prejudiciu patrimonial prin lipsa încasărilor aferente serviciilor prestate, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția pârâtului prezumată conform art. 1082 Cod civil, atât timp cât aceasta nu a dovedit o cauză străină exoneratoare de răspundere), instanța va admite acțiunea reclamantei. Astfel, va îndatora pârâta la plata sumei de de 1090,78 RON, reprezentând contravaloarea energiei electrice facturate și penalități de întârziere contractuale 236,34RON, calculate până la data de 28.02.2014.

Fiind căzut în pretenții, pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 453 noul Cod proc. civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta E.ON E. România S.A., cu sediul în mun. Târgu M., ., jud. M., reprezentată legal prin președintele Consiliului de administrație și cu sediul ales în București Calea Floreasca nr. 39 sector 1, împotriva pârâtului D. V. din ., nr 33, jud. N., jud. N. și, în consecință:

Obligă pe pârâtul, să plătească reclamantei suma de de 1090,78 RON, reprezentând contravaloarea energiei electrice facturate și penalități de întârziere contractuale 236,34RON, calculate până la data de 28.02.2014.

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile la Trib.N. – Secția a II-a civilă.

Dată în Camera de Consiliu din 08.04.2015.

Președinte,Pentru grefier aflat în c.m.

Semnează

Grefier Șef

SIS/. ex.

Red. SIS – 02 noiembrie 2015

Tehn. DBA – 14 noiembrie 2015

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 947/2015. Judecătoria ROMAN