Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1441/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 1441/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 1441
DOSAR NR._ cerere de val.redusă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R. JUDEȚUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1441
Ședința din Camera de consiliu din data de 21 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. C.-M.
GREFIER: N. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta . GROUP SA ,în contradictoriu cu pârâtul N. I..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința de cameră de consiliu din data de 14 mai 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru azi, data de mai sus.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ la data de 18.08.2014, reclamanta . GROUP SA a solicitat obligarea pârâtului N. I. la plata sumei de 3579, 51 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr._, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a desfășurat litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr._ soluționat de Judecătoria Sectorului 5 București prin admiterea acțiunii formulate de reclamantă prin care pârâtul a fost obligata la plata sumei de 31.466,09 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri la care se adaugă dobânda legala calculata începând de la 14.05.2008 si pana la achitarea efectiva debitului, pentru recuperarea acestor sume reclamanta apelând la serviciile unei societăți de avocatură căreia i-a achitat onorariul în cuantum de 3579, 51 de lei a cărui plată o solicită de la pârâtă, fiind îndeplinite toate condițiile impuse de art. 274 C.proc. civ. pentru recuperarea acestui onorariu, stabilit prin contractul de asistenta juridica nr._/16.12.2010.
A mai arătat că modul de calcul al onorariului de avocat este stabilit în temeiul art. 2 din contractul de asistenta juridica mai sus menționat prin care se stipulează în mod expres că onorariul fix se calculează aplicând procentul de 7%+TVA la valoarea pretențiilor solicitate constând în debit și accesorii, fiind achitat astfel un onorariu avocațial în cuantum de 3.579,51 lei. De asemenea reclamanta a mai menționat că inițial a achitat o parte din onorariul avocațial fix, respectiv suma de 3.417,18 RON reprezentând 7% din valoarea debitului principal și al accesoriilor solicitate calculate până la momentul introducerii acțiunii, ulterior la momentul rămânerii definitive și irevocabile a sentinței, în baza aceluiași contract de asistență juridică a fost plătit restul de onorariul fix datorat în sumă de 162,33 lei la data de 13.06.2014.
In concluzie, reclamanta a arătat, cum în dosarul nr._ a Judecătoriei Sectorului 5 București și-a exercitat dreptul legal de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată, solicită admiterea prezentei acțiuni și obligarea pârâtului la plata către aceasta a sumei de 3579,51 lei, cu titlu de onorariu de avocat, suportat de către reclamantă pentru reprezentarea acesteia în dosarul mai sus menționat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 274 C.proc.civ, art. 1349 și 1523 alin. 2 lit. e C.civ., art. 31 din Legea 51/1995 și art 1025 – 1032 C..
Pentru dovedirea cererii a fost solicitată administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 200 lei, conform art. 6 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Reclamanta nu a solicitat dezbatere orală.
In ceea ce o privește pe pârâtă, aceasta nu a trimis formularul de răspuns in termenul prevăzut de art. 1029 alin. 4 C. proc. civ., dar s-a prezentata în fața instanței de judecată și recunoaște debitul solicitat de către reclamantă.
La termenul din data de 14.05.2015, în temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei, la dosarul cauzei fiind atașat dosarul cu nr._ al Judecătoriei Sectorului 5 București.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, instanța retine că intre reclamanta . Group SA si S.C.A C. & Asociații a fost încheiat contractul de asistenta juridica nr._/16.12.2010 (fila nr. 18-26), în baza căruia, pentru reprezentarea în dosarul nr. al Judecătoriei sectorului 5 București, a fost achitat onorariul de 3579,51 lei, prima transa la 08.11.2011 (fila nr. 12) în cuantum de 3.417,18, iar la 04.04.2014 diferența (onorariu fix) de 162,33 (fila nr. 13).
Prin sentința civila nr._/20.12.2011, pronunțata în dosarul nr._ (fila nr. 16-17), pârâtul N. I. a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 31.466,09 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri și a sumei de 7902, 30 lei reprezentând dobânda legală calculată pentru perioada 14.05._11, ce se va calcula în continuare până la achitarea efectivă a debitului.
În drept, potrivit art. 274 alin. (1) C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească cheltuielile de judecată.
Pentru angajarea răspunderii civile a pârâților pentru prejudiciul produs asiguratului reclamantei, este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 1349 și art. 1357 C.civ., privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, respectiv: existența unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în neglijența cu care a acționat.
În aplicarea acestor prevederi legale la situația de fapt reținută, instanța constată că reclamanta este cea care a câștigat procesul prin modul de soluționare a cererii acesteia prin sentința civilă nr._/20.12.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în timp ce pârâtul constituie partea care a căzut în pretenții.
În patrimoniul reclamantei s-a cauzat un prejudiciu constând în contravaloarea cheltuielilor de judecată, respectiv onorariul de avocat în cuantum de 3579,51 lei.
Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Vinovăția pârâtului se confundă cu culpa procesuală a acestuia ce reiese din soluția pronunțată prin sentința civilă nr._/20.12.2011.
Astfel, instanța constată îndeplinite cerințele răspunderii civile în privința pârâtului pentru suma de 3579,51 lei reprezentând onorariul de avocat achitat de reclamantă în dosarul nr._ .
In consecința, va admite prezenta cerere si va obliga paratul la plata sumei de 3579,51 lei, reprezentând cheltuieli de judecata aferente dosarului nr._ al Judecătoriei sectorului 5 București, in baza contractului de asistenta juridica nr._/16.12.2010, încheiat cu SCA C. si Asociatii.
Referitor la cheltuielile de judecată, având în vedere soluția ce va fi pronunțată în cauză și culpa procesuală ce incumbă pârâtului, instanța, în temeiul art. 453 alin. (1) C.proc.civ., instanța urmează a obliga pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de valoare redusa formulata de reclamanta . GROUP SA, CUI_, J40/_/2001, cu sediul în București, ., sector 1, cu sediul ales la cab.avocat C. & Asociații în București, .. 69, ., Mezanin, Sector 3 in contradictoriu cu parata N. I., cu domiciliul în R., ., nr. 30, jud. N..
Obligă paratul la plata către reclamantă a sumei de 3.579, 51 lei, reprezentând cheltuieli de judecata aferente dosarului nr._ al Judecătoriei sectorului 5 București, în baza contractului de asistenta juridica nr._/16.12.2010, încheiat cu SCA C. și Asociații.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria R..
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. C.-ManoleFilofteia N.
Red./MCM/20.07.2015
Tehnored./NF/31. 07. 2015
5 ex.
← Acţiune oblică. Ieșire din indiviziune. Partaj. Hotărâre... | Partaj judiciar. Sentința nr. 1305/2015. Judecătoria ROMAN → |
---|