Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 330/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 330/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 330

Dosar nr._ - reexaminare sancțiune contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

Sentința civilă nr. 330

Ședința publică de la 12.02.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: G. M.

GREFIER: M. D. – L.

Pe rol la ordine fiind, s-a luat spre soluționare judecarea cauzei civile privind pe petenta . intimatul C. V., domiciliat în satul Buruienești, ., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată următoarele:

- obiectul pricinii: reexaminare sancțiune contravențională;

- stadiul judecății: fond, primul termen de judecată;

- alte aspecte procedurale: -

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Prin sesizarea înregistrată la această instanță sub nr._, petenta . solicitat înlocuirea amenzii ce a fost aplicată contravenientului C. V., CNP_, domiciliat în satul Buruienești, ., prin procesul verbal ., nr._, încheiat la data de 16.11.2009 de I.P.J.N.- Poliția R., cu obligarea acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității întrucât amenda nu a fost achitată iar contravenientul nu deține bunuri mobile sau imobile pentru a fi executat silit.

În dovedirea sesizării a depus procesul verbal ,somația,titlul executoriu, înștiințarea de plată, ancheta socială, adeverința de venit și adresa I.T.M N..

Legal citat ,contravenientul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare si solicitat probe.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal ., nr._, încheiat la data de 16.11.2009 de I.P.J.N.- Poliția R., contravenientul C. V. a fost sancționat cu o amendă în sumă de 120 lei pentru comiterea contravenției prev. de art. 161alin 1 lit. r din HG.nr.1391/2006 (fila 6).

Contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut de art.9 alin.3 din O.G. nr. 2/2001 iar din ancheta socială nr.4041 din 19.05.2014 a Primăriei Comunei Doljești, județul N. rezultă că nu poate fi executat silit, neavând bunuri mobile sau imobile (fila 10).

Potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, modificată, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

În raport cu prevederile legale sus-menționate instanța apreciază că sesizarea formulată de reclamantă este întemeiată. Nu există posibilitatea executării silite a sancțiunii amenzii, așa încât aceasta va fi înlocuită cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu durata de 50 de ore. Se va dispune emiterea mandatului de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității și se vor pune în vedere contravenientului dispozițiile art. 21 din OG nr. 55/2002, modificată, potrivit cărora în cazul în care contravenientul, cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea petentei . în consecință:

În baza art. 9 din O.G.nr.2/2001 înlocuiește amenda în sumă de 120 lei aplicată contravenientului C. V., CNP_, domiciliat în satul Buruienești, ., prin procesul verbal ., nr._, încheiat la data de 16.11.2009 de I.P.J.N.- Poliția R.,, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu durata de 50 de ore.

Dispune emiterea mandatului de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

Pune în vedere contravenientului dispozițiile art. 21 din OG nr. 55/2002, modificată, referitoare la înlocuirea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu sancțiunea amenzii în cazul sustragerii cu rea credință de la executare.

Cu apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul N.-Secția I Civilă

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.02.2015.

Președinte,ptr.Grefier aflat în C.M,

semnează Grefier șef,

Red. G.M-11.05.2015

Tehn.B.O -13.05.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 330/2015. Judecătoria ROMAN