Evacuare. Sentința nr. 1339/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 1339/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 1339

Dosar nr._ evacuare, art. 1033 C. șu

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

Sentința civilă nr. 1339

Ședința publică de la 13 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - I.-S. S.

GREFIER - C. E. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . F. SRL PIATRA N. și pe pârâta . R., având ca obiect evacuare art. 1033 C. ș.u..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.05.2015, fiind consemnate în încheierea corespunzătoare care face parte integrantă din prezenta, iar în vederea deliberării pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, data de mai sus.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ ., cu sediul în mun. Piatra N., ., .. A ., reprezentată legal prin C. I., a chemat în judecată pe pârâta .-R., cu sediul în mun. R., ., jud. N., reprezentată legal prin Răchian V., solicitând instanței să dispună evacuarea acesteia din perimetrul amenajării piscicole Glodeni din satul Chilii .. N., cu cheltuieli de judecată.

Motivează reclamanta că, în luna iulie a anului 2012 a încheiat cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură contractul de arendare nr. 62 din 19.07.2012, prin care a luat în arendă suprafețele de teren care formează amenajările piscicole ce se află pe teritoriul administrativ al comunelor Trifești, Podoleni și Valea Ursului, județul N.. În ceea ce privește amenajarea piscicolă Glodeni, din satul Chilii, . luna august când s-au deplasat împreună cu reprezentanții ANPA, pentru a fi pus în posesia suprafețelor respective, a fost împiedicat în a prelua această amenajare piscicolă, de niște indivizi care le-au comunicat că reprezintă societatea pârâtă și că ei dețin un contract de asociere în participațiune cu o societate cu sediul în Drobeta Turnu Severin, motiv pentru care se consideră că folosesc în mod legal acea amenajare piscicolă și nu o vor elibera pentru a putea în exploatare .

Mai arată că întrucât suprafața de teren pe care a obținut-o în arendă, în conformitate cu prevederile contractului indicat mai sus, este proprietatea statului român și se află în administrarea ANPA, consideră că pârâta o obstrucționează în mod nelegal, neavând absolut nici un drept în ceea ce privește suprafețele de teren ce fac obiectul contractului dintre reclamantă și ANPA. Această obstrucționare și împiedicare a societății reclamante în a-și exploata bunul pe care l-a obținut în arendă și pentru care, conform clauzelor contractuale plătește arendă, este de natură a-i produce prejudicii grave și de o valoare foarte mare. Astfel, se vede nevoită să nu poată finaliza demersurile pe care le-a început în ceea ce privește popularea acestor amenajări piscicole, pentru a-i asigura producția pentru anul următor, în vederea recuperării cheltuielilor pe care le face și implicit obținerea unui profit .

Reclamanta a achitat o taxă judiciară de timbru de 100 RON.

În dovedire, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (filele 6-39)

Legal citată, pârâta s-a prezentat în fața instanței prin apărător ales și arată prin întâmpinarea depusă ( filele 58) că nu este de acord cu acțiunea, în apărare în contradovedirea susținerilor reclamantei a depus înscrisuri ( filele 259-70) și a solicitat administrarea probei testimoniale, fiind audiat martorul N. I. ( fila 110).

Motivează pârâta că, în fapt ea administrează Ferma Piscicolă Glodeni din anul 2009, când a încheiat cu . T. S., jud. M., contractul de asociere in participațiune nr.10 din 15.09.2009, pe un termen de 5 ani de zile, în baza căruia asociatul prim, a participat cu luciu de apă, fânețe, pășuni, clădiri, utilaje, instalații hidrotehnice, obiecte de inventar, mijloace fixe(dig,călugăr deversor) iar pârâta ca asociat secund, a participat cu echivalent bănesc și primind întreaga responsabilitate pentru gestionarea bunurilor primite și a activității de exploatare piscicole a Fermei Piscicole Glodeni satul Chilii, cu toate activitățile corespunzătoare. Ulterior, după expirarea contractului, la 10.09.2014 a încheiat sub nr 1 contractul de asociere in participațiune cu noul proprietar . SRL pentru 5 ani . De atunci și până in prezent administrează fără a fi tulburați întreaga activitate piscicolă a fermei.

Examinând lucrările dosarului instanța reține că între Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și reclamantă a fost încheiat contractul de arendare nr. 62 din 19.07.2012, prin care au fost arendate suprafețele de teren care formează amenajările piscicole ce se află pe teritoriul administrativ al comunelor Trifești, Podoleni și Valea Ursului, județul N.. Societatea pârâtă susține că administrează Ferma Piscicolă Glodeni din anul 2009, când a încheiat cu . T. S., jud. M., contractul de asociere in participațiune nr.10 din 15.09.2009, pe un termen de 5 ani de zile, în baza căruia asociatul prim, a participat cu luciu de apă, fânețe, pășuni, clădiri, utilaje, instalații hidrotehnice, obiecte de inventar, mijloace fixe(dig,călugăr deversor) iar pârâta ca asociat secund, a participat cu echivalent bănesc și primind întreaga responsabilitate pentru gestionarea bunurilor primite și a activității de exploatare piscicole a Fermei Piscicole Glodeni satul Chilii, cu toate activitățile corespunzătoare. Ulterior, după expirarea contractului, la 10.09.2014 a încheiat sub nr 1 contractul de asociere in participațiune cu noul proprietar . SRL pentru 5 ani. Prin sent. civilă nr. 22 C din 14.01.2009 Tribunalul Sibiu a anulat în parte decizia nr. 49/2003 emisă de ADS, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acțiuni nr. 26/31.01.2003 încheiat în urma negocierii directe dintre ADS și .. De asemenea prin aceeași hotărâre s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acțiuni nr. 26/31.01.2003 încheiat în urma negocierii dintre ADS și ., precum și nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 26/02.02.2004, modificat prin actul adițional nr. 1/2004. Așadar societatea pârâtă nu mai are dreptul de proprietate asupra mijloacelor fixe, iar contractul de asociere în participațiune invocat de pârâtă în apărare nu mai este practic în ființă .

În condițiile în care S.C. E. .. nu deține un titlu valabil pentru a putea concesiona amenajarea piscicolă, și în condițiile în care reclamanta și intervenienta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, potrivit O.U.G. nr. 20/2008 este singura instituție abilitată pentru administrarea și exploatarea amenajărilor piscicole ale statului român, instanța reține intemeiat dreptul invocat de reclamantă, în formularea acțiunii in evacuare

Constatând că actiunea este intemeiată și că lăsarea pârâtei să exploateze amenajarea piscicolă este de natură să prejudicieze drepturile și interesele legitime ale reclamantei, instanța va admite cererea, dispunând evacuarea pârâtei .

Potrivit art. 274 cod proc. civilă, se va obliga pârâta să plătească reclamantei cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în mun. Piatra N., ., . ., reprezentată legal prin C. I., împotriva pârâtei .-R., cu sediul în mun. R., ., jud. N., reprezentată legal prin Răchian V.. și ,în consecință:

Evacuează pe pârâtă din perimetrul amenajării piscicole Glodeni din satul Chilii, .. N.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 100 lei, cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de 13.05.2015.

Președinte,Grefier,

Pentru grefier aflat în CM

semnează grefierul șef,

Red/SIS/30.10.2015

Tehnored/NM/03.11.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 1339/2015. Judecătoria ROMAN