Partaj judiciar. Sentința nr. 1771/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 1771/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 1771

DOSAR NR._ /2012partaj judiciar

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1771

Ședința publică din data de 17.06.2015

Instanța constituită din:

PreședinteA. B.-C.

GrefierN. M.

Pe rol fiind, soluționarea „ cererii de ioeșire din indiviziune „ ce formează obiectul dosarului cu nr. de mai sus, formulată de reclamantul M. T.-C. în contradictoriu cu pârâtele S. R. și S. D.-T..

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile, pentru reclamant se prezintă av. G. S..

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat:

- obiectul judecății: ieșire din indiviziune

- stadiu procesual: fond.

- alte aspecte: -

Av. G. S. consideră procedura îndeplinită prin afișare cu pârâta S. R., însă aceasta nu s-a conformat obligației stabilită de instanță.

Instanța constată procedura completă cu pârâta S. R. și având în vedere considerentele sentinței civile nr. 4162/03.04.2014 privind calitatea de moștenitoare a defunctei S. D.-T..

Av. G. S., pentru reclamant, arată că nu mai are de formulat noi cereri și nici excepții de invocat.

Nemaifiind cereri noi de formulat și nici excepții de invocat, cauza fiind declarată în stare de judecată instanța acordă cuvântul pe fond.

Pentru reclamant, av. G. S. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și constatarea și a pasivului succesoral de 925 lei. Solicită ieșirea din indiviziune conform raportului de expertiză topografică, obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată conform cotei de ½ și conform onorariului de avocat, taxei de timbru și a onorariului de expert.

Cauza a rămas în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 15.06.2012, reclamantul M. T. C. a chemat-o în judecată pe pârâta S. D.-T., solicitând instanței să dispună ieșirea din indiviziunea existentă asupra succesiunii rămase de pe urma defunctului M. T. (Teodosie), decedat la data de 14.08.2014, cu ultimul domiciliu în R., județul N..

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că masa succesorală după defunct este formată din următoarele bunuri imobile: terenurile înscrise în titlu de proprietate nr. 7342/06.11.2008 eliberat pe numele moștenitorilor defunctului M. T.: în extravilan - tarlaua 22, . suprafață de 18.700 mp teren arabil, situat la “Aerodrom“.

A mai precizat că, moștenitori ai defuncților cu vocație succesorală și acceptanți sunt reclamantul, în calitate de nepot de fiu postdecedat (M. R.), și pârâta, în calitate de nepoată de fiică postdecedată ( S. D. – T.), fiecare cu o cotă de ½ din masa succesorală.

În drept, reclamantul și-a motivat cererea pe dispozițiile art. 728 C.Civ., art. 673 ind. 1-14 C.proc.civ. și Legea 46/2008.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și efectuarea de expertize tehnice topografice.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus un set de înscrisuri (filele 7-21).

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare, însă a solicitat suspendarea judecății până la soluționarea dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București (fila 52).

Instanța a încuviințat, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, proba cu expertiză topografică, fiind desemnat expert A. F., acesta întocmind și depunând la dosar raportul de expertiză tehnică judiciară (filele 56-58).

Prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din 06.12.2012, în baza art. 244 pct. 1 C.p.c., s-a dispus suspendarea judecății, cauza fiind repusă pe rol la data de 06.05.2015 (fila 104). La același termen de judecată s-a dispus introducerea în cauză a numitei S. R., moștenitoarea pârâtei S. D.-T..

Examinând lucrările dosarului instanța reține că succesiunea defunctului M. T. (Teodosie) s-a deschis la data de 14.08.2014, acesta având ultimul domiciliu în Mun. R., județul N..

Se constată că masa succesorală după defunct este formată din următoarele bunuri: terenurile înscrise în titlu de proprietate nr. 7342/06.11.2008 eliberat pe numele moștenitorilor defunctului M. T.: în extravilan - tarlaua 22, . suprafață de 18.700 mp teren arabil, situat la “Aerodrom“, cu vecini: N – moșt. D. I.; E – . – drum exploatare și teren la disp. comisiei; V – drum exploatare. VALOARE TOTALĂ TERENURI = 14.960 lei.

Instanța mai reține faptul că pasivul succesoral este în sumă de 925 lei, reprezentând impozitele achitate exclusiv de către reclamant (fila 23).

Se constată că moștenitori ai defuncților, cu vocație succesorală și acceptanți, sunt reclamantul, în calitate de nepot de fiu postdecedat (M. R.), și pârâta, în calitate de nepoată de fiică postdecedată ( S. D. – T.), fiecare cu o cotă de ½ din masa succesorală.

În ceea ce privește modalitatea de ieșire din indiviziune instanța reține că, în ansamblu, părțile au solicitat ca aceasta să se facă conform variantei de lotizare propuse de expertul tehnic judiciar desemnat în prezenta cauză.

În temeiul art. 728 Cod civil, se va dispune ieșirea din indiviziunea existentă asupra succesiunii defunctului, prin atribuirea în natură a imobilelor, potrivit variantei din expertiza topografică, propusă la cererea părților de expertul desemnat în prezenta cauză.

Raportul de expertiză și schițele anexă la acesta, întocmite de către expertul A. F. fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

De asemenea, în vederea egalizării loturilor, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 462,5 lei cu titlul de sultă compensatorie (cota de ½ din pasivul succesoral).

În temeiul art. 274 C.proc.civ, instanța va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 2.160,20 lei, reprezentând jumătate din cuantumul de cheltuielilor de judecată suportate de către acesta în prezenta cauză (filele 6, 40, 46 și 107-onorariu avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul M. T. C., domiciliar în SUA, 241 West 62nd Street, ., NY_, cu domiciliul procesual ales la C. S., ., ., R., jud. N., în contradictoriu cu pârâta S. R., cu domiciliul în București, .. 46-50, ., ., Sector 6 și în consecință:

Constată deschisă succesiunea după defunctul M. T. (Teodosie), decedat la data de 14.08.1964.

Constată că moșteniri cu vocație succesorală și acceptanți ai succesiunii sunt reclamantul, în calitate de nepot de fiu postdecedat (M. R.), și pârâta, în calitate de nepoată de fiică postdecedată ( S. D. – T.), fiecare cu o cotă de ½ din masa succesorală.

Constată că masa succesorală se compune din terenurile înscrise în titlu de proprietate nr. 7342/06.11.2008 eliberat pe numele moștenitorilor defunctului M. T.: în extravilan - tarlaua 22, . suprafață de 18.700 mp teren arabil, situat la “Aerodrom“, cu vecini: N – moșt. D. I.; E – . – drum exploatare și teren la disp. comisiei; V – drum exploatare. VALOARE TOTALĂ TERENURI = 14.960 lei.

Constată că pasivul succesoral este în sumă de 925 lei, reprezentând impozitele achitate exclusiv de către reclamant.

Dispune ieșirea din indiviziune potrivit variantei de lotizare și a schiței anexă nr. 1 din raportul de expertiză întocmit în cauză și care face parte integrantă din prezenta, prin formarea de loturi și atribuirea lor astfel:

Lotul nr. 1 – se atribuie reclamantului M. T. C. și este compus din: în extravilan, tarlaua 22, . suprafață de 9.350 mp teren arabil, situat la “Aerodrom“, cu vecini: N – moșt. D. I.; E – . – drum exploatare și teren la disp. comisiei; V – S. R..

VALOARE L. NR. 1 este de 7.480 lei.

Lotul nr. 2 se atribuie reclamantei S. R. și este compus din: în extravilan, tarlaua 22, . suprafață de 9.350 mp teren arabil, situat la “Aerodrom“, cu vecini: N – moșt. D. I.; E – M. T. C.; S – drum exploatare și teren la disp. comisiei; V – drum exploatare.

VALOARE L. NR. 2 este de 7.480 lei.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 462,5 lei cu titlul de sultă compensatorie (cota de ½ din pasivul succesoral).

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.160,20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER ,

Red/ABC/29.09.2015

Tehnored/NM/17.11.2015

6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 1771/2015. Judecătoria ROMAN