Pretenţii. Sentința nr. 2662/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 2662/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 2662
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R.
Dosar nr._ - pretenții
SENTINȚA CIVILĂ NR.2662
Ședința publică din data de 14.10.2015
Instanța constituită din
Președinte – S. I. S.
Grefier – D. N.
La ordine fiind judecarea cauzei civile ce are ca obiect pretenții, promovată de reclamanta Asociația de proprietari nr.13 R., în contradictoriu cu pârâta C. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantă M. G. în calitate de președinte, lipsește pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care a învederat instanței că:
- obiectul cauzei – pretenții;
- stadiul procesual - fond, al 2-lea termen de judecată;
- alte aspecte procedurale:
S-a stabilit identitatea reprezentantului reclamantei - M. G. – posesor al CI ., nr._, domiciliat în mun.R., județul N., ..1, ., care învederează instanței că din cursul anului 2002 pârâta nu a mai achitat nici o sumă de bani. În prezent întâmpină mari greutăți în plata facturilor către furnizori, în ceea ce privește cuantumul penalităților, acestea au fost calculate la un procent de 0,1%.
Menționează faptul că la dosarul cauzei se află listele de plata care au fost afișate lunar, pârâta fiind înregistrată cu mari debite.
Pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost aceasta promovată, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 6135,15 lei și a penalităților în valoare de_,64 lei.
Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei R., la data de 20.04.2015 reclamanta Asociația de Proprietari nr.13 cu sediul in R., ., parter prin președinte M. G. – posesor al CI ., nr._, domiciliat în mun. R., județul N., ..1, ., în contradictoriu cu pârâta C. V. din R., ., . a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 6135,15 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și 16 207,64 lei penalități.
În motivarea cererii, reclamanta arată că suma pretinsă de la pârâtă reprezintă debitele rezultate din folosința utilităților asigurate apartamentului care îl ocupă, debite de care pârâta a luat cunoștință prin intermediul listelor de plată lunare afișate și prin somațiile trimise de reclamantă.
Debitele acumulate, reprezintă cheltuieli de întreținere și penalități. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 326/2001 .
Potrivit art.50 alin. (1) și (2) din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, acțiunile asociației de proprietari privind neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari sunt scutite de taxă de timbru.
La cererea de chemare în judecată au fost anexate în copii certificate pentru conformitate cu originalul înscrisuri.
Pârâta, legal citat, nu a înțeles să depună întâmpinare.
În ședința publică, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, pârâta este membru al Asociației de P. reclamante, fiind ținut să plătească cota parte care îi revine din cheltuielile potrivit listelor lunare de plată în termenul indicat în cuprinsul acestora.
Față de înscrisurile depuse la dosar, între care copiile după listele de plată a debitorului și fișa de calcul al cheltuielilor de întreținere și penalităților de întârziere, instanța reține că acesta nu a efectuat plata cheltuielilor de întreținere aferente la termenul scadent.
Potrivit Hotărârilor Adunării Generale a Asociației de P. s-a aprobat procentul de penalizare de la 0,1%/zi, penalitățile aplicându-se după o perioadă de 45 de zile care depășește termenul de plată.
În drept, potrivit art. 46 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listelor de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, cheltuieli enumerate în cuprinsul art. 47 din același act normativ și detaliate conform dispozițiilor art. 32-56 din HG nr. 1588 din 2007 care aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.
Instanța reține că potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari este legitimată să acționeze în justiție proprietarii care se fac vinovați de neplata cheltuielilor comune timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
În cauză, listele de plată au fost afișate în termenul stabilit de lege, motiv pentru care neplata la scadență a cheltuielilor de întreținere aferente perioadei astfel după cum reiese din fișa de calcul al cheltuielilor de întreținere și listele de plată, este nejustificată.
Pentru aceste considerente, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 6135,15 lei. În privința solicitării reclamantei a penalităților de întârziere aferente perioadei, instanța se va raporta la dispozițiile art. 49 al. 1 din Legea 230/2007, dispoziții potrivit cărora asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, iar penalizarile nu vor fi mai mari de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 45 de zile care depășeste termenul stabilit pentru plată .
În același sens sunt și prevederile art. 17 lit. j din HG nr. 1588 din 2007 care aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, potrivit cărora comitetul executiv al asociației de proprietari stabilește sistemul propriu de penalizări al asociației de proprietari pentru restanțele afișate pe lista de plată ce privesc cheltuielile asociației.
Potrivit Hotărârilor Adunării Generale a Asociației de P. s-a aprobat procentul de penalizare de la 0,1%/zi.
Din copiile după listele de plată a debitorului și explicațiile privind penalitățile de întârziere procentuale calculate reiese că pârâtul datorează penalități în cuantum de_,64 lei .
În aceste condiții, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 6135,15 lei cheltuieli de întreținere și 16 207,64 lei penalități de întârziere .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr.13 cu sediul în R., ., parter prin președinte M. G. – posesor al CI ., nr._, domiciliat în mun.R., județul N., ..1, ., în contradictoriu cu pârâta C. V. din R., ., ..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 6135,15 lei cheltuieli de întreținere și 16 207,64 lei penalități de întârziere.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul Piatra N..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
SIS/ND
4 ex.
Red.01.02.2016
Tehnored.02.02.2016
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2601/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2623/2015.... → |
---|